Spune ”te iubesc” şi fă ce spui...

Am văzut recent un film clasic, cred că la TVR; titlul lui este ”Totul pentru iubire”. Acțiunea se petrece pe vremea lui Napoleon, când Franța cucerise Anglia. Un francez, mare meșter în a spune cuvinte frumoase, devine prizonier în Anglia. Comandantul închisorii e un bărbat scorțos, îndrăgostit, capabil de fapte mari, dar incapabil să exprime emoții, să vorbească despre dragostea lui. Profitând de poziția sa, și-l ia drept ”guru” pe prizonierul francez, care-l învață tainele exprimării frumoase. Pe parcurs ei devin prieteni și roata se întoarce, căci francezul știa să lege monumental cuvintele frumoase, dar nu avea habar să treacă la fapte. ”Degeaba îi vorbești despre toate frumusețile, ea s-a bucurat până acum, dar de acum nu le va mai auzi, vor trece ca vântul pe urechile ei. E timpul să treci la fapte, să o ceri de soție”, îl sfătuiește englezul pe francez! Filmul dezvăluie  că poți cuceri o femeie, învățând cuvinte frumoase și chiar spunându-le din toată inima, dar într-o zi e nevoie de fapte. Cum și faptele lipsite de cuvinte frumoase sunt sterile și nu izbutesc să atingă inima unei femei. Pentru iubire e nevoie de ”totul”, de gând, de cuvânt și de faptă. Nici unul dintre ele nu pot exista în afara celuilalt și fără de celălalt. Gândul naște cuvântul, cuvântul naște fapta, iar acolo unde una șchioapătă, șchioaptă și celaltă. 

Ideea noastră de astăzi este aceasta: ”Gândește, spune ce gândești și fă ce spui”! Acesta este un trio care face ca iubirea să fie întreagă. E un trio care te face întreg, fiindcă ”gândul, vorba și fapta” aliniate te conving pe tine însuți întâi, apoi conving ființa iubită și lumea înconjurătoare. Sunt oameni, mulți oameni, care izbutesc să sucească mințile oricui doar vorbind frumos, precum ofițerul francez. Când descriu părul iubitei, parfumul buzelor ei, când vorbesc despre dragoste ”francezii din ei” cuceresc și pietrele. Doar că nici o clădire nu rezistă fără fundație, nici o convingere nu rezistă în timp dacă vorba nu devine și faptă. Sunt oameni care spun ”te iubesc” în o mie de feluri și pot aprinde o mie de inimi doar mânuind tulburător cuvântul, dar faptele lor lipsesc cu desăvârșire și uneori ele trădează chiar inversul vorbelor. Ei se poartă de parcă n-ar iubi nimic și pe nimeni. Ei nu-i dăruiesc nimic ființei iubite și cred că a iubi înseamnă doar...a simți și a spune ce simți. Dar a iubi înseamnă și a face ce simți, a simți că poți face totul pentru ființa iubită și a face...totul. Invers, sunt alții care se exprimă prin fapte și cred că nu mai sunt necesare cuvintele. Pe când cei ce spun cuvinte, dar nu fac, au replica ”îți spun cât de mult te iubesc”, ceilalți au replica ”îți arăt că te iubesc”, dar fiecare dintre ele, fără a fi însoțită de cealaltă, fac din dragoste o jumătate de măsură. Iar în dragoste e nevoie de ”totul”, de vorbe și de fapte, deopotrivă. Nici vorbele nu-s întregi fără fapte și nici faptele nu-s întregi fără vorbe. Ambele ipostaze ascund un fel de reprimare emoțională și sunt ipostaze vizibile ale reprimării emoționale. Nu vorbim aici și acum despre cauzele reale ale reprimării emoționale, cât deste consecințele ei în viețile noastre și despre necesitatea de a ne conștientiza această problemă atunci când ne izbim de ea, căci a nu vorbi sau a nu ne transforma dragostea în faptă e un fel de a ne exprima emoțiile pe jumătate și a ne trăi pe noi înșine pe jumătate. 

Iubirea nu-i doar o declarație frumoasă și o senzație interioară, căci dacă se oprește numai la atât, ea devine egoistă, ea e doar un sentiment de care te bucuri tu în tine, ignorând prezența, esența, nevoile și așteptările celuilalt. Iubirea care nu se dăruiește, care nu ajunge la cel iubit, care nu devine faptă și lumină pentru cel iubit nu împlinește legea vieții, legea darurilor, nu hrănește sufletul celuilalt și nu-l înalță, ci dimpotrivă, îl dezenergizează în cele din urmă. Căci cuvintele au harul fantastic de a înălța speranțe și vise, iar visele neîmplinite aruncă și zeii din cer în trăiri pline de frustrare și de tensiune. La celălalt capăt, faptele fără cuvinte pot fi intrepretate greșit, pot să nu fie înțelese deloc, pot arunca în confuzie și pot face din dragoste o experiență stângace și la fel de plină de frustrări și de suferință. Echilibrul dintre cuvinte și fapte face iubirea întreagă și aceasta este o stare corectă a conștiinței și a sufletului care iubește. Nici nu dar nu e complet fără cuvântul materializat și nu e întreg pentru că nu ajunge la celălalt...decât atât cât este. Iubirea, care-l atinge pe celălalt, îi dăruiește și se dăruiește pe sine lui, e întreagă, e un tot, e ”tot ce poți fi și face” din dragoste. Recunoaștem dragostea din noi și dragostea celuilalt și avem cu adevărat încredere în ea când spunem ”te iubesc” și arătăm prin fapte iubirea noastră, când ni se spune ”te iubesc” și faptele omului iubit exprimă iubirea. Altfel, se nasc frustrări, altfel ne doare ceva, altfel e ceva ce lipsește și mereu ceva...ce încă...nu este, altfel nu avem încredere î iubirea noastră sau a altei persoane. Iubirea este... când spui te iubesc și când faptele tale exprimă iubire! Aceasta e singura formă în care simți că ai încredere în iubirea celuilalt și ai încredere că tu însuți iubești! Spune ”te iubesc și fă ce spui” și atunci vei avea încredere în dragoste...

Maria Timuc