Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

25 septembrie 2014

Fluturi-Irina Binder-fragment


Viața ne aduce în cale fel și fel de oameni, de multe ori cei mai neașteptați, prin cele mai neașteptate moduri. 

Întâlnim oameni pentru care-i suntem recunoscători vieții că ni i-a dăruit, dar și oameni pentru care blamăm soarta, considerând că dacă nu i-am fi întâlnit, viața noastră nu ar fi fost umbrită de nefericire. 
Întâlnim oameni pe care-i învinovățim pentru eșecurile și deziluziile noastre, dar și oameni cărora le purtăm recunoștință pentru tot ceea ce au adus bun și frumos în existența noastră. 
Sunt oameni care intră în viața noastră pentru a ne ajuta să devenim persoanele care trebuie să fim, fiindcă unii dintre ei ne ajută să ne formăm personalitatea. Alții ajută la educația noastră, fiind acei oameni de la care avem de învățat și care sunt demni de urmat prin exemplul bun oferit. Dar trebuie ca în viață să întâlnim și oameni de la care să nu învățam nimic bun, care prin felul lor de a fi ne fac să vedem partea urâtă a sufletelor lor și să nu ne dorim să fim la fel ca ei.
Întâlnim oameni care ne ajută să fim pozitivi, care ne motivează și care ne ambiționează, dar și oameni care ne descurajează, care ne pun piedici și care se străduiesc să ne țină în loc. 
Întâlnim oameni de care ajungem să depindem sufletește, dar pe care îi pierdem într-o zi, ceea ce ne face să căutăm disperați alți oameni cu care să-i înlocuim. 
Întâlnim oameni care ne fac promisiuni și care ne fac să visăm, dar care nu ne oferă nimic și care doar ne fac să așteptăm zadarnic irosindu-ne timpul, sentimentele și visele, iar într-o zi ne abandonează lăsând în urma lor tristețe, durere și dezamăgire. 
Întâlnim oameni care trăiesc pentru noi și care ne fac foarte fericiți, oferindu-ne toată dragostea lor, dar și oameni care trăiesc doar pentru ei și care nu fac altceva decât să ne folosească în scopurile lor, pentru a ajunge acolo unde își doresc. 
Întâlnim oameni care ne redau încrederea, amintindu-ne că în spatele măștilor cu care ne-a împovărat răutatea lumii, se ascund niște ființe minunate, dar și oameni care ne fură naivitatea cu care credeam în frumusețea lumii și care ne obligă să apelăm la măști de protecție. Întâlnim oameni care ne oferă amintiri minunate la care apelăm atunci când nu mai avem nimic, dar și oameni a căror amintire doar deschide răni încă sângerânde ale sufletului. 
Întâlnim oameni care ne mint, care ne rănesc, oameni răi și egoiști, dar și oameni care vindecă rănile noastre din trecut și care ne redau încrederea în noi, în frumos și în iubire. 
Întâlnim oameni care ne fac să plângem până la epuizare, dar și oameni cu care râdem în hohote. 
Întâlnim fel și fel de oameni... Oameni pe care-i iubim, oameni pe care-i urâm, oameni pe care-i uităm şi oameni care ne vor locui sufletele toată viața. 

Dar pe niciunul dintre aceşti oameni nu îl întâlnim întâmplător...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu