Șase respirări.
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu
noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre,
patemile noastre, urile şi adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște
sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai
ales.
***
Descurajez pe cei care
spunând „Eu” se înțeleg pe sine. Îi descurajez cu
indiferență. Eu” putem să spunem numai despre noi, și aceasta numai
când avem grijă de cerul pământului.
***
Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu
avutul sării. Laud pe cel care face acoperișe. Disprețuiesc pe cel
care plânge noaptea. Plânsul profund e pe soare, în amiază,
la douăsprezece. Atunci.
***
Dacă vrei să existe
cinste şi curățenie, fii chiar tu însuți cinstit şi curat. Abia după aceea vezi
şi bucură-te dacă mai există în afara ta cinste şi curăţenie. Abia după aceea
întristează-te și scuipă dacă în afara ta nu există cinste și curățenie.
***
Ca să poți să te fii,
stai locului şi sfințește-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul. Vai
de cel care se odihnește la umbra copacului sădit de strămoșul altuia. Lasă-te
ars de soare, dacă n-ai moștenit vreo umbră de arbore. Sădește-te tu însuți,
dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoș, dacă n-ai avut norocul să fii
strănepot.
***
Nu trăim decât o
singură dată și numai o singură viață. A avea un ideal înseamnă a avea
oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îți
speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când accepți să fii.
Nichita Stănescu,Respirări
http://webcultura.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu