Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

10 iunie 2014

Anna Gavalda - "O iubeam"-citate




"M-am gândit, nu-mi fac iluzii, te iubesc, dar n-am încredere în tine. Pentru că ceea ce trăim noi nu e real, înseamnă că e un joc. Pentru că e un joc, trebuie şi reguli. Nu vreau să te mai văd la Paris... Când sunt cu tine vreau să pot să-ţi dau mâna pe stradă şi să te sărut în restaurante... Nu mai am vârsta să mă joc de-a prinselea. Deci o să ne vedem în alte ţări... Nu căuta să mă chemi sau să afli unde sunt... am să fac ca tine, să-mi trăiesc viaţa, iubindu-te mult, dar de la distanţă... Ce am de pierdut la urma urmei? Un bărbat laş? Şi de câştigat? Plăcerea de a dormi în braţele tale câteodată... m-am gândit, vreau să încerc. Nu ai de ales.

Am avut ce am vrut. Nu reuşeam să te părăsesc. Nu pot să-mi petrec viaţa aşteptându-te, dar... Nimic. Trebuia să aud cuvintele astea două. Trebuia să-ţi văd laşitatea. S-o pipăi cu degetele mele, înţelegi?... Nu te mişca! Acum trebuie să plec. Sunt atât de obosită... Pierre... Eu... nu mai pot.

Caută fericirea personală şi vei avea ce să împărtăşeşti şi celor din jur.

Oamenii de rea-credinţă sunt foarte pricepuţi în a găsi pretexte.

Fericirea fusese la doi paşi şi o lăsasem să treacă doar ca să nu-mi complic existenţa. Ar fi fost atât de simplu, totuşi. N-ar fi trebuit decât să întind mâna. Restul s-ar fi aranjat într-un fel sau altul. Până la urmă totul se aranjează când eşti fericit, nu crezi?

Mă fascina... Aş fi vrut ca lumea să se oprească din mersul ei. Ca noaptea să nu se mai sfârşească. Nu mai voiam s-o părăsesc. Niciodată. Voiam să rămân prăbuşit în fotoliul ăla şi s-o ascult pănâ la sfârşitul lumii povestindu-şi viaţa. Voiam imposibilul. Fără să ştiu, inauguram însăşi esenţa poveştii noastre... ore suspendate, ireale, imposibil de reţinut, de îndiguit. Şi de savurat.

O iubeam pe această femeie. O iubeam pe această Mathilde. Iubeam sunetul vocii ei, umorul ei, râsul ei, felul cum vedea lumea, acel soi de fatalism al oamenilor care s-au vânturat mult. Iubeam râsul ei, curiozitatea ei, discreţie ei, coloana vertebrală, şoldurile uşor reliefate, tăcerile, blândeţea ei şi... tot restul. Totul... Totul. Mă rugam să nu poată trăi fără mine. Nu mă gândeam la consecinţele poveştii noastre. Descoperisem că viaţa e mult mai veselă dacă eşti fericit.

Aveam aproape cincizeci de ani şi mă socoteam bătrân. Credeam că era sfârşitul drumului. Un sfârşit luminos... Îmi spuneam:"Să nu forţăm lucrurile, e aşa de tânără, ea o să plece prima", şi de fiecare dată când o regăseam eram încântat, dar şi surprins. Cum? Mai e aici? De ce oare? Nu vedeam deloc ce găsea ea plăcut la mine şi-mi spuneam:"De ce atâta harababură, de vreme ce mă va părăsi?" Era obligatoriu, era fatal. Nu exista nici un motiv ca ea să mai vină şi data viitoare, nici un motiv... Până la urmă, ajungeam chiar să sper că n-o să mai vină.

Eu cred că ne potrivim... Îmi place să fiu cu tine pentru că nu mă plictisesc niciodată. Nici când nu ne vorbim, nici când nu ne atingem, nici când nu suntem în aceeaşi încăpere, nu mă plictisesc. Nu mă plictisesc niciodată. Cred că e pentru că am încredere în tine, am încredere în gândurile tale. Pricepi tu asta? Tot ce văd şi tot ce nu văd la tine îmi place. Totuşi, îţi cunosc defectele. Dar tocmai asta e, am impresia că defectele tale se potrivesc cu calităţile mele. Nu ne temem de aceleaşi lucruri. Chiar şi demonii noştrii se potrivesc! Tu, tu preţuieşti mai mult decât arăţi, şi eu, eu sunt opusul. Am nevoie de privirea ta ca să am un pic mai multă... substanţă.

Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice... Nu ştiam că se poate iubi atât. În sfârşit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt... programat să iubesc în felul ăsta. Declaraţiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alţii. De altfel, chiar şi numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză şi superstiţie... Era aproape un cuvânt de ruşine în gura mea. Şi pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă aşteptam mai puţtin. Eu... Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea..."



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu