Ce este fericirea?

Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe Taina Fericirii de la cel mai înţelept dintre toţi oa­menii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin de­şert pînă a ajuns la un frumos castel, în vîrful unui munte. Acolo trăia înţeleptul pe care îl căuta.

Însă în loc să întîlnească un sfînt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vînzoleala extraordinară: era un du-te vino de negustori, oa­meni care stăteau de vorbă prin colţuri, o mică or­chestră cînta melodii suave, şi mai era şi o masă plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lu­mii, înţeleptul vorbea cu toata lumea, iar băiatul a trebuit să aştepte două ore pînă să-i vină şi lui rîndul.

Înţeleptul ascultă cu atenţie motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i expli­ce Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să se întoarcă peste vreo două ore.

― Dar pînă atunci, vreau să te rog ceva, a com­pletat înţeleptul, dînd băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn. Cît mergi, poartă această linguriţă fără să verşi untdelemnul din ea.

Băiatul a început să suie şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi la linguriţă. După două ore, s-a prezentat iar în faţa înţeleptului.

― Vasăzică, începu înţeleptul, ai văzut tapise­riile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Ruşinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picătu­rile de untdelemn pe care i le încredinţase înţeleptul.

― Atunci întoarce-te şi cunoaşte minunile lu­mii mele, îi spuse înţeleptul. Nu poţi avea încre­dere într-un om dacă nu-i cunoşti casa.

Mai liniştit de această dată, băiatul luă lingu­riţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de data aceasta observînd toate operele de artă care atîr­nau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, mun­ţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul ei. În­tors la înţelept, îi relată amănunţit tot ce văzuse.

― Dar unde sînt cele două picături de untde­lemn pe care ţi le-am încredinţat? a întrebat înţe­leptul.

Privind linguriţa, băiatul văzu că o vărsase.

― Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da, spuse înţeleptul înţelepţilor. Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă.

Autor: Paulo Coelho, în „Alchimistul”