Azi
mǎ alint. Mǎ simt rǎsfǎțatǎ de mirosul narciselor, a zambilelor și a liliacului
ce abia stǎ sǎ înfloreascǎ în grǎdinile sufletelor vii. Mǎ las mângâiatǎ de
arome, închid ochii și rǎmân în inima mea, cǎ parcǎ am obosit de
atâta minte.
Astǎzi
parfumul societǎții e diferit, e ușor tulburat de temeri și îngrijorǎri, de
nostalgia vremurilor trecute, lǎsând sǎ treacǎ vremea pe lângǎ noi…însǎ, nu…nu
timpul trece, noi trecem prin el, fǎrǎ sǎ ne gândim cǎ zilele acestea minunate
vor fi mâine “vremuri frumoase de altǎdatǎ” despre care vom povesti urmașilor
noștri.
Niciodatǎ,
în nicio perioadǎ istoricaǎ nu vei ști sǎ te bucuri de zilele tale decât dacǎ
te bucuri ACUM. Gândește-te la cei bǎtrâni care-și plâng vremurile
trecute, cel mai probabil și atunci se plângeau, pentru cǎ fericirea,
deși încǎ are o definiție ambiguǎ, se trǎiește din lucrurile mǎrunte, oferind
preț momentului prezent.
Dar
ce sǎ mai vorbim de generații, când vezi prin hypermarket-uri oameni care fac
lucruri pentru sufletul lor, cumpǎrǎ haine și hranǎ, ornamente și aparaturi,
lucruri menite sǎ îi facǎ fericiți, obiecte de care spun ei cǎ au nevoie, însǎ
nici unul nu îi fericește, pentru cǎ au fost învǎțați cǎ sunt “vremuri grele”,
iar totul este pentru a supraviețui, nu pentru a trǎi.
Sǎ-ți
povestesc un scenariu pe care l-am surprins eu într-un astfel de magazin. O
doamnǎ și un domn, soț și soție probabil, cumpǎrau flori la ghiveci și semințe
de flori pentru grǎdina lor, într-una din zilele acestea superbe, de primavarǎ.
Cu fețele posomoraâte, în graba timpului ce duce niciunde, primesc de la
prietenii cu care se întalnesc complimente pentru alegerile florale, însǎ
sufletul lor le reflectǎ pe chip nemulțumire, replicând cǎ “ mare lucru, am lau
și noi ca sǎ fie, cǎ așa se pune primǎvara”. Oamenii aceștia nu știu sǎ se
bucure de frumusețea florilor, a momentului în sine și de gândul cǎ vor planta
viațǎ, fiind prinși în furtuna îngrijorarii, uitând ce suflet minunat au în
trupul lor.
“Fericirea
nu stă nici în viciu şi nici în virtute, ci în modul în care le apreciem pe
acestea şi în opţiunea care o facem ca urmare a individualităţii noastre.”
Marchizul de Sade
De
ce oare nu ne putem bucura pur și simplu de moment? Oare nu de asta suntem
aici? Poate trebuie sǎ ne bucuram și atât. Poate asta ne este menirea, sǎ
pornim pe o cale și sǎ ne uitǎm înainte, fǎrǎ sǎ ne gândim dacǎ alta ar fi fost
mai bunǎ. Sǎ ne BUCURǍM de darurile vieții, oricât ar fi ele de mici. Fericirea
ține de alegere.
Fǎ
cu bucurie tot ceea ce faci și gândește-te cǎ este minunat tot ce primești în
viața ta, pentru cǎ viața este o binecuvântare.
Bucurǎ-te
de floarea din fereastrǎ, mergi în hypermarket și cumpǎrǎ conștient și
recunoscǎtor, fǎ-o pentru a-ți împodobi sufletul cu bucurie și chipul cu
zâmbet.
Vezi
bucuria din spatele oricǎrei flori ofilite, culege-i semințele și planteazǎ
alta!
Bucurǎ-te,
drag prieten. Bucurǎ-te și atât. Fii recunoscǎtor și fericit pentru
fiecare îmbratișare a unui prieten, pentru fiecare sǎrut, pentru gustul pâinii
calde, pentru diminețile petrecute în brațele partenerului, pentru deliciul
fructelor, pentru durerile tale din dragoste, pentru cicǎleala mamei,
bucuraǎ-te de copacii înfloriți, de compania câinelui tau, de cântecul
pǎsǎrilor și adierea vântului de primavarǎ. BUCURǍ-TE!
“Fericirea
este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea
mâinii unei femei sau unui copil, dacă angajează sufletul, devine o fericire.”
Garabet Ibraileanu
Ai
viațǎ, ești viațǎ, așa cǎ trǎiește zi de zi lumea, trǎiește bucuria ca un
copil, înfruptându-te din ea.
Ai
în tine și în fața ochilor izvorul apei vii a bucuriei, din care iei câte o
picǎturǎ și stai însetat, dar nici de aceea nu te bucuri cu adevǎrat, pentru cǎ
sufletul tǎu e la “cât de rǎu va fi mâine”.
Adapǎ-ți
visele și umple-ți inima!
În
nebuloasa lumii cauți mereu sǎ ajungi acasǎ, drumul e din ce în ce mai greu,
bați la uși nedeschise ce parcǎ-s înțepenite-n ziduri, dar sufletul tǎu cautǎ
bucuria, așezandu-se în locul ce-l simte al sǎu…și totuși…parcǎ nicǎieri nu e
acasǎ. Acasǎ este acolo… acolo unde tu te duci cel mai rar, în inima ta
care se fericește de tot frumosul universului.
Ești
OM, ești parte din tot ceea ce este, ești creație divinǎ, ba mai mult, ești
om-divinitate, co-creator care trebuie doar sǎ-și de-a voie sǎ trǎiascǎ
bucuria, sǎ vadǎ iubirea nemarginitǎ din el, sǎ se elibereze din propria
închisoare a sufletului obosit sǎ se mai teamǎ din lipsǎ de Dumnezeu…pentru cǎ Dumnezeu
este IUBIRE.
“Rareori
ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la cea ce ne lipsește.” Arthur Shopenhauer
Cu
iubire,
Alina
http://alinageorgianahristea.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu