Cercetătorii
au descoperit secretele fericirii unei persoane. Studiile realizate de experţi
au condus la 12 sfaturi pe care specialiştii le oferă persoanelor care caută
viaţa pe care o doresc.
Sfaturile experţilor pentru o viaţă fericită
au fost incluse în noua carte a lui Leo Bormans, "Cartea mondială a
fericirii"/"The World Book of Happiness", informează Daily
Mail.
Cercetătorii în domeniul psihologiei fericirii
au intervievat mii de persoane pentru a descoperi ce trebuie să facă fiecare
pentru a avea viaţa pe care şi-o doreşte. Iată care sunt sfaturile experţilor,
publicate în cartea lui Leo Bormans:
§ Acceptaţi ceea ce aveţi
Studiile au arătat că persoanele fericite nu
au aşteptări şi aspiraţii ieşite din comun. Ele îşi doresc doar ceea ce pot
obţine, în timp ce oamenii nefericiţi au dorinţe şi aşteptări nerealiste. Cei
fericiţi ştiu cum să evite dezamăgirile şi să se bucure de fiecare întâmplare
pozitivă din viaţa lor. "Petrecem foarte mult timp plângându-ne de
lucrurile rele care ni se întâmplă, dar este o pierdere de vreme şi de
efort", susţine dr. Jose de Jesus Garcia Vega, de la Universitatea din
Monterrey, Mexic.
"Pentru a fi fericit, trebuie să te
bucuri de ceea ce ai",
a precizat acesta.
§ Bucuraţi-vă de ceea ce faceţi
Persoanele fericite fac ceea ce le place, nu
păstrează un loc de muncă pe care îl urăsc pentru bani sau glorie. Mulţi îşi
petrec cei mai buni ani din viaţa lor încercând să facă bani, sacrificându-şi
sănătatea şi familia, susţine dr. Garcia Vega. Mai târziu, cheltuiesc banii pe
care i-au strâns pentru a redobândi sănătatea şi familia pierdute.
§ Trăiţi pentru ziua de astăzi
Pentru a fi fericit, nu trebuie să te gândeşti
la eşecurile din trecut. De asemenea, nu trebuie să visezi la un viitor
idealist sau să îţi faci griji pentru lucrurile pe care nu le-ai realizat.
Persoanele fericite trăiesc în prezent şi au aşteptări pozitive de la acesta.
§ Alegeţi fericirea
Nu trebuie să vă temeţi să vă reevaluaţi
obiectivele. Imaginaţi-vă viaţa ca pe o poveste pe care o puteţi modifica şi
revizui oricând doriţi. "Întotdeauna aveţi libertatea de a alege maniera
în care să abordaţi orice situaţie", afirmă dr. Garcia Vega.
Teoria îi aparţine Ingridei Geciene de la Universitatea
Vilnius (Lituania), care a cercetat fericirea persoanelor în 31 de ţări
europene. Aceasta a descoperit că cei care credeau că au control absolut asupra
vieţii lor erau fericiţi.
§ Relaţiile cu cei din jur influenţează
fericirea
Fericirea celorlalţi influenţează fericirea
noastră. Trebuie să ne gândim permanent că, aşa cum cei din jur ne pot face
fericiţi, şi noi îi putem face fericiţi pe cei din jur. Cercetările arată,
totodată, că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât cele singure.
§ Fiţi ocupaţi în permanenţă
Dacă doriţi să fiţi fericiţi, ieşiţi în oraş
cât se poate de des. Cea mai bună cale de a savura clipele este în compania
celor din jur. Construiţi-vă o viaţă socială bogată, îndeamnă profesorul de
psihologie Eunkook M. Suh, de la Universitatea Yonsei din Seul.
§ Nu vă comparaţi cu ceilalţi
Ambiţia este benefică şi îi face pe oameni
fericiţi, susţine Claudia Senik, profesor la Universitatea Sorbona din Paris,
dar invidia îi face nefericiţi. Comparaţiile cu ceilalţi sunt folositoare doar
dacă oamenii învaţă ceva din acestea, nu dacă îşi doresc ceea ce alţii au şi ei
nu pot obţine.
§ Fiţi voi înşivă
La fel cum nu trebuie să vă comparaţi cu
alţii, este important să nu vă faceţi griji despre ceea ce gândesc alţii despre
dumneavoastră. Persoanele fericite sunt spontane, naturale şi reale: spun
ceea ce gândesc şi simt şi nu sunt preocupate de ceea ce gândesc alţii despre
ele.
§ Nu fiţi îngrijoraţi
Nu vă luaţi prea în serios. Persoanele
fericite nu îşi fac griji şi recunosc că 90% din grijile pe care le au sunt
nefondate, pentru că evenimentele de care se tem nu se întâmplă.
§ Fiţi organizaţi
Persoanele fericite îşi fac planuri şi sunt
organizate, au anumite obiective pe care încearcă să le îndeplinească. Poţi să
obţii ceea ce vrei doar dacă ştii de la început ceea ce îţi doreşti.
§ Gândiţi pozitiv
Acumularea emoţiilor şi a sentimentelor
negative creează un disconfort psihic şi fizic. Trebuie să ne îndepărtăm de o
viziune negativă asupra lucrurilor şi să gândim optimist pentru a fi fericiţi.
Optimismul este mecanismul mental de auto-apărare împotriva depresiei.
§ Apreciaţi fericirea
Cele mai fericite persoane realizează că
starea lor pozitivă adaugă mai mulţi ani vieţii lor şi caută să se simtă bine
necontenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu