Calea
către Dumnezeu şi către desăvârşirea spirituală este înainte de toate, pentru
aceia care au deschiderea sufletească şi îndrăzneala necesară, o cale a
iubirii. Prin iubire putem găsi cea mai puternică motivaţie şi cea mai uşoară
modalitate de a aprofunda dăruirea, empatia, compasiunea, răbdarea, îndrăzneala
şi alte virtuţi, precum şi de a explora fericirea, împlinirea, extazul,
misterele polarităţii etc. Iubirea este cea care conferă putere şi echilibru
sufletului omenesc şi îl face să se deschidă faţă de divin.
Iubirea profundă ne trezeşte sufletul
„Iubirea”, spunea Michelangelo Buonarroti, „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la El.” Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat? „O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu.
Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul şi, ca niciun alt sentiment, ea ne conferă starea de împlinire sufletească, de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual.
Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le vom lua cu noi în lumea de dincolo, atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi. Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” - Benjamin Disraeli
Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”
Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”.
Să îndrăznim să iubim
Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată. Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.
Pentru iubiţii care se adoră, care se iubesc frenetic, intens şi profund, cel mai firesc mod de a-şi exprima şi manifesta fără măsură iubirea este şi rămâne amorul, realizat întotdeauna cu continenţă, transfigurare şi consacrare. Aici, unde un simplu sărut poate spune mai mult decât o mie de cuvinte, unde o privire, un zâmbet sau o atingere te pot transporta fulgerător în paradis, unde unirea trupurilor este de fapt o întâlnire profundă a sufletelor, putem explora nebănuite faţete şi profunzimi ale legii dăruirii şi ale modului în care putem manifesta, fără reţineri şi fără măsură, iubirea.
Iar apoi, de ce nu, ar trebui să ne propunem să manifestăm fără măsură această iubire profundă pe care o trăim, în fiecare clipă a vieţii noastre, pentru a redobândi astfel starea de măreţie a sufletului uman, pentru a ne înnobila viaţa, pentru a deveni nişte veritabile canale prin care se manifestă în această lume iubirea lui Dumnezeu. Desigur că nu este uşor şi poate că puţini vor fi aceia care vor îndrăzni să meargă pe această cale a iubirii, până la capăt. Prin ceea ce ştim şi prin ceea ce Dumnezeu ne oferă clipă de clipă, prin tot ceea ce am învăţat, prin iniţierile pe care le-am primit, exact aceasta trebuie să facem: să îndrăznim să iubim şi să ne manifestăm, fără măsură, iubirea, redându-i astfel iubirii, în această lume, adevăratul rang şi adevărata importanţă.
Iubirea profundă ne trezeşte sufletul
„Iubirea”, spunea Michelangelo Buonarroti, „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la El.” Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat? „O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu.
Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul şi, ca niciun alt sentiment, ea ne conferă starea de împlinire sufletească, de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual.
Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le vom lua cu noi în lumea de dincolo, atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi. Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” - Benjamin Disraeli
Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”
Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”.
Să îndrăznim să iubim
Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată. Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.
Pentru iubiţii care se adoră, care se iubesc frenetic, intens şi profund, cel mai firesc mod de a-şi exprima şi manifesta fără măsură iubirea este şi rămâne amorul, realizat întotdeauna cu continenţă, transfigurare şi consacrare. Aici, unde un simplu sărut poate spune mai mult decât o mie de cuvinte, unde o privire, un zâmbet sau o atingere te pot transporta fulgerător în paradis, unde unirea trupurilor este de fapt o întâlnire profundă a sufletelor, putem explora nebănuite faţete şi profunzimi ale legii dăruirii şi ale modului în care putem manifesta, fără reţineri şi fără măsură, iubirea.
Iar apoi, de ce nu, ar trebui să ne propunem să manifestăm fără măsură această iubire profundă pe care o trăim, în fiecare clipă a vieţii noastre, pentru a redobândi astfel starea de măreţie a sufletului uman, pentru a ne înnobila viaţa, pentru a deveni nişte veritabile canale prin care se manifestă în această lume iubirea lui Dumnezeu. Desigur că nu este uşor şi poate că puţini vor fi aceia care vor îndrăzni să meargă pe această cale a iubirii, până la capăt. Prin ceea ce ştim şi prin ceea ce Dumnezeu ne oferă clipă de clipă, prin tot ceea ce am învăţat, prin iniţierile pe care le-am primit, exact aceasta trebuie să facem: să îndrăznim să iubim şi să ne manifestăm, fără măsură, iubirea, redându-i astfel iubirii, în această lume, adevăratul rang şi adevărata importanţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu