Uneori simţim în alb,
alteori în negru... Atunci când iubim, însă, simţim multicolor. Şi nicio
acuarelă n-ar putea reda spectacolul de culoare pe care sufletul nostru îl
interpretează... Atunci când iubim, cerurile ni se oglindesc în ochi pentru că
sufletul nostru bate la porţile necuprinsului.
Dar pentru că iubirea nu
este a noastră, ci doar ne traversează în veşnica ei curgere, dându-ne aripi cu
care să ne înălţăm la stele, nu avem dreptul să o cântărim şi nici să îi
posedăm poezia.
De aceea, dacă între două
ierni, primăvara îţi înmugureşte în suflet, lasă-i parfumul să se răspândească
în eter şi nu-ţi fie teamă că vântul ţi-ar putea spulbera bucuriile. Şi nicio
clipă nu te gândi că noul anotimp ar putea fi născut din iernile care ţi-au
pustiit toate visele... Căci acest fel de primăvară există mai presus de tine
şi doar faptul că îţi deschizi uşile inimii ţi-o pulsează în vene...
Iar dacă ai început să
înfrunzeşti, lasă ciripitul păsărilor să îţi încânte auzul şi nu încerca să-l
cuprinzi în coliviile minţii tale. Pentru că numai dincolo de minte vei găsi
zborul de deasupra câmpiilor spiritului unde verbul „a avea” nu are niciun
înţeles şi unde iubirea îşi trăieşte, între „aici” şi „acum”, eternitatea!
de Daniel Roxin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu