Calea iubirii constiente

 

Atunci cand inima noastra se deschide catre o alta persoana, traim un moment de iubire neconditionata. Oamenii isi imagineaza de obicei ca iubirea neconditionata este un ideal inalt sau indepartat, unul dificil, daca nu chiar imposibil de atins. Totusi, chiar daca e probabil dificil de pus in practica in fiecare zi, natura sa e simpla si obisnuita: sa te deschizi si sa reactionezi in fata fiintei altei persoane fara retineri.

Adesea, intrezarim cel mai bine aceasta calitate a iubirii in momente de inceput sau de sfarsit – la nastere, la moarte sau cand ne indragostim pentru prima data – momente cand suntem cel mai putin influentati de tiparele conditionate si obisnuite de perceptie. In astfel de momente, ceva vast din interiorul nostru intra in legatura cu ceva vast din celalat. Simpla existenta a celeilalte persoane ne face constienti de magia obisnuita a vietii. Cand ni se naste un copil, nu trebuie sa decidem sa-l iubim – sentimentul e nedeliberat si curge liber. Cand o persoana apropiata e pe moarte, ne simtim atinsi si prezenti intr-un fel autotpatrunzator, care trece dincolo de toate aspectele bune si rele ale relatiei noastre.

Calitatea neconditionata a iubirii se naste din acea parte neconditionata din noi si reactioneaza la ceea ce e neconditionat in celalalt – inima, respectiv deschiderea fundamentala fata de realitate. Deschiderea inimii, care se naste sensibila, impresionabila si dornica sa se intinda si sa atinga viata mai vasta din jurul nostru, nu e ceva ce trebuie sa producem. Pur si simplu, este. Dorinta inimii e sa raspandeasca liber caldura umana, fara sa limiteze sau sa conditioneze acest schimb. Cand iubim astfel, preceptiile ni se modifica – tot ce e pe lume ni se pare mai colorat, mai viu si mai patrunzator. Cand suntem iubiti astfel, ne simtim recunoscuti, observati, hraniti, sustinuti. Momentele de iubire neconditionata ne permit sa atingem vastitatea si profunzimea experientei umane.

Si totusi, dupa cum stim,iubirea nu se rezuma la aceste lucruri. Pentru ca nu suntem doar inima pura, ci traim intr-o forma pamanteasca, aducem in relatii o suma de afinitati si aversiuni conditionate, nevoi, precautii si griji personale care influenteaza cat de profund ne implicam in relatia cu o anumita persoana. Cand cineva corespunde nevoilor si preferintelor noastre, simtim placere si simpatie. Acest tip de atractie – pe care o putem numi iubire conditionata – este o forma inferioara de iubire, prin faptul ca poate sa dispara daca cealalata persoana nu ne mai satisface nevoile.

Confruntarea celor doua categorii de iubire

Relatiile contin intotdeauna ambele tipuri de iubire. Atractia fata de alta persoana este, de obicei, cea mai intensa si totul decurge cel mai firesc atunci cele doua sunt in acord: persoana de care ne simtim atrasi nu numai ca ne atinge inima, ci si corespunde cerintelor noastre personale. Atunci cand cele doua categorii de iubire nu se suprapun, e derutant. Cineva poate sa indeplineasca exigentele noastre, dar totusi sa nu ne miste prea profund. Sau altcineva poate sa ne atinga inima si sa ne dorim sa spunem “da”, in timp ce criteriile si considerentele noastre personale ne pot indemna sa spunem “nu”. In acelasi timp, inima poate sa priveasca dincolo de acele lucruri care ne jeneaza sensibilitatile personale si sa se bucure de simpla existenta a altei persoane, in ciuda tuturor intentiilor rationale de a pastra distanta sau a fi prudenti. Caci in esenta ei cea mai profunda, inima nu cunoaste conditii si e mai degraba irationala. Cum sa procedam atunci?

O greseala frecventa intr-o astfel de situatie e sa ne impunem “nu”-ul conditionat in fata “da”-ului inimii: “Nu-mi pot permite sa fiu atat de deschis decat daca nevoile mele sunt satisfacute; ma iubeste la fel de mult pe cat il iubesc eu; nu ma raneste …”. Insa inima noastra, a carei natura e sa spuna “da”, sufera cand incercam sa-i limitam deschiderea punand conditii. Chiar daca trebuie sa punem capat sau sa schimbam forma unei relatii care nu ne satisface nevoile, nu trebuie sa ne inchidem inima. Incercarea de a ucide iubirea care vrea in continuare sa curga catre alta fiinta umana comprima sursa bucuriei si viata din noi.

Alta greseala frecventa e sa incercam sa impunem “da”-ul inimii in fata “nu”-ului considerentelor personale. De multe ori oamenii cred ca iubirea neconditionata inseamna sa lase deoparte toate conditiile si sa accepte tot ce face persoana pe care o iubesc. Daca ne imaginam ca trebuie sa toleram neconditionat tot ce face partenerul nostru, consecintele pot fi devastatoare. Iubirea neconditionata nu inseamana ca trebuie sa ne placa ceva ce de fapt nu ne place sau sa spunem “da” atunci cand simtim nevoia sa spunem “nu”. Iubirea neconditioanta se naste din cu totul alt loc din interiorul nostru decat afinitatile si repulsiile, atractiile si aversiunile conditionate. Este o recunoastere de la fiinta la fiinta. Si raspunde la ceea ce e neconditionat – bunatatea intinseca a inimii deschise a celuilalt, dincolo de tot ce ne place sau ne displace la el. Inseamna sa spui “da” unei alte fiinte, dar nu inseamna sa spui mereu “da” la cum este ea sau ce face.

Astfel, doar pentru ca inima ne e deschisa, nu inseamna ca trebuie sa lasam deoparte toate precautiile. Si nici stabilirea unor conditii in legatura cu ce ne dorim de la o relatie nu trebuie sa nege deschiderea autentica pe care o simtim. Pentru ca relatiile unesc cerul si pamantul, ele implica intotdeauna sa intram in relatie, din fiinta noastra mai profunda si cu personalitatea noastra conditionata. In timp ce o parte din noi ar dori sa invite alta persoana in inima fara rezerve, o alta parte din noi vrea sa evite sa sufere, sa ajunga intr-un impas sau sa fie abandonata. Acest lucru nu e problematic decat daca suntem antrenati intr-o lupta intre cele doua parti si suntem impartiti intre iubirea neconditionata si considerentele personale. Atunci cum putem include ambele parti din noi intr-o relatie?

Ganditi-va la situatia in care ne afla atunci cand suntem brusc atrasi de un nou iubit cu o forta si o intensitate extraordinare. Putem fi atat de exaltati, incat sa ne dorim sa ne deschidem fara retineri. In acelasi timp, ne confruntam cu o anumita prudenta cand e vorba sa lasam iubirea sa curga liber: “Imi pot permite sa fiu atat de deschis? Ma voi pierde pe mine sau voi fi luat de val? Pot avea incredere in persoana aceasta? Imi va satisface nevoile? Daca da, voi deveni prea dependenta de ea? Pot trai cu lucrurile care ma irita la ea? Poate sa ma accepte asa cum sunt si sa fie cu adevarat alaturi de mine? Daca nu, voi suferi oare prea mult?

Daca ne ascultam inima, e posibil sa nu simtim nici o rezerva legata de implicarea intr-o relatie cu persoana. Dar cand incepem sa ne gandim ce fel de relatie ne dorim, ne trezim pe teritoriul conditiilor. Ne simtim trasi in directii opuse – vrem sa ne daruim liber, dar si sa ne respectam exigentele – si probabil ca nu stim cum sa procedam.

La inceput, ne putem imagina ca incertitudinea e un semn ca ceva nu e in ordine. Este insa firesc sa ne aflam sub actiunea acestor forte opuse. In definitiv, probabil ca am fost raniti in trecut, asa ca e inteligent sa fim prudenti de data asta. Daca lasam pur si simplu pasiunea sa nu tina cont de precautii, e posibil sa cautam problemele cu lumanarea. Daca lasam frica sa ne inchida inima, nu vom afla niciodata ce are de oferit o relatie noua. Pentru ca nu exista polite de asigurare in domeniu, expunerea inimii si protejarea inimii se nasc impreuna, ca tovarasi intimi.

Secretul in gasirea unei iesiri dintr-o astfel de situatie consta in a invata sa lasam laturile opuse ale naturii noastre – iubirea neconditionata si cea conditionata sa coexiste, fara sa lasam una sa o nege pe cealalta. Cand facem asta devenim mai prezenti in experienta noastra si, drept consecinta, mai prezenti in raport cu o alta persoana. Ne putem permite sa ne deschidem si sa ne extindem mentinand totusi picioarele pe pamant. Devenind tot mai constienti de jocul dinamic si tensiunea dintre cele doua laturi ale naturii noastre, incepem sa aducem intreaga fiinta in relatie.

Astfel, unele dintre cele mai intense si patrunzatoare momente intr-o relatie sunt cele care ne aduc unde Cerul si Pamantul intra in contact in interiorul nostru. E locul din care iubirea conduce catre un teritoriu necunoscut si trezeste viata din noi in toata plenitudinea ei.

Calatoria inimii. Calea iubirii constiente, John Welwood, Editura Elena Francisc