Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

27 octombrie 2012

Carmen Hara-11 principii eterne


 
In ultimul timp toti incercam sa ne integram cat mai bine in aceasta lume, incercand sa-I respectam legile nescrise pe care mai mult le intuim decat le cunoastem. Mintea noastra e un instrument limitat in intelegerea lumii lui Dumnezeu, noi ne intelegem foarte usor bolile, durerile, sentimentele, dar nu e totul , acestea sunt partea vizibila a icebergului. Fiecare dintre cele doua lumi, cea a omului si cea a lui Dumnezeu isi are propriul set de reguli. Trebuie sa acceptam ca in organizarea realitatii, alaturi de noi se afla Dumnezeu, care stie cel mai bine regulile acestei lumi. Daca am respecta aceste legi divine, si daca le-am folosi ca baza pentru legile noastre omenesti, aceasta carte de spiritualitate, a romancei Carmen Harra,incearca sa ne faza vizibila lumea invizibila, sa ne apropiem de Dumnezeu, cum spunea Iisus: “Imparatia cerurilor este aproape” adica trebuie sa ne imbunatatim starea de spirit pentru a o descoperi, ea este intr-o dimensiune paralela cu cea in care traim.

Spre autoeducarea noastra spirituala, Carmen Harra ne prezinta 11 legi divine, de care este bine, daca putem, sa tinem seama in calatoria noastra spirituala din aceasta lume.

Primul Principiu este Legea intregului, adica toti oamenii, si toate fiintele sunt unite intru Dumnezeu.
Sufletele noastre sunt unite cu copacii, apele, muntii, in grila de energie numita Divinitate. Distrugand natura, nu facem decat sa ne sinucidem in mod lent, asa s-au intamplat alunecarile de teren, ploile torentiale, smogul de deasupra oraselor, subtierea stratului de ozon, poluarea apelor. Pentru a reechilibra energia noastra pozitiva e nevoie de intoarcerea la natura, la locurile sfinte, in care se gaseste energia vindecatoare, pentru sufletul si trupul nostru.


Al doilea Principiu este Legea Karmei adica ceea ce faceti si vi se intampla este rezultatul faptelor voastre. Conceptul de reincarnare este legat de Karma, aceasta fiind promovata de Hinduism si Budhism. Socrate spunea: “Trebuie ca am capatat aceasta cunoastere a tuturor realitatilor, inainte sa ne nastem”. Karma consta in toate consecintele faptelor noastre pe care putem sa le neutralizam schimbandu-ne caracterul, cu ajutorul iubirii, purificarii, compasiunii, curajului, etc.

Al treilea Principiu este Legea Intelepciunii, care inseamna sa-ti dai seama de ceea ce este posibil sa faci, sa-ti accepti limitele, sa inveti din greselile facute, ca apoi sa cresti spiritual. In aceasta directive este bine sa apelam la rugaciunea seninatatii:
“Doamne, da-mi seninatatea sa accept lucrurile
Pe care nu le pot schimba,
Curajul sa schimb lucrurile pe care le pot schimba
Si intelepciunea sa-mi dau seama care este diferenta.”


Al Patrulea Principiu este Legea Iubirii. Iubirea pura, neconditionata, ne vindeca de ura, si de Karma, si ne reaminteste de natura noastra divina. Iubirea este cea care ne uneste, care ne mentine sanatosi, care indeparteaza relele ce le-am putea sa le facem prin ura.

Al Cincilea Principiu etern Legea armoniei. In univers este o ordine divina, iar noi, suntem meniti sa fim in armonie cu toti si cu toate. Armonia este o stare energetica in care suntem aliniati si echilibrati cu divinitatea. Cand suntem sanatosi, fericiti, creativi, suntem in armonie cu mediul, cu ceilalti oameni, cu noi insine.

Al Saselea Principiu este Legea Abundentei. Ea este o stare energetic prin care putem sa manifestam bogatie pe toate planurile. Universul este in asa fel facut incat sa avem cu totii tot ceea ce ne trebuie, sa avem puterea de a crea aceasta stare de abundenta. Pentru toate acestea ar trebui sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu, si sa impartim din bunurile noastra si celor care nu au.

Al Saptelea Principiu este Legea Atractiei. Universul lucreaza impreuna cu noi pentru a ne aduce ceea ce ne dorim. E suficient sa ne dorim ceva cu adevarat, ca realizarea acestei dorinte va incepe sa se creioneze treptat pana devine realitate.

Al Optulea Principiu este Legea Evolutiei. Intentia lui Dumnezeu este sa evoluam continuu catre o stare superioara de constiinta. Asistam din ce in ce mai mult la ascensiunea constiintei noastre pe o treapta superioara, prin imbunatatirea noastra spirituala, prin autoeducare.

Al Noualea Principiu este Legea materializarii.Puterea de a materializa ceea ce dorim este dreptul nostru, iar noi co-cream realitatea cu ajutorul lui Dumnezeu. Creierul nostru,constiinta noastra, creaza realitatea fizica. Ceea ce gandim vom realiza, vom influenta lumea prin actiunile noastre.

Al Zecilea Principiu este al Dharmei, adica fiecare avem o misiune unica aici pe Pamant. Suntem fiinte de Lumina, care am luat forma fizica pentru a evolua, pentru a realiza ceva (in arta, in stiinta, in medicina, si chiar intr-o munca modesta) Suntem canalizati intr-o anumita directie pe care trebuie sa o urmam.

Al Unsprezecelea Principiu Divin este cel al posibilitatilor infinite, care inseamna ca omul avand liberul arbitru, poate sfida legile timpului si ale spatiului poate sa participle la co-creare, la ceea ce este aparent imposibil.

Exista multe feluri in care putem depasi regulile timpului si ale spatiului. Daca le intelegem putem sa invatam sa lucram cu ele.Aceasta carte este un ghid amplu de spiritualitate si intelepciune, cu exemplificari clare, si explicatii detaliate, este o lucrare complexa ce ne poate imbogati sufletul.Merita citita!

Cele 11 principii eterne de Carmen Harra
Editura ForYou

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu