Observ cu tristete ca celor mai multi dintre noi ne place critica. Criticam cu o usurinta ce ramane de invidiat, caci suntem supusi tentatiei de a supraveghea pe cel de langa noi.
Uitam ca trebuie din cand in cand "sa se cerceteze omul pe sine" dupa cum spunea Sf. Ap. Pavel, incurcandu-ne in intrigile vietii cotidiene.
Dimineata cand ne trezim, prin binecuvantarea Domnului!!... fiecare din noi este preocupat -mai mult sau mai putin- a se aranja pentru iesirea din intimitatea casei lui. In fiecare dimineata, incercam sa ne infrumutesam, sa ne aranjam; insa putem reusi daca nu ne uitam la noi? La chipurile noastre?...Daca eu ma uit la cel de langa mine, sau la orice altceva, pot sa-mi vad chipul in oglinda si sa ma "aranjez" ?...
Dar ramanand la observatiile pe care le avem asupra a tot ce ne inconjoara, as vrea sa redau textul unui articol dintr-o revista greceasca. Nadajduiesc sa ne ajute sa vedem cat mai clar in intunericul in care tanjim sa vietuim…Articolul se numeste "Paradoxul zilelelor noastre":
"Avem drumuri mult mai largi - dar nivelul de perceptie este ingust.
Cheltuim mai mult - avem putine lucruri de valoare.
Cumparam mult - insa ne bucuram de putine…
Avem case mari - familii mici. Avem mult confort - dar foarte putin timp…
Avem mai multe diplome - mai putini oameni logici.
Mai multe cunostinte - din pacate mai putina judecata. Avem multi experti - insa si mai multe probleme…
Am inmultit averile noastre - dar am redus valoarea lucrurilor! Vorbim mult - iubim foarte rar si uram foarte des!…
Am invatat sa ne castigam existenta si sa ne asiguram un trai bun - dar n-am invatat sa traim cu adevarat! Am adaugat ani vietii noastre - insa nu si viata in timpul trait…
Am reusit sa ajungem pe luna - ne este foarte greu sa traversam drumul care duce la cel de langa noi. Am cucerit Universul si suntem pe cale sa pierdem planeta noastra.
Avem salarii mult mai mari - dar am redus valorile morale. Traim in epoca castigurilor mari si a distrugerii relatiilor dintre noi.
Avem multe mancaruri - dar o alimentatie daunatoare de cele mai multe ori. Am construit case mari, insa am distrus familia!!...."
Trist si totusi adevarat! Incercam sa pastram viu pseudosentimentul visului in care vedem ca vitrina vietii noastre pare bogata si frumoasa, insa camara sufletului nostru este goala si parasita...
In aceasta camara vrea sa vina Domnul… Vino Doamne!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu