Ion Minulescu-In cinstea celei care a plecat

DRAGOSTEA ,mai mult decit oricare alta pasiune,e una din acele operatii neintelese care proiecteaza OMUL in afara sa,il ajuta sa rupa cercul de fier al limitelor personalitatii si sa se asimileze,pierzindu-se in alta personalitate.Mai mult , desi actul e dureros caci e agonie,e intotdeauna prezenta speranta si anticiparea unei beatitudini nedeslusite,ceva care n-a fost si nu va mai fi .Intr-un cuvint DRAGOSTEA e una din acele taine care dau omului gustul nepretuit al absolutului .

Ion Minulescu-In cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...

Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?...
Cine-a plecat?N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir!...

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!...

De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...

Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănuï de-acum!...