Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

18 decembrie 2014

Gânduri despre dragoste, pasiune și renunțare


“Inima nu are nicio noțiune a timpului…”

Iubirea nu este o relație între două persoane. Ea este un stadiu al conștiinței tale.
Dacă iubirea ta este atât de mare pentru a conține și renunțarea, numai atunci se poate numi iubire. Dacă renunțarea este destul de mare ca să conțină și iubirea, abia atunci este cu adevărat renunțare. Și cea mai mare creștere posibilă este atunci când un om le manifestă pe amândouă.
Viața este un flux permanent; totul se schimbă, se află în mișcare. Nimic nu este static, nimic nu este permanent. Ți-a fost inoculată ideea unei iubiri eterne, idee care îți va distruge viața. Te vei aștepta la o dragoste eternă din partea bietei femei, iar femeia se va aștepta la o dragoste eternă din partea ta. Dragostea devine secundară, durata devine principală. Iar dragostea este o floare atât de delicată, încât nu o poți obliga să fie nemuritoare.
Bărbatul a redus femeia la calitatea de lucru, de marfă și bineînțeles că și femeia a făcut același lucru în propriul mod subtil: i-a băgat pe toți soții sub papuc… Dacă iubești nu este în nici un caz necesar să-ți distrugi libertatea. Pot să existe laolaltă; nu există nici un antagonism între ele… Iubește omul, însă lasă-i totala libertate. Iubește omul, însă de la începutul-începutului lămurește faptul că nu îți vinzi libertatea.
Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoștință pot lega toți, sexul e posibil pentru toți, dar nu și iubirea.
Nu condamnați senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume și, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existență aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conțtiința voastră. Este conștiința voastră filtrată prin corp.
În momentele de iubire profundă, oamenii respiră la unison. Atunci când se urăsc, respirațiile lor sunt cât se poate de diferite.
Iubirea nu știe nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaște numai prezentul. Inima nu are nicio noțiune a timpului.

Osho
(11 decembrie 1931 – 19 ianuarie 1990)

Sorin Tudor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu