Nu am să înțeleg
niciodată de ce mereu alegem să împărțim ceva cu cineva și nu cu noi înșine
înainte de toate.
L-ai pus pe un piedestal și plângi la
picioarele amintirii lui, lăsând să treacă pe lângă tine multe clipe frumoase
pe care le-ai putea împărți cu tine, dacă nu cu altcineva.
Nu am să înțeleg niciodată de ce mereu
alegem să împărțim ceva cu cineva și nu cu noi înșine înainte de toate. Să te
trezești dimineața, să dai perdeauna deoparte înfășurată într-un cearceaf, să
zâmbești larg soarelui care îți mângâie chipul și să sorbi din cafea poate fi
perfect! Al naibii de perfect dacă uiți că ești praf.
Să te gândești că acolo și atunci începe
viața ta și nu e chiar atât de rău că nu te salută el dimineața, că nu te face
să te pierzi în ochii lui care oricum te-au mințit, că nu te ține în brațe
promițându-ți oricum chestii irelevante și neadevărate. Nu mai plânge. Nu
încerca să îi arogi toate meritele și să îl vezi cel mai frumos, cel mai
deștept și perfecțiunea întruchipată. Știi și tu, fără să îți jignești deloc
inteligența și stima de sine că nu a fost deloc!
Dacă era, rămânea lângă tine și nu era
infidel sau iresponsabil sau total nehotărât în timp ce îți rupea ție inima în
milioane de bucățele. Încearcă să îl vezi exact așa cum era. Deloc perfect.
Uneori chiar deloc pe placul tău. Câteodată uitând și să te caute. Sau să te
sune. Sau poate le făcea pe toate, dar ce contează dacă acum le face cu alta?
Sau cu altele?
Soarbe din cafea, dă-l jos de pe
piedestalul ăla nenorocit, sună o prietenă (amintește-ți mereu că ea va fi
lângă tine) și ieși la cumpărături, într-un bar, la o plimbare, oriunde! Într-o
zi, cineva se va opri și alături de tine, iar dacă va pleca, lasă-l! Nu ridica
din nou un alt piedestal la picioarele căruia să îți crucifici toată tinerețea
și sufletul.
Bucură-te! Că a lăsat loc liber
persoanei care va ști să te prețuiască, să îți zâmbească și să te iubească fără
să vrea vreun piedestal. Așteaptă și învață între timp să te iubești, să te
placi și să te răsfeți! Și să știți că e reciproc valabil! Și băieții plâng și
ridică piedestale.
Știți ce? Decât o iubire greșită, mai
bine singuri până la iubirea aceea adevărată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu