Plouă cu vorbe
mărunte… Oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înţeleg
ei ceea ce li se întâmplă. Nu renunţi niciodată la ce nu ai avut sau la ce ai
avut şi mai vrei, poate. Purtăm vii şi morţii în noi şi le dăm putere. Sunt
persoane care te înţeleg dintr-o singură privire şi persoane care nici după mii
de cuvinte nu ar fi în stare să o facă. Omul în complexitatea sa este compus
din plus şi minus, din soare şi nori. Nu putem lua de la celălalt doar ceea ce
ne face comozi. Iubirea implică TOT, altfel nu mai e iubire…
„Cobori” adesea
în beciul interior al fiinţei pentru a scoate la lumină ceea ce eşti. La
cea mai mică adiere de vânt te clatini sau te dărâmi? Uneori mori de mai multe
ori în aceeaşi clipă. Sunt momente în viață când nu există niciun cuvânt dulce pentru
alinarea durerii. Pot doar să fiu lângă tine, să plângem împreună… Dumnezeu nu
te caută după locul în care ești, ci după strigătul inimii. În altarul
sufletului se rezolvă durerile. Hristos nu se îngrețoșează de noi niciodată.
Hristos nu este contabilul vieții noastre, ci prieten pe Cale.
Este o nebunie
să urăşti toţi trandafirii, pentru că te-ai înţepat într-unul. Să nu crezi în
iubire, doar pentru că cineva nu te-a iubit. Să renunţi la visele tale, pentru
că celălalt nu s-a împlinit. Câteodată mă doare, câteodată mă amuz foarte tare.
Te vei trezi într-o dimineaţă şi vei vedea soarele pentru prima dată. Răbdarea
înseamnă să știi că iarba nu crește mai repede dacă tragi de ea.
Poți găsi ceea
ce cauți abia când renunți să mai cauți cu disperare și ai liniște cu tine.
Iubirea adevărată te prinde deodată. Şi nu ştii de ce şi pentru ce. Te ia pe
nepregătite. Iubirea pură apare atunci când nu te aştepţi. Dragostea nu se
programează. Nu există garanţii în nimic. Orice se poate strica. Unele se mai
repară, altele nu. Şi le schimbăm sau renunţăm definitiv la acel lucru. Gunoiul
unora, comoara altuia. Nici să le laşi, nici să le ţii. Mai durează o zi şi vom
vedea ce va mai fi.
Sunt greşeli
care se plătesc în exterior şi greşeli care se consumă pe interior toată viaţa,
în tăcere şi plâns lăuntric. Discret. Cerul pe timp de furtună vrea să ne
repare. Suntem pentru ceilalți ceea ce acel „fiecare” este înăuntrul lui.
Construiesc cu iubire şi culeg orice bucăţică de inimioară îndoită sau ruptă de
cei ce nu au învăţat să preţuiască sensul.
Chiar dacă
pereții duri ai sufletelor celor care au construit fortărețe în jur sunt reci,
e nevoie în continuare de iubire. Orice zid are crăpătura sa prin care poate
crește iarbă sau se poate vedea înăuntru. Viaţa îşi face loc oriunde. Se naşte
chiar şi din zidul de piatră. Într-o zi sau într-o seară umbra o să dispară. Şi
ultima oară va deveni prima oară. Ceva cusut pe măsura sufletului tău te
aşteaptă.
Există dublură
la cheia inimii? Iubirea nu uită niciodată…
Bună dimineața
sentiment drăgălaș!
ieromonah
Hrisostom Filipescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu