Nu voi înțelege niciodată de ce oamenii lasă distanța să se stabilească, să
creeze crevase și limite între ei!
Adevărata distanță se naște în suflet,
în gesturile simple, nu în granițele fizice. Depărtarea fizică poate fi depășită
dacă înțelegem faptul că tot ce facem în viața de zi cu zi, împreună, putem
face și departe unul de altul. Vorbele tandre, calde, dorul împărtășit,
mângâierile, îmbrățișările, chiar jocurile de zi cu zi, discuțiile de rutină,
cafeaua de dimineață, bătăile cu perna, deciziile pe care le luam împreună,
toate pot continua la fel ca înainte și chiar este indicat să fie așa pentru a
nu simți distanța.
Uneori, o vorbă la timp face mai mult
decât ne-am închipui. Mângâie și dă aripi! Ne dă energia și puterea de a trece
peste multe. Dacă însă alegem să tăcem, să ne găsim alte ocupații, să ne
rezumăm doar la a trimite bani acasă, a nu ne mai interesa de problemele reale
cu care se confruntă iubita sau familia și nu ne implicăm sufletește în
relație, distanța va deveni o gaură neagră în care se dizolvă totul. Naște
rupturi. Ne simțim cumva cumpărați, fără importanță, iar responsabilitățile
rămân toate pe umerii noștri. Simțim că distanța nu ne apropie ci ne desparte,
iar ceea ce înainte conta, acum e fără importanță.
Tăcerea naște monștrii neîncrederii și
ai tristeții. Sunt oameni care și aproape și departe tot distanți își sunt. Și
sunt oameni care oriunde și-ar fi, își sunt mereu unul lângă altul, iar
distanța nu este decât ceva ce oricând poate să dispară. Oamenii nasc adevărata
distanță… în suflet! Viața nu face altceva decât să o împlinească. De aici
vorba: ai grijă ce semeni și ce îți dorești!
Cel mai ușor lucru în viață este să
rupem și nu să construim, dar e de datoria noastră ca măcar să ne dăm silința
de a construi. Cel puțin atât cât iubirea există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu