Fiindca ne
aflam la rascruce de drumuri si depinde doar de noi pe care dintre drumuri o
vom apuca in continuare,este bine sa stim de ce universul ne-a indeptat spre
aceasta rascruce si ce anume avem de schimbat cu adevarat in atitudinea
noastra.
CALEA IUBIRII CALEA
FRICII
Intreaga noastra viata
este un vis. Noi traim într-o fantezie si tot ceea ce stim despre noi
însine nu reprezinta altceva decât propriul nostru adevar. Adevarul
nostru personal nu este si adevarul altor persoane, lucru valabil inclusiv
pentru copiii sau pentru parintii nostri. Gânditi-va de pilda ce
credeti dumneavoastra despre sine si ce crede mama dumneavoastra. Ea
afirma ca va cunoaste foarte bine, dar de fapt nu are nici cea mai mica
idee cine sunteti. Stiti foarte bine acest lucru. La fel, oricât de
bine v-ati cunoaste mama, dumneavoastra nu aveti nici ceamai mica idee
cine este ea de fapt. Ea are tot felul de fantezii interioare, pe care nu
le-a împartasit niciodata, nimanui. Dumneavoastra nu aveti de unde sa
stiti ce-i trece ei prin minte.
Daca va examinati
viata si încercati sa va amintiti ce faceati la vârsta de 12 sau 13 ani,
veti constata ca nu va puteti aduce aminte de mai mult de 5%
din propria dumneavoastra viata. Evident, va veti aminti de lucrurile
cele mai importante, cum ar fi numele pe care îl aveti, caci acesta este
unul din lucrurile pe care l-ati repetat cel mai des. Sunt momente când
uitati însa numele propriilor dumneavoastra copii, sau pe cel al prietenilor
apropiati. Acest lucru se explica prin faptul ca viata este alcatuita din
vise – un numar nesfârsit de vise care se schimba la infinit.
Visele
au tendinta de a se dizolva, ceea ce explica de ce uitam atât de
usor.Orice
om are un vis personal al vietii, care difera complet de visul altor
oameni. Noi visam în functie de convingerile pe care le avem si ne
modificam visul în functie de felul în care judecam sau în care
suntem victimizati. De aceea, visele unui om nu seamananiciodata cu visele
altcuiva.
Într-o relatie, noi
putem pretinde ca suntem la fel, ca gândim la fel, ca simtim la fel,
ca visam la fel, dar acest lucru este absolut imposibil. Orice relatie
este alcatuita din doi visatori care au vise diferite. Fiecare visator îsi
viseaza visul în felul sau propriu. De aceea, este important
sa acceptam diferentele care exista între doi visatori, sa ne
respectam reciproc visele. Noi putem avea mii de relatii simultan,
dar fiecare dintre ele se stabileste între doua persoane, si numai
între doua. Eu am o relatie cu fiecare din prietenii mei, dar cu fiecare
în parte, nu cu mai multi simultan.
Am o relatie cu
fiecare din copiii mei, dar fiecare asemenea relatie este diferita de
celelalte. În functie de felul în care viseaza doi oameni, ei creeaza
directia acelui vis comun pe care îl numim relatie. Orice relatie pe
care o avem – cu mama, cu tata, cu fratii, cu prietenii – este unica,
întrucât noi visam astfel câte un mic vis comun cu fiecare din acestia.
Orice relatie capata viata din cauza celor doi parteneri.
La fel cum corpul este
alcatuit din celule, visele sunt alcatuite din emotii.
Exista doua surse principale din care provin aceste emotii: una este teama
si toate emotiile care se nasc din teama, iar cealalta este iubirea
si toate emotiile care se nasc din iubire. Noi experimentam ambele tipuri
de emotii, dar cele care predomina de regula sunt cele izvorâte din teama.
În lumea în care
traim, relatiile normale se bazeaza într-o proportie de 95% pe teama si
numai de 5% pe iubire. Evident, acest procent mediu variaza de la un om
la altul, dar chiar daca teama nu depaseste 60%, iar iubirea 40%, tot
putem spune ca avem de-a face cu o relatie bazata pe teama.
Pentru a întelege mai
bine aceste emotii, vom descrie anumite caracteristici ale fricii si ale
iubirii, pe care le-am numit “calea fricii” si “calea iubirii”.
Cele doua cai sunt puncte de referinta pentru a întelege mai bine
felul în care traim. Ele reprezinta delimitari facute pentru ca mintea
logica sa înteleaga si sa poata controla deciziile pe care le luam.
Sa vedem
asadar care sunt caracteristicile fricii si ale iubirii.
Iubirea nu presupune
nici un fel de obligatii.
Teama este
caracterizata în primul rând de obligatii.
Atunci când mergem pe
calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru ca trebuie sa facem acest
lucru, si ne asteptam ca si ceilalti oameni sa faca anumite
lucruri pentru ca trebuie sa le faca. Noi avem obligatii, iar atunci când avem posibilitatea, ne
opunem lor. Cu cât le opunem mai multa rezistenta, cu atât mai
mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi încercam sa scapam de
aceste obligatii. Pe de alta parte, iubirea nu opune nici un fel de
rezistenta.
Atunci când iubim, noi facem tot ceea ce
facem pentru ca dorim sa facem acest lucru. Orice actiune a
noastra devine o placere; este ca un joc care ne amuza.
Iubirea nu are
asteptari. Teama
este plina de asteptari. Atunci când te temi, faci tot ceea ce
faci pentru ca te astepti sa fii nevoit, dar te astepti ca
si ceilalti sa faca acelasi lucru. Asa se explica de ce teama raneste
atât de usor, în timp ce iubirea nu raneste pe nimeni. Noi avem asteptari,
iar daca acestea nu se împlinesc, ne simtim raniti – nu ni se pare drept.
Îi condamnam pe cei
din jur pentru ca nu ne-au împlinit asteptarile. Cine iubeste nu are
asteptari. El face ceea ce face pentru ca doreste si nu este
deranjat daca alti oameni nu doresc sa faca la fel, caci el
nu interpreteaza faptele altora la modul personal. Întrucât nu se
asteapta sa se întâmple ceva anume, daca lucrul respectiv nu se întâmpla
nu se simte deranjat. Orice s-ar întâmpla, el nu sufera, caci tot ceea ce
se întâmpla este în regula pentru el. Asa se explica de
ce îndragostitilor viata li se pare în roz; ei nu se asteapta ca partenerii
lor sa faca ceva anume si nu simt obligatii fata de acestia.
Iubirea este bazata pe
respectul reciproc. Teama nu respecta pe nimeni, nici macar pe sine. Daca
îmi pare rau pentru tine înseamna ca nu te respect, ca nu te las sa
iei propriile tale decizii. Când eu iau deciziile în locul tau, înseamna
în mod evident ca nu am încredere în tine. Lipsa respectului conduce
automat la tentativa de a controla viata celuilalt.
În
marea majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor nostri
cum sa-si duca viata, noi facem acest lucru pentru ca nu îi respectam. Ne
pare rau pentru ei si încercam sa facem în locul lor ceea ce ar trebui sa
faca ei însisi. Daca nu ne respectam pe noi însine ne va parea rau
pentru noi, ni se va parea ca nu suntem destul de buni ca sa reusim în
aceasta lume. Cum ne-ar putea respecta altii în aceste conditii?
Atunci când
spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient
de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum sa reusesc”,
înseamna ca nu avem nici un pic de respect pentru propria
noastra fiinta. Autocompatimirea se naste din lipsa respectului de
sine.
Iubirea este
nemiloasa, ei nu-i pare rau pentru nimeni; în schimb, este plina de
compasiune. Teama este foarte miloasa; celui care se teme îi pare
rau pentru toti cei din jur. Lui îi pare rau de altii pentru ca nu îi
respecta, pentru ca nu îi crede suficient de puternici pentru a reusi. Pe
de alta parte, iubirea respecta pe toata lumea. Cine iubeste pe
altcineva crede ca acesta poate reusi prin propriile sale forte.
El crede ca acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun
pentru a-si stabili propriile sale decizii. Nu se grabeste în nici un caz
sa ia decizii în locul celuilalt. Evident, daca acesta din urma da gres,
el îi întinde mâna, îl ajuta sa se ridice si îi spune: “Continua.
Mai devreme sau mai târziu vei reusi, sunt convins de acest lucru”.
Aceasta înseamna compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila.
Compasiunea se naste
din respectul reciproc si din iubire; mila se naste din teama si din
lipsa de respect.
Iubirea este complet
responsabila. Teama evita responsabilitatea, dar asta nu înseamna ca ea nu
este responsabila pentru faptele ei. Încercarea de a
evita responsabilitatea este una din cele mai mari greseli pecare le
facem, caci orice actiune are anumite consecinte. Daca facem o anumita
optiune, noi vom obtine un anumit rezultat sau o anumita reactie.
Chiar daca nu luam nici o decizie, tot vom obtine un rezultat sau o
reactie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge sa experimentam toate
consecintele propriilor noastre actiuni si decizii. De aceea, oamenii sunt
complet responsabili pentru actiunile lor, chiar daca nu doresc sa
fie. Chiar si atunci când alti oameni încearca sa plateasca în locul
nostru, tot vom ajunge sa platim si noi, dar atunci vom plati dublu. Când
altcineva încearca sa fie responsabil în locul nostru, el nu
face altceva decât sa amplifice drama.
Iubirea este
întotdeauna amabila. Teama este întotdeauna lipsita de
amabilitate. Ea ne umple de obligatii, de asteptari, ne învata sa nu îi
respectam pe cei din jur, sa evitam asumarea responsabilitatii si
sa ne para rau pentru altii. Cine s-ar putea simti bine în asemenea
conditii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agreseaza, ne înfurie,
ne întristeaza, ne face sa ne simtim gelosi sau tradati.
Mânia nu este altceva
decât o alta masca a fricii. La fel si tristetea, gelozia si celelalte
emotii care se nasc din teama si care creeaza suferinta. Cine
sufera de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult sa
pretinda ca este bun. Când nu esti fericit nu ai cum sa te simti bine,
deci sa fii bun cu altii. În schimb, atunci când te afli pe calea iubirii
nu ai obligatii sau asteptari, nu-ti pare rau pentru tine sau pentru
partenerul tau, totul îti merge bine, iar zâmbetul nu te paraseste nici o
clipa. Esti fericit, deci te simti bine, iar aceasta stare se revarsa în
mod natural asupra celor din jur.
Iubirea este
întotdeauna amabila, iarbunatatea ei conduce la generozitate si ajunge
sa deschida toate usile. Da, iubirea este generoasa. În schimb, teama
este egoista. Cine se teme se gândeste întotdeauna numai la el. Egoismul
închide toate usile.
Iubirea este
neconditionata. Teama impune o mie de conditii. Cine se
afla pe calea fricii iubeste pe altcineva numai daca acesta îl lasa sa îi
controleze viata, daca se poarta bine cu el, daca se suprapune cu
imaginea pe care si-a creat-o despre el. Si cum nimeni nu se poate
suprapune vreodata perfect peste imaginea creata de altcineva pentru el,
acesta îl judeca, iar el se va simti vinovat. Atunci când ne cream o
anumita imagine despre altii iar acestia nu corespund, noi ne simtim
rusinati, stânjeniti, enervati, si nu avem deloc rabdare cu ei. Este
imposibil sa te porti cu adevarat frumos cu altcineva în
aceste conditii.
Pe calea iubirii nu
exista daca; iubirea nu pune conditii. Cine iubeste o face neconditionat,
fara justificari. Noi iubim pe altcineva asa cum este si îl lasam sa
fie cel (sau cea) care este. Daca nu îmi place cum este o femeie, nu are
nici un rost sa stau alaturi de ea; cel mai bine este sa îmi caut pe
altcineva, care este asa cum doresc eu sa fie. Noi nu avem dreptul sa
încercam sa schimbam pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul sa
încerce sa ne schimbe pe noi.
Daca ne vom schimba
vreodata, o vom face pentru ca asa vom dori noi, pentru ca ne propunem sa
renuntam la suferinta.
Cei mai multi oameni
îsi traiesc întreaga viata pe calea fricii. Ei stabilesc relatii, dar
numai pentru ca asa cred ei ca trebuie. Atunci când intra într-o
relatie, ei au un milion de asteptari, deopotriva din
partea partenerului/ partenerei de cuplu si din partea lor. Toate
dramele si toate suferintele relationale se nasc din cauza faptului ca
oamenii folosesc canalele de comunicatie care existau deja înainte ca ei
sa se nasca. Ei se judeca si se victimizeaza reciproc, se
bârfesc unii pe altii, cu prietenii sau cu alte persoane, de multe
ori în locuri sordide, cum ar fi un bar. Ei îsi învrajbesc propriile rude
si chiar se bucura de acest lucru. Acumuleaza astfel otrava emotionala, pe
care le-o transmit apoi copiilor lor. “Uite ce mi-a facut taica-tau.
Sa nu te porti niciodata ca el. Toti barbatiisunt asa, toate femeile sunt pe
dincolo”. Asta este educatia pe care o dam oamenilor pe care ar
trebui sa-i iubim cel mai mult, propriilor nostri copii, prietenilor
nostri, partenerilor nostri de viata.
Pe calea fricii exista
atât de multe conditii, atâtea asteptari si atâtea obligatii încât noi
ajungem sa cream o sumedenie de reguli numai pentru a ne
proteja împotriva durerii emotionale. Adevarul este ca nu ar trebui
sa existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afecteaza calitatea
canalelor de comunicatie dintre noi, caci cine se teme minte. Daca te
astepti ca eu sa ma port într-un anume fel, eu ma voi simti obligat sa ma
port în acest fel, dar eu nu sunt asa. Daca ma port asa cum sunt eu, tu te
vei simti ranit, te vei înfuria pe mine. De aceea, prefer sa te mint, caci
ma tem de judecata ta. Ma tem ca vei da vina pe mine, ca o sa ma
condamni, ca o sa ma pedepsesti. Si de fiecare data când îti vei reaminti,
ma vei pedepsi din nou si din nou, pentru aceeasi greseala comisa cândva.
Nu se poate vorbi de
justitie decât pe calea iubirii. Daca faci o
greseala, platesti o singura data pentru ea, si daca te iubesti cu
adevarat, înveti cevadin greseala comisa. Pe calea fricii nu exista
dreptate. Cine greseste plateste de o mie de ori pentru
aceeasi greseala. El îsi pune si partenerul/partener a de cuplu sa
plateasca tot de o mie de ori pentru greseala comisa. Aceasta tactica da nastere
unui sentiment de nedreptate si creeaza multe rani emotionale, care
vor conduce mai devreme sau mai târziu la esec. Oamenii fac o drama
din orice, inclusiv din lucruri absolut minore. Aceste drame reprezinta
esenta relatiilor specifice iadului, iar explicatia este ca ele au la
baza teama.
Orice relatie este
alcatuita din doua jumatati. Jumatate sunteti chiar
dumneavoastra, iar cealalta jumatate este fiul, fiica, tatal, mama,
prietenul sau partenerul/partener a dumneavoastra de cuplu.
Într-o relatie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria sa
jumatate, nu si pentru cealalta. Nu conteaza cât de apropiati sunteti sau
cât de puternica este iubi-rea dumneavoastra pentru cealalta jumatate;
cert este ca nu aveti cum sa fiti responsabil pentru felul în
care gândeste celalalt. Nu puteti sti niciodata ce simte, ce crede,
ce presupuneri face el. Practic, nu stiti nimic despre celalalt. Acesta
este adevarul. Cum procedam însa noi? Noi ne asumam responsabilitatea
pentru cealalta jumatate si asezam astfel relatia noastra pe bazele
fricii, ale dramei, ale razboiului controlului, adica ale iadului.
Razboiul controlului,
specific oamenilor, se datoreaza faptului ca acestia nu se respecta
reciproc. Adevarul este ca noi nu stim ce este iubirea.
Relatiile dintre noi au la baza egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt
acele doze mici care ne fac sa ne simtim bine. Lipsa respectului
conduce la razboiul controlului, caci fiecare partener se
simte responsabil pentru celalalt. Eu nu te pot controla pentru ca nu
te respect. Ma simt responsabil pentru tine, caci orice te afecteaza pe
tine ma va rani pe mine mai devreme sau mai târziu, si doresc sa evit
durerea.
Daca vad ca tu nu esti
responsabil la rândul tau, te voi bate la cap în toate felurile posibile,
astfel încât sa devii responsabil, dar “responsabil” din punctul
meu personal de vedere. Asta nu înseamna ca punctul meu de vedere
este corect. Asta se întâmpla atunci când mergem pe calea fricii.
Lipsa respectului ne face sa ne comportam ca si cum celalalt nu ar fi
suficient de bun sau de destept ca sa-si dea seama singur ce este bine si
ce este rau pentru el. Pornim de la premisa ca celalalt nu
este suficient de puternic pentru a-si asuma singur responsabilitatea
pentru propria sa persoana. Noi preluam controlul si spunem: “Lasa-ma pe
mine sa amgrija de tine”, “Fa cutare lucru, sau nu fa cutare lucru”. Ne
reprimam astfel jumatatea si încercam sa preluam controlul asupra întregii
relatii. Daca eu preiau controlul asupra întregii relatii, care mai
este rolul tau? Nici o relatie nu poate functiona în acest fel.
Daca acceptam rolul
celeilalte jumatati, noi putem crea împreuna si ne putem bucura de cel mai
frumos vis. Nu trebuie sa uitam însa ca cealalta parte are propriile
ei vise, propria ei vointa, iar noi nu-i putem controla visele, oricât de
mult am încerca. De aceea, avem o singura optiune: putem tie sa cream
un conflict, adica un razboi al controlului, tie sa devenim un
partener si sa formam împreuna o echipa. Partenerii de echipa joaca
împreuna jocul, nu lupta unul împotriva celuilalt.
Daca jucam tenis
alaturi de un partener, noi alcatuim o echipa si nu jucam niciodata unul
împotriva celuilalt. Chiar daca avem maniere diferite de a
juca, scopul nostru este acelasi: acela de a ne amuza împreuna, de a
juca si de a câstiga meciul. Daca jucam cu un partener care ne spune: “Nu,
nu juca asa, joaca cum îti spun eu, ceea ce faci tu este gresit”,
va ti imposibil sa ne simtim bine. Mai devreme sau mai târziu, vom
renunta sa mai jucam cu acest partener. În loc sa tim o echipa, acesta
doreste sa ne controleze jocul. Daca între noi nu exista conceptul de
echipa, conflictul este inevitabil.
Daca veti privi
relatia dumneavoastra de cuplu ca pe o echipa, ea se va îmbunatati pe
loc. La fel ca într-un joc, relatia nu presupune neaparat un învingator si
un învins.
Adevaratul scop al
jocului este distractia. Cine merge pe calea iubirii
daruieste mai mult decât primeste. Evident, el se iubeste suficient de
mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoisti sa profite de
el. Asemenea oameni nu doresc sa se razbune, dar sunt suficient de fermi
de la bun început.
Ei îi spun
partenerului lor: “Nu-mi place sa profiti de mine, nu suport lipsa de
respect sau de amabilitate. Nu am nevoie sa fiu abuzat verbal, emotional sau fizic.
Nu-mi place sa te ascult înjurând tot timpul. Asta nu înseamna ca eu sunt
mai bun decât tine, dar iubesc frumusetea, îmi place sa râd, sa ma
distrez, sa iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place sa am
tot timpul alaturi o victima. Asta nu înseamna ca nu te iubesc, dar
eu nu-mi pot asuma responsabilitatea pentru visele tale. Daca vrei sa
ramâi alaturi de mine, Parazitului tau îi va fi greu sa reziste, caci nu
am de gând sa reactionez la necazurile tale inventate”.
Aceasta atitudine nu
are nimic de-a face cu egoismul, ci este consecinta fireasca a iubirii de
sine. Egoismul, controlul si teama sunt capabile sa ruineze
orice relatie. Generozitatea, libertatea si iubirea sunt capabile sa
creeze cea mai frumoasa relatie între toate: o relatie de iubire fara
sfârsit.
Arta iubirii începe cu
noi însine. Primul pas consta în a deveni constienti,
în a întelege adevarul potrivit caruia fiecare om îsi viseaza propriul
vis. Cine întelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa
din relatie, adica pentru el însusi. Stiind ca este responsabil pentru
partea sa din relatie, el o poate controla cu usurinta. Nu are însa nici
un rost sa încerce sa controleze si cealalta jumatate a
relatiei. Daca îl/o respectam cu adevarat, noi vom întelege
ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama,
toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom
sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi
niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea parte de un
razboi în familie sau în cuplu.
Mai departe, daca
întelegem ce înseamna iubirea si ce înseamna teama, putem deveni
constienti de felul în care ne comunicam visul altor
persoane. Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care
le facem în fiecare moment, de racordarea corpului nostru emotional la
vibratia iubirii sau la vibratia fricii. Chiar daca ne aflam pe calea
fricii, prin simpla constientizare a acestui lucru, noi putem
sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala.
Constientizarea caii
pe care ne aflam poate schimba totul. În sfârsit, daca întelegem
faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decât
noi însine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana
din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria în cea mai mare arta a
toltecilor, Arta Iubirii.
Noi putem vorbi despre
iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pentru
fiecare om în parte, caci ea trebuie mai întâi experimentata. Iubirea
nu este un concept, ci o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura
cale de a atinge starea de fericire este iubirea în actiune. Singura
cale care conduce la suferinta este teama în actiune.
Singura cale prin care
putem atinge maiestria în iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie
sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa
o practicam. Practica este cea care creeaza maestrul.
Don Miguel Ruiz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu