Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru ca sa urce pana la El.
- Michelangelo -
Love is life
Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan
"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
Strainul, care-aseara a poposit la noi, L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline. I-am asternut in graba un pat de frunze moi, N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.
Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat. Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul. Ulei de levantica pe plete i-am turnat, Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun, Cu ochii plini de vraja tariilor albastre. Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun; Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus. Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul, Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.
Spunea despre iubirea cea fara de pacat, De-o patima, curata ca flacara de soare, Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat, Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag, Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala; In linistea de seara torceam fuioru-n prag. Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.
Strainul, care-aseara a poposit la noi, Mi-a tulburat odihna cu sete negraita. Am stat o noapte-ntreaga amandoi. Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.
Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori, Cand a plecat strainul pe drumul ud de roua. Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori, Cuvintele lui stranii si blande: "Pace voua!"
L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans, Privind lumina alba cum ii juca in plete Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans, Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.
În fiecare clipă, de pretutindeni, răsună chemarea iubirii: Noi ne înălţăm către cer, cine vrea să vină cu noi? Noi am fost în paradis, am fost prieteni îngerilor, Iar acum ne întoarcem acolo, căci acolo este tărâmul nostru. Noi suntem mai presus de orice paradis, mai nobili şi mai puri decât îngerii: De ce să nu ne ridicăm chiar deasupra acestora? Ţelul nostru este Suprema Maiestate. Ce are de-a face perla cea fină cu lumea plină de noroi? De ce aţi coborât aici? Luaţi-vă bagajele şi mergeţi înapoi. Ce este acest loc? Şansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!... Precum păsările mării, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului. Cum ar putea această pasăre, născută din mare, să-şi facă cuib aici? Altfel cum ar putea valul să urmeze valului ce vine din suflet? Valul numit "Nu sunt eu Stăpânul tău?" a venit şi a spart vasul acestui corp; Iar atunci când vasul este spart, viziunea clară revine Şi odată cu ea (survine) fuziunea deplină cu EL.
Când grijile te napadesc si greutati te-apasa, Când ceri în lume ajutor si nimanui nu-i pasa, Îndreapta ochii spre Isus si cere mângâiere, Caci doar acolo sus în cer gasesti oricând putere.
Când boala-ti macina fiinta si trupu-ti plânge tare, Când nu gasesti în lume leac, niciunde alinare, Priveste-n sus spre Creator, în El gasesti salvarea, El este medicul suprem, El îti da vindecarea.
Când geruri grele te lovesc si vântu-ti bate-n plete, Când raul ti se-aduna-n suflet formând în tine cete, Tu cheama Duhul Sfânt sa vina, sa-ti curete cetatea, Un vas curat, un templu sfânt vei fi, cum spune Cartea.
Când suferinta necurmata te-ndeamn-ades spre moarte, Când crezi ca numai de necazuri în viata tu ai parte, Încrede-te-n Cuvântul Sfânt ce Biblia îti spune, Cáci doar credinta în Isus te scapa de genune.
Când pentru crezul tau în Domnul te lasa tata, frate, Când drumul crucii azi de mama, de sora te desparte, Nu dispera ca sus în ceruri nu vei mai duce dorul, Cáci vei avea si frati si mama prin Tatal, Creatorul.
Chiar daca râde-ntreg pamântul de marea ta credinta, Chiar daca nu cred în Scriptura si-n marea biruinta, Tu sa le spui ca Harul lumii e dat peste popoare Si cel ce crede în Cristos, pe veci viata are.
Când te loveste din adâncuri cel rau în disperare, Când te încearca îndoiala si frica ta e mare, Fii precum Iov, plin de credinta, sa nu hulesti divinul, Cáci numai sus la cer e mierea, aicea jos, pelinul.
Când vrei sa fi si tu mai mare precum a vrut Adam, Când nu ai teama de sentinta cum se temea Avram, Sa-ti amintesti de vechea lege ce moarte îti aduce, De Harul ce Isus îti lasa murind atunci pe cruce.
Chiar daca tânar în credinta tu esti si îti e teama, Chiar daca-n jur semeni Cuvântul si nimeni nu ia seama, Tu te încrede în Isus, copil a fost si El, Vei creste-n Adevar si tu, de tinzi sa fii ca El.
Când Dumnezeu îti va trimite din când în când mustrarea, Când glasul Lui de tunet spune, ca ai pierdut cararea, Tu sa te bucuri ca ai parte aici jos de dojana Si sus la Tron de judecata vei fi fara prihana.
Pe scara sufletului meu M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu - Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea, Iar El urca surâzător spre ea!…
Şi ne-am oprit la jumătatea scării Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu - El cobora solemn din conştiinţa mea, Iar Eu urcam surâzător spre ea!…
În adâncul inimii mele Se-aude un cântec fără versuri Un cântec ce trăieşte În sămânţa inimii mele. Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament; Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană Şi zboară, dar nu peste buzele mele. Cum să îl cânt? Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc; Cui să îl cânt? Căci locuieşte în casa sufletului meu De teama urechilor pline de sensibilitate. Când privesc în mine, Văd umbra umbrei sale; Când îmi ating vârful degetelor Îi simt vibraţiile. Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa, Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare; Lacrimile mele îl dezvăluie, Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă Dezvăluie taina unui trandafir veştejit. Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie Şi adus la suprafaţă de către linişte, Evitat de larmă, Îmbrăţişat de adevăr, Repetat de vise, Înţeles de dragoste, Ascuns de trezire Şi cântat de suflet este cântecul dragostei. Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte? Este cu mult mai parfumat decât iasomia; Ce voce l-ar putea înrobi? Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare; Ce coardă l-ar putea face să vibreze? Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării Cu ciripitul unei privighetori? Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni Cu suspinul unui copil? Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare Cuvintele pe care numai inima le poate rosti? Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte Cântecul lui Dumnezeu?
Ne vom preface în arome şi ne vom respira reciproc până ne vom volatiliza de dragoste.
Ne vom preface in stele şi ne vom agăţa cu visele de cer să adormim acolo sfinţii cu vorbele noastre.
Ne vom preface in frunze şi ne vom legăna pe aceleaşi gânduri ca să înţelegem de ce dor toate clipele pierdute departe de noi
Ne vom preface în cântec ca să intrăm în sufletele celor singuri şi goi, ca să împlinim tot ce era neimplinit.
Ne vom preface in sarutări ca să pipăim roua dimineţilor de vară când soarele se îneacă în zori.
Ne vom preface în noi înşine ca să iubim tot ce inca nu am iubit, ca sa cantam tot ce nu am cantat, ca sa atingem tot ce nu am atins, ca sa ne atingem sufletele cu dragoste.
Am iubit de când mă ştiu Cerul verii, străveziu, Despletitele răchite, Curcubeiele pe stânci Ori pădurile adânci Sub ger alb încremenite. Mi-a fost drag pe bărăgane Să văd fetele morgane Ori pe crestele din munte Joc de trăsnete rotunde, Scurgerea cocorilor, Pacea înălţimilor, Semeţia pinilor Plini de scama norilor.
Am iubit iubirea pură, Floare roşie pe gură Şi în inimă arsură, În priviri zăpezi candide Şi-n piept voci necontenite.
M-a înfiorat ades Tot ce gândurile ţes: Pe al filelor polei Dansuri repezi, legănate, De pe arcuri înstrunate, Săgetarea de idei...
A cunoaste. A iubi. Înca-odata, iar si iara, a cunoaste-nseamna iarna, a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate. Înc-odata, iar si iara a iubi e primavara.
Zorica Latcu-Primăvara mea
Crescut-au ghiocei in fulgi de nea?... Atat de alba-i primavara mea! Mi-i sufletul de patimi neatins Si cerul floare peste el a nins; Aleasa floare de matasuri moi A nins in noapte peste pomii goi Si i-a invelit in borangic usor. A prins o boare, calda ca un dor, S-adie rar miresmele din Raiu. Al fluturilor maiestrit alaiu A curs in suflet, linistit si bland, Pe cai de taina, din adanc de gand. Si sus, deasupra albei naluciri, Pluteste raza sfintelor iubiri. Da primaverii-n duhul meu lumini Si se rasfrange-n ochii tai senini.
Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca, Alba cum e crinul Bunelor Vestiri, Pentru ca mladita dragostei sa creasca, Plina de miresme, dulce de rodiri, Pentru ca din neaua grea de peste iarna Rod de viata calda iarasi sa legam, Pentru ca lumina peste noi sa cearna, Domnului sa ne rugam. Pentru ca belsugul tarinilor grele Sa ne faca traiul rodnic si umil, Pentru ca rasfrangeri din suras de stele Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil; Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca Si-n lumina mortii viata s-o cercam, Pentru ca din munca pacea sa rodeasca, Domnului sa ne rugam. Pentru ca multimea indurarii Sale Insusi sa-si pogoare pasul catre noi, Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale, Cu miros de smirna si cu ramuri moi, Pentru ca-n lumina alb-a diminetii, Din stransoarea carnii sa ne dezlegam, Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii, Domnului sa ne rugam.Pentru ca sa-si verse binecuvantarea, Ca un zvon de vanturi line, peste noi, Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea, Cand plecam genunchii, seara, amandoi, Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune, Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam, Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune, Domnului sa ne rugam.
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile si adversitatile noastre. Ma-ntreb: noi la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara? Banuiesc ca putem lasa niste sentimente. Mai putin de ura, intrucatva de patemi dar...de dragoste mai ales -Nichita Stanescu-
Ploaie în luna lui Marte
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odaii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească, şi noi ne iubeam prin mansarde. N-aş mai fi vrut să se sfârşească niciodată-acea lună-a lui Marte.
"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile si adversitatile noastre.
Ma-ntreb: noi la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara?
Banuiesc ca putem lasa niste sentimente.
Mai putin de ura, intrucatva de patemi dar...de dragoste mai ales"
-Nichita Stanescu-
De dragoste
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, - demult s-a uitat şi pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine şi scrişnesc în crugul anului. Îi arăt dinţii din gură, dar ea ştie că eu nu râd, dulcea luminii faptură mie, pe mine mă înfăţişează pe când ea stă plictisită şi foarte frumoasa şi eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă de sub ceresc.
Vârsta de aur a dragostei
Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubeşte, şi iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abia pot merge printre ele fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare, şi iată-mă fără să dorm, aievia văd zeii de fildeş, îi iau în mână şi îi înşurubez râzând, în lună, ca pe nişte mânere sculptate, cum trebuie că erau pe vremuri, împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, şi Hera cea minunată e argintie. Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte. E un dans iubito, al sentimentelor, zeiţe-ale aerului, dintre noi doi. Şi eu, cu pânzele sufletului umflate de dor, te caut pretutindeni, şi lucrurile vin tot mai aproape, şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
Ce bine ca esti
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douâ culori ce nu s-au văzut niciodată, una foarte de jos, întoarsă spre pământ, una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Lună în câmp
Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiţilor gutui şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge, zvelţi vânători, în arcuiţii lei din goana calului, cum îşi subţie arcul. 0, tinde-ţi măna stângă catre ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire pe care ramurile i-au aprins, suind sub luna-n seve caii repezi ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii În ochii tăi cu luna mă răsfrâng ... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.
"Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea."
“Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă”.
“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.”
“Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţă; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţă - dar nu crea nici un conflict, bătălie sau luptă pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoana care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.”
“Adevărul este că majoritatea poeţilor nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiţi de ideea de iubire, astfel încât creează poezii frumoase, poveşti frumoase. Sau poate că au iubit, dar au eşuat, astfel încât pentru a se consola, ei creează situaţia spusă în poeziile lor ... Este o compensaţie. În viaţă, ei ratează, aşa că transpun în scris. În scris, poetul creează fantezia pe care ar fi vrut să o trăiască aievea, pentru a-şi uita viaţa, pentru a-i uita urâţenia. Deci fie poeţii nu au iubit niciodată şi nu au cunoscut agonia iubirii, ori dacă au iubit au cunoscut agonia ei şi au vrut să cunoască şi extazul ...”
“Odată ce ai înţeles că propriii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Însă nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, ei nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu îi pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.”
Un remember in amintirea D-lui Octavian Paller pentru frumoasele cuvinte intelepte ce ni le-a lasat ca amintire..
"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."
-Viata pe un peron-O.Paller
In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...
Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...
Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie...
Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?
Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi... "jertfa".
Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste...
Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire...
Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile...
Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.
Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde.
Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...
Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti.
Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat...
Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze...
Iubim de fapt ceea ce ne lipseşte
Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.
Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
Inima mea este plina de bucuria Misterului. Inima mea raspandeste o mie de valuri. Fiecare celula prinde aripi si zboara deasupra lumii. Fiecare cauta miile de chipuri ale Preaiubitului.
Diferenta dintre pasari si omul intelept este aceea ca pasarile zboara cu propriile lor aripi intr-o singura directie, in timp ce oamenii intelepti zboara in toate directiile pe aripile aspiratiilor lor
As putea sa ma inalt prin iubire Ta si dorul de Tine ma va duce si mai sus. Ei m-au intrebat: „De ce te invarti in jurul Lui?” O, ignoranta, ma invart in jurul meu!
Alerg catre Tine de frica mea,Sunt al Tau, nu ma trimite inapoi la mine insumi.
Abandoneaza viata si lumea,si gaseste viata lumii.
Este frumoasa generozitatea celor care dau bani, dar cu adevarat generozitatea celui care iubeste este daruirea sufletului sau. Daca dai paine in numele lui Dumnezeu,
vei primi paine in schimb; Daca iti dai viata in numele lui Dumnezeu, ti se va da Viata divina.
Iubirea a umplut cele sase directii ale universului cu frumusete Si totusi trebuie sa lasam in urma cele sase directii.
In toate noptile Dumnezeu ne cheama: „Trezeste-te, foloseste acest timp, sarmane om, Sau, dupa moarte, de indata ce sufletul tau se separa de corp, Vei regreta.”
Cand iubirea de Dumnezeu creste in inima ta, sa stii, fara nici o umbra de indoiala,
ca Dumnezeu te iubeste.
Astazi de dimineata am cules in gradina cativa trandafiri Mi-a fost teama sa nu ma vada gradinarul.L-am auzit spunand usor: „Ce sunt florile?... Ti-am daruit intreaga gradina!”
Noi suntem cei care din dorinta de a arde Am renuntat la Apa Vietii si am plecat sa cautam focul. I-am spus inimii mele: „Daca poti sa vorbesti, spune-I Preaiubitului meu despre suferinta mea.” Inima mi-a raspuns: „Cand sunt cu Preaiubitul nu mai am cuvinte, doar ma uit la El.”
Din Iubirea Ta izbucneste flacara tineretii; In Inima infloreste frumusetea sufletului. Vrei sa ma omori? Sangele meu este al Tau. Moartea din partea Prietenului este viata.
Pentru Tine – acest limbaj fara cuvinte tinut secret fata de toti... Numai Tu auzi ce spun chiar daca strig in mijlocul multimii.
Mai intai m-a tentat cu nesfarsite mangaieri. La sfarsit m-a ars cu durerea si tristetea. In acest joc de sah a fost necesar sa ma pierd pe mine insumi Ca sa-l cuceresc pe El.
Prietenul meu etern iti daruiesc viata mea. Primeste-ma si fa din mine un indragostit adevarat. Salveaza-ma din cele doua lumi. Arunca-ma in foc daca inima mea se indreapta spre altcineva decat spre Tine.Exista o cale de la inima ta la mine si inima mea o cunoaste Pentru ca este curata si pura ca apa. Cand apa este linistita ca o oglinda poate sa reflecte luna.
In cea mai uscata si mai alba intindere infinit dureroasa a desertului, mi-am pierdut linistea sufletului - si am gasit acest trandafir.
Vrei sa intri in Paradis? Nu poti merge pe calea Adevarului Decat prin gratia lui Dumnezeu. Toti murim pana la urma. Dar pe cale, fii atent Sa nu ranesti inima vreunui om.
Orbit de vocea dorintei Nu esti constient ca Preaiubitul Traieste in adancul inimii tale. Opreste galagia Si vei auzi vocea Lui In tacere.
Cand ating pamantul in rugaciune Nu am alt tel decat sa te ating pe Tine.Orice cuvinte despre Gradini, flori, privighetori, dans Sunt doar pretexte.Inima este ca o lumanare Plina de dorinta de a arde. Luata de langa preaiubitul ei Aspira sa fie una cu El. Despre Iubire nu poti sa inveti nimic. Iubirea vine pe aripile gratiei.
Ochii nostri nu Te vad, Dar ei nu pot sa vada decat formele, nu si realitatea. Si cu toate acestea, speram Sa Te vedem in mijlocul acestei frumuseti...
Ce e de facut daca nu ma recunosc? Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman; Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici tarmul, nici marea; Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer; Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul; Nu sunt nici cerul, nici noroiul; Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa; Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte; Nu sunt al Paradisului si nici al Iadului; Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan. Locul meu este unde nu este nici un loc, Urma mea este fara urma; Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru ca eu apartin Preaiubitului meu. Am renuntat la dualitate si am vazut amandoua lumile ca fiind doar una, Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te stiu, pe Tine Te vad, pe Tine Te chem. Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior, Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, Cel Care Esti Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.
Sa mori! Sa mori in aceasta iubire! Daca mori in aceasta iubire sufletul tau va fi revelat! Sa mori! Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut! Daca mori pentru ceea ce este temporal, vei ajunge dincolo de timp! Sa mori! Taie acele lanturi care te tin prizonier in aceasta lume de atasamente! Sa mori! Sa mori pentru ceea ce este efemer si vei deveni etern!
