Rumi-Iubirea a spus

Stii ce esti?
Esti un manuscris al unei scrisori divine,
Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este in afara ta.
Priveste in tine;
tot ceea ce vrei sa fii
Esti.
Asculta secretul din profunzimea versurilor...
Si lasa-l sa te duca unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Si nu abandona aceasta cheie.
Am terminat cu munca si
Am renuntat la toate.
Acum sciu poezie.
Gandul meu, inima mea, viata mea
Ii apartin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins intr-unul singur:
IUBIRE
Indragostitii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.

Rumi-Sensul iubirii

Sensul Iubirii

Atat lumina cat si umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauza;
Este iubirea astrala a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul si iubirea sunt inseparabili si atemporali.

Desi am incercat sa descriu Iubirea,
Atunci cand am experimentat-o,
Am ramas lipsit de cuvinte.

Desi am incercat sa scriu despre Iubire,
Am ratacit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt si foile au alunecat.

In acel loc inefabil in care iubitul,
Iubirea si obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.

Ion Minulescu-In cinstea celei care a plecat

DRAGOSTEA ,mai mult decit oricare alta pasiune,e una din acele operatii neintelese care proiecteaza OMUL in afara sa,il ajuta sa rupa cercul de fier al limitelor personalitatii si sa se asimileze,pierzindu-se in alta personalitate.Mai mult , desi actul e dureros caci e agonie,e intotdeauna prezenta speranta si anticiparea unei beatitudini nedeslusite,ceva care n-a fost si nu va mai fi .Intr-un cuvint DRAGOSTEA e una din acele taine care dau omului gustul nepretuit al absolutului .

Ion Minulescu-In cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...

Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?...
Cine-a plecat?N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir!...

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!...

De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...

Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănuï de-acum!...

Pablo Neruda-Poem

Pablo Neruda – Poem

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul
unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca
“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…

Femeia

Cea mai minunata femeie din lume este cea care te iubeste cu adevarat si pe care-o iubesti cu adevarat.Mircea Cartarescu

Femeia este lucrarea de diploma a lui Dumnezeu la examenul de estetica.Vasile Ghica

Kahlil Gibran, In Iubire





Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan.

Barbatul si femeia - de Victor Hugo

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

Despre femei-OSHO

“...Nu confundati nicioadata iubirea cu sexul, caci nu veti face decat sa va amagiti singur. Fiti constient, iar atunci cand veti simti ca simpla prezenta a celuilalt - nimic altceva, simplul fapt ca celalalt exista – este suficienta pentru a va face cu adevarat fericit, ca ceva infloreste undeva in interiorul fiintei voastre, ca un lotus cu o mie si una de petale, atunci se poate spune ca sunteti indragostit, iar atunci veti putea trece peste toate dificultatile pe care le va creea realitatea. Veti putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietatile, iar iubirea voastra nu va face altceva decat sa creasca si sa infloreasca tot mai tare , caci atunci, toate acele dificultati nu vor mai insemna altceva decat niste simple provocari. Depasindu-le, iubirea voastra va deveni astfel din ce in ce mai puternica. Iubirea este eternitatea. Daca este prezenta, ea nu poate decat sa creascã. Iubirea cunoaste inceputul, dar nu si sfarsitul.”