Capul sus! 19 lucruri pe care le fac oamenii siguri de ei

Dezvolta-ti inteligenta emotionala si capacitatea de a face fata problemelor din viata ta! Siguranta de sine se invata. "Capul sus, vei vedea cum toata lumea din jurul tau se schimba", i-a spus un profesor de tango elevului sau… Fii mai puternic/a emotional si psihic!

CUVINTE CHEIE de retinut: incredere de sine, siguranta, succes, putere emotionala, putere psihica, succes

1. Oamenii siguri de ei nu raman agatati de trecut

Persoanele care sunt puternice din punct de vedere mental si emotional se concentreaza mai mult asupra momentului present si asupra viitorului apropiat. Ei inteleg ca trecutul este o chestiune ce nu mai poate fi controlata in vreun fel si ca viitorul indepartat este la fel de greu de prezis precum vremea din iarna viitoare.

2. Oamenii increzatori nu raman intr-o zona de confort

Chiar daca nu iti dai seama, zona confortabila este de fapt un loc foarte periculos, este un abis negru si toti cei care raman acolo isi pierd identitatea. Sa ramai in zona de confort, sa iti fie frica sa incerci lucruri noi inseamna sa renunti la viata.

3. Oamenii puternici din punct de vedere emotional asculta opiniile celorlalti

Doar oamenii prosti cred ca sunt suficienti sub toate aspectele. Daca cineva are o idee mai buna sau un sfat bun, sau o perspectiva noua, este mai bine sa o acceptam si nu sa lasam ego-ul sa ne manipuleze.

4. Oamenii siguri de ei nu evita schimbarea

Ceea ce inteleg acest oameni, spre deosebire de multi altii este faptul ca schimbarile care apar in viata noastra nu pot fi evitate. Sa incerci sa eviti inevitabilul este fara sens, de aceea sa incerci sa eviti schimbarile este fara sens; este o pierdere de timp si energie.

5. Oamenii puternici emotional si psihic sunt foarte deschisi la nou

Pentru ca ei stiu ca nu au cum sa cunoasca totul. Chiar si lucrurile pe care avem impresia ca le stim foarte bine se pot dovedi a fi in final, nu in totalitate adevarate. Daca nu esti deschis, iti negi sansele de a invata lucruri noi. Daca incetezi sa inveti, incetezi sa traiesti.

6. Oamenii siguri de ei nu ii lasa pe ceilalti sa ia decizii in locul lor

Doar tu trebuie sa fii persoana care sa ia decizii in privinta vietii tale; nu ii poti lasa pe ceilalti sa decida ce este mai bine pentru tine. Daca nu ai curajul de a gresi, atunci inseamna ca nu ai nici curajul de a avea succes!

7. Oamenii increzatori in ei insisi nu sunt gelosi pe succesul altora

Cand ceilalti au un success, ar trebui sa ne bucuram din toata inima. Daca ei pot, inseamna ca si tu poti. Succesul celorlalti ar trebui sa fie o motivatie pentru tine ca sa mergi mai departe cu incredere.

8. Oamenii increzatori nu se gandesc la posibilitatea esecului

Gandurile noastre controleaza perspectiva pe care o avem; perspectiva noastra creeaza rezultatul. O mentalitate puternica intelege si foloseste acest fapt inspre avantajul sau. Exista si posibilitatea esecului, dara atata vreme cat exista si posibilitatea succesului, mai bine incerci.

9. Oamenii puternici emotional nu isi plang de mila

Se mai intampla sa avem si problem, viata se poate dovedi sig rea. Oamenii sunt raniti… unii dispar de langa noi, pentru ca viata nu este roz tot timpul. Vom cadea si ne vom ridica din nou si din nou. Esti destul de puternic/a astfel incat sa te ridici sis a o iei de la capat?

10. Oamenii puternici emotional nu se concentreaza asupra slabiciunilor pe care le au

Este foarte bine sa ne constientizam partile slabe sis a lucram asupra lor, dar este si mai bine sa ne concentram mai degraba atentia asupra calitatilor noastre.

11. Oamenii siguri de ei nu incearca sa ii multumeasca pe altii

Acesti oameni sunt foarte convinsi ca nu ii pot multumi pe toti cei din viata lor, asa incat incearca de fiecare data sa isi faca treaba asa cum pot, cu multa implicare, fara sa astepte neaparat ca toata lumea sa aprecieze in exact aceeasi masura.

12. Oamenii puternici emotional nu se autoinvinovatesc pentr lucrurile asupra carora nu pot detine controlul

Oamenii siguri stiu ce pot controla si ce nu, ce tine de abilitatile lor si ce nu, de aceea nu isi fac ganduri inutile cu privire la aspecte ale vietii ce le sunt peste puterea de a le controla.

13. Oamenii siguri de ei nu sunt nerabdatori

Rabdarea nu este o doar o virtute, este una dintre cele mai importante. Multi oameni nu au esecuri pentru ca nu ar fi destul de buni, sau incapabili sa castige, ci pentru ca sunt nerabdatori si renunta, inainte de vreme.

14. Oamenii siguri de ei nu se simt dezamagiti sau tradati de viata

Pentru ca nu detinem de fapt nimic. Ne-am nascut, restul depinde de fiecare. Viata nu ne datoreaza nimic. Nici ceilalti oameni nu ne datoreaza noua nimi. Daca ne dorim ceva de la viata, nu trebuie decat sa ne dam libertatea de a obtine acel ceva.

15. Oamenii puternici emotional incearca sa nu isi repete greselile

Sa gresesti este omeneste… sa nu iti intelegi greselile si sa evoluezi… poate fi o problema in viata noastra.

16. Oamenii puternici emotional nu se abandoneaza fricilor lor

Viata se deschide in moduri neasteptate, atunci cand ne invingem frica de a incerca ceva nou. Frica de nou inseamna frica de a trai…

17. Oamenii puternici nu actioneaza necalculat

Daca ai timp sa ponderezi asupra unei situatii, este mai bine sa actioneze cu luciditate, decat in baza primelor impulsuri.

18. Oamenii puternici emotional nu refuza ajutorul primit de la altii

Pentru ca in viata reala nu este nimeni Superman si nu le poate face pe toate. Daca altii isi ofera sprijinul, lasa-I sa te ajute. Aceasta este de asemenea, o abilitate sociala. Asculta ideile celorlalti si vezi cum procedeaza ei. Vei invata ceva nou, imparte abilitatile tale cu ceilalti de asemenea.

19. Oamenii puternici nu renunta

Renuntarea este una dintre cele mai mari slabiciuni ale umanitatii. Oamenii siguri de ei nu renunta niciodata si se concentreaza foarte mult asupra lucrurilor care le sunt foarte importante. Daca ceva este important pentru tine, urmeaza-ti visul… pana la indeplinire! Fara nicio exceptie.

Dupa o idee originala de http://elitedaily.com

Fericirea, un secret al Inteleptului

Un intelept nu are nevoie de potiuni magice sau incantatii pentru a face magie. Un intelept face constient lucruri pe care oamenii le realizeaza doar in vise. Aceasta Aceasta este diferenta dintre un adevarat intelept si un biet om sau simplu magician. Pentru ca inteleptul cunoaste Adevarul si nu se lasa prins in iluziile vietii la fel cum face omul obisnuit.

Un intelept detine puterea Alchimiei, puterea de a transforma prin gandire. Alchimia nu este transformarea plumbului in aur, aceea e o metafora… Este transformarea spiritului in aur, metalul nepieritor.

Cum face asta?

Un intelept se intoarce la inocenta. Cand erai copil, intreaga lume era un loc magic. Dar, pe masura ce cresteai, ai inceput sa pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunza. Nici macar nu mai privesti obiectul, ii vezi numai numele. Daca ai putea sa te opresti si sa vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevarat, ai fi atat de uluit, incat nu te-ai mai putea tine pe picioare!

Un intelept este inexplicabil de fericit. Si asta din cauza ca toate acele lucruri care ii nemultumesc pe oamenii simpli, pe el nu il ating. Pierderea, de exemplu. Un Intelept stie ca totul este trecator si constant in acelasi timp. Pentru ca totul este facut prin puterea lui Dumnezeu, care isi schimba numai forma necontenit. Nu poti pierde ceva pentru ca toate sunt parte din tine si tu esti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodata este inca aici. Si-a schimbat forma numai.

Un intelept nu se teme de moarte pentru ca stie ca moartea este o minciuna. El a trait si va trai mereu. Un intelept e constient ca e nemuritor, mereu a fost si intotdeauna va fi.

Un intelept nu cunoaste singuratatea pentru ca el nu s-a rupt de Univers. Este una cu el si una cu puterea lui Dumnezeu. Asadar, nu este singur.

Un intelept este treaz atunci cand restul omenirii viseaza. Odata patruns adevarul acestei revelatii, legile timpului si ale spatiului isi pierd intelesul.

Un intelept poate face orice. El poate sfida gravitatia, se poate teleporta oriunde, poate crea lucruri cu un singur gand fiindca este una cu Dumnezeu si una cu Universul.

Un intelept este un spectator in piesa numita viata. Un Intelept nu mai este doar un actor, ci si publicul insusi. El inca isi spune replicile si-si joaca scenele, dar o face lucid si mereu constient ca joaca numai un rol. Noi ceilalti continuam sa credem ca rolurile noastre sunt reale si ne uitam adevaratele identitati.

Un intelept este lipsit de sine. El stie ca trupul lui e numai o creatie a constientei. Nu constienta exista in trup, ci trupul exista in constienta. Iar cand trupul dispare, constienta ramane. Asa cum a existat inaintea trupului.

Un intelept cunoaste puterea iubirii absolute. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natura, iubirea de oameni. Cuvantul “iubire” este putin inteles. Cand spun cuvantul “iubire” nu vorbesc de simtaminte. Toate simtamintele sunt lucruri, lucruri fabricate. Iubirea de care vorbesc e iubirea divina. E o forta care arde toate himerele. Dizolva toate impuritatile. Iubire care cauta impuritatile si le arde. Nu exista persoana lipsita de iubire. Numai cei care si-au impietrit intr-atat inimile incat nu mai percep iubirea care e pretutindeni in jurul lor devin orbi la iubire asa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el insusi e creat. Invizibila si mereu prezenta, iubirea e mai mult decat un simtamant, mai mult decat o emotie. E mai mult decat placere, mai mult decat extaz. Este starea fireasca a lui Dumnezeu, forta suprema din Univers!

In perceptia unui Intelept, iubirea e in aerul pe care il inspiram, circula prin fiecare celula a fiintei noastre. Iubirea patrunde totul si pe toti. Cand spunem ca iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne ingaduim numai sa simtim ceea ce e mereu prezent.

Iubirea nu este ceva ce numai simtim. Este ceva ce suntem. A incepe sa iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a incepe sa simti ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales sa nu percepem. Asa cum etichetam copacii, norii, asa etichetam si oamenii. Daca ne-am opri vreodata cu adevarat si am privi oamenii de langa noi si am putea vedea ce sunt ei in realitate, nu ne-am putea abtine sa nu-i iubim. Pentru ca ei sunt o expresie a lui Dumnezeu! Toata iubirea oamenilor este efemera, trecatoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se poate transforma repede in ura daca lucrurile nu ne ating asteptarile. Dar iubirea adevarata nu se poate schimba. Nu are nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru ca nici macar nu este un sentiment. E un fel de a fi. Acel “a fi” este starea fireasca a infinitei forte divine, din care putem numai putin percepe daca asa hotaram. Pentru a percepe aceasta iubire trebuie sa eliminam sinele. Sa eliminam toate temerile, obiceiurile, egoismul si furia. Trebuie sa ne golim ca sa putem ingadui universului sa ne umple cu iubire. Constiinta e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii egoiste in iubire dezinteresata. Trebuie sa ne reeducam pentru a atinge acest punct de vedere. Ca iubirea este mereu prezenta si pretutindeni. Exista in oricine si orice. Ca iubirea e starea fireasca. Toate celelalte sunt iluzii.

Insa ce cum putem sa ne scuturam de iluzia vietii si sa ne trezim din vis? Iata mai jos pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru a atinge felul Inteleptului de a privi lucrurile:

• principiul nevoii de a darui – Daca ai nevoie de iubire, daruieste iubire. Daca ai nevoie de sprijin, daruieste sprijin. Daca ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, daruieste celor de langa tine si iti vei afla propriile nevoi satisfacute.

• destinde-te – Este la fel de simplu sa te destinzi ca si sa te incordezi. Ne incordam numai din frica. Aceasta retragere constanta in noi insine din cauza fricii de a fi raniti este motivul impietririi inimilor noastre. Invata ca este la fel de usor sa fii vesel ca si sa fii trist. Fii amabil in loc sa te iriti, fii mai degraba prietenos decat ostil. Data viitoare cand vrei sa te incordezi, incearca sa te destinzi. Cand iti vine sa plangi, opreste-te si, in schimb, razi!

• renunta la atasamente - Daca nu obtinem ce vrem suntem nefericiti. Daca patim ceva ce nu vrem, suntem nefericiti. Chiar si cand obtinem ceea ce vrem suntem nefericiti pentru ca nu putem pastra pentru totdeauna. Mintea rezista schimbarii, dar schimbarea e lege. Totul e trecator. Recunoaste ca nu posezi nimic. Totul e un imprumut de la Dumnezeu si, pana la urma, totul se intoarce la el.

• bucura-te de orice ti se intampla - Ne plac vremurile bune si le uram pe cele rele, dar este suferinta intamplarilor neplacute cea pe care o cultivam. Admite-ti suferinta ca o lectie. Apoi vei invata sa iubesti si amintirile placute si pe cele mai putin placute. Pentru ca, fara suferinta n-ai fi acelasi om care esti azi. Asa ca invata sa te lasi purtat de curent si sa te bucuri de orice ti se intampla.

• lasa sa vina si sa treaca - Ai observat vreodata un bebelus? E greu sa ni-i imaginam ca maestri ai propriilor emotii, dar asta sunt. Un bebelus plange cand are o nevoie, dar in clipa in care nevoia ii este satisfacuta, lacrimile i se opresc instantaneu. Mai tarziu in viata invatam sa ne suprimam emotiile. Dar pentru un Intelept, emotiile se exprima liber. Iar odata exprimarea uitata, un Intelept nu mai staruie in emotii, nu-si mai reprima furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte si apoi lasa sa treaca.

Buddha a fost un Intelept! Iisus fost un Intelept! Krisna a fost un Intelept! Acelasi Intelept launtric pe care ei l-au descoperit se afla in fiecare dintre noi!

www.garbo.ro

Inteleptul spune... Cele 10 reguli de viata ale Omului Intelept

Omul intelept spune… voi decideti daca ii urmati sau nu sfaturile. Descopera care sunt cele 10 reguli pentru a trai ale omului intelept si lucrurile pe care le invatam de la acesta.

Aceste reguli ale omului intelept circula sub diverse forme si variante in lumea internetului, insa le-am gasit initial pe www.kimsookarate.com. Iata prin urmare care sunt cele 10 reguli de viata ale omului intelept si lucrurile pe care le invatam de la acesta:

Omul intelept spune…

1. Intelege ca trupul tau nu va fi niciodata liber de boala. Daca nu experimentezi boala, ai cadea in tentatia infatuarii si in consecinta te vei purta imoral.

De aceea, omul intelept spune ca ar trebui sa te gandesti la boala ca la un medicament bun de la care ai ce invata…

2. Nu te astepta la o viata lipsita de greutati. Fara experienta acestor greutati, vei deveni arogant, laudaros si vei crede ca totul ti se cuvine de la sine.

De aceea, omul intelept spune ca din obstacolele vietii sa castigi intelepciune…

3. Nu te astepta sa inveti sa te autodisciplinezi fara sa intampini si greutati. Fara greutati, procesul tau de invatare ar fi intotdeauna incomplet.

De aceea, omul intelept spune sa te gandesti la obstacole ca facand parte in mod firesc din intamplarile tale zilnice…

4. Intotdeauna vor exista oameni care nu vor coopera cu planurile tale. Daca nu ar exista acestia, nu ar exista nici oamenii de la care ai putea sa inveti.

De aceea, omul intelept spune sa te imprietenesti cu cei care nu vor fi intotdeauna pe aceeasi lungime de unda cu planurile tale astfel incat sa ai de la cine sa inveti…

5. Nu te astepta ca planurile tale sa fie implinite usor. Daca vor fi implinite usor, vei fi inclinat catre trufie.

De aceea, omul intelept spune sa te bucuri ca ai depasit obstacolele si sa le percepi drept experiente din care ai putut sa extragi invataturi…

6. Nu te imprieteni cu cineva doar pentru a-ti urmari propriul interes. Fa acest lucru si nu vei face nimic altceva decat sa te ranesti singur.

De aceea, omul intelept spune sa cauti prieteni care, chiar daca nu vor fi intotdeauna de acord cu tine, te vor invata lucruri si astfel vei deveni mai intelept…

7. Nu te astepta ca ceilalti sa fie intotdeauna de acord cu tine. Daca sunt intotdeauna de acord cu tine, vei crede ca ai intotdeauna dreptate.

De aceea, omul intelept spune sa te bizui pe cei care au pareri diferite de ale tale si astfel sa inveti de la ei si sa devii mai intelept…

8. Nu te astepta sa primesti nimic in schimb atunci cand ajuti pe cineva. Daca astepti ceva in schimb, atunci vei deveni inclinat catre egoism.

De aceea, omul intelept spune sa uiti si sa fii multumit doar cu ajutorul pe care l-ai acordat…

9. Nu te astepta sa castigi mai mult decat energia si eforturile pe care le-ai investit. In cazul in care castigi mai mult decat ai merita in urma eforturilor cu care ai contribuit, atunci vei avea ganduri rele care iti vor impiedica progresul.

De aceea, omul intelept spune sa fii multumit cu profituri decente…

10. Nu incerca intotdeauna sa-ti motivezi sentimentele de victimizare. Daca vrei sa te justifici pe tine insuti, atunci va trebui sa arunci vina asupra altcuiva sau asupra a altceva.

De aceea, omul intelept spune ca prin aceasta experienta poti sa deschizi usa autodisciplinei…

Sursa: www.kimsookarate.com

Ce se întâmplă în creierul unui îndrăgostit?

Dragostea nu pune stăpânire doar pe mintea noastră, ci şi pe corpul nostru. Atunci când suntem îndragostiţi ritmul cardiac o ia razna, simţim că avem un “nod în stomac”, iar starea de spirit se schimbă de la o secundă la alta.

Acum, un nou studiu vine să demostreze că toate aceste simptome sunt determinate de creier. Studiul realizat de oamenii de ştiinţă din America a utilizat imagistic RMN pentru a monitoriza creierii a 10 femei şi 7 bărbaţi care s-au declarat "profund îndrăgostiţiŢ. Toţi participanţii erau implicaţi în relaţii a căror durată varia de la o lună la aproape doi ani.

Atunci când participanţilor le-au fost arătate poze cu persoana iubită, s-a observat că la nivelul creierului s-au înregistrat răspunsuri emoţionale într-o zonă implicată în motivare şi recompensare. Specialiştii au explicat că iubirea intensă şi pasională foloseşte acelaşi sistem de la nivelul creierului care se activează în cazul dependenţei de droguri.

De-a lungul timpului, experţii au declarat că iubirea pasională este una dintre cele mai intense emoţii pe care le poate încerca un om. Creierul uman este programat să aleagă un partener, motiv pentru care unii dintre noi suntem gata să facem gesturi nebuneşti pentru a primi atenţia şi afecţiunea persoanei alese.

De asemenea, sistemul de recompensă din creier, care este activat atunci când iubim, este o parte esenţială pentru supravieţuire şi ne ajută să ne dăm seama când ceva ne face să ne simţim bine.

După ce au aflat cum reacţionează creierul sub influenţa iubirii, oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă dragostea şi reacţia produsă de aceasta durează în timp.

Pentru a afla acest lucru, specialiştii au efectuat un alt studiu, tot pe 10 femei şi 7 bărbaţi care s-au declarat îndrăgostiţi, dar care erau căsătoriţi, căsniciile având o durată medie de 21 de ani. Astfel s-a constat că şi în cazul acestor persoane se produc schimbări la nivelu creierului atunci când privesc imagini cu persoana iubită. Diferenţa este că dragostea pe termen lung produce activitate la nivelul părţilor din creier asociate cu ataşamentul şi recompensa.

Pentru majoritatea oamenilor, relaţiile lungi produc o scădere treptată a iubirii pasionale, dar o creştere a capacităţii lor de a rămâne alături de persoana iubită. Cu alte cuvinte, atât timp cât dragostea există, oamenii se obişnuiesc cu relaţia, iar frica de a fi părăsiţi dispare. În acest context, majoritatea oamenilor nu se mai concentrează asupra metodelor de a menţine interesul partenerului.

Sursa: Live Science

ADIO, DAR NE MAI INTALNIM

De când descoperim iubirea şi până îi pricepem toate înţelesurile, trăim o seamă de despărţiri. Unii spun că, dacă s-a ajuns la despărţire, n-a fost niciodată vorba de iubire adevărată…

Nu ţin morţiş să contrazic pe nimeni, mai ales că astfel de argumente pot veni doar de la cineva care iubeşte şi căruia îi doresc să nu cunoască nicicând despărţirea.

Din păcate însă, lumea reală conţine mai multe cupluri care nu rezistă, care ajung, într-o zi tristă, să se despartă, decât iubiri nepieritoare. În jurul acestui punct voi desena cercul analizei mele – care, poate, este unul mic, necuprinzător, dar are obiectivitate, pentru că m-am aflat în punctul acela. Iar dacă ar fi trebuit să scriu despre asta în momentul în care trăiam o despărţire, ar fi avut şi subiectivism. Slavă Domnului, acum iubesc şi sunt iubită. Dar dacă va veni şi ziua aceea? Eu pun întrebarea doar de dragul dezbaterii, pentru că, de când mă ştiu, gândesc pozitiv, iar de politica drobului de sare mă lipsesc.

La 16-18 ani, când te desparţi prima dată de cel pe care-l iubeşti, trăieşti cele mai „dramatice” momente şi nimeni nu te înţelege. Dacă eşti prea sensibilă, vrei să te sinucizi, dar numai demonstrativ. Dacă eşti mai cinică, vrei să te răzbuni, ieşi cu prietenul lui… E prima iubire, cea pe care nu o uiţi niciodată – nu pentru că el ar fi bărbatul vieţii tale, ci pentru că atunci faci primele descoperiri despre sentimentele tale, despre bărbaţi, despre cuplu, sex, mângâiere, despre tremuratul genunchilor…

Când te-ai îndrăgostit repede de altul, teoria despărţirii se îndulceşte – dar când te-a schimbat el pe alta, începe să te doară. Începi să formulezi definiţia despărţirii de bărbatul iubit cu amărăciune, îndoială, dispreţ şi multe alte ingrediente care-ţi înnegresc sufletul, mintea… Definiţie pe care o modifici după ce ai mai trecut prin 2, 3 (sau câte-or fi…) despărţiri de antrenament, cam între 20 şi 30 de ani. De pe la 30 definiţia despărţirii se scrie cu ceva mai multă tristeţe, cu prea multe lacrimi şi cu un început de disperare – de multe ori, nejustificată.

Simptomele sunt diferite, în funcţie de temperamentul fiecăreia, de situaţie, de angoasele specifice… Atât de multe lacrimi care ne dau doar cearcăne şi nici un fel de satisfacţii… Urmează mutatul înapoi la tine sau la mama, împărţitul lucrurilor, întocmirea listelor de reproşuri, durerea amintirilor frumoase etc.

Cum ar trebui evitat tot acest „dezastru”? În nici un caz prin compromisul de a rămâne împreună „orice ar fi”, dacă demnitatea voastră a fost deja nimicită şi dacă firul iubirii s-a îngustat într-atât încât îl cârpiţi zilnic.

Eu cred foarte mult în tactica americană, care probabil e şi a multora dintre femeile cu personalitate, cititoare de Elle. Teoria lor spune că nici un bărbat nu e de neînlocuit. Suferinţa o tratezi prin muncă dublă şi o grămadă de alte preocupări şi pasiuni care apar din senin. Faci precis o vizită la coafor, ca să-ţi schimbi părul şi… moralul! Seară de seară, nu stai acasă să priveşti pozele cu voi doi în vacanţă, ci ieşi cu prietenele în cele mai zgomotoase locuri, exact locurile în care nu călcai până atunci. Îţi faci curaj şi intri în vorbă cu tipul care s-a uitat la tine mai devreme. Dacă e cu cineva, măcar mai ai un amic, mai cunoşti şi pe alţii din gaşca lui. Dacă ai rămas tu în casă şi el s-a mutat, tot e bine să schimbi decorul: mută mobila. Cel mai bine e s-o faci chiar tu, pentru că şi efortul fizic elimină suferinţa, zic specialiştii. Sau poţi începe să alergi zilnic, să-ţi scoţi din program cam tot ce avea legătură cu el şi să ai curajul să-ţi faci o agendă nouă de program. Ideea că dacă el te-a părăsit pentru alta înseamnă că tu eşti „defectă” e total greşită – repetă-ţi zilnic că eşti o femeie minunată, care are o mulţime de calităţi şi un singur defect: s-a înşelat în privinţa lui!

Chiar dacă teoria pare simplistă, vă asigur că dă rezultate excepţionale. Cele mai multe femei care au aplicat terapia sunt acum deja angajate în altă relaţie fericită. Cel puţin aşa spun cercetătorii americani.

Cele mai stupide „apucături” după o despărţire sunt demonstraţiile de iubire până la moarte şi răzbunările. În prima situaţie, nimeni nu-ţi va ridica statuie – şi în nici un caz el. În a doua, vă pierdeţi timpul total aiurea şi, ca să vă tai cheful, vă reamintesc proverbul „răzbunarea e arma prostului”.

Un lucru e sigur. Despărţirea e mult mai greu de suportat pentru o femeie. Aţi observat că nici n-am îndrăznit să abordez problema cuplurilor care au şi copii. Acolo, nici teoria americană şi nici de altă naţionalitate nu e valabilă. „Jocul” acela e mult mai dur. N-am pronunţat nici cuvântul „divorţ”, pentru că deja este un alt subiect complex. N-am analizat nici fenomenul trist al femeii de 45-50 de ani care se desparte de soţ pentru că el a plecat cu o tânără de 22 de ani…

Şi nici nu vreau să mai analizăm şi să comentăm despărţirea. E suficient de neplăcută atunci când o trăieşti, când sertarele sufletului tău sunt golite dintr-odată şi te plimbi prin camera goală a sentimentelor tale uitându-te cu ciudă la nişte amintiri agăţate parşiv pe pereţi… Curăţenie generală – asta e singura şansă de a aspira la o nouă viaţă în doi, dusă cât mai departe.

Statornicia sentimentelor are totuşi avantajul că le cimentează şi le sporeşte valoarea…

Mihaela Radulescu

http://22foryou.co/

TOATE LUCRURILE PE CARE NU NI LE SPUNEM

Am avut ocazia să verific pe viaţa mea, de destule ori, ce grav e să nu spui la timp ce nu-ţi place la omul de lîngă tine, la prietenii tăi… Nu pledez pentru a răni pe cineva sau a-i cimenta vreun complex, asta nu mi se pare o abordare care are legătură cu iubirea sau prietenia, dar cred că puţină sinceritate, îmbrăcată într-o expunere elegantă, fără ascuţişuri sau jigniri, face bine în orice relaţie. Mi se pare mult mai ipocrit să tot spunem că nu ne pasă de greşelile pe care le fac cei dragi, cîtă vreme ele ne rănesc, ne strică buna dispoziţie, ne macină şi ne opresc să ne deschidem sufletul. În iubire avem de-a face, cîţiva ani buni de la început, cu un soi de miopie afectivă – nu vedem bine nici un defect major, pentru că sîntem încă sub vraja îndrăgostelii, dar, pe măsură ce se creează o distanţă între primul sărut şi… dorul de el, începem să vedem şi ce nu ne place. Iar cînd distanţa asta se adînceşte şi cu tăcerea sub care ascundem ce ne nemulţumeşte, ochii ăia chinuiţi devin fie mai trişti, fie privesc în altă parte, fie se umplu prea des de lacrimi…

În prietenie, am descoperit că e mai simplu să eviţi astfel de discuţii şi să pară că ne acceptăm unii pe alţii aşa cum sîntem, dar tot nu am reuşit să duc pînă la capăt o prietenie în care s-au aşternut prea multe straturi de nepotriviri. În my old school, prietenia ar trebui să vină la pachet cu sinceritatea, cu altruismul, cu o comunicare deschisă, pe orice subiect, fără teamă de trădare sau bîrfă, cu onoarea, cu săritul în ajutor la nevoie, cu luatul de atitudine publică, în caz de atac asupra prietenului… Nu cred deloc în prietenul meu care e prieten şi cu detractorul meu. Treaba asta, ascunsă sub ipocrita scuză că „nu ne place să ne amestecăm sau… nu ducem războaiele altora“, mă face să dau înapoi din orice prietenie pe care o credeam solidă şi de valoare. Sigur, nu ne putem certa şi noi cu cei cu care se ceartă prietenii noştri, dar, cu un bine conturat caracter, putem lua atitudine şi putem măcar aduce la cunoştinţă celui care ne calcă în picioare prietenii că nu sîntem de acord cu asta, că nu ne place… sau putem cere argumente care să ne convingă să ne îndepărtăm de celălalt prieten, la o adică.

Toţi avem accese de indispoziţie sau momente dificile şi, cînd nu sîntem setaţi să rezolvăm treaba asta prin izolare, apelăm la prieteni. La prietenii buni, în fața cărora avem încredere să ne disecăm sufletul şi mintea, care ştiu despre noi mai multe decît (credem noi că) ştiu părinţii noştri. În general, exigenţele noastre în materie de prietenie sînt aparent modeste – nu vrem să fie nişte super-eroi, nu ni-i alegem după calităţi fizice, după conturi în bancă sau funcţii publice, ci după gradul de omenie, după sincronul de pasiuni şi preocupări, după armonia din discuţii sau distracţii. Uneori, îi păstrăm din copilărie, pentru că avem un trecut comun, pentru că ne simţim egali, chiar dacă evoluăm diferit, pentru că avem la bază aceleaşi principii despre prietenie. O societate cu „prinţipuri“, cum visa Trahanache, nu e ceea ce ne înconjoară, după cum bine simţiţi şi voi, de aceea prietenia are atîta căutare şi atîtea înţelesuri de protejat, încă.

Nu cred în hateri, în bombănitori, în cei la care e mai ascuţit simţul critic decît bunul-simţ. Nu cred că un om care-şi exprimă numai păreri contra, crezînd că pare independent şi inteligent, are vreo valoare, pe termen lung, ci dimpotrivă, cred că e un om care şi-a pierdut bunătatea, legătura cu propriul suflet şi care nu are nimic interesant de spus despre el. A spune ce gîndeşti e o virtute, cîtă vreme cuvintele tale nu rănesc profund, nu distrug vise, nu cocoşează destine. Poţi fi sincer şi direct ori de cîte ori simţi nevoia şi împrejurarea o cere, dar pune-te mereu în locul celuilalt şi pregăteşte-te să fii la fel de judecat şi analizat. Poţi invoca buna creştere, care te lasă să le zîmbeşti şi duşmanilor, poţi mînui cu mare pricepere vorbele cu care să eviţi orice conflict şi cu care să fii în bune relaţii cu toată lumea, dar nu poţi avea prieteni pe viaţă, intimi şi atît de necesari, cîtă vreme eşti duplicitar sau acţionezi doar din interes, din egoismul de a fi „bine văzut“ de toţi.

Am simţit de nenumărate ori gustul amar al lipsei de reacţie din partea prietenilor, cînd eram atacată pe nedrept. Mi-ar fi plăcut să simt, ca-n vremuri apuse, că măcar unul dintre prietenii mei îşi pune mănuşile, îşi curăţă arma şi pleacă la duel pentru mine, ca să-mi apere onoarea. E drept, eu par modelul care se descurcă singură, cu toate, dar nu vă ascund că mi-ar fi plăcut să văd, dintre cohortele de „prieteni“ care mereu au avut nevoie de influenţa mea, de prezenţa mea, de banii mei sau de simpla asociere cu mine, măcar o voce ieşind la înaintare, ca să-şi apere prietena. Sigur, nu mă refer la prietenii buni, pe care îi am de ani de zile, puţini, dar foarte reali şi dragi, care au fost lîngă mine mereu, ci la „prietenii de conjunctură“, care-mi declarau iubire veşnică exact pe durata nevoii lor de mine, de emisiunile mele, de relaţiile mele. Norocul meu e că am făcut bine diferenţa între cei cărora le-am fost şi rămas prietenă şi cei care doar m-au cultivat din varii interese personale.

Cred că toţi trebuie să facem analiza asta cîndva, mai ales cînd ne pregătim să ne dăm viaţa pe mîna unor prieteni. Nu e cazul să căpătăm voci categorice, iritante, cu care să ne altoim prietenii, cînd greşesc, ci să profităm de ieşirile alea relaxante, de conversaţiile despre nimic, de cafele şi mese împreună şi să ne mai spunem adevăruri, să mai şi simplificăm puţin relaţiile, enunţînd ce nu ne place, ce ne incomodează şi ce nu înţelegem. Nu poate rezulta decît o prietenie şi mai trainică sau sfîrşitul unei relaţii ce n-avea nici un cîştig, de fapt….

Într-o revistă de modă şi lifestyle, calitatea umană trebuie să fie, negreşit, un must-have, pentru orice sezon, ca subiect. De aceea vă invit să vă verificaţi metabolismul relaţional, să observaţi ce vă prieşte, cu cine aveţi principii echivalente, ce reguli de prietenie vă convin şi ce dietă socială doriţi să practicaţi. E atîta bucurie în confortul unei prietenii corecte, e atîta migală în construirea podului dintre două suflete…

Mihaela Radulescu

http://22foryou.co/

Cum mi-am petrecut sfarsitul iubirii

Cand incepe dragostea? Dragostea incepe cu indragosteala,dar partea aceea o gasim in postul vechi. Cand se termina? Sau cand stim ca s-a terminat?

La mine sfarsitul iubirii a inceput intr-o joi pe la ora 12:30 p,m. Stiu,imi vine si mie sa rad.E un lucru stiut de toata lumea ca majoritatea ne apucam de treaba ”de luni incolo” si nu stim cand terminam. Nu am pus niciodata un deadline iubirii mele dar a ajuns singura acolo intr-o joi din decembrie.

Nu te mai iubesc si nu sunt trista ba din contra simt o usoara eliberare. Ma tineai in loc de cativa ani buni si nu stiu de ce dar nici nu mai vreau sa inteleg.Cand iubim pe cineva cred ca in jurul nostru se formeaza un scut invizibil care nu ii lasa pe cei care vor sa ne iubeasca la randul lor sa se apropie de noi.Am citit chestia asta undeva si cred ca asa si este,cand iubim si suntem legati de un om,intre noi si acesta se formeaza niste canale energetice  care se maresc odata cu durata si intensitatea relatiei. Eu am avut un canal care ma tinea legata de tine mai mare cu siguranta decat Dunare-Marea Neagra si din nefericire stim toti ca in general canalurile sunt mizerabile iar mizerabil este un cuvant care mi-a descris candva in viata starea de spirit. M-ai facut sa ma simt mizerabil de foarte multe ori asa cum m-ai facut si fericita candva. Vezi tu,trairile mele au fost intotdeauna in antiteza,am fost fericita dar si nefericita,te-am iubit dar te-am si dispretuit,m-ai facut sa rad dar si sa plang si asa cum a existat un inceput a venit si sfarsitul.

Nu ma mai cauta desi imi spui ca orice sfarsit e in realitate un nou inceput,ca Dumnezeu inchide o usa dar deschide o fereastra.Ia-ti fereastra si du-te unde vrei ca eu mi-am pus gratii sufletului si n-am cum sa mai vin. Stiu,ar fi ideal ca pentru doua persoane aflate intr-o relatie iubirea sa inceapa in acelasi timp si sa se termine la fel pentru amandoi.Aici probabil e si problema.Eu te-am iubit mai tarziu cand tu o faceai deja,pe urma te-am iubit eu mai mult,iar tu mai mult si la sfarsit nu te-am mai iubit eu deloc desi tu inca o faci.

Tu te-ai iubi pe tine? Nu te uita in oglinda,stim amandoi ca aspectul fizic n-a fost primordial dar gandeste-te la cine esti ca si om,ce reprezinti,ce faci si cum ai ales sa-ti traiesti viata. Nici tu nu te iubesti si mi-ai spus-o de foarte multe ori. Oamenii nu te pot iubi atat timp cat tu nu te iubesti pe tine insuti.

Cum e sa te trezesti intr-o joi si sa nu mai iubesti? E fain,foarte fain… Parca totul are mai mult sens,muzica suna mai bine,cafeaua e mai aromata.mancarea e mai gustoasa,soarele intra cu mai multa usurinta in casa mea acum… De fapt imi acaparai pana si simturile astea,olfactiv,vizual,auditiv… Esti cam egoist dar am stiut asta de la inceput.

Ai fost de fapt…pentru mine nu mai esti.

http://imiplacesimplu.wordpress.com/

Grija de celalalt zi de zi

Sa fim fericiti impreuna, sa simtim bucurie si placere, sa tesem o legatura complice si intima…

Orice contract de cuplu se bazeaza (chiar daca numai implicit) pe aceste idealuri amoroase.

In primele zile, nu e nevoie de eforturi pentru ca magia sa iradieze de la suflet la suflet si de la trup la trup.

Apoi hormonii se potolesc si realitatea isi ia teritoriul in stapanire.

„Este atunci momentul sa investim in noi insine“, spun unanim psihoterapeutii de cuplu. Mijloacele sunt cunoscute: timp impreuna, atentii, mentinerea aprinsa a dorintei. Pe scurt, sa ai grija de celalalt.

Limba italiana are o expresie simpatica pentru acest sentiment: „te iubesc“ se spune „ti voglio bene“, insemnand „iti vreau binele“.

O formula simpatica, care nu evoca pasiunea arzatoare, ci mai degraba amorul in dimensiunea sa altruista, generoasa si idealista.

Ceva care pare atat de indisociabil de iubire incat pare deja o evidenta. A iubi inseamna a-i dori binele celuilalt, cum ar putea fi altfel? Si totusi…

Motivatii ascunse

Psihanaliza, prin explorarea inconstientului nostru, ne confrunta cu fateta ascunsa a sentimentelor noastre: invidie, gelozie, ura…

Dar, nutriti de romantism si dornici de confort afectiv, uitam aceasta parte obscura. Si ii subestimam forta.

Psihanalistul Jean Michel Hirt afirma ca „o buna intentie constienta poate ascunde motivatii mai putin demne de marturisit, precum dorinta de a-l domina pe celalalt, de a-l face dependent de noi. Sau chiar de a-i anula agresivitatea, prin ingrijiri excesive, atentii, cadouri.“

De aceea, este bine sa ne intrebam mereu asupra motivatiilor altruiste, mai ales daca ele sunt prea generoase, prea frecvente, mai ales daca „fac totul pentru tine“, si „tu esti totul pentru mine“.

In grija amoroasa pentru celalalt, frica de pierdere sau de tradare poate fi un motor puternic si o sursa de nenumarate conflicte, uneori de rupturi.

Partea inconstienta din fiecare comunica fara rest, partenerul care percepe motivatii ascunse poate sa nu mai suporte sa fie luat ostatic afectiv.

O femeie de 37 de ani, de exemplu, nu mai poate suporta mesajele, atentiile si mail-urile venite de la fostul ei prieten, care voia sa stie „ce mai face pisoiasul“, tesand o veritabila panza de paianjen in jurul ei.

Pentru Jean Michel Hirt, putem masura calitatea „grijii“ prin greutatea mica pe care o pune pe umerii celuilalt: „relatia face ca fiecare dintre cei doi sa primeasca fara neliniste diversele miscari – dispozitii, puncte de vedere, dorinte ale partenerului“.

Pentru acest psihanalist, contrar unei credinte larg raspandite, a sti sa ai grija de celalalt nu se demonstreaza prin daruri, ci prin distanta cea buna. Cea care permite ascultarea dorintelor si nevoilor proprii si pe ale celuilalt.

Distanta cea buna

Aceasta distanta (este de la sine inteles) cere talente de echilibrist si un minim de autonomie afectiva. „Cu cat suntem mai bine hraniti afectiv, in siguranta, cu atat vom sti sa ne tratam singuri si nu ne vom baza pe celalalt“, spune psihanalistul Moussa Nabati.

„Ceea ce inseamna ca trebuie sa fim capabili sa primim si sa oferim in cantitate justa. Evitand capcana egoista a lui «eu mai intai», precum si pe cea a fuziunii, asfixianta si agresiva“.

Daca nu am beneficiat de un capital de stima de sine suficient, mai spune psihanalistul, „va trebui sa invatam sa fim materni cu noi insine printr-o terapie personala, pentru a identifica lipsurile si ranile si pentru a incerca sa ne vindecam mai degraba decat sa ne transformam partenerul in terapeut“.

„Chiar daca grija pentru cel iubit inseamna sa il ajuti, in sensul ca il sustii si ii faci placere. Cu conditia sa existe reciprocitate si ca fluiditatea schimburilor este regula“, spune Moussa Nabati.

Daca nu, echilibrul relational este rupt si, chiar daca exista oarece multumire in aceasta distributie de roluri, ea va fi – mai devreme sau mai tarziu – platita scump.

Sacrificiul de sine, ca si egoismul, are un cost mare in iubire. Uneori, a avea grija inseamna sa mergi in varful picioarelor, sa fii discret, sa te indepartezi cand trebuie.

„Cand sotului meu i-a murit tatal, am simtit ca nu trebuia sa il supraincarc de atentii, ci sa ii las timpul si linistea necesare pentru ca el sa isi poata lua locul lui de barbat, mai ales ca tatal sau fusese un om tare dominator, care nu il lasase sa fie el insusi.“

Sa iti intinzi antenele, ca sa simti ceea ce celalalt nu poate exprima, sa lasi sa cada toate mastile fara sa te temi ca vei fi judecat si sa ii dai voie celuilalt sa faca la fel… Asta permite si existenta

intimitatii cuplului.

Adesea, subestimam puterea sa transformatoare. „Putem creste corijand defectele noastre, pe care le vedem oglindite de celalalt“, spune L., 42 de ani.

„La inceputul relatiei noastre, sotia mea de azi imi reprosa indiferenta mea egoista. Eu ma inchideam atunci cand era rost de conflict, eu nu am obiceiul de a-mi analiza starile de spirit. Rezultatul este ca a fost nevoie sa fiu mai deschis, iar ea a invatat sa-si modereze tendinta de a reprosa mereu cate ceva.“

 http://www.psychologies.ro/

Cum iubim dupa 40 de ani

Din punct de vedere social si cultural, romantismul pare mai degraba dreptul celor aflati, cum se spune, „in primavara vietii“. Adultii trecuti de acest stadiu au, nu-i asa, lucruri mai importante de facut decat sa caute un partener, sa se indragosteasca.

Si intr-o perspectiva statistica, lucrurile stau, intr-adevar, cam astfel. Romantismul, gasirea unui partener sunt percepute la nivelul „marelui public“ ca fiind o etapa dintr-un ciclu de viata care se completeaza ulterior cu casatoria si intemeierea unei familii.

Numai ca, in fata acestui tablou in care totul este stabilit si ordonat – parca, a priori – se pot ridica doua obiectii. Prima – practica, a doua – de natura emotionala. 

Ce ne facem, pe de o parte, cand ceea ce am construit la nivel socio-familial, se destrama? Putem ajunge in momentul in care, dupa 40 de ani, trebuie sa schimbam macazul, sa ne reformam, sa ne reinventam, dupa ce intreaga viata privata ne-a fost data peste cap.

Ne vedem, astfel, in situatia de a reincepe sa fim „in cautari“, de a o lua de la capat. Ce ne facem insa, pe de alta parte, daca structural nu suntem croiti astfel incat sa ni se potriveasca acest calapod cvasiuniversal?

Romantismul pentru cei maturi

Stiind ca voi scrie un articol pe aceasta tema, am intrat pe net pe site-urile dedicate subiectului. Daca luam in considerare faptul ca acestea functioneaza cu succes pentru ca raspund unor nevoi reale, atunci se pare ca cei aflati in aceasta situatie au a se lupta poate cel mai mult cu probleme ce vin, indirect, din modul general in care este perceput romantismul la maturitate.

Sfaturile, informatiile primite sunt, astfel, de felul urmator: investirea in aspectul fizic (regasirea si revalorizarea atuurilor estetice personale); redescoperirea increderii in sine (sau, mai exact, remodelarea ei pentru scopuri de curtare); investitia in propria „reclama“ (a cuceri sau a fi cucerit presupune a arata celor din jur cum esti si ce poti); relaxarea (viata inseamna si o iesire la cina, nu doar plata intretinerii); umorul, detasarea (curtarea vine cu surprizele sale, mai mult sau mai putin placute, pe care si adultii trebuie sa le intampine cu un zambet si cu deschidere spre noi posibilitati); investitia in social (networking, viata activa online, practicarea unor hobby-uri in diverse grupuri).

Privirea celorlalti

Societatea poate fi cruda cu cei care vor sa o ia de la capat sau sa continue sa fie romantici dupa 40 de ani. Acestia se pot simti judecati, neintegrati si, la nivel practic, le poate fi dificil sa gaseasca contexte care sa le favorizeze optiunile, nevoile. Din fericire, astazi, tot mai multi adulti par deschisi catre un stil de viata neconventional.

„Am 41 de ani, sunt free-lancer in jurnalism si ador sa calatoresc. Vreau sa cunosc oameni noi, sa invat mereu cate ceva. Nu imi place rutina, nu vreau sa ma agat de o relatie in sensul clasic. Nu cred ca a fi sot sau parinte este ceva natural si nu ma simt potrivita in aceste roluri. Sau nu inca. Imi place sa fiu curtata, am avut doua relatii semnificative in viata si imi doresc sa repet experienta. Nu mi se pare nimic nefiresc sa traiesc asa chiar daca nu mai am 20 de ani. Ma simt foarte bine in pielea mea cu acest gen de viata.“

Raluca s-a simtit judecata de familie pentru felul ei de a trai, considerat „neconformist“, de a-si construi spatiul intim si de a vedea relatiile. Iar argumentul a fost, intr-adevar, acela ca, la varsta ei, scopul esential ar trebui sa fie sa se aseze la casa ei.

http://www.psychologies.ro/

Intre real si ideal, iubirea

Asteptand ca celalalt sa surmonteze defectele noastre, sa imbratiseze propriile noastre dorinte si sa dea un sens vietii noastre, avem despre iubire o imagine de neatins. Cultura o intretine, asteptarile cresc… Unde e adevarul?

Este el sau ea? De ce nu intalnesc niciodata persoana potrivita? Cum sa stiu daca il iubesc? El ma iubeste cu adevarat? Vietile si visurile noastre de iubire se construiesc in jurul acestor intrebari care revin mereu in minte si pe care nu incetam, adesea patetic, sa le punem unul altuia. In timp ce romantismul este vandut in roz in fiecare an, de 14 februarie, si sexul este revendicat de negustorii de placere, care ne spun unde si cum sa avem orgasm, sentimentul in sine a devenit un bun de consum pe care este foarte convenabil sa il achizitionam. Intr-o societate care favorizeaza solutiile rapide, satisfactia imediata, rezultatele fara efort, retetele infailibile si asigurarea impotriva oricarui risc, dragostea este fortata sa se plieze pe exigentele noastre de rentabilitate imediata. Ma de¬zamagesti – te doresc mai putin, nu mai avem inima care bate puternic la ideea de a ne revedea: sa ne despartim!

PREFERAM PASIUNEA IN LOCUL CALMULUI

Pentru psihanalistul francez Marie-Laure Colonna, „daca pasiunea se stinge dintr-o data, isi schimba nivelul, daca sentimentele se egalizeaza, oamenii se separa si cauta alti parteneri, doar pentru a se avanta din nou in baia clocotinda a pasiunii. Acest lucru provoaca, la fiinte fragile, ideea ca dragostea inseamna a trai o stare continua de indragostire, chiar de dependenta. Cautarea pasiunii o inlocuieste pe cea a libertatii si a echilibrului. Gustul dependentei este preferat, in detrimentul linistii si adevaratei cunoasteri a celuilalt“.

Aceste mecanisme de dependenta sunt impinse la extrem pe site-urile de intalniri, care continua, fara oprire, sa ne incite „sa gasim mai bine“. Exemplu: ultima campanie publicitara a unui site de dating: „Este inutil sa va intalniti cu primul venit daca al doilea este facut pentru dv.“. Este o invitatie la zapping, la a spera mereu intr-o intalnire ulterioara pentru a gasi ceea ce nu am gasit pana acum. Sa alergam dupa o imagine despre celalalt, „facut exact pentru noi“. Ca si cand fanteziile noastre amoroase, leganate de povesti cu zane si printi fermecati, nu s-ar lovi suficient de socul cotidian.

RENUNTAM GREU LA IMAGINEA IDEALA DESPRE CELALALT

In Belle du Seigneur (Frumoasa Domnului), romanul de baza al idealizarii celuilalt, Albert Cohen descrie astfel primele ganduri de tulburare a Arianei: „Iar acum, el era un barbat pe care il cunostea si care tocmai stranutase in dupa-amiaza asta, dupa ce avusesera relatii sexuale, un stranut pe care il auzise cu groaza in linistea de dupa. Dumnezeule, stranuta, plec!“ „In viata adevarata“, explica terapeutul de cuplu Geneviève Djénati, „trebuie neaparat sa renuntam intr-o zi la imaginea ideala, aproape lipsita de imaginea fizica, corporala, a celuilalt, daca nu vrem sa ne pierdem in aceasta imagine. Alteritatea nu poate avea loc decat cu acest pret: a admite realitatea celeilalte fiinte, atat de asemanatoare cu noi insine si purtatoare a ceea ce ne displace, de asemenea.“

Ne displace? Si atunci cum sa ne imaginam, in timp ce noi speram ca dragostea sa fie neconditionata? Misticii ne asigura ca doar Dumnezeu poate iubi cu adevarat, si se confrunta cu indoiala si singuratatea pentru a se convinge mai bine de acest lucru. Parintii adesea isi privesc copiii cu mai mare drag decat o fac cu partenerii de viata. Dar cum sa reasezam dragostea unui barbat sau a unei femei in aceasta perspectiva de neatins?

Celibatari, cupluri recente sau de lunga durata, aspiram cu totii cu atat mai mult la dragostea adevarata, cu cat pare ultimul refugiu in care ne putem oferi posibilitatea de a fi noi insine in totalitate. A devenit ultimul interstitiu de libertate in care putem da sens vietii. „Dragostea si-a schimbat total forma“, explica psihanalistul Umberto Galimberti. „Nu mai are nimic de-a face cu ceea ce era odata. A devenit unicul spatiu in care individul se poate exprima cu adevarat el insusi, in afara rolurilor pe care este constrans sa si le asume intr-o societate organizata precum a noastra.“

ASTEPTARI PREA MARI

Mai mult ca niciodata, asteptam de la el ca sa ne accepte defectele, sa ne hraneasca apetitul de a trai, sa imbratiseze nevoile noastre si sa ne ghideze spre certitudinea de a fi fericiti. Dar suntem oare pregatiti sa sacrificam totul pentru acest scop? Nu este sigur. „Dragostea – fiind singurul loc in care eul se poate desfasura si sa-si poata exercita libertatea in afara oricarei reguli – a devenit locul de radicalizare a individualismului“, mai spune Umberto Galimberti. „Barbatii si femeile cauta in relatia amoroasa nu atat raportul cu celalalt, cat posibilitatea de a-si implini propriul eu profund, care nu mai gaseste loc sa se exprime in alta parte.“ Dragostea se arata astfel, in acelasi timp, indispensabila realizarii de sine si mai complicata ca niciodata. Pentru ca ceea ce se cauta astazi in implinirea dragostei, nu este celalalt, ci, prin el, eul personal.

Or, a dori, a spera, a intrevedea o posibilitate de realizare pentru sine nu poate decat sa se loveasca de natura insasi a dragostei adevarate, in care doua persoane inceteaza sa mai intruchipeze roluri, in care sunt modificate de relatia pe care ei insisi au facut-o sa se nasca, se deschid una alteia. Aceste doua persoane fac sa apara o a treia entitate, care nu si-ar gasi existenta decat prin asocierea celor doua. Dragostea adevarata cere rabdare, perseverenta, luciditate si abandon: toate acestea sunt calitati care se „muncesc“. Dragostea adevarata este un efort; dragostea adevarata este un pariu. Care ofera insutit ceea ce a primit.

A IUBI INSEAMNA…

Un terapeut conjugal american, Harville Hendrix, autor al lucrarii Cuplul, instructiuni de folosire, a stabilit zece reguli care ne permit sa avansam pe calea dragostei adevarate.

• A intelege ca relatia noastra amoroasa are un scop ascuns: vindecarea ranilor din copilarie pentru ambii parteneri.

• A incerca sa apropiem adevarul de partenerul nostru scapand de iluziile si proiectiile noastre.

• A comunica nevoile pe care le avem si dorintele personale partenerului.

• A veghea la construirea relatiei si la efortul zilnic pentru a o intretine.

• A intelege ca dorintele si nevoile partenerului au la fel de multa importanta ca ale noastre.

• A invata sa ne cunoastem zonele de umbra pentru a nu le proiecta asupra partenerului.

• A avea incredere in celalalt si a ne abandona tacticile autodistructive.

• A cauta in noi insine fortele si aptitudinile care ne lipsesc, si a nu astepta ca celalalt sa ne completeze.

• A iubi neconditionat.

• A accepta dificultatea de a iubi cu adevarat.
• 
  
• http://www.psychologies.ro/
•