Iubesti... pur si simplu

Viata fara dragoste este ca pomul fara apa. Mai intai pare ca nu i se intampla nimic rau unui pom neudat. Apoi, frunzele incep sa i se ofileasca, sa se albeasca, sa imbatraneasca. Chiar o biata ramura imbatraneste fara apa. Asa si copilul, si adultul, si batranul. Ofilirea in plan uman urmeaza cai ceva mai subtile decat aceea a copacului.

Natura imbratraneste si se pierde pe sine in mod limpede, in etape clare. Omul insa se ofileste subtil, fara ca el insusi sa-si inteleaga ofilirea. El nu moare fara dragoste, dar nici nu traieste. Nu dispare in neant si nu se imprastie ca si cenunsa, printre vanturi, dar nici nu da rod. Dragostea este o apa buna pentru suflet si, pentru ca sufletul nu apare ca luna pe cer, nici nu se vede in varful dealului, ca orizontul, ne vine greu sa observam etapele ofilirii sau pe acelea ale infloririi.

Omul se ofileste prin neintelegerea vietii sale si infloreste prin trairea si intelegerea ei. Un om fara de flori bantuie pe strazi laturalnice, in speranta ca merge pe arterele principale. Ceea ce te tine in viata atunci cand sufletul tau este ca o roca inghetata este mult mai mult speranta in dragoste decat dragostea insasi. Speranta singura izbuteste, inca, sa tina loc de izvor pentru sufletul uman aflat in paragina, speranta te ajuta sa crezi ca maine nu te va mai durea spatele, capul, ca viata, familia, iluzia si orice altceva se clatina pe langa tine, au sanse sa se reconstruiasca.

Puterea lumii (dar nu si puterea sufletului!) se piteste in speranta, mai mult decat in dragoste. Speranta te duce cu mintea in viitor, pe cand dragostea te solicita acum. Ea te vrea acum, aici, cat mai repede si mai aproape. Setea de dragoste este fierbinte, pe cand speranta in dragoste amana momentul manifestarii, al alergarii, al tinerii de mana, al bucuriei. Pare mai usor sa speri ca te vei bucura, decat sa te bucuri si mai simplu sa speri ca va fi buna dragostea, decat sa-i gusti esenta. De dragoste ne este frica tocmai pentru ca ne cheama acum si pentru ca in prezentul ei pare a se piti mereu un pericol. O iluzie. Un labirint.

Omul se teme de pierderea propriei vieti prin iubire, fara a sti ca prin ea, numai prin ea viata izbandeste. Puterea iubirii ne face sa ne uitam spre ea cu ochii inspaimantati, ca la o cometa venita sa zdrobeasca viata pe pamant. Am ajuns sa iubim masinile si casele mai mult decat un om, sa ni se para ca iubim mintea sau desuurile, picioarele sau sanii unei iubite, si aceasta pentru ca ne sperie sa recunoastem ca iubirea nu are nici un criteriu de identificare a celui iubit.

Nu iubesti pentru ca cineva este mic sau mare, batran sau tanar, frumos sau bogat. Iubesti, pur si simplu. N-are a face asta cu nimic din afara, cu nici un acaret, cu nici o imagine, cu nici un fundament. Faptul ca iubim fara fundament sperie atat de tare incat omul fuge. Omul are nevoie de apa, ii este sete, se ofileste fara dragoste, dar el cauta ceva logic aici. Ceva concret, palpabil. Un cont in banca, o explicatie cat de mica. Daca nu gaseste nici una, isi pune picioarele in functiune si o ia la sanatoasa. Pentru el este de neanteles iubirea fara logica.

In cautarea unei explicatii, te ofilesti, fiindca viata insasi n-are nici o explicatie, cel putin nici una cunoscuta. Este pur si simplu. Sau Viata poate are o explicatie, dar nu una pe care s-o asezam intre granitele logicii si ale ratiunii. Asa cum logica iubirii nu poate fi surprinsa si transformata intr-o metoda, nici logica existentei nu se lasa la cheremul interpretarii rationale. Tocmai iubirea si tocmai Viata se sustrag logicii, pentru ca ele nu sunt un fel de flori de plastic create de mana omului. Ele sunt ca florile naturale: pur si simplu infloresc. Viata si dragostea sunt, si atunci cand sunt ar fi frumos sa fim... in pas cu ele, sa nu ratam acest dans al vietii, acest dans al iubirii pentru nici un alt scop.

Editorial de Maria Timuc

http://www.jurnalul.ro/editorial/iubesti-pur-si-simplu-600740.htm

Gabriel Garcia Marquez-despre iubire si nu numai

Ce poate fi mai elocvent pentru a invata sa pretuim viata decat ultima scrisoare trimisa prietenilor sai, ” la finalul veacului de singuratate” de catre Gabriel Garcia Marquez

”Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm, as asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata !

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vedere tuturora nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta un vis al lui Van Gogh despre stele, un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lumii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata…N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra ca se inseala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc ! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii…. Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand trebuie sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fie pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odata si inca odata pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun ca te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.

Ziua de maine nu-i e asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care ii iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demonstreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Cristian Turcanu-Iubirea – spaţiul tainic al unificării contrariilor

"Am tot scris despre echilibrul pe care trebuie să-l găsim între diverse aspecte contrare ale vieţii. Toate contrariile pornesc de la aspectul polar al energiei sau de la contradicţia rădăcină manifestat-nemanifestat. Ca să nu abstractizăm foarte mult ne putem opri la contradicţia dintre scopul Vieţii şi scopul Spiritului: scopul Vieţii este perpetuarea vieţii, scopul Spiritului este transcenderea Vieţii. Poate vom mai analiza aceste aspecte care au mai mult un caracter filosofic, însă acum vă invit să priviţi toate aspectele contrare din perspectiva iubirii. În iubire toate dihotomiile se topesc. Contrariile se transformă din forţe opozante în forţe complementare. Cele ce aveau tendinţa să se distrugă reciproc devin aspecte complementare ale unui acelaşi întreg atunci cînd sînt cuprinse de iubire. În iubire sîntem exaltaţi de cele mai măreţe idealuri şi în acelaşi timp copleşiţi de cele mai mici amănunte. În iubire, un simplu gest, o privire, un surîs, o strîngere de mînă, un fir de păr, tot felul de ”nimicuri” devin extrem de valoroase, la fel de valoroase precum faptele măreţe pe care te inspiră să le faci iubirea. În fiinţa iubită se ascunde întreg Universul. Iată un exemplu în care iubirea unifică aspectele contrare despre care scriam în articolul de ieri.
În viaţă dacă ai iubire poţi să transformi totul. Dacă ai iubire ajungi să ai şi înţelepciune şi putere şi armonie şi toate celelalte virtuţi cresc repede atunci cînd sînt umbrite de iubire. Dacă pentru mulţi se dovedeşte dificilă calea de a găsi echilibrul între aspectele contrare ale vieţii atunci calea iubirii este soluţia salvatoare. Problema este că am ajuns să trăim nişte vremuri în care calea iubirii este dificilă şi pentru a o putea urma avem nevoie de înţelepciune, de curaj şi mai ales de o mare putere de a suporta focul transformator al iubirii. Am făcut ca în lumea aceasta nimic din ceea ce este bun să nu mai fie uşor de obţinut, dar cu toate acestea unii reuşesc. Să avem credinţă, nădejde şi iubire!"
http://www.artadeatrai.ro/iubirea-spatiul-tainic-al-unificarii-contrariilor

Mircea Eliade-Despre prietenie

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste- i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila" , de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce le place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Ori, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Adrian Paunescu-Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sîngelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgîna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Sîntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.

Cristian Turcanu-Ingerii

Chiar şi numai cînd le pronunţăm numele fiinţa noastră se umple de gingăşie, sensibilitate, lumină şi bunătate. Mai reali decît cuvintele, mai uşor de văzut decît aerul şi mai aproape de noi decît mîngîierile aşa sînt Îngerii Domnului. Ne însoţesc şi ne inspiră mereu să facem ceea ce este bun şi plăcut lui Dumnezeu, rabdă ori de cîte ori facem prostii si nu încetează să spere că vom deveni mai buni. Ei sînt cei care continuă să creadă în noi chiar şi atunci cînd pînă şi noi înşine ne-am pierdut încrederea în noi. Îngerii sînt cei care ne susţin în orice faptă bună în care ne angrenăm cu dăruire şi entuziasm. Îngerii sînt cei care ne lasă pe noi să primim din plin orice recompensă. Îngerii sînt cei la care ne gîndim extrem de rar şi cu toate acestea ei nu încetează să se gîndească la noi şi să ne gîndească pe cît posibil. Mulţumiţi-le din cînd în cînd! Mai mult decît credeţi ei sînt prezenţi în viaţa noastră şi ne susţin chiar şi atunci cînd orbiţi de ignoranţă facem fapte rele. Bînecuvîntaţi sînt îngerii lui Dumnezeu, bînecuvîntaţi sînt cei în viaţa cărora comuniunea cu îngerii este vie!

http://www.artadeatrai.ro/ingerii

Cristian Turcanu-In afara vremurilor

Unii se nasc prea tîrziu alţii prea devreme. Eu cred că nici măcar nu m-am născut unde trebuie, d-apăi să mai fiu şi în concordanţă cu vremurile. Cu gîndurile şi speranţele mele, cu simţămintele şi visele mele nu prea reuşesc să mă încadrez în spaţiu şi cu atît mai puţin în timp. În partea dreaptă a titlului acestui blog sînt scrise cîteva cuvinte, cuvinte definitorii, cuvinte cheie a ceea ce vor să exprime articolele scrise. Dacă nu le-aţi cititi pînă acum mutaţi cursorul puţin mai sus. Ce scrie acolo? – iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie. Cică ar fi fost mai bine dacă în loc de smerenie aş fi scris şmecherie! Aşa îmi spunea cineva acum cîteva luni. Oare chiar atît de mult să fiu de defazat faţă de vremurile în care trăiesc? Bine că sînt în concordanţă cu inima mea şi cu ceea ce emană ea: iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie. În fine, poate că nu eman toate acestea, dar măcar aspir să le am şi le celebrez oriunde le întîlnesc.
Iubire dacă ai şi e suficient să-ţi faci viaţa frumoasă şi să te mîntuieşti. Iubirea! Eterna iubire! Eternul mister! Mereu prezentă, mereu prea puţină!
Înţelepciune am reuşit să adun cît de cît. Mi-am dat seama de aceasta în ultimii ani, pe măsură ce am realizat că de fapt nu ştiu mai nimic.
Credinţă ne trebuie mereu, nu putem să mişcăm nici un deget dacă nu avem credinţa că îl putem mişca. Chiar şi cît un bob de muştar dacă este mută şi munţii din loc desigur, nu fără efortul corespunzător! Mereu vîrful de lance, deschizătoare de drumuri – credinţa! Mereu ultima care piere prin forma ei particulară de manifestare – speranţa.
Frumuseţe nu ştiu cît reuşesc să creez. Nu ştiu dacă am un simţ estetic sănătos. În seara aceasta am fost la spectacolul One man show al lui Dan Puric şi dacă nu aş fi avut locuri pe mijlocul rîndului aş fi plecat repede. Dezamăgitor! Desigur, vorbesc pentru mine. Am mai avut în ultimii ani şi alte dezamăgiri asemănătoare legate de artă. Ca atare, ori am eu o problemă cu simţul estetic, ori trebuia să mă nasc în alte vremuri.
Putere ai doar dacă ai deja din cele enumerate mai sus. Ai iubire – ai şi putere. Ai înţelepciune – ai şi putere. Ai credinţă – ai putere din plin. Ai frumuseţe – ai putere, măcar atît cît să fascinezi! Fără iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe nu vei vedea nici cea mai firavă urmă de putere. E adevărat că poţi să ai iubire de arginţi, poţi să ai înţelepciune doar pentru a fi „descurcăreţ”, poţi să ai credinţă în orice, nu neapărat în Dumnezeu, dar numai dacă crezi în ceva ai şi putere.
Smerenie au doar cei puternici. Ca să poţi să cunoşti smerenia e musai cumva să devii mai întîi un om puternic. Cu cît eşti mai puternic cu atît poţi să pătrunzi mai adînc în smerenie, dar e adevărat că există şi riscul de a te fura demonii mîndriei atunci cînd începi să prinzi gustul puterii. Cineva care este puternic prin iubire nemăsurată, înţelepciune profundă, credinţă de nestrămutat, frumuseţe angelică, putere divină poate să cunoască şi să exprime într-un mod sublim smerenia. Iubirea, înţelepciunea, credinţa, frumuseţea, puterea pot să crească prin eforturile tale pînă la un punct de la care nu se mai pot dezvolta fără să adaugi smerenia. Dacă atunci cînd îşi ating vîrful splendorii, virtuţile enumerate mai sus, nu reuşeşti să adaugi smerenia, ele vor începe să scadă şi chiar te vor răvăşi. Este periculos să dezvolţi prea multă putere dacă nu simţi că înţelegi smerenia. Este bulversant să iubeşti din tot sufletul tău, dacă nu ţii aproape de tine smerenia. Este ridicol să te bazezi pe frumuseţe, dacă nu ai trezită în tine smerenia. Chiar şi înţelepciunea este posibil să te răstoarne, conducîndu-te pe căi întunecate, dacă nu ţi-ai luat ca spijin bastonul smereniei.
Iubire, înţelepciune, credinţă, frumuseţe, putere, smerenie – arta de a trăi! Sînt scrise bine aşa cum le-am scris. Nu trebuie înlocuit nici un cuvînt, nu sînt în afara vremurilor dacă le promovez şi cred cu tărie în ele. De fapt, toate acestea sînt în afara oricărui timp, nu doar în afara vremurilor de astăzi. Nu ţin să fiu în concordanţă cu vremurile, ci cu eternitatea! Rămîn fidel virtuţilor chiar dacă scriu doar pentru vreo cîteva zeci de persoane.

http://www.artadeatrai.ro/in-afara-vremurilor

A iubi... în doi...

„Iubirea intre doi oameni...este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie”
Rainer Maria Rilke

„A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura  fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu găsi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile.” - Balzac

Din ce în ce mai mult ne plangem ca relaţiile noastre, viaţa de cuplu, de familie... merg prost. Dar oare cine merge prost ? Ce mecanism e defect ? Ce trebuie schimbat si unde?

Tu esti fericit si implinit in cuplul pe care il ai ? Sau daca eşti singur… de ce esti?

„Ca un om sa iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sant doar un preludiu....

Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devină cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” - Rainer Maria Rilke

Foarte rar intalnim cupluri fericite, care se iubesc şi care nu pun semnul „egal” intre iubire si gelozie, intre iubire si multe alte comportamente deviante... Secretul este libertatea!

Fiecare dintre cei doi trebuie sa-si amintească in permanenta ca este stapanul propriei sale vieti, ca fericirea lui depinde in primul rand de el si nu de celalalt.

Niciodată nu va lasaţi coplesiti de problemele celuilalt... nu suntem responsabili decat de propriile noastre probleme! Asta nu inseamna sa fiti indiferenti sau nepasatori la problemele partenerului, ci doar sa nu va incarcati cu ele, sa nu acceptati sa deveniti coresponsabil. E o greseală frecventă si o forma de manipulare des intalnita in cupluri.

Tagore, in versurile de mai jos, reuseste sa transmita perfect ideea unui cuplu liber in iubire si trairi :

„V-aţi nascut impreuna, si impreuna veti fi intotdeauna.

Veti fi impreuna cand albele aripi ale mortii va vor risipi zilele.

Ah, veti fi impreună chiar in memoria tacută a lui Dumnezeu.

Dar sa lasati spatii in impreunarea voastra.

Si lasati vanturile raiului sa danseze printre voi.

Iubiti-vă unul pe altul, dar nu faceti din iubire o legatura:

Mai bine lasaţi o mare miscatoare intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-vă unul altuia cupele dar nu beti din aceeasi cupa.

Dati-va unul altuia din painea voastra dar nu mancati din aceeasi felie.

Cantati si dansati impreuna si fiti bucurosi, dar fiecare din voi sa fie singur,

Asemenea strunelor lautei care stau singure, desi vibrează cu aceeasi muzica.

Daruiti-va inima unul altuia, dar nu spre pastrare,

Caci numai mana Vietii va poate incapea inimile.

Si stati impreuna, dar nu prea aproape unul de altul.

Caci stalpii templului stau la distantă unul de altul,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.”

Iubirea iti acorda libertatea de care ai nevoie si te ajuta sa fii tu insuti. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face sa te simti ca un suflet in doua trupuri; pe de alta parte, iti confera individualitate si unicitate. Te ajuta sa renunti la egoul tau marunt, dar sa iti cunosti Sinele Suprem. In acest fel, problema dispare. Iubirea si meditatia sunt doua aripi pe aceiasi umeri. Ele se echilibreaza reciproc. Numai atunci cand le cultivi pe amandouă poti creste, poti deveni implinit.

Si atunci cand va este mai greu, nu uitati ca aveti o umbră de lumina... un inger pazitor. Cat de des va amintiti de el? Cat de des ii cereti ajutorul?

S-a spus mereu ca ingerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, in Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelatiei), ii numeşte Potenzen (dynameis pe greceste) ale sufletului omenesc, virtualitatile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.

Cu alte cuvinte, suntem mereu insotiti de modelul nostru, de portretul nostru imbunatatit. Si suntem - sau in orice caz ar fi bine sa fim - intr-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Ingerul ofera fiecaruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.

Langă fiecare „este”, ingerul aşază un „cum ar trebui sa fie”. El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, aşa cum am face-o noi insine daca am fi in conditia lui.

Cauta si intelege iubirea din propriul tau suflet, acceptand totodată si furtunile existente acolo! Descopera iubirea din tine, traieste-o si apoi daruieste-o ! Odata gasita Iubirea, devii un Alchimist... descoperi secretul Universului... Gasind iubirea devii un saman care poate vindeca orice... trup, suflet, minte...

Aplică Legea Iubirii si depaseste-ti acel „status quo” predefinit... si vei descoperi miracolul...

Si depaseste-ti limitele! Singura limita a omului este mintea si capcanele intinse de ea...

Abandonează Mentalul si alege Sufletul!

„A iubi”... este un verb ce se conjugă în doi...

Alchimia unui nou inceput: aici si acum

Energia acestor zile, urarile daruite din inima, clipele de reflectie – au reprezentat un strop de balsam pentru suflet, o dovada ca ceea ce este mai pur in noi a ramas nealterat, asteptand doar sa se manifeste. Urmeaza insa revenirea la ceea ce constituie microuniversul nostru: supraaglomerare, negocierea urmatorului deadline cu superiorul, buletinul de stiri in care se prezinta cu emfaza isteria de peste zi. Pe nesimtite, devenim din nou prizonierii propriei existente, in care muzica noastra interioara este amanata din lipsa de timp, suprimata de cotidian sau, in cel mai bun caz, revelata sporadic. Abia la vremea bilantului vom constata ca nu am actionat, ca desi am platit dobanda, timpul cu care am fost creditati nu a fost fructificat.
Fie ne temem de schimbare, fie suntem mereu in asteptarea momentului potrivit sau ne preocupa ecoul pe care l-ar putea genera alegerile noastre. Angrenati in rutina, clipele in care suntem propulsati deasupra banalului sunt din ce in ce mai rare. Lipsim tot mai des de la intalnirea cu visurile noastre si nu de putine ori renuntam la ele fara a le acorda macar o sansa, traind apoi sub spectrul frustrarii. Mai mult, sistemul ne revendica, iar realitatea de zi cu zi penduleaza intre “e prea tarziu” sau “nu este in puterea mea”. Contextul in care ne desfasuram contribuie astfel la perpetuarea unui sofism: acela ca el poarta intreaga vina pentru nazuintele esuate, pentru toate gandurile plamadite din speranta si incredere pe care le-am trimis mai apoi in adancul mintii noastre, pentru copilul din noi – neinfricat si rebel – exilat in camera uitarii. Intrebarile sunt lasate pe mai tarziu, puterea intentiei ramane zagazuita de resemnare si inlocuita cu autolimitarea. Alteori jucam un rol ce nu ne defineste doar pentru a da bine in oglinda sociala.
Ma intreb cum ar fi sa ne imaginam ca ne-am renascut astazi si ne putem modela viata cum dorim? Cum ar fi daca alegerile noastre nu s-ar afla sub influenta lui “asa trebuie” sau “nu pot”? Daca muzica din interior ne-ar dicta fiecare pas, fara a fi bruiata de sfaturile bine intentionate dar venind din alta gama? Daca ne-am asuma responsabilitatea in proiectarea prezentului si am incerca dizolvarea rutinei prin contopirea cu emotia schimbarii?
Va propun sa incercam acest exercitiu in anul care tocmai a inceput. Sa ne descatusam de constrangeri, sa avem curajul de a face primul pas in directia acelui “ceva” care ne face inima sa tresalte, sa abandonam zona de confort pentru a permite manifestarea potentialului infinit din noi, sa ne recreem prezentul asa cum il simtim, departe de tipare. Fie ca ne dorim o slujba in alt domeniu, dar ne este teama de incertitudinea unui nou inceput, fie ca dorim sa ne eliberam de o relatie care ne consuma, dar evitam sa ne redefinim departe de umbra sa sau pur si simplu dorim sa fim noi insine fara a ne teme sa fim etichetati drept neconventionali, este momentul sa scoatem de sub pres tot ceea ce am ignorat de-alungul timpului, sa ne lasam ghidati de muzica interioara, sa contribuim la indeplinirea profetiei: in 2012 sa incetam sa existam. Si sa incepem sa traim cu adevarat.
Tot ceea ce cautam se afla deja in noi: definitia implinirii, intentia, atentia, actiunea, forta de a depasi obstacolele, abilitatea de a ne reajusta in urma unei greseli, exaltarea in fata reusitei. Depinde numai de noi sa ne acordam o sansa. Asa cum spune un binecunoscut aforism, sa nu uitam ca ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
http://www.damaideparte.ro/index.php/alchimia-unui-nou-inceput-aici-si-acum/5953/