Dincolo de cuvinte: o promisiune

 

In aceste momente de sarbatoare, ne dam intalnire cu noi insine. Dincolo de cuvinte nerostite sau gesturi incomplete, ne asezam fata in fata cu noi insine, spunandu-ne din nou povestea.

Si poate ca exista intamplari care cer sa fie rescrise, insa acea voce interioara ne transmite ca, inainte de toate, este nevoie de acceptarea lor.

Asa ca m-am invitat la un pahar de soare, dornica sa ma bronzez cu razele adevarului. Desigur, din entuziasm, uit adesea ca razele acestea pot sa arda atat de tare incat sa lase cicatrici, insa atata timp cat apelez la remediul potrivit, stiu ca nu pot da gres.

M-am obisnuit ca la fiecare sfarsit de an, sa trag o linie groasa sub care sa imi notez implinirile si ratarile, insa imi dau seama pe zi ce trece ca in orice zi ma pot intoarce catre mine pentru a-mi face o promisiune. Dar oare de ce trebuie sa asteptam mereu un sfarsit pentru a da nastere promisunii schimbarii?

Poate ca acest fapt ma determina sa constientizez ca, fiind mereu in asteptarea unui moment salvator, purificator, eliberator, subestimam momentul de acum care ne poate oferi toate aceste stari atata timp cat ii permitem asta.

Iar exemplele vin din cele mai minore fapte. De la fata care isi doreste sa slabeasca, dar asteapta o intreaga aliniere cereasca pentru a incepe aceasta actiune, iar intre timp isi hraneste toata aceasta asteptare cu inca o prajitura pana la cel care isi promite ca o se iubeasca mai mult intr-o zi, dar pana atunci, isi mai gaseste timp sa se distruga putin cate putin.

Si nu-mi dau seama daca in spatele acestei delasari zace de fapt o vointa puternica, dornica sa se clinteasca din loc. Sau poate ca si acest gand este tot scuza de a refuza actiunea in favoarea stagnarii.

Asadar, va propun ca in acest moment unic, care nu cere sa fie sarbatorit, in aceasta zi care pentru unii dintre noi are o mareata semnificatie, iar pe altii ii lasa rece, sa ne promitem ceva. Iar aceasta promisiune sa fie totusi dincolo de cuvinte si dincolo de dorinta de a o impartasi cu repeziciune celorlalti. Sa fie o dorinta intrinseca si puternica, tacuta si exploziva in acelasi timp. Stiti cu totii la ce ma refer. Eu deja imi promit ceva in gand.

Sunteti gata sa va tineti de aceasta promisiune?

http://www.damaideparte.ro/

 

Ziua sfanta a Craciunului

 

Ceva ii spunea ca tot astfel framantase si Dumnezeu nimicul spre a zamisli lumea...

Incepea sa fie iarna de-a binelea pe strada. Mirosea a rece, a proaspat in aer, a sentiment nedefinit de iarna, de Craciun. Nu ningea, dar linistea strazii avea ceva specific, intalnit doar o data pe an, atunci cand inimile sunt mai deschise, chipurile mai fericite, mintile mai curioase, glasurile mai calde.

Era ca un cantec fara sunet, fara cuvinte, un zumzet nestavilit, neauzit, izvorat dintre pietrele caldaramului, dintre zidurile caselor, din ferestrele si usile ce chemau inauntru. Parca nici lumina lampioanelor de pe strada nu mai era aceeasi, parca umbrele caselor incepusera sa se miste, sa se prelinga, sa se imbratiseze intre ele si sa se legene alene intr-un ritm la fel de ludic si tandru. Iesea fum pe hornuri, iar valatucii de fum se indreptau si ei spre inaltimi in acelasi dans abia simtit. Dar nu, nu despre strada era vorba in acea seara.

Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit...

In capatul strazii, acolo unde se termina pavajul si casele pareau parca mai cuminti, mai modeste, lipsite de aroganta treptelor mozaicate si a acordurilor de pian ce se auzeau din locuintele din cealalta parte a strazii, se afla o casuta vesela, de o culoare ce amintea de obrajii imbujorati de copil venit de la joaca. Sarbatoarea se simtea peste tot. Era ceva de neoprit.

Deasupra usii, o coronita de brad. Acele se miscau usor, aproape nevazut, la fiecare adiere a vantului. Usa intredeschisa lasa sa se vada o haina agatata intr-un cui si o pereche de galosi murdari. In spatele ferestrelor aburite, peretii asudasera de caldura sarbatorii. Toata energia casei venea dintr-o bucatarie mica si colorata, cu o soba mica in care se framantau maruntaie de jaratec.

 

Un motan alb se asezase pe pervaz, leganandu-si coada grea in ritm lenes, privind cand afara, cand inauntru, la masa plina cu bunatati. Punctul de atractie era o albie de lemn asezata pe masa, intre bucate. In albie statea, ca un copilas in patut, invelita in straturi de faina si acoperita cu un servet, o coca galben-aurie care crestea vazand cu ochii, se intindea si se strangea ca un nou nascut care face primele miscari. Crestea si crestea, sufocandu-se de caldura de sub servetul cu care fusese acoperita albia, muncindu-se sa se elibereze.

Cand servetul fu dat la o parte, asupra aluatului se aplecara doua maini de femeie, puternice, grijulii si moi. Degetele indemanatice se infundau in aluatul dospit si il impingeau cu putere, lasand in el tot dragul femeii care plamadea.

Femeia nu era nici tanara, nici batrana, era o femeie ca toate femeile, care plamadea un cozonac pentru ziua sfanta a Craciunului, cu toata dragostea ei adunata de-a lungul timpului, pastrata in amintiri, insuflata in copiii ei, conservata in zidurile casutei de la capatul unei strazi ca oricare alta. Ochii ii straluceau de placerea acestei munci, zambetul devenea din ce in ce mai mare, chipul i se luminase la gandul ca-i va face fericiti pe cei dragi, ca le va vedea obrajii rosii si licarul din ochi.

Plamadea, plamadea, si coca aceea se transforma, mainile preschimbau neinsufletitul in insufletit. Motanul deschisese cu totul ochii si isi privea stapana cu atentie, urmarindu-i mainile rapide si viata care se scurgea din ele in coca, nereusind insa sa o vlaguiasca pe femeie, ci reinnoindu-se permanent in interiorul ei, ca un curent ce venea de undeva din adancuri si ajungea in albie.

Ceva ii spunea ca tot astfel framantase si Dumnezeu nimicul spre a zamisli lumea. Parca mainile Domnului se intruchipasera in mainile ei, iar suflarea ei de oboseala aducea a suflarea lui Dumnezeu de viata. Cand termina, femeia ofta peste coca framantata si aceasta prinse parca viata. Si motanul, care privise totul cu ochii lui stralucitori, stiu ca din mainile femeii pornise Craciunul care se simtea pe strada, Craciunul pe care il cautau toti in magazine si in pagini de carte si pe care vroiau sa il cumpere de la supermarket.

Autor:Marina Ardelean

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/13020/ziua-sfanta-a-craciunului.html