“Visăm să fim iubiţi. Visăm să fim
doriţi. Visăm să fim apreciaţi. Visăm să fim plăcuţi. Ne raportăm mereu şi
mereu la alţii, la felul cum ne văd ei, cum am vrea noi să fim văzuţi de ei. Ne
comparăm cu alţii, de aici ideea de normalitate de exemplu.
Ar trebui să visăm că reuşim să ne iubim noi înşine, să ne
placem noi pe noi înşine. Şi să fim nici normali nici anormali, ci doar exact aşa cum dorim noi să fim. Un om
împăcat cu el însuşi poate fi desăvârşit. Un om fără angoase, nemulţumiri,
frici interioare, fără frustrări, poate fi un om fericit şi poate arăta
fericirea şi altora.
Fericirea e mereu lângă noi, la
îndemână, ea nu ne-a părăsit niciodată, stă doar şi aşteaptă liniştită să ne
eliberăm şi să ne deschidem ei. Să-i deschidem uşa, de fapt uşa sufletului
nostru.
Visăm să avem bani, să-i câştigăm la
loterie poate, să ne putem cumpăra case şi maşini, haine scumpe şi concedii de
vis, sperând că asta ne va aduce acasă fericirea.
Sperăm că vom fi mai iubiţi dacă suntem
mai avuţi, ne imaginăm că lumea ne va privi cu admiraţie şi interes pentru că
suntem ”cineva”, şi nu realizăm că fericirea nu are nevoie de bani, nu are
nevoie de aprecierea cuiva. Ea e atât de simplă şi nepretenţioasă încât se
sperie chiar de câtă pregătire facem noi oamenii ca să o primim… fast şi
bogăţie. Ea nu vrea nimic din toate astea.
Fericirea e ca apa cristalină a unui
izvor de munte. Nu are nevoie decât de o albie curată cu pietre albe, fine şi
mătăsoase prin care să curgă nestingherită. Să umple văzduhul cu susurul ei
vesel, să sclipească în soare, să preia în cercuri lacrimile ploii. Şi să
reflecte în ea chipurile blânde şi mulţumite de gustul ei minunat.”
Octavian Paler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu