Iubirea dintre oameni
… atât de firesc pare în cuvinte, pe atât de greu este în realitate. Virtutea
supremă, chiar de pare ”o nimica toată”, ea – puterea de a iubi –
este provocarea care ne aduce încununarea vieții pământești. Cât despre iubirea
aproapelui, iubirea și curgerea relației dintre un bărbat și o femeie, iată o
grea încercare și o vădită provocare pentru fiecare dintre noi. Aici avem unul
dintre ”cei mai buni profesori ai vieții” sau, ”oglinda” fiecăruia dintre noi…
Învățăm și ne oglindim unul în celălalt!
În actul de iubire, DĂRUIREA ESTE ESENȚA, fără de ea nu reușim progresul,
iar dăruirea de sine se întâmplă atunci când așezăm pe celălalt înaintea
noastră. Este ”ca un fel de jertfă”, prin care ne punem în slujba celulilalt.
Am citit undeva că legea jertfei este să vrei și
să stăruiești în a dărui celuilalt din cele pe care nici tu nu le ai și astfel
le vei dobândi, odată cu el.
Dacă tu nu ai răbdare,
fii răbdător cu celălalt și vei căpăta răbdare…
Dacă tu nu ai bucurie,
dăruiește-i bucurie și vei avea și tu…
Dacă tu nu ai
încredere, dăruiește-i celulialt încredere și vei căpăta și tu…
Cum sună
acestea?
Au sens, nu-i așa?
Cât este de firesc și
totuși, cât de greu ne este…
Mai apoi, actul de iubire mai are și un ACT DE VOINȚĂ. Da, nu ne
îndrăgostim și așteptăm să vină toate de la sine, că nu vin! După taina
căsătoriei, de exemplu, se spune că urmează un act de voință și de greutate, în
care începi să-l cunoști mai bine pe celălalt, să-l vezi în toate ipostazele,
nu doar prin prisma ochilui îndrăgostit. Începe descoperirea firilor, cu totul,
iar în acestă etapă se întâmplă un act de voință. Fără el nu se poate face
înaintarea cu bine!
Cei doi parteneri sunt
”ca două forme geometrice cu colțuri”, iar spre comuniunea lor, spre îmbinarea
și stabilirea formei iubirii autentice, este nevoie de o șlefuire a colțurilor,
iar aceasta se face prin actul de voință de care vorbeam mai sus. Nu există
”stare de îndrăgostire” care să dureze o eternitate, nu există așa ceva. Există
etape pe care le parcurgem spre culmea comuniunii și iubirii cu aproapele nostru.
Un celebru om de lume,
spunea: ”dacă poți iubi ești cel mai puternic om de pe pământ”,
iată niște cuvinte ce vin cu sens către felul superficial și ”în derivă” în
care omul trăiește în zilele acestea. Ne-am îndepărtat de noi, de ceilalți și
de Dumnezeu. Iar acestă depărtare nu ne mai apropie de nimic, nici gând de
viață veșnică sau astfel de năzuințe…
Iubirea este cea mai
înaltă, supremă și frumoasă năzuință umană… Cercetați-o și apropiați-vă clipă de
clipă de ea, ceas de ceas, zi de zi!
Să izbutim, așa să
fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu