Pentru mulți dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem față de viață influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevarați fericiți.
Am primit pe e-mail un articol a unei mămici cu adevărat fericită. A unei mămici care reușeste să își trăiască viața cu mare plăcere, care nu stă niciodată și care trece cu vigoare peste piedicile care apar în drum. Dincolo de toate acestea, ea au știut să își păstreze un suflet și o inima de copil. Știa că acolo unde este comoara sa, acolo este și inima sa.
COPIII- FERICIREA DIN INIMA MEA
Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire.
Nu știu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că “am prins fericirea “, aceasta mi-a scăpat printre degete.
Şi …totuşi…sunt convinsă că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii său dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştientă că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.
Fericirea a venit pentru mine într-o dimineaţă de ianuarie, în care crengile copacilor băteau puternic în geam sub povara viscolului deslănţuit. Ningea, ningea cu fulgi mari, pufoşi şi reci. Dar încăperea unde mă aflam era inundată de o căldură imensă. Ştiţi de ce? Pentru că acolo se pregătea să vină pe lume o minune, un înger care avea să-mi dăruiască, prin prezenţa ei pe această lume, fericirea.
Am simţit că plutesc pe tărâmul fericirii când un mic sărut al meu aşternut pe obrăjorul cald şi catifelat a umplut acea fiinţă proaspăt venită pe această lume de o stare de linişte şi pace. Prin acel sărut dăruit din adâncul inimii i-am spus că voi fi alături de ea în orice clipă a vieţii ei, că mai presus de orice de acum înainte va fi ea.E raza mea de soare, lumina după care viaţa mea îşi urmează cursul.
Sunt cu adevărat fericită, în momentul în care doi ochişori negri ca mura coaptă mă privesc şi pot vedea în ei o lumină pură, o bucurie fără margini, când pe buze i se aşterne cel mai frumos şi mai cald zâmbet, mă îmbrăţişează şi îmi spune din toată inimioara ei cel mai sincer TE IUBESC! În aceste clipe simt adierea unui înger, simt că o ploaie de stele se revarsă asupra mea.
Fericirea pentru mine sunt copiii. Sunt nişte îngeri veniţi pe pământ pentru a-mi umple inima de bucurie şi sufletul de fericire. Fiecare zâmbet răsărit pe chipul lor angelic înseamnă încă un strop adăugat în pocalul fericirii.
Când în jurul meu răsună glasurile lor cristaline, mă transpun într-o altă lume, în „lumea copiilor”, acea lume minunată în care predomină veselia, iubirea şi fericirea. Zâmbetele lor alungă de la mine orice urmă de tristeţe. Trăiesc alături de ei parcă într-o lume de poveste, o lume cu prinţi şi prinţese, o lume în care întotdeauna binele învinge răul.
“Când întâiul copil a râs pentru prima dată, râsul lui s-a spart într-o mie de zâmbete care au zburat, au zburat şi au zburdat în aer până când s-au născut zânele şi asta a fost începutul lor. De atunci şi până azi, când un prunc se naşte, primul râset i se transformă într-o zâna. Aşa că trebuie că există câte o zâna pentru fiecare băieţel sau fetiţă…”
(Peter Pan-J.M Barrie)
http://artaiubiri.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu