Iubirea nu este neapărat o relație cu o anumită persoană; iubirea este o atitudine, o orientare a caracterului, care determină modul de corelare a unei persoane cu lumea în întregul ei, nu numai cu un ”obiect” al iubirii. Dacă cineva iubește numai o singură persoană și nu manifestă decât indiferență față de toți ceilalți semeni ai săi, iubirea sa nu este iubire, ci un atasament simbiotic sau un egocentrism lărgit. Totuși, cei mai mulți oameni își închipuie că iubirea ține de un obiect, nu de o capacitate. Ba mai mult, ei își închipuie chiar că neiubind pe nimeni altcineva în afara persoanei iubite, își dovedesc intensitatea iubirii. [...] Nepricepând faptul că iubirea e un element activ, o putere a sufletului, mulți își închipuie că trebuie doar să găsești un obiect potrivit, după care totul va merge ca de la sine. Această atitudine poate fi comparată cu cea a unui om care vrea să picteze, dar care în loc să învețe arta aceasta, susține că doar trebuie să întâlnească obiectul potrivit și că va picta foarte bine când îl va fi găsit.
Dacă eu iubesc într-adevăr un om, îi iubesc pe toți oamenii, iubesc lumea, iubesc viața. Dacă pot spune cuiva ”te iubesc”, trebuie să pot spune: iubesc în tine pe toată lumea, iubesc prin tine lumea întreagă, mă iubesc și pe mine însumi prin tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu