Despre viata, iubire, singuratate si durere! O minicolectie de citate interesante semnate Emil Cioran
Barbatii care iubesc cu adevarat, cu o pasiune puternica, nu pot iubi in acelasi timp mai multe femei, ci numai una.
Numai Dumnezeu are privilegiul sa ne abandoneze. Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.
Daca fiecare am plange in mana celuilalt si legaturile oamenilor ar fi o cainta duioasa!
Unicul mijloc de a-ti apara singuratatea e sa ranesti pe toata lumea, incepand cu cei pe care-i iubesti.
De ce-ti vine sa te sfasii de cate ori te apuca un acces de dragoste pentru viata? De ce atata patima dupa sange cand ti se lumina inima? Sa nu reziste "celula" la fericire? Asa incepe crima si sfintenia.
Singuratatea nu te invata ca esti singur, ci singurul.
Cineva pe care-l asezam foarte sus ne devine mai apropiat cand savarseste o fapta nedemna de el. Prin aceasta, ne scuteste de calvarul veneratiei. Si numai din acel moment simtim fata de el o reala afectiune.
Nu poti iubi in acelasi timp cu pasiune o femeie si pe Dumnezeu. O femeie ne poate scapa de Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate scapa de toate femeile.
O lacrima are intotdeauna radacini mai adanci decat un zambet.
Nu eu sufar, ci lumea sufera in mine.
Betivii, sfintii, indragostitii si poetii se afla initial la aceeasi distanta de cer sau, mai bine zis, de pamant. Numai caile difera, desi toti sunt pe cale sa nu mai fie oameni.
Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete.
Femeia nu-ti iarta nicio inocenta, precum viata nicio luciditate.
Gandurile cele mai adanci si cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretam ca n-avem lacrimi.
A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.
Nu exista singuratate adevarata decat acolo unde gandul te duce la urgenta unei rugaciuni.
O intrebare rumegata la nesfarsit te macina la fel ca o durere inabusita.
Melancolia e sentimentul ca nefericirea are sa te copleseasca chiar in mijlocul paradisului.
Intre o palma si o jignire, suportam mai bine palma.
Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe… Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cand traim nu putem invata nimic, fiindca nu traim in prezentul concret si viu, ci intr-un viitor fad si indepartat.
Trebuie sa suferi pana la capat, pana cand incetezi sa crezi in suferinta.
Este evident ca Dumnezeu era o solutie ca nu vom gasi niciodata o alta la fel de satisfacatoare.
Viata nu este decat o absurditate… legata. Permisa. Acceptata.
Boala este modul in care moartea iubeste viata, iar individual teatrul acestei slabiciuni.
Tot secretul vietii se reduce la atat: ea n-are niciun rost; fiecare din noi gaseste insa unul.
Cu fiecare zi suntem mai singuri. Ce grea si ce usoara trebuie sa fie ultima!
Noi am vrea sa murim fara sa existe moarte.
Cand durerea n-a mai putut ramane in ea insasi, au aparut fiintele ca s-o scape de chinurile virtualitatii.
Spune-mi cum vrei sa te prabusesti, ca sa-ti spun cine esti.
Daca ar prinde glas agitatia surda din mine, fiecare gest ar fi o ingenunchere la un zid al plangerii. Port un doliu din nastere — doliul acestei lumi.
Singurul mod de a intelepti un animal arogant din fire este de a-i arata din ce noroi e plamadit.
Daca am putea sa ne vedem cu ochii celorlalti, am disparea intr-o clipita.
Nu durerile violente lasa urme in noi, ci durerile inabusite staruitoare, suportabile care fac parte din rutina noastra cotidiana si care ne macina la fel de constiincios ca si timpul.
www.garbo.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu