Uneori renunțăm la
oamenii din viețile noastre , dar nu pentru că nu-i mai iubim , ci pentru că
obosim ... Obosim să tot privim neputincioși cum se transformă zi de zi în
niște străini reci , insensibili și din ce în ce mai distanți ... obosim să tot cotrobăim prin sufletele lor goale după o umbră
din iubirea pe care o știam cândva acolo ... obosim să tot scormonim prin
inimile lor reci după un strop amărât din dragostea pe care nu o mai regăsim
nicăieri ... Dar cel mai tare obosim să ne mințim pe noi înșine că încă mai
trăim o iubire în doi ... când de fapt ceea ce a mai rămas nu e decât o umbră a
poveștii care s-a terminat demult , poveste transformată de cel de alături
într-o simplă și comună amintire ...
Din nefericire oamenii mari află târziu că poveștile de iubire au finalul scris cu lacrimi chiar pe sufletul lor ...
Din nefericire oamenii mari află târziu că poveștile de iubire au finalul scris cu lacrimi chiar pe sufletul lor ...
www.facebook.com/pages/Ladybug
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu