Atunci cand faci prea mult, distrugi: despre perfectiunea firescului

 

In tot ceea ce facem, avem nevoie sa ne amintim de naturalete, de firescul lucrurilor si de modul in care curg ele atunci cand sunt pe fagasul lor. Este lectia care poate aduce, in viata noastra, mult mai multa fericire si mult mai putin stres. Atunci cand incepem sa simtim in interiorul nostru, locul din care realitatea noastra urmeaza un traseu firesc, pas cu pas, fara efort, fara zbatere, fara exagerare, intreaga lume se deschide pentru noi, intr-un fel nou si miraculos. Obisnuiti insa sa facem lucrurile perfect si sa incadram perfectiunea intr-un tipar mult prea stramt pentru ceea ce inseamna ea cu adevarat, ne supunem singuri unei presiuni atat de insuportabile, de cate ori avem de creat ceva, incat ne punem singuri in pericol atat starea noastra de bine cat si incheierea proiectului in care suntem implicati. Pentru ca am uitat sa facem lucrurile de dragul lucrurilor, si nu de dragul impresiei facute asupra celor din jur si am uitat sa actionam din locul de autenticitate fata de noi insine. Asa ca lucrurile devin fortate, intr-o competitie spre perfectiunea construita din dorinta ego-ului de a starni admiratie.

Mi-am adus aminte o poveste spusa de Osho, care suna cam asa:

“Un maestru zen isi propuse sa picteze ceva, avandu-l alaturi pe discipolul sau, pentru a-si da cu parerea referitor la momentul cand pictura se apropie de perfectiune. Discipolul era tensionat si ingrijorat. Maestrul la fel, pentru ca discipolul sau nu l-a vazut niciodata facand ceva imperfect. Dar in acea zi, lucrurile nu au mai mers la fel. Maestrul se straduia din greu si cu cat se straduia mai tare, cu atat iesea un dezastru mai mare.

In Japonia sau in China, intreaga arta a caligrafiei se face pe hartie de orez, o hartie foarte sensibila si fragila. Daca eziti putin, va fi cunoscut timp de secole locul unde a ezitat caligraful-pentru ca cerneala se imprastie foarte repede pe aceasta hartie si transforma totul intr-un dezastru. Trebuie sa curga totul, si nu ai voie sa eziti. Nici macar pentru un moment. Cine are un ochi format poate observa foarte usor o pictura care nu este Zen –pentru ca o pictura Zen trebuie sa curga.

Maestrul incerca din greu. Discipolul statea langa el, dand din cap: “Nu, nu este perfect.” Iar maestrul facea din ce in ce mai multe greseli.

Cand s-a terminat cerneala, maestrul l-a rugat pe discipol: “Du-te si pregateste mai multa cerneala.” Discipolul a plecat, iar maestrul si-a continuat opera. Cand s-a intors, a privit mirat spre pictura si a spus: “Maestre, este perfecta! Ce s-a intamplat?”

Maestrul a raspuns: Cat timp ai fost plecat, am devenit constient de un lucru: prezenta ta. Ideea ca este cineva aici care sa ma aprecieze sau sa ma condamne, sa spuna da sau nu, mi-a deranjat linistea interioara. Acum nu voi mai fi tulburat. Am inteles ca incercam sa o fac perfecta si asta era singurul motiv pentru care nu era perfecta. “

Incearca sa faci ceva perfect si va ramane imperfect. Fa acel lucru la modul natural si va iesi perfect. Natura este perfectiune; efortul este imperfect. Atunci cand faci prea mult, distrugi.

Iata un exemplu: toata lumea vorbeste, oamenii vorbesc intreaga lor viata-insa ia pe cineva si pune-l pe o scena si spune-i sa vorbeasca catre multime. Va amuti, va uita cum il cheama, nu va putea articula niciun singur cuvant. Si chiar daca va spune ceva, foarte probabil discursul lui nu va curge, asa cum se intampla cand vorbeste cu familia sau cu prietenii. Acolo sunt tot oameni, aceeasi oameni – de ce ii este frica? Este in joc ego-ul: incearca sa demonstreze ceva.

De cate ori incerci sa demonstrezi ceva, cauti hrana pentru ego. Cand esti natural si lasi lucrurile sa se intample, ele sunt perfecte si nu exista nicio problema. Cand esti natural si lasi lucrurile sa se intample, Dumnezeu iti asigura spatele. Cand iti este frica si tremuri si incerci sa dovedesti ceva, l-ai pierdut pe Dumnezeu. In frica ta, ai uitat de el. Privesti mai mult inspre parerile oamenilor despre tine si uiti de Sursa ta.

http://www.damaideparte.ro/index.php/atunci-cand-faci-prea-mult-distrugi-despre-perfectiunea-firescului/7125/

 

Prospetimea fiecarui moment…

 

A vedea fiecare clipa cu ochi noi, a respira parfumul proaspat al fiecarui moment in parte…iata un detaliu care poate face diferenta intre o viata traita din plin si o viata trunchiata, fara miez si fara bucurie.
A incadra viata in sabloane prestablite, doar pentru a ne pune la adapost in fata ei, inseamna a stirbi din frumusetea neprevazutului care curge odata cu ea. A fi deschis si spontan, complet prezent si constient in fiecare moment de ceea ce se intampla, pentru a putea raspunde in conformitate cu frumusetea a ceea ce ni se ofera, in fiecare clipa-asta inseamna a-ti umple sufletul cu prospetimea a ceea ce reprezinta viata.

In fata vietii nu te poti prezenta mereu cu lectia invata. Nu poti oferi raspunsuri stiute sau traite altadata. Nu poti incadra circumstante noi in tipare vechi si nu poti muta cursul nou si nestavilit al paraului proaspat in albia veche si statuta a raului.

Doar constienta ne poate oferi posibilitatea de a face asta, in fiecare moment: de a ne adapta trairii proaspete, care se deschide in sufletul nostru, clipa de clipa.

Ce minunata este povestea spusa de Osho despre ucenicii celor doua temple rivale. Desi li se spusese sa nu vorbeasca cu ucenicii de la celalalt templu, intr-o zi, pe cand mergeau la piata, s-au intalnit pe drum iar unul din ucenici l-a intrebat pe celalalt: “Unde te duci?”

Si celalalt ucenic a raspuns:”Incotro ma duce vantul.”

Baiatul a ramas socat de raspuns. Voia sa si-l faca prieten pe celalalt insa acesta parea complet neinteresat. Nu exista nicio modalitate de a face conversatie – ce sa raspunzi la “Incotro ma duce vantul”?

Foarte trist, a ajuns la maestrul sau si i-a spus: Nu te-am ascultat, imi pare rau. Eram doar curios sa stiu cate ceva despre celalalt baiat. Ma simteam singur si credeam ca si el trebuie sa se simta singur. Suntem doar niste baieti si am putea fi prieteni.

Maestrul a spus: Te-am avertizat. Du-te maine din nou si stai in acelasi loc, si cand vine baiatul, intreaba-l: Unde mergi? Si cand va raspune: Incotro ma duce vantul, intreaba-l : Si daca nu va bate vantul?

Baiatul s-a dus, s-a asezat in acelasi loc si a asteptat. Cand a sosit ucenicul de la celalalt templu, l-a intrebat: “Unde te duci?” Si baiatul a raspuns: “Incotro ma duc picioarele.”

Nu a mai putut folosi replica sugerata de maestru: “Si daca nu va bate vantul?” – ar fi fost absurd sa intrebe asta. S-a intors foarte trist la maestrul sau : “Oamenii sunt foarte ciudati. Acel baiat a schimbat intreaga abordare. Am intrebat acelasi lucru, iar el a raspuns: Incotro ma duc picioarele…”

Maestrul a spus:” Te-am avertizat. Maine te vei duce in acelasi loc si cand va spune incotro ma duc picioarele, tu il intrebi: “Si daca ai fi infirm?”

Asa ca baiatul s-a dus, s-a asezat in acelasi loc si a asteptat, foarte fericit ca stia cum sa raspunda. Celalalt baiat a iesit din templu. Fiind intrebat: Unde te duci?, a raspuns: Ma duc sa cumpar legume. Totul a devenit complet diferit. Nu a mai putut intreba “Si daca ai fi infirm…” asa ca s-a intors, foarte furios, la maestru: Oamenii sunt ciudati. Baiatul e ciudat. Maestrul i-a raspuns: Ti-am spus, dar nu ai inteles.

Fiecare moment este atat de diferit si de proaspat, incat nimic vechi nu se repeta. Baiatul a inteles ca nimic nu poate fi repetat, fiindca situatia nu este niciodata aceeasi. Fiecarui moment trebuie sa ii raspunzi cu prospetime, prin constientizare.

Data viitoare, cand crezi ca ai deja un raspuns pregatit in fata vietii, opreste-te. Si renunta la sabloanele in care incerci sa incadrezi viata, pentru ca ea poate oferi intotdeauna un raspuns neasteptat incercarii tale de a o inghesui in tipare prestabilite.

http://www.damaideparte.ro/index.php/prospetimea-fiecarui-moment/7205/

 

 

 

Permisiunea de a fi fericit

Intr-un fel ascuns si inconstient, exista in viata fiecaruia momente in care asteptam sa capatam dreptul la felia de fericire care ni se cuvine. E ca si cum, in fiecare zi, ne surprindem intinzand mana spre fericirea noastra, impinsi de dorul inimii noastre care tanjeste dupa ea in fiecare clipa, insa exact in momentul in care suntem cat pe ce sa o atingem, ne aducem aminte ca putem fi prinsi, pedepsiti, alungati sau exclusi daca indraznim prea mult. Si continuam sa ne traim viata in acelasi perimetru restrans pe care il cunoastem, care uneori nu ne lasa sa respiram, pentru ca am uitat cat de mult aer exista in jur. Si evitam sa ne adresam intrebarea cheie: de a cui permisiune am nevoie pentru a fi fericit? Unde pot sa caut aprobare pentru existenta fericirii mele? Cine trebuie sa ma valideze ca sa simt ca merit sa-mi traiesc viata? Mama, tata, bunicii, urmasii, partenerul de viata, fratii, colegii, prietenii?

A avea curajul sa fii mai fericit decat cei din familia ta este un mare test in aceasta viata. Cum poti sa-ti permiti sa-ti traiesti viata, cand stii ca cei pe care ii iubesti nu sunt la fel de dornici de a-si trai viata cu bucurie si privesc totul prin lentile cu care vad doar suferinta in tot ce inseamna viata? Loialitatile ascunse fata de cei dragi sunt adesea ca niste sfori care ne manevreaza, din umbra, pe scena vietii noastre. Fara sa stim, luam decizii si ne trezim in situatii de viata care ne aduc aminte de apartenenta la suferinta care isi cere drepturile cu orice pret. Asa ca incercarea de a fi mai fericit decat mama, decat tata, decat fratii, decat cei din jur vine la pachet cu o vinovatie pe care ne este foarte greu sa o continem. Pentru ca dincolo de ea se afla toata jalea de secole, care ne curge prin vene si prin care striga toti cei care au fost si sunt, prin sange, ai nostri. Am purtat si purtam, cu voie sau fara voie, constient sau nu, toata aceasta suferinta mult prea mare pentru umerii nostri. Pana intr-o zi, cand incepem sa realizam. De obicei, ceva in noi incepe sa strige. Daca avem destul curaj sa auzim acest strigat, vom sti: este dreptul nostru la fericire. Este felia de viata neprihanita dupa care tinde sufletul nostru. Este promisiunea unei vieti intregi, pe deplin apartinandu-ti tie. Este totul pentru tine.

Daca suntem sinceri cu noi insine, vom realiza ca nu ne-a cerut nimeni sa suferim in numele sau pentru cei din jur, ci am facut-o pentru ca asa am crezut ca ajutam sau pentru ca era singurul mod de a avea un sens al apartenentei la ceva. Am facut-o din iubire, in ultima instanta. Dintr-o iubire disperata, care nu a servit nimanui. Asa incepem sa ne dam voie sa punem limite si sa nu mai simtim toata vinovatia Universului cum ne strapunge inima cand ne dorim sa traim doar viata noastra, nu si pe a celor din jur. Asa incepem, incet incet, sa sadim in sufletul nostru samanta unei vieti noi, promisiunea noastra de fericire.

Asa capatam dreptul de a spera ca planta va fi intr-o zi un copac, care, cu toate ca are radacinile batrane si un trunchi cocarjat si impovarat, are roade bune si gustoase pentru ca a invatat, intre timp, cum sa-si indeplineasca rostul. Si daca si atunci mai ai nevoie de permisiunea parintilor, deschide-ti inima catre ei, fie ca mai sunt sau nu cu tine, si roaga-i, pe Pamant sau in gand: “Am nevoie de binecuvantarea ta, ca sa fiu mai fericit decat ai fost tu. Daca eu sunt mai fericit, suferinta ta nu a fost in zadar.”

Asa ca, cine-ti poate da permisiunea de a fi fericit, in afara de tine insuti? Este un drept care se asuma. De multe ori, nici nu constientizam ca avem dreptul la putina fericire. Imprastiati in mii de directii, intre familia din care provenim si familia pe care ne-am construit-o, intre incercarea de a face tot posibilul pentru a apartine si pentru a fi recunoscuti si dorinta de a ne crea propria viata, asa cum ne dorim, uitam de felia de fericire care ne este rezervata. Cand lupta din noi inceteaza, si se face atat de liniste in suflet incat incepem sa-i ascultam vocea, vrand-nevrand, incepem sa intrezarim posibilitatea pentru altceva. Posibilitatea acceptarii lucrurilor asa cum sunt, posibilitatea de a fi prezenti complet in corpul nostru, aici si acum, posibilitatea de a simti tot ceea ce trebuie sa simtim in aceasta viata, stiind ca nu vom muri niciodata de prea multe sentimente, oricat de intense ar fi ele, posibilitatea de a ne scufunda, pas cu pas, in intensitatea fiecarui moment in parte, asa cum ni-l aduce viata. Iar eu cred ca asta este fericirea in cea mai pura forma. Fericirea la care putem avea acces cu totii, oricand, oriunde.

http://www.damaideparte.ro/index.php/permisiunea-de-a-fi-fericit/7147/

Osho: Ce este dragostea?

Urmatorul fragment face parte din cartea Cand iubesti, aparuta la PRO Editura si Tipografie.

Ce este dragostea?
N-ar trebui sa punem aceasta intrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toata lumea ar trebui sa stie ce este dragostea. Insa de fapt nimeni nu stie sau foarte rar se intampla sa mai fie cate cineva care sa stie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.

Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste – exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.

Este aproape ca si cum cineva ar intreba: „Ce este hrana?“ Nu ai fi surprins daca ar veni cineva la tine si ti-ar pune aceasta intrebare? Aceasta intrebare ar fi relevanta numai daca persoana respectiva ar fi fost privata de mancare de la inceputul inceputului si nu ar fi gustat niciodata hrana. La fel este intrebarea „Ce este dragostea?“

Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.

Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea.

Nici un copil nu primeste parintii pe care ii merita – nici un copil nu primeste vreodata parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand acest copil devine parinte, si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.

Am auzit de o mica vale in care se nasc copii si in trei luni dupa nastere orbesc. Era o societate mica, primitiva, in sanul careia exista o musca ce provoca o infectie si orbirea, astfel incat intreaga comunitate orbise. Fiecare copil se nastea cu ochi care functionau perfect, dar in decurs de trei luni cel mult, orbea din cauza acestor muste.

Si probabil ca mult mai tarziu, in cursul vietii lor, acesti copii trebuie sa se fi intrebat, „Ce sunt ochii? Ce vrei sa spui cand folosesti cuvantul ochi? Ce este vederea? Ce inseamna sa vezi? Ce vrei sa spui cu asta?“ Iar intrebarea trebuie sa fi fost lipsita de sens. Acesti copii se nasteau cu vedere, insa o pierdeau cumva, in timpul cresterii.

Asta s-a intamplat si cu dragostea. Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente – ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.

Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna „Te iubim foarte mult“, dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista nici un pic de respect.

Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul nici macar nu este considerat a fi o persoana. Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nici o prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista nici un fel de respect si nici un fel de dragoste.

Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste – in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea. La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.

Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila – fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul sau este fragil.

Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul – daca un copil este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri – si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data de-o parte, este neingrijita.

Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai – si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe… poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!

S-ar parea ca pana si Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: „Sa faceti asta“ si „Sa nu faceti asta“ – a inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. „Sa nu mancati fructele din pomul acesta.“ Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios, incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai.

Aceasta alungare este permanent prezenta si fiecare parinte ameninta cu alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. „Daca nu asculti, daca nu te porti frumos, vei fi alungat.“ In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei vieti? Incepe sa faca unele compromisuri.

Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica – inceputul, ABC-ul politicii.

In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor.

Asa ca, pentru a „merita“ copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat.

De multe ori, copilului ii trece prin mintea ideea urmatoare: „Astia chiar sunt parintii mei adevarati? Ar fi posibil sa ma fi adoptat? Poate ca ma pacalesc pentru ca s-ar parea sa nu existe nici un fel de dragoste.“ De o mie de ori vede furia in ochii lor, furia urata de pe chipurile parintilor sai si inca pentru asemenea nimicuri, incat nu intelege proportiile furiei provocate de aceste nimicuri.

La orice nimic, vede furia parintilor – nu-i vine sa creada, este atat de injust si de nedrept! Insa trebuie sa se supuna, trebuie sa plece capul, trebuie sa accepte ca necesitate. Incetul cu incetul, capacitatea lui de a iubi este ucisa.

Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei.

Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor – nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste – copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea „Ce este dragostea?“ Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau.

Insa acest lucru nu se intampla. Este pacat, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. Iar copiii invata felul de a se purta al parintilor lor – reprosurile lor, conflictul dintre ei. Uita-te la tine insusi. Daca esti femeie, uita-te – este posibil sa repeti, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uita-te la tine cand esti impreuna cu iubitul sau cu sotul tau: ce faci? Nu cumva repeti un model? Daca esti barbat, uita-te ce faci. Nu cumva te porti exact ca tatal tau? Nu cumva faci aceleasi prostii pe care le facea el? Odata, candva, erai surprins – „Cum poate tata sa faca asa ceva?“ –, iar acum faci aceleasi lucruri.

Oamenii nu fac decat sa repete; oamenii sunt imitatori. Fiinta umana este o maimuta. Repeti comportamentul mamei si al tatalui tau si trebuie sa renunti sa faci asta. Abia atunci vei sti ce inseamna dragostea, altfel vei ramane deformat.

Nu pot sa definesc ce este dragostea, pentru ca nu exista nici o definitie a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite, asemenea nasterii, mortii, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditatiei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite – nu pot sa-l definesc.

Nu pot sa spun „asta inseamna dragoste“, nu pot sa ti-o arat. Nu este un fenomen vizibil. Nu poate sa fie disecat, nu poate sa fie analizat; poate numai sa fie traita si numai prin traire vei sti ce este. Insa pot sa-ti arat calea pentru a o trai.

Primul pas este sa scapi de parintii tai. Si prin asta nu vreau sa spun sa nu-ti respecti parintii, nici gand. As fi ultimul care sa-ti spuna asa ceva. Nu vreau sa spun sa scapi fizic de parintii tai, vreau sa spun sa scapi de vocile parintilor dinlauntrul tau, de programul dinlauntrul tau, de inregistrarile dinlauntrul tau.

Sterge-le pur si simplu… si vei fi pur si simplu surprins ca, daca vei scapa de parintii din launtrul fiintei tale, te vei elibera. Pentru prima oara vei putea sa ai compasiune fata de parintii tai, altfel acest lucru nu se va intampla: vei ramane plin de resentimente.

Oricine are resentimente fata de propriii parinti. Cum sa nu nutresti resentimente fata de ei, cand ti-au facut atat de mult rau? Si nu te-au ranit cu stiinta – ti-au dorit numai binele, au vrut sa faca tot ce puteau pentru binele tau. Insa ce ar fi putut sa faca? Simplul fapt ca-ti doresti ceva nu inseamna ca se va si intampla. Doar cu dorinta de bine nu se intampla nimic.

Iti doreau tot binele, acesta este adevarul; nu exista nici o indoiala in aceasta privinta; oricare parinte vrea ca viata sa aduca toate bucuriile copiilor lor. Insa ce pot face? Ei insisi nu au cunoscut nici o bucurie in viata. Sunt roboti si cu buna-stiinta, ori fara sa-si dea seama, deliberat sau intentionat, vor crea o atmosfera in care copiii lor se vor transforma, mai devreme sau mai tarziu, in niste roboti.

Daca vrei sa fii o fiinta omeneasca si nu o masina, descotoroseste-te de parintii tai. Si va trebui sa fii cu foarte mare bagare de seama. Este o munca grea, solicitanta; nu poti sa faci lucru acesta instantaneu. Va trebui sa fii foarte atent la comportamentul tau. Uita-te si vezi cand este prezenta mama ta, cand actioneaza ea prin intermediul tau – opreste asta, departeaza-te de asta.

Fa ceva absolut nou, un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi putut sa si-l imagineze. De exemplu, iubitul tau se uita la o alta femeie cu o privire foarte apreciativa. Acum uita-te la ceea ce faci tu. Faci acelasi lucru pe care l-ar fi facut mama ta cand tatal tau se uita la o alta femeie cu o privire plina de apreciere?

Daca faci acest lucru, nu vei sti niciodata ce inseamna dragostea, pur si simplu vei repeta o poveste. Exact aceleasi roluri vor fi interpretate de alti actori, asta-i tot; aceeasi piesa mizerabila repetata din nou si din nou.

Nu fi un imitator, iesi din asta. Fa ceva nou. Fa un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Fa un lucru nou, pe care tatal tau nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Aceasta noutate va trebui sa fie adusa in fiinta ta si dupa aceea va incepe sa se reverse dragostea.

Prin urmare, primul lucru esential pe care trebuie sa-l faci este sa te descotorosesti de parintii tai.

Al doilea lucru esential este acesta: oamenii cred ca pot sa iubeasca numai atunci cand gasesc partenerul potrivit – o prostie! Nu vei gasi niciodata unul. Oamenii cred ca vor iubi numai atunci cand vor gasi barbatul perfect sau femeia perfecta. Prostie! Nu-i vei gasi niciodata, deoarece femeia perfecta si barbatul perfect nu exista. Iar daca ar exista, nu si-ar bate capul cu dragostea ta. Pur si simplu nu i-ar interesa.

Am auzit de un barbat care a ramas holtei toata viata pentru ca o cauta pe femeia perfecta. La varsta de saptezeci de ani, cineva l-a intrebat: „Ai calatorit foarte mult – ai cautat de la New York in Katmandu, din Katmandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut sa gasesti femeia perfecta? Nici macar una?“

Batranul s-a intristat profund. A spus: „Ba da, o data am gasit-o. Intr-o zi, candva de mult, am dat peste o femeie perfecta.“

Curiosul l-a intrebat mai departe: „Si ce s-a intamplat? De ce nu te-ai casatorit?“

Trist, batranul i-a spus: „Pentru ce? Ea il cauta pe barbatul perfect.“

Si aminteste-ti, cand doua fiinte sunt perfecte, nevoia lor de dragoste nu este aceeasi ca nevoia ta de dragoste. Are niste caracteristici cu totul diferite. Nu intelegi nici macar dragostea care este posibila pentru tine, asa ca nu vei intelege dragostea lui Buddha sau dragostea pe care o revarsa asupra ta un Lao Tzu – nu vei putea sa o intelegi.

Mai intai trebuie sa intelegi dragostea care este un fenomen natural. Nici macar acest lucru nu s-a intamplat. Mai intai trebuie sa intelegi ceea ce este natural si apoi ceea ce este transcendental.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa-l retii este sa nu cauti niciodata barbatul perfect sau femeia perfecta. Si aceasta idee ti-a fost bagata in cap – ca daca nu vei gasi barbatul perfect sau femeia perfecta, nu vei cunoaste fericirea. Asa ca tot continui sa cauti perfectiunea si nu o gasesti, asa ca esti nefericit.

Pentru a pluti si a creste in dragoste nu este necesara perfectiunea. Dragostea nu are nimic de-a face cu celalalt. O persoana iubitoare pur si simplu iubeste, la fel cum o persoana vie respira si bea, mananca si doarme. Exact la fel, o persoana cu adevarat iubitoare iubeste.

Nu spui, „Daca aerul nu este perfect, nepoluat, eu nu respir.“ Continui sa respiri chiar si in Los Angeles; continui sa respiri chiar si in Bombay. Continui sa respiri pretutindeni, chiar daca aerul este poluat, otravit. Continui sa respiri! Nu-ti poti permite sa nu respiri pentru ca aerul nu este asa cum ar trebui sa fie.

Daca ti-e foame, mananci ceva, indiferent ce. In desert, daca mori de sete, bei orice. Nu vei insista sa ti se dea o Coca-Cola, merge orice – orice este de baut, apa chioara, chiar si apa murdara. Este un fapt cunoscut ca au existat oameni care si-au baut propria urina. Cand mori de sete, nu te mai intereseaza ce este, bei orice sa-ti astamperi setea. Oamenii si-au ucis camilele in desert sa bea apa – camilele stocheaza apa in corpul lor.

Situatia devenea periculoasa in acest conditii, pentru ca oamenii trebuiau sa mearga pe jos kilometri intregi. Insa le era atat de sete, incat setea a contat mai mult – mai intai apa; altfel mureau. Fara apa, chiar daca ar fi mai trait camila, ce-ar fi mai putut sa faca? Camila ar fi dus un cadavru in orasul cel mai apropiat, deoarece fara apa oamenii ar fi murit.

O persoana vie si iubitoare pur si simplu iubeste. Dragostea este o functie naturala.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu cauti perfectiunea; altfel nu va curge nici un fel de dragoste prin tine. Dimpotriva, vei deveni ne-iubitor. Oamenii care cer perfectiunea sunt oameni complet ne-iubitori, nevrotici. Chiar daca isi pot gasi un iubit sau o iubita, cer perfectiune, iar dragostea este distrusa din caza acestei pretentii.

Daca un barbat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul sa fie perfect, doar pentru ca o iubeste pe ea. Ca si cum ar fi comis un pacat! De-acum trebuie sa fie perfect, de-acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lui – brusc, doar din cauza acestei femei?

De-acum nu mai poate sa fie om? Trebuie sa devina fie supraom, fie un fals, un prefacut. Natural, este foarte greu sa devii un supraom, asa ca oamenii devin niste falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru, sa se prefaca. In numele dragostei, oamenii nu fac decat devina niste prefacuti.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu ceri niciodata perfectiunea. Nu ai nici un drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic – pentru ca celalalt nu are nici o obligatie sa te iubeasca. Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol.

Insa oamenii nu sunt impresionati. Pentru niste nimicuri, distrug toate posibilitatile de a exista dragoste. Nu sunt prea interesati de dragoste si de bucuria ei. Sunt mai interesati de incursiunile in alte ego-uri.

Fii preocupat de bucuria ta. Fii cat se poate de preocupat de bucuria ta, sa nu te intereseze altceva decat bucuria ta. Toate celelalte sunt neesentiale. Dragostea – ca functie naturala, la fel cum respiri. Iar atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii; altfel, de la bun inceput vei inchide portile. Nu te astepta la nimic. Daca ti se iveste ceva in cale, fii recunoscator. Daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca. Nu poti sa te astepti la ceva.

Insa urmareste-i pe oameni, urmareste-i cum se trateaza unii pe altii ca si cum ar avea obligatii reciproce. Daca sotia iti pregateste masa, nu-i multumesti niciodata. Nu spun ca ar trebui sa dai glas multumirilor, insa ar trebui sa se vada in ochii tai. Insa nu-ti bati capul, iei lucrul acesta ca fiind de la sine inteles – asta e treaba ei. Cine ti-a spus asta? Daca sotul tau castiga bani, nu-i multumesti niciodata. Nu simti nici un fel de gratitudine. „Asta e treaba barbatului.“ Asta se petrece in mintea ta. Cum ar putea sa creasca dragostea?

Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti.

Iar al treilea lucru este urmatorul. In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea.

Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticenta – chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau – in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru. Dragostea nu este o afacere, asa ca inceteaza sa ai o atitudine de am de afaceri.

Altfel iti vei irosi viata si vei rata dragostea si tot ceea ce este frumos in ea – pentru ca tot ceea ce este frumos nu are nimic in comun cu afacerile. Afacerile sunt lucrul cel mai urat din lume – un rau necesar, insa existenta nu are nimic in comun cu afacerile.

Copacii infloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere, si nu trebuie sa platesti nimic nimanui pentru asta si nimeni nu cere nimic de la tine. Vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma.

Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, da. Incepe sa dai.

La inceput va fi greu, deoarece intreaga ta viata ai fost antrenat nu sa dai, ci sa iei. La inceput va trebui sa te lupti cu propria platosa. Musculatura ti-a intepenit, inima ti-a inghetat, ai devenit rece. La inceput iti va fi greu, dar fiecare pas facut te va duce la un altul si incetul cu incetul, fluviul va incepe sa curga.

La inceput descotoroseste-te de parintii tai. Descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de societate, descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de civilizatie, educatie, de totul – deoarece parintii tai reprezinta toate acestea. Devii un individ. Pentru prima oara, nu mai faci parte din masa, ai o individualitate autentica. Esti pe cont propriu. Asta inseamna maturizarea. Asa ar trebui sa fie o persoana matura.

O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de parinti. O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solitudinea ei – solitudinea ei este un cantec, o sarbatoare. O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi. Aceasta singuratate nu inseamna singuratate, faptul de a fi solitar inseamna solitudine, este meditativa.

Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei. Daca ai fi ramas acolo mai mult de noua luni, ai fi murit – nu numai tu, ci si mama ta ar fi murit. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei tale; apoi intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera familiei tale, un alt pantec, ca sa te duci la scoala. Dupa aceea intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera scolii, un alt pantec, ca sa iesi in lumea larga.

Insa in profunzimea sinelui tau, esti in continuare tot un copil. Inca te afli in pantec! Exista straturi suprapuse de pantec si acest pantec trebuie spart. Asta reprezinta ceea ce in Orient am numit cea de-a doua nastere. Cand ai ajuns la cea de-a doua nastere, esti complet liber de impresiile parintilor.

Si frumusetea este ca o asemenea persoana le este recunoscatoare parintilor sai. Paradoxul este ca numai o asemenea persoana isi poate ierta parintii. Are compasiune si dragoste pentru ei, are sentimente extraordinar de puternice pentru ei, pentru ca si ei au suferit la fel. Nu este o persoana furioasa, nu, nici pe departe. Poate sa aiba lacrimi in ochi, dar nu este o persoana furioasa si va face tot ceea ce va putea pentru a-si ajuta parintii sa avanseze catre o asemenea plenitudine a singuratatii, la o asemenea inaltime a singuratatii.

Trebuie sa devii o individualitate, acesta este primul lucru. Al doilea lucru este sa nu astepti perfectiunea si sa nu ceri si sa nu pretinzi. Iubeste oamenii obisnuiti. Nu e nimic in neregula cu oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta umana este atat de unica; arata respect pentru aceasta unicitate.

In al treilea rand, da, si da fara nici o conditie – atunci vei sti ce inseamna dragostea. Eu nu o pot defini. Iti pot arata calea pentru a o cultiva. Iti pot arata cum sa sadesti o tufa de trandafiri, cum sa o uzi, cum sa ii pui ingrasamant, cum sa o protejezi. Apoi, din senin, intr-o buna zi, apare trandafirul si casa ta e plina de parfumul lui. Asa se intampla si dragostea.

Osho
http://www.damaideparte.ro/index.php/osho-ce-este-dragostea/614/4/

Sexualitatea, legatura dintre materie si spirit-1-

Astazi o sa vorbim despre o tema cu mare impact, de-a lungul istoriei: sexualitatea si modul in care este a experimentata de barbati si de femei. Nu este un subiect usor. Sexualitatea a devenit un subiect impovarata cu multe prejudecati, frici si emotii. Aspectul copilului inocent care exploreaza liber aspectele lumii inconjuratoare, inclusiv propria sexualitate, a fost blamat sau s-a pierdut. Am devenit plini de frici si tensiuni cand vine vorba sa ne exprimam din punct de vedere sexual.

Despre aceasta povara a sexualitatii vom vorbi astazi, insa mai intai as vrea sa vorbesc despre ce inseamna sexualitatea dintr-o perspectiva spirituala. Sexualitatea inseamna dansul energiilor feminine si masculine.Este mai mult decat un act fizic. A fost menita sa fie un dans in care sa participe toate aspectele si nivelurile fiintei noastre. Voi distinge mai jos cele patru niveluri care pot juca un rol esential in acest dans al energiilor.

Patru aspecte ale experientelor sexuale

In primul rand, exista nivelul fizic, aspectul corpului fizic. Corpul este inocent. Corpul cunoaste dorinta sexuala si pasiunea si asta este ceva care apare in mod spontan in corp. Corpul cauta implinirea acestor dorinte iar constiinta noastra determina modul in care dorinta sexuala este aplicata si manifestata. Nu este nimic gresit in a simti dorinta sexuala. Poate fi o sursa de distractie, joc si incantare. Dar corpul nu poate alege in ce mod va exprima energia sexuala. Tu esti fiinta umana raspunzatoare de asta, iar corpul are nevoie sa fie condus de tine. Cand vei vrea sa-ti exprimi sexualitatea in cel mai iubitor mod, centrul tau va fi in inima. Cand iti lasi inima sa conduca energia ta sexuala, ea va gasi cele mai frumoase expresii. Alternativa este sa lasi gandurile si emotiile sa guverneze fluxul tau de energie sexuala si atunci vei vedea ca asta iti va cauza blocaje de energie, despre care vom vorbi mai jos.

Al doilea aspect al dansului sexual este nivelul emotional. Uniunea sexuala este un act emotional profund. Daca ignori acest aspect, nu esti complet prezent in acel act si te deconectezi de adevarata semnificatie a sexualitatii.
Cand una din emotiile puternice:frica, furie, tristete exista in relatia dintre doi oameni si nu sunt recunoscute si privite in mod direct, ele vor iesi la suprafata in intimitate. Aceste emotii pot cauza reactii psihologice de rezistenta sau inchidere atunci cand suntem intimi din punct de vedere fizic iar corpul va fi incapabil sa mai simta placere sau excitare.

Atunci cand apar aceste blocaje psihologice sau fizice, este important sa avem de-a face cu ele la nivelul la care apar: nivelul emotional. Cand incerci sa indepartezi simptomele fizice fara sa te uiti inspre dinamica emotionala din spatele lor, nu te respecti pe tine insuti si nu-ti respecti nici corpul. Cand corpul opune rezistenta intimitatii fizice, iti transmite un mesaj ca acolo exista un blocaj emotional care se poate datora unei probleme intre tine si partener sau poate fi o rana emotionala pe care o porti cu tine din trecut. Orice ar fi, e nevoie sa ne adresam ei si sa avem grija de ea intr-un fel plin de iubire, pentru ca energia sexuala sa poata curge liber.

Urmatorul nivel este nivelul inimii, sediul sentimentelor. Exista o distinctie intre emotii si sentimente. Sentimentele tin de domeniul intuitiei si al cunoasterii interioare. Sentimentele iti vorbesc prin soapte, pline de intelepciune si compasiune. Emotiile sunt mai dramatice si sunt numite “reactii ale neintelegerii”, pentru ca asta sunt: explozii ale neintelegerii a ceea ce se intampla cu tine.

Cand se deschide inima, intre partenerii sexuali exista incredere, dragoste si siguranta. Cand inima este prezenta intr-un act sexual, permitem intuitiei sa observe ce se intampla intre noi cand suntem intimi cu partenreul. Nu ne ascundem emotiile, vorbim deschis despre ele. Vechi dureri pot iesi la suprafata, fiind acceptate ca atare. Esti acceptat asa cum esti si acest tip de acceptare constituie cea mai mare vindecare care exista. Cand conectezi energia inimii cu energia sexuala, se poate petrece o mare vindecare pentru intreaga fiinta.

Cu toate acestea, inima poate sa joace un rol subtil si in a te opri sa experimentezi sexualitatea intr-un mod iubitor. Poate ca inima s-a inchis in fata bucuriei sexuale din diferite motive. Poate ca exista, in inima noastra, dorinta de a ne ridica deasupra realitatii fizice de pe pamant. Apoi, poate ca exista anumite dogme religioase care opresc inima sa se deschida catre ceea ce este cu adevarat sexualitatea. Vom vorbi acum despre ambele cazuri.

Inima poate avea inclinatia profunda de a se ridica deasupa planului dens al realitatii materiale. E ca un fel de dor de casa. Poate fi un dor de unitatea care nu se refera la uniunea sexuala, ci care poarta in subsidiar o respingere subtila a taramului pamantesc si a sexualitatii, ca expresie a acestui plan teluric. Multi dintre noi cunoastem dorinta de a transcende aceasta realitate. Multi ne dorim sa traim in energia iubirii si a armoniei pe care o experimentam in meditatii, pe taramurile imateriale ale fiintei. Inima noastra plange dupa aceasta vibratie. Adesea, chakrele superioare: a inimii, a gatului, cel de-al treilea ochi si chakra coroana sunt activate prin aceasta energie, in timp ce chakrele inferioare:plexul solar, sexuala si radacina sunt complet abandonate, fiind insa esentiale pentru sinele nostru pamantesc.

Intr-un mod nenatural, asta se intampla si cand luam droguri. Cand luam substante care ne extind starea de constienta, chakrele superioare sunt deschise in mod artificial si poti sa experimentezi temporar extazul si binecuvantarea pe care le-ai uitat prin trairea in aspectele dense ale realitatii pamantesti.

Desi dorinta si tanjirea dupa transcendenta sunt de inteles, este important sa facem pace cu realitatea pamanteasca. Altfel, vom crea o separare artificiala si vom dezvolta o rezistenta in fata realitatii corpului, emotiilor si sexualitatii. Acest lucru creeaza o lipsa de echilbru in campul tau energetic.

Cand simti acest dor de casa, incearca sa simti motivul pentru care esti pe pamant acum. Motivul de a fi aici, pe pamant, poate ca nu este acela de a transcende pamantul ci de a aduce Acasa aici pe pamant. Aceasta este o calatorie sacra.
Al doilea motiv pentru care inima se inchide in fata sexualitatii sunt dogmele religioase. Corpul este insa inocent. Dorinta, pasiunea si procesele fizice care ne determina sa ne dorim uniunea sexuala sunt procese natura si sanatoase.

Al patrulea aspect este nivelul spiritual. La nivel spiritual, poti avea adesea sentimentul ca acest corp fizic pe care il avem este ca un fel de inchisoare. Realitatea non-fizica a taramurilor inalte este atat de glorificata, incat realitatea fizica este subevaluata. Asta se intampla adesea printre oamenii care se numesc lucratori intru lumina. In special ei opun rezistenta placerilor si bucuriilor pe care le poate oferi sexualitatea. Asta provine partial din credinte religioase si morale si partial din lipsa de experimentare a aspectului sexual al vietii. O concentrare mult prea mare asupra spiritualitatii duce la o neglijare a sexualitatii. Oamenii spirituali si religiosi au adesea o lipsa de respect fata de corp, in expresiile sale naturale. Asta este cu adevarat regretabil, pentru ca sexualitatea este o expresie, in materie, a ceea ce poate fi privita drept cea mai sacra calatorie pe care o poate face un suflet. Sa plantezi semintele divinitatii tale, departe de Acasa, in realitatea materiei si a formei, este o preocupare sacra. Este un act divin, creator.

Poate ca ati participat la moartea sau la nasterea cuiva. In acele momente, sufletul iese sau intra in dansul materiei. Ambele puncte sunt inconjurate de o atmosfera sacra. Este o tacere profunda, invaluitoare care anunta venirea sau plecarea unui suflet. Dansul cu materia este sacru, dar, din pacate, il detestam mult prea des.

Sexualitatea, in adevaratul sau sens, este un dans al materiei in care in acelasi timp se ridica deasupra materiei. In exprimarea de sine sexuala, transcendem realitatea materiala, fara sa o ignoram sau sa o reprimam, fara sa abandonam existenta celor trei chakre inferioare, care ne leaga de pamant si fara sa cautam extazul numai prin intermediul chakrelor superioare. Sexualitatea este legatura dintre materie si spirit.

Cand doua persoane sunt intime din punct de vedere fizic intr-un mod plin de iubire, toate celulele corpului vibreaza mai repede si incep sa danseze putin. Se deschide o poarta catre realitatea energetica in care ne simtim mai usori. Dupa o unire sexuala in care ai participat cu tot ceea ce esti-corp, suflet si minte-te simt impacat si bucuros in acelasi timp. Este un extaz tacut. Celulele corpului au gustat energia iubirii in momentul in care ai adus realitatea iubirii mai aproape de tine. Ai fost un canal pentru enegia iubirii care vrea atat de mult sa curga prin tine si care are cel mai inalt respect pentru natura ta sexuala. Daca energia tuturor celor patru nivele curge in uniunea sexuala, acesta devine un act de creatie divina. Nasterea copiilor dintr-un astfel de act este absolut naturala. Cand dansul masculinului si femininului este facut in acest fel, numai bucurie poate veni din el. Daca copilul este conceput astfel, intra pe taramul pamantesc in iubire. Este cea mai frumoasa primire pe care un suflet il poate avea pe Pamant.

Ar fi foarte frumos daca am reusi sa ne tratam cu respect sexualitatea si atunci cand sunt probleme, frici sau tensiuni in jurul sexualitatii, sa nu judecam sexualitatea in sine si sa nu renuntam la ea, pentru ca este o parte naturala din noi, o parte sacra.

traducere din Pamela Kribbe, http://www.jeshua.net/
Continuarea va fi publicata in zilele urmatoare.
http://www.damaideparte.ro/index.php/sexualitatea-legatura-dintre-materie-si-spirit/6936/

Trairea profunda a sentimentelor: cheia vindecarii

Probabil ca unul din motivele principale pentru care vedem in jur, peste tot, oameni obositi si fara chef de viata este faptul ca ne incapatanam zilnic sa luptam cu ceea ce simtim. Cata energie consumam pentru a nu mai simti ceea ce simtim? De ce este atat de dureros sa simtim? De unde vine atata neincredere in ceea ce simtim? De ce ne este atat de frica sa traim pana la capat o emotie, pentru a-i da sansa de a se transforma in altceva? Ce mecanisme intra in actiune atunci cand inima noastra, intr-un sfarsit, incepe sa iasa din anestezia cu care ne-am obisnuit atat de mult? Intrebari cu jumatati de raspuns. Celelalte jumatati se obtin prin curajul de a simti, in fiecare clipa, exact ceea ce simtim.

O alta parte de raspuns am gasit-o, din nou, in “Cartea trezirii”, aparuta la editura Adevar Divin:

“Obisnuiam sa lupt cu tristetea sau incercam sa nu ma nelinistesc, dar asa cum am invatat, pentru cei mai multi dintre noi, dupa ce picatura de melancolie sau de neliniste s-a strecurat in suflet, incercarea de a simti orice altceva este ca o dezicere. Odata ce mintea a fost atinsa, asemenea unei corzi lungi de chitara, nu mai avem altceva de facut decat sa o lasam sa vibreze.

Toti stim de plansul care se transforma in ras. Sau de rasul care se preface brusc in plans. Ori de mania care devine pe neobservate singuratate placuta. Sau de infatisarea rece a indiferentei care se sparge, lasand sa se vada teama. Este uimitor ca, asa cum nenumarate forme de flori cresc din acelasi pamant, gradina pamanteana a emotiilor-cu toate formele si culorile ei delicate-creste din acelasi pamant al inimii, al sufletului.

Toate acestea ne lamuresc de faptul adesea greu de acceptat ca in adanc exista o singura emotie inexprimabila, un fel de casa a sentimentelor si senzatiilor. In ciuda eforturilor noastre de a fi fericiti si nu tristi, de a fi calmi si nu nelinistiti, de a fi limpezi si nu dezorientati, de a fi intelegatori si nu furiosi, in ciuda tuturor felurilor in care ne modelam reactiile in viata si apoi alergam de la una la alta, in ciuda temerilor fata de anumite sentimente ori senzatii, doar traindu-le pe fiecare in parte putem simti durerea vibranta de a fi vii. Iar atingerea acestei stari inseamna adesea vindecare.

Este greu totusi sa ne inclinam in fata unei tristeti pe care nu o dorim, sa lasam nelinistea sa se strecoare. Pentru mine, rezistenta fata de senzatiile neplacute provenea din teama ca, daca ma lasam in seama tristetii, nelinistii, dezorientarii sau durerii, aveam sa fiu inabusit de ea. Mi-era teama ca imi va domina viata. Ca nu voi fi altceva decat tristete, neliniste sau dezorientare.

Dar am descoperit, din nou, ca trairea suficient de profunda-adica deplina-a oricarui sentiment ma deschide intr-un fel catre sursa comuna a tuturor sentimentelor. Si la sursa, niciun sentiment nu exista separat. Prin sentimentele noastre, si nu pe langa ele, ajungem la sursa inexprimabila a tuturor sentimentelor, care ne poate vindeca de durerea oricarei stari de spirit.”

http://www.damaideparte.ro/index.php/trairea-profunda-a-sentimentelor-cheia-vindecarii/6971/