Povestea barbatului care nu credea in iubire

As vrea sa va spun o poveste despre barbatul care nu credea in iubire. Era un om simplu, asa ca mine, ca tine. Dar ceea ce il facea pe acest om mai special era felul lui de gandi; el credea ca dragostea nu exista. Sigur, a incercat pentru multa vreme sa gaseasca iubirea, a observat persoanele din jurul sau si si-a petrecut mare parte din viata cautand iubirea, doar ca sa concluzioneze ca iubirea nu exista.

El spunea ca dragostea nu exista...

Oriunde mergea omul acesta, obisnuia sa le spuna oamenilor ca iubirea nu este altceva decat o inventie a poetilor si a religiei, spre a manipula mintea slaba a oamenilor si pentru a castiga controlul asupra lor. El spunea ca dragostea nu exista si ca este imposibil sa o gaseasca, chiar daca ar fi cautat-o.

Acest om era foarte inteligent si putea vorbi foarte convingator. El citea o multime de carti si se scolise in cele mai bune universitati, devenind un academician respectat. Putea vorbi oriunde, in fata oamenilor de tot soiul si logica sa era foarte convingatoare. El spunea ca dragostea este precum un drog; te face sa te simti fericit, dar creeaza in aceeasi masura o nevoie profunda. Dar ce se intampla atunci cand devii profund dependent de dragoste? Si cand nu iti primesti doza zilnica de iubire?

El spunea ca majoritatea relatiilor dintre iubiti sunt precum relatia dintre dependentul de droguri si cel care il aprovizioneaza cu drogul. Iar cel care are nevoia mai mare este cel dependent. Iar cel care are mai putina nevoie este ca cel care furnizeaza drogul si el este cel care controleaza relatia. Poti vedea atat de clar aceasta dinamica, spunea el, caci adesea intr-o relatie, unul dintre parteneri este foarte indragostit, in timp ce celalalt este mai putin.

Astfel cel din urma ajunge sa profite de cel mai vulnerabil care i-a dat inima sa. Acesta se gandeste: „Ce am sa ma fac eu daca el/ ea ma va parasi?”. Aceasta frica il face pe dependentul de drog sa devina foarte posesiv, gelos si sa aiba tot felul de doleante. Astfel, cel care da este in control si poate manipula pe cel care tanjeste dupa drog, administrand doze mai mici sau mai mari si uneori chiar nimic. Cel care are nevoia mai mare se preda complet si va face tot ce ii va sta in putinta ca sa nu fie parasit.
Si astfel, omul nostru explica tuturor de ce dragostea nu exista.

„Ceea ce oamenii numesc iubire nu este nimic altceva decat o relatie bazata pe frica si control. Unde e respectul? Unde e dragostea pe care pretind ca o au? Nu exista iubire. Cuplurile tinere, in fata reprezentarii lui Dumnezeu, in fata familiilor si prietenilor fac o multime de promisiuni, sa se sprijine unii pe ceilalti in vremuri bune si grele. Ei isi promit ca se vor iubi unii pe ceilalti… si isi fac tot mai multe promisiuni. Ceea ce este uimitor este ca ei chiar cred aceste promisiuni. Pentru o perioada dupa casatorie, pentru cateva saptamani sau luni aceste promisiuni sunt tinute, una cate una”.

„Apoi va izbucni un moment de cearta, de control, de manipulare, doar ca sa stabileasca cine va fi dependentul si cine furnizorul de drog. Si, cateva luni mai tarziu, toate promisiunile pe care si le vor fi spus vor disparea. Si apoi vezi remuscarea, otrava emotionala si cum se ranesc unul pe celalalt si fara sa isi dea seama, dragostea se opreste. Fara indoiala, ei vor ramane impreuna pentru ca le este frica saramana singuri, le va fi frica de opiniile si judecatile celorlalti ca si de propriile judecati. Si unde este iubirea? ”
Barbatul obisnuia sa spuna ca a vazut multe cupluri care au trait impreuna 30 de ani, 40 de ani si ca ei erau mandri de acest lucru. Dar atunci cand vorbeau despre ei insisi ceea ce spuneau era: „am supravietuit casniciei”.

Aceasta insemnand ca unul dintre ei a capitulat in fata celuilalt; la un anume moment, ea a cedat si a decis sa indure suferinta. Cel cu cea mai puternica vointa si cu cea mai putina nevoie de dependenta a castigat acest razboi, dar unde e acea flama pe care o denumim iubire?

„Ea este a mea”
„El este al meu”

Barbatul dadea cele mai plauzibile argumente si ele pareau perfect logice: „Am trecut si eu prin toate acestea si n-am sa mai permit nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii.”

Pana cand intr-o zi, plimbandu-se in parc, barbatul a vazut pe o banca o doamna frumoasa care plangea. A devenit curios asa ca s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca ii poate fi de folos in vreun fel. Va dati seama ce surprins a fost cand a aflat ca femeia plangea fiindca tocmai realizase ca „dragostea nu exista”. Acest lucru este absolut uimitor: „O femeie care sa creada ca dragostea nu exista!”. Desigur, a vrut sa afle mai multe despre aceasta femeie. De ce crezi ca dragostea nu exista?, a intrebat-o el. E o poveste lunga, i-a raspuns ea.

·         „M-am casatorit cand eram foarte tanara, cu toata dragostea, cu toate iluziile. Credeam ca am sa imi impart viata cu acest barbat. Ne-am facut juraminte unul celuilalt de loialitate, respect si onoare si am creat o familie. Dar foarte curand totul s-a schimbat. Eram femeia devotata care avea grija de copii si casa. Sotul meu a continuat sa isi dezvolte cariera. Succesul si imaginea sa in afara casei erau mult mai importante pentru el decat familia. A pierdut respectul pentru mine si am pierdut respectul pentru el. Ne raneam unul pe celalalt si la un moment dat am descoperit ca nu il mai iubesc si ca el nu ma mai iubeste de asemeneaa. Dar copiii aveau nevoie de un tata si aceasta a fost scuza ca eu sa stau in acea relatie si sa suport totul. Acum ca ai mei copii au crescut, am plecat. Nu mai am nicio scuza sa stau cu el. Nu e respect, nu e tandrete. Nu are rost sa caut ceva ce nu exista si de aceea plang.”

„Daca ceea ce simt pentru ea este iubire?”

Barbatul a inteles-o foarte bine: „Ai dreptate dragostea nu exista. Cautam dragostea, ne deschidem inimile, devenim vulnerabili si la sfarsit nu gasim decat egoism si asta doare chiar si atunci cand credem ca nu vom fi raniti. Si nu conteaza de cate ori incercam; se intampla din nou si din nou. De ce sa mai cautam iubirea?”

Cei doi s-au imprietenit foarte tare. Erau multe asemanari intre ei si au devenit cei mai buni prieteni. Era o relatie superba. Se respectau, nu erau gelozii, nu exista control intre ei. Cu fiecare pas pe care il faceau impreuna, deveneau mai fericiti. Si relatia aceasta crestea si tot crestea si cand nu erau impreuna, isi simteau lipsa.

Intr-o zi, cand barbatul era plecat din oras, a avut cea mai ciudata idee: „Daca ceea ce simt pentru ea este iubire?”, s-a gandit el. Dar este atat de diferit fata de ceea ce am mai simtit pana acum. Nu este acea iubire despre care vorbeau poetii, fiindca nu ma simt responsabil pentru ea. Nu ii cer nimic si nu imi cere nimic. Ne simtim extraordinar impreuna. Nu vreau ca ea sa aiba grija de mine si nu vrea ca eu sa am grija de ea. Respect modul cum gandeste si ma simt bine alaturi de ea. Nu am simt gelos daca e cu alte persoane. Nu ma simt invidios pe succesul ei. Poate ca pana la urma, dragostea exista dar in mod evident, nu e ceea ce toata lumea credea. Abia astepta sa ajunga acasa sa vorbeasca cu ea si sa ii spuna despre ideea lui ciudata. Cand s-au revazut, si-au dat seama ca simteau exact acelasi lucru si… s-au hotarit sa devina iubiti.

Si s-au respectat in continuare, s-au sprijinit in continuare si dragostea a crescut din ce in ce mai mult. Chiar si cele mai marunte lucruri faceau ca inimile lor sa cante de bucurie fiindca erau atat de fericiti.

Barbatul se simtea plin de iubire si intr-o noapte un miracol s-a intamplat. El privea stelele si a gasit-o pe cea mai frumoasa si dragostea lui era atat de mare incat steaua a inceput sa coboare de pe cer si a ajuns in mainile sale. Apoi, un al doilea miracol s-a intamplat: sufletul sau s-a contopit cu steaua. Era in mod intens fericit si abia astepta sa ajunga la iubita lui sa ii puna steaua in mana.

Dar in timp ce facea acest lucru, ea a sitit un moment de indoiala: acea iubire era coplesitoare. In timp ce acest gand i-a trecut prin minte, steaua a cazut din mainile sale si s-a spart in milioane de bucati.
Si acum… un batran umbla prin jurul lumii si jura ca nu exista iubire. Si o femeie care il asteapta si care plange in disperare pentru un paradis pe care l-a avut in maini si caruia i-a dat drumul.

ACEASTA ESTE POVESTEA DESPRE BARBATUL CARE NU CREDEA IN IUBIRE.

·         Unde au gresit cei doi? Barbatul s-a gandit ca ii poate da femeii fericirea lui. Steaua era fericirea lui si greseala sa a fost sa ii puna fericirea lui in maini. Pentru ca Fercirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care izvora din el insusi; ea era fericita datorita iubirii care izvora din ea insasi. Dar in momentul cand el a facut-o pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua fiindca nu putea sa aiba aceasta responsabilitate.

Daca iti iei fericirea si o pui in mainile altei persoane, mai devreme sau mai tarziu, el sau ea o va distruge.

Dar fericirea poate sa vina doar din noi insine si este rezultatul iubirii noastre si noi suntem responsdabili pentru propria fericire. Nu putem face pe nimeni responsabil pentru fericirea noastra, dar cand mergem la biserica si ne casatorim, primul lucru pe care il facem este sa ne dam inele. Punem steaua noastra unul in mainile celuilalt., asteptandu-ne ca acea persoana sa ne faca fericiti. Dar nu conteaza cat de mult iubim pe cineva, trebuie sa stim ca niciodata nu vom putea fi ceea ce isi doreste cealalta persoana sa fim.

Aceasta este greseala pe care multi dintre noi o facem inca de la inceput si de aceea iubirea se destrama. Ne bazam fericirea pe cel pe care il iubim si nu functioneaza. Ne facem promisiuni pe care nu putem sa le tinem si astfel gresim…

www.garbo.ro