Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în
el, de calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiunilor sale, să-l
încurajezi, să-i mulțumești, să-i spui ”ești bun, e minunat ce faci”, asta-i
ceva cu adevărat puternic. Asta-i o formă de exprimare a iubirii, un fel de
a-ți încuraja ție însuți calitățile, de a ți le sublinia în propria conștiință
doar pentru că ai puterea să le vezi în alții. Iubirea se manifestă subtil,
într-o mulțime de forme, ea e o stare de spirit, e ceva atât de adânc și atât
de puțin înțeles uneori încât singuri ne autoprivăm de ea și proiectăm apoi
această lipsă, această incapacitate de a iubi asupra oamenilor dragi, iar
manifestarea concretă a proiecției noastre se regăsește în tendința permanentă
de a-i critica pe ceilalți și a-i vedea ca pe niște neisprăviți. Nici nu știm
ce eroare-i aceasta, ce consecințe are o asemenea eroare, ce ne facem nouă
înșine când privim cu inconștiență și dintr-o stare de inconștiență
neputiințele celorlalți. În ce nesiguranță, în ce ce stare de neîncredere în
sine, în ce absurde și adânci prăpăstii ale inconștienutlui ne aruncăm, crezând
că alții ne-au făcut-o!
Fără să iubim nu suntem conștienți cu adevărat, iar a nu fi conștienți
înseamnă, de fapt, a nu găsi cu mintea noastră, a nu vedea niciodată binele din
preajma noastră. Numai iubirea poate lua partea bună și numai ea poate găsi
chiar și atunci când omul e căzut într-o prăpastie adâncă, soluția de ieșire.
Fără iubire simțim frică, urâm, respingem, suferim, nu vedem ieșirea și dacă
ea-i la un centimetru de respirația noastră. Iubirea înseamnă a fi conștient de
sine, iar sinele înseamnă putere, puterea de a depăși obstacolele, de a vedea
căile frumuseții și ale succesului chiar și în eșec. Subconștientul omenesc,
programat negativ, programat pe ”nu pot”, ”nu-i bine”, ”cineva sau ceva
îmi face rău”, ”sunt în nesiguranță”, ” totul e pierdut”, ”nu am nici o
soluție”, ” am eșuat” sau programat prin percepția că alții sunt cauza
slăbiciunilor noastre, ne va condiționa permanent să gândim, să simțim și să
acționăm greșit și fără iubire. Liberul arbitru al omului devine inactiv atâta
vreme cât iubirea nu-i luminează mintea și nu-i deschide inima, căci fără un
liber arbitru funcțional, coerent, pozitiv în esența sa, omul se simte înlănțuit
de emoții negative, privat de libertate și constrâns să-și asume starea de
inconștiență din care gândește și acționează. Revenirea noastră la iubire
înseamnă și revenirea la rațiune, la logică, la acțiune corectă și la
înțelegerea naturii reale a existenței. Forțele întunecate, cărora le atribuim
iraționalitatea noastră, întreaga cauză a suferinței pe care-o trăim,
nu-s altceva decât gânduri și acțiuni create tot de noi, sunt expresii ale
inconștienței noastre.
A-l pune pe celălalt în valoare trădează capacitatea ta personală,
existentă în propria conștiință, de a vedea acea valoare. Dacă-l vezi pe altul
frumos e semn că în conștiința ta e frumos. Iată că noi nu descriem lumea cu
adevărat, ci starea de conștiință din care privim lumea. Frumusețea e-n ochii
privitorului și, așa cum ne-a spus Isus, ”bârna” e-n ochiul celui ce vede paiul
din ochiul altuia. Conștiența luminată de iubire poate vedea adevărul, poate
vedea binele, poate vedea șansele, poate și stie că întotdeauna e ceva bun de
văzut în toate pe lumea asta. Cel ce vede binele, vede adevărul și ”adevărul” e
șansa noastră de a simți și înțelege libertatea.
http://mariatimuc.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu