Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

12 iulie 2014

Dragostea e oarbă?



Nu adesea se întâmplă ca un bărbat să fie iubit necondiționat sau nici măcar pe aproape, în primul rând pentru că nu ajungi chiar accidental să comiți această imprudență și apoi fiindcă este, în definitiv, o artă. Ce-i drept, o artă costisitoare, dar, mă rog… Oricât am încerca să uniformizăm trăirile, cred că femeile se vor dedica mai adesea decât bărbații unei cauze nobile, unei iertări, unei treceri cu vederea, unei uitări ș.a.m.d. Nu este ușor de admis și nici de conformat, însă cred că suntem educate să iertăm, să împăcăm, să armonizăm, iar asta nu se va schimba, oricâte ideologii curajoase am emite vreodată…

Love is not blind. It sees, but it doesn’t mind

Mă uit în juru-mi doar ca să observ că noi iertăm din oficiu, iar acesta este element deficitar pentru genul de societate în care trăim. Peste minciuni se trece relativ ușor, naivitatea ne împinge să credem că am fost mințite din iubire, din prea multă considerație. Trădarea este acum depășită prin dorința de a nu depista dovezile. Este un trend care, pe zi ce trece, tind să-l clasez la fenomenul de îndobitocire, deși nu aș vrea. Întotdeauna am crezut în adevăr, l-am căutat și, de cele mai multe ori l-am aflat, însă am constatat că mulți nu gândesc ca mine. Este mult mai ușor să crezi ce îți convine, întrebarea este, însă, cât de mult îți convine doar să crezi? Sau poate este o expresie a iubirii…
Femeile iubesc cu mult mai puțin orgoliu. Până acum nu mi-a fost dat să văd bărbați cu nasul scufundat în batistă, reverberând asupra motivelor pentru care ea s-a dus la altul… Procesul de regenerare este relativ scurt și implică o beție cruntă, poate mai multe beții cu mânecile suflecate la o bodegă unde, preț de câteva ore, obiectul afecțiunii sale se află încă în centrul atenției. Dar să ne înțelegem, acesta este cazul strict al unei iubiri aparte, restul nu ocupă atât de mult spațiu și timp. Regenerarea are loc, la ei, din oficiu. Femeile au darul (!) de a ierta mai mult decât de a ține minte, memorăm selectiv ceea ce ne convine (din nou) și, în loc să ne regenerăm ca indivizi, încercăm să vedem dacă putem reclădi…
Femeile iubesc copleșitor sau nu iubesc deloc. Nu cred că poți iubi călduț, la fel cum nu poți urî cu măsură. Și, dacă nu dăruim și nu primim totul, e ca și cum nu am iubi sau nu am fi iubite. Încă nu știu dacă să mă bucur sau să mă întristez că lumea e împărțită în oameni care greșesc și oameni care iartă… În femei care iubesc și femei cu orgoliu mai puternic… În femei care închid ochii consolați și femei care îi deschid spre a vedea restul decorului… În femei care cred și bărbați care le lasă să creadă… Și dacă e așa, încă nu știu spre ce să mă înclin, însă am convingerea că aș fi ratat multe trăiri dacă nu aș fi vrut, la un moment dat, să ofer și să primesc totul…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu