"...Fiindcă au fost prea puțini cei care m-au iubit cu
adevărat.
Cu toate acestea, am trăit mai multe povești de iubire. Pentru că iubirea oferă fel și fel de povești.
Sunt povești frumoase, trecătoare, amăgitoare, menite doar să ne ofere experiențe, lecții, amintiri.
Sunt povești care ne aduc atâta dezamăgire, încât ne fac să nu mai credem în iubire, să nu ne-o mai dorim și să ne condamnăm la singurătate. Sunt povești de iubire care ne vindecă de răni lăsate de iubiri trecătoare și care ne fac să cunoaștem iubirea adevărată; sunt povești de iubire după care regretăm, întrebându-ne mereu: „cum ar fi fost dacă...?”; sunt povești de iubire în care numai unul iubește, sperând că va fi la rându-i iubit înapoi; sunt povești de iubire scurte, care se transformă, cu timpul, în prietenii frumoase. Mai sunt și povești de iubire care există numai în visele noastre, poate pentru că iubirea nu ne este împărtășită de celălalt sau poate pentru că destinul nu vrea să ne permită să trăim acea poveste. Și mai sunt povești de iubire pe care, în sufletul nostru, le trăim mult timp după ce acestea s-au terminat.
Nicio poveste nu seamănă una cu cealaltă, chiar dacă toate au în comun iubirea. Din fiecare învățăm ceva, altceva, despre noi înșine, despre oameni, despre viață sau lipsa ei. Și după fiecare poveste, deși nu mereu ne schimbăm, mereu ne reinventăm. Devenim mai naivi sau mai realiști, mai curajoși sau mai temători, mai încrezători sau mai sceptici, mai buni sau mai răi, mai calzi sau mai reci, iar într-un final ne regăsim."

Fragment din cartea Fluturi
- Irina Binder
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu