La fiecare incercare de amintire a unor fapte avem
un fior. Un fior si inca un fior, lacrimi, rasete sau rasete cu lacrimi. Asa
sunt amintirile, unele ne ajuta sa atingem viitorul prin zambet altele aduc un
fior dur, un fior care cu o voce dura ne intristeaza.
Amintirile sunt un loc departat de psihicul nostru. In
functie de bagajul emotional ce ne leaga de ele pot fi un loc al
purificarii sau un loc de care sa fugim.
Pentru cei care vad amintirile ca niste stele, stiu ca
nimic nu le poate fura acest privilegiu, de a se intoarce catre plaja cu soare.
Se hranesc cu ele si traiesc pe deplin vechile vorbe “Amintirile sunt
Raiul din care nu putem fi izgoniti”.
Vad acea clipa ca fiind hrana sufleteasca zilnica, ca
fiind recompensa dulce a zilei.
De cate ori nu ne amintim cu drag de clipe a caror
incarcatura emotionala ne devasteaza in modul cel mai frumos posibil?
Ne amintim cand la o petrecere am dansat pana
dimineata, cand piesa preferata o asociem cu un moment fericit din viata
noastra sau cand o fotografie ne aminteste de starea de spirit pe care o
savuram din plin.
Traim, visam, ne reamintim si mergem mai departe cu o
incantare a ceea ce am avut candva in sufletul nostru.
Exista si momente si episoade cand amintirile devin un
loc al cenusei, al fiorilor ce se descarca prin lacrimi si un loc care nu poate
fi ignorant decat prin clipit.
Povesti ce ne aduc aminte de tristeti, povesti ce ne
macina prin prisma frustrarilor pe care le-au lasat, momente ce marcheaza un
trecut cu umbre
La un stadiu complet al vindecarii, greu se ajunge. O
stergere totala a amintirilor este imposibila, insa acestea se pot inlocui. Se
poate crea un echilibru intre furtuna de amintiri cu
implicatie negativa si soarele adus de momentele ce inca nu au apus in sufletul
nostru.
Greu dar frumos, putem face din viitor
un loc al fostului prezent ce acum este luminos.
Ecaterina
Virgolici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu