Măştile iubirii

„De îndată ce se îndrăgostesc, oamenii devin mincinoşi.” (Harlan Ellison)
E adevărat. Sunt multe etape şi motive pentru care oamenii îndrăgostiţi mint.
De ce?

La început o facem ca să-l impresionăm pe cel iubit, pentru că ne interesează. Ne vom preface că suntem tot ce caută. Ne băgăm sub pielea lor şi aflăm ce le place, după care devenim o replică fidelă a iubitului lor ideal. Iar trandafirul sau cutia de ciocolată pe care le-o trimitem nu se datorează faptului că suntem romantici, ci e doar un motiv să-l impresionăm pe altul.

Mai târziu, cînd dragostea nu mai este aşa de puternică, minţim ca să menţinem relaţia, sperând că va fi mai bine. Îl minţim pe celălalt, spunându-i că va fi mai bine. Dar ne minţim şi pe noi înşine. Ne imaginăm că lucrurile vor fi mai bune în timp. Dar, de obicei, nu se întîmplă aşa. O dată ce ai atins nivelul de saturaţie, nu mai este cale de întoarcere. Şi atunci ne punem întrebarea:
a fost iubire sau minciună?

Chiar şi mai tîrziu, când găsim pe cineva care ne poate face să uităm de problemele şi frustrările personale, care poate fi lîngă noi fără să ne ceară prea mult în schimb, îl minţim pe cel pe care-l iubim ca să nu ne trădăm. Îi minţim pe cei pe care-i iubim, pentru că la sfîrşitul zilei, indiferent de certuri sau de faptul că ne fac să ne simţim neînsemnaţi, nu putem să ne despărţim de ei. Şi nu le permitem, în egoismul nostru, să fie ai altuia. E ca şi cum în timp ei devin proprietatea noastră pe care nu vrem să o vindem încă. Dar acum nu mai este dragoste, este dependenţă. Ne-am obişnuit să ne trezim lîngă aceeaşi persoană şi să ieşim cu ea mereu în oraş, încît nu ne putem imagina alături de altcineva.
Când suntem îndrăgostiţi nu mai suntem noi înşine. Ne punem o mască şi devenim personajul pe care masca îl înfăţişează. La început, suntem prietenul atent care se îngrijeşte de nevoile celui apropiat. Mai târziu, devenim iubiţii pasionaţi, fericiţi şi împliniţi, dacă cei pe care-i iubim simt la fel. Dar masca începe să se degradeze şi, dintr-o dată, devenim neglijenţi, obosiţi, dacă nu ne concentrăm asupra a ceea ce ne dorim sau de care avem nevoie. Iar, când ultimele bucăţi ale măştii cad, e şi momentul când ne dăm seama că ne-a fost destul. Emoţiile, din stomac, lipsa poftei de mîncare şi reveriile pe care le-am trăit la început nu mai sunt. Nu mai putem să ne prefacem şi nu mai putem redeveni iubitul sau iubita care eram odinioară. Am obosit să ne mai prefacem că suntem altcineva.

Dragii mei, viaţa este dinamică, la fel ca fiinţa umană. Însă ea este la fel de schimbatoare ca emoţiile pe care le resimţim de-a lungul unei zile. Întradevăr. Nimeni nu rămâne veşnic neschimbat. Nimeni şi nimic. Relaţiile noastre sunt primele supuse acestor transformări care ne influenţează. Suntem pătrunsi puţin câte puţin de ceea ce alţii ne dau sau ne iau, de suferinţele sau bucuriile noastre. Dar atât spiritual, cât şi trupul nostru păstrează urme de neşters ale elementelor din care am fost plămădiţi. Va iubiţi sau vă minţiţi? Acestă întrebare trebuie să şi-o pună orice om care crede că e îndrăgostit. E momentul când redevenim noi înşine.

Acesta e momentul în care reîncepem să iubim.

http://artaiubiri.wordpress.com/