Metoda Sternberg - Triunghiul iubirii: Cele 7 tipuri de iubire

Wyoming Robert Sternberg ne ajuta sa ne reprezentam iubirea.

Triunghiul iubirii se refera la cele 3 dimensiuni importante ale iubirii: intimitatea, pasiunea, angajamentul.

sihologia se straduieste in continuare sa gaseasca raspunsul la intrebarea cum putem defini iubirea, scrie publicatia de specialitate Psychology Today.

O buna teorie o ofera Wyoming Robert Sternberg care ne ajuta sa ne reprezentam iubirea. Triunghiul iubirii se refera la cele 3 dimensiuni importante ale iubirii: intimitatea, pasiunea, angajamentul.

Triunghiul iubirii - Metoda Sternberg

In varful triunghiului se afla intimitatea, ceea ce putem numi extinderea a ceea ce inseamna o relatie caracterizata de sentimente de apropiere, conexiune si legatura emotionala puternica.

Latura angajamentului reflecta decizia de a sta sau nu in acea relatie. Persoanele care sunt puternic legate si care au un angajament puternic fata de relatia lor sunt gata sa munceasca din greu pentru a mentine stabilitatea acelei iubiri, chiar daca uneori este vorba si despre momente mai dificile.

In final, pasiunea reflecta intensitatea dorintei sexuale, dintre parteneri. Dorinta poate sa prinda forma atasamentului romantic, ca si dorinta sexuala adanca, cat si dorinta de a fi cu partenerul tau.

Modelul Sternberg sustine ca, pe masura ce relatia se fundamnteaza, iubirea pasionala se transforma in iubirea de cuplu. Atractia sexuala puternica adauga condiment in iubire, dar pentru durata unei relatii, mai importante sunt angajamentul si intimitatea.

Senzatia de a impartasi bune si rele cu cineva, dar si a avea teluri comune, ca si dorinta de a petrece timp impreuna chiar si tacand, sunt moduri de a construi legaturi emotionale puternice.

Cele 7 tipuri de iubire

1. Iubirea de cuplu

Sunteti impreuna de cativa ani, va simtiti inca foarte legati si conectati emotional, dar sunt momente cand nu mai simtiti aceeasi pasiune unul fata de celalalt.

Aceasta iubire o gasim adesea in cuplurile care au mariaje indelungate. In cazul lor, pasiunea a disparut, dar totusi iubirea se consuma prin afectiune adanca si angajament la fel de viu. Iubirea de cuplu se construieste alaturi de o persoana cu care iti imparti viata, dar fata de care nu mai ai ataractie fizica sau sexuala. Este mai puternica decat prietenia, datorita angajamentului. Este o forma de iubire pe care o avem si fata de membri apropiati ai familiei, dar si fata de prieteni foarte apropiati.

* Iubire care este puternica in punctele angajamentului si al intimitatii.

2. Dragostea nebuna

Intre voi exista o foarte mare atractie sexuala, nevoia intimitatii fizice si romantice. Totusi, din alte puncte de vedere nu va simtiti foarte apropiati. Nu ati planificat un viitor impreuna si de fapt, nu v-ati gandit la vreo forma de conexiune pe termen lung. Uneori este vazuta ca „dragoste la prima vedere”. Dar, fara intimitate si fara componenta angajamentului, aceasta iubire dispare la fel de neasteptat cum a aparut.

*O iubire puternica doar din punctul de vedere al intimitatii si pasiunii.

3. Iubirea golita

Sunteti casatoriti sau coabitati de multa vreme si inca va mai afirmati, verbal, dragostea, unul fata de celalalt. Cu toate acestea admiteti amandori ca s-a pierdut mult din conexiunea emotionala si de asemenea, dorinta sexuala pe care o aveati in trecut.

Uneori, o iubire puternica se deterioreaza, dar angajamentul ramane la fel de intens, chiar daca pasiunea si intimitatea au murit. In culturile unde casatoriile sunt aranjate, relatiile incep insa, din acest punct.

* O iubire care a ramas puternica doar in unghiul angajamentului.

7. Iubirea ilusorie

Sunteti impreuna de ceva vreme si planuiti sa ramaneti impreuna. Aveti in continuare o viata sexuala activa si satisfacatoare dar vi se pare ca nu mai sunteti la fel de conectati din punct de vedere emotional.

Poate fi descrisa ca un tumult in care angajamentul este foarte mult motivat de pasiune, fara a exista influenta stabilizatoare a intimitatii si emotiilor adanci impartasite unul fata de celalalt, spune Sternberg.

* Este o iubire puternica in unghiul angajamentului si al pasiunii.

5. Prietenia

Sunteti impreuna de doar cateva luni si, chiar daca simti ca v-ati apropiat foarte tare si sunteti conectati emotioanl, inca nu ati devenit conectati pasional si nici planuri de viitor impreuna nu aveti. Aceasta legatura romantica este caracterizata, in opinia lui Sternberg, de o prietenie adevarata, caz in care o persoana simte o legatura, o caldura si o apropiere fata de o alta, fara insa a simti si o pasiune intensa sau un angajament pe termen lung.

* O iubire puternica doar in varful intimitatii.

6. Iubirea romantica

Sunteti indragostiti, aveti o dorinta sexuala puternica unul fata de celalalt, sunteti conectati si foarte apropiati din punct de vedere emotional. Totusi nu ati discutat planuri de viitor impreuna, sau acestea nu se concretizeaza. In iubirea romantica partenerii sunt legati emotional si sexual, pasiunea dintre ei fiind arzatoare. Totusi, relatia scartaie in ceea ce priveste angajamentul.

* Este o iubire puternica doar in unghiul intimitatii si cel al pasiunii.

7. Iubirea desavarsita

Dupa mai bine de 6 ani impreuna sunteti mai indragostiti decat niciodata. Sunteti inca foarte apropiati, sunteti in sintonie romantica si sexuala adanca si sunteti devotati complet unul celuilalt si relatiei voastre. In opinia lui Sternberg, aceasta este forma ideala de iubire, catre care aspira foarte multi oameni, dar pe care, in mod aparent, foarte putini oameni o obtin. Psihologul atentioneaza faptul ca a mentine o iubire desavarsita poate fi chiar mai dificil, decat a o obtine…

El atrage atentia asupra importantei de a transforma componentele iubirii in actiune. Fara a exprima pasiunea, intimitatea si angajamentul, cchiar si cele mai mari iubiri vor muri.

* Iubirea unde toate punctele triunghiului stralucesc.

Psychology Today ne atrage atentia ca este posibil sa nu ne incadram complet doar intr-o singura categorie. Poti folosi acest triunghi pentru a evalua singura cele trei nivele ale iubirii pe care o traiesti.

Trebuie sa mai fim atenti si la faptul ca, rareori relatiile sunt stabile in decursul anilor. Ele trec de la o forma la alta, de aceea nu trebuie ca in momentul in care ti se pare ca ceva lipseste din relatia ta, fie la nivel intim sau poate in punctul angajamentului, sa renunti. De fapt, puteti ca impreuna sa incercati a vitaliza iubirea voastra, exact acolo unde este nevoie.

Cheia unei relatii implinite este comunicarea si sinceritatea exprimata cu blandete. Psihologii nu ne pot da un raspuns clar cu privire la ce este iubirea, dar Modelul Sternberg ne poate oferi un cadru destul de bun pentru a privi si dintr-o perspectivaa rationala, sentimentele pe care le avem unii fata de ceilalti.

www.garbo.ro

Poveste de dragoste cu tine însuţi

Te-ai gandit vreodata ca nu te iubesti destul? Sau esti dintre cei care considera ca a-si acorda afectiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a cautatorului de adevar este sa-i iubeasca pe ceilalti si sa se neglijeze mereu pe el insusi? Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa te inseli.

Exista autori, precum Lise Bourbeau – fondatoarea celei mai renumite scoli de dezvoltare personala din Quebec, a carei filosofie de viata este cunoscuta azi in 22 de tari si tradusa in 9 limbi – care afirma ca bolile sunt semnalul de alarma pe care corpul nostru il trage pentru a ne avertiza ca nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeratia din policlinici si spitale poate fi considerata un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuala. Multi dintre noi visam la sufletul pereche, la relatia care printr-o dragoste totala si neconditionata va umple golul dinauntrul nostru si ne va vindeca toate ranile sufletesti. Si totusi nesocotim intreaga viata pe cineva care este foarte aproape si tanjeste mereu dupa iubirea noastra: ne ignoram pe noi insine.

Violenta interioara atrage violenta din lume

Autotransfigurarea si dobandirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esential pe calea spirituala si nu tocmai usor de dobandit. In aceasta lume, Dumnezeu ni se reveleaza sub forma exteriorului (lumea obiectiva in care traim) si a interiorului (propriul nostru univers launtric). Pentru majoritatea oamenilor insa ambele ipostaze raman destul de criptice. Lumea exterioara ne insala deseori asteptarile, pare a fi amenintatoare sau de neinteles. Pe de alta parte, universul interior risca sa ne para banal sau insuficient de elevat. Dezamagiti deopotriva de interior si de exterior, ne refugiem uneori intr-o fantasmagorica transcendenta care speram sa fie mai prietenoasa. Si totusi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici si acum, chiar in noi insine, cei care suntem in aceasta clipa. A nega sau a ignora prezenta Lui in noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepasare.

De fapt raportarea la interior si la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just fata de exterior atat timp cat mentinem o atitudine distorsionata fata de noi insine. Iubirea pe care ne-o refuzam noua, le-o refuzam in acelasi timp si celorlalti. Ranile pe care ni le provocam printr-o atitudine lipsita de iubire fata de noi insine se vor reflecta si in relatiile cu exteriorul. A refuza sa te iubesti inseamna a nega (fie si inconstient) ca toate fiintele merita iubirea ta – inclusiv tu.

Foarte multe din ranile noastre sufletesti ni le provocam noi insine prin felul nepotrivit in care ne privim. In momentul in care incepem sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obisnuisem sa credem ca vin din afara. Pentru simplul motiv ca violenta exterioara are nevoie de mintea noastra agresiva pentru a ajunge in interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeste este compasiunea. Dimpotriva, o minte agresiva la adresa propriei fiinte ne poate rani fara oprelisti, in numeroase moduri: ganduri de neputinta descurajare, sentimente de inferioritate, stari de revolta, frici etc. Pe masura ce ni le permitem mai des, astfel de manifestari inferioare capata forta. Mentinute timp indelungat, ajung chiar sa ne puna in rezonanta permanenta cu anumite planuri demoniace care fac in cele din urma ca aceste idei sa fie intretinute in mod spontan. Astfel, agresiunea noastra fata de noi insine creeaza bresa prin care Universul ne raneste.

Dincolo de sentimentalism

Justa masura in iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobandit ca si viziunea Sinelui. Oscilam mereu intre mandrie si disperare. Cand universul nostru individual functioneaza cum ne place, luam asta drept un semn al valorii noastre personale si un motiv de mandrie. Cand nu ne mai ofera suficiente satisfactii consideram ca nu meritam iubirea lui Dumnezeu si ne lasam cuprinsi de tristete. Astfel, val dupa val si abis dupa abis, ne petrecem intreaga viata fara a ne iubi vreodata cu adevarat. Dupa numeroase treceri de la o extrema la alta, pare sa se schiteze o cale de mijloc: autocompatimirea – care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotriva provoaca tot atat de multe rani ca si orgoliul sau neincrederea in sine.

Exista multe piedici in calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial consta in ideea preconceputa ca “nu este necesar (sau moral) sa ma iubesc pe mine insumi”. Totusi este doar un pretext pentru teama de a recunoaste ca nu suntem (deocamdata) capabili sa manifestam aceasta iubire. Fie ca e indreptata spre exterior sau catre propria fiinta, dragostea este totdeauna o proba de noblete interioara. Implica curaj, daruire, dilatare a constiintei. La nivel uman, cu exceptia fiintelor cu inalta viata spirituala, rareori iubirea se prezinta in forma sa pura. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relatie de iubire implica totdeauna rabdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reusim sa-i convingem pe ceilalti ca ii iubim, dar este imposibil sa nu sesizam cat de multe lacune are inca aceasta iubire. Asa incat, in ceea ce ne priveste pe noi insine, nu ne mai straduim sa ne amagim ca ne iubim, ci preferam sa argumentam ca nici nu este necesar sa o facem.

Atunci cand cautam sa dezvoltam o justa iubire de Sine, ne plasam cu luciditate intr-un domeniu pe care altfel riscam sa-l parcurgem de fiecare data in stare de betie. De cele mai multe ori traim iubirea relationala colorata sau invadata de numeroase alte sentimente, unele chiar fara legatura cu ea. Totusi, in aspectul sau ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine inseamna printre altele a patrunde in acel domeniu misterios in care iubirea exista, dar este lipsita de sentimentalisme. Aceasta este o lectie fundamentala in lipsa careia nu ne putem maturiza cu adevarat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarata este cel mai usor sa o ai cu tine insuti, pentru ca pornesti din punctul in care ajungi cu celalalt abia dupa o relatie de cativa ani, cand reusesti sa spulberi multe din iluziile perfectiunii de la inceput. Si cu toate ca probabil ti-ai spulberat de mult iluzia propriei perfectiuni… de tine nu te poti desparti! Va trebui sa mergi impreuna cu tine pana la capat.

Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o cautare sincera si continua a binelui, armoniei, frumusetii – pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti. Daca aceasta cautare nu exista sau este sufocata de multe tensiuni, confuzii, aviditate, inseamna ca trebuie sa cerni cu mai multa atentie nisipul aurifer al universului tau interior. Iubirea inseamna rabdare, toleranta, transparenta… Este incantator sa inveti toate acestea in interactiunea cu ceilalti, dar daca relatiile pe care le-ai avut pana acum nu ti-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedica sa incepi chiar acum raportandu-te la tine insuti.

Cat de mult Te iubesti cu adevarat?

Primul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete… I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre cat de ghinionist este sau ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat mult timp dupa ce aude asa ceva.

Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui “nu ii vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine.

Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri – pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfarsit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus, ca sa mai imbunezi un pic situatia, ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezesti astfel, in mod paradoxal, ii alimenteaza complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient…

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea si aprecierea celorlalti, satisfactiile de tot felul, diferite idei si teorii metafizice – nu-l vor linisti decat pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuie si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalti, reprosurile, ironia, violenta – fizica sau verbala – neindurarea, raceala sufleteasca, tristetea, neimplinirea, nerabdarea, imprastierea – toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plange. O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta peste un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul – sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine. Evident, este doar o himera…

Atunci cand nu ma iubesc pe mine insumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatit sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se insala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce…

De fapt, nu voi reusi niciodata sa primesc de la ceilalti mai mult decat sunt capabil sa-mi ofer eu insumi.

Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interactiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta “a darui” si “a primi” dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberez pe celalalt de “obligatia” de a vindeca ranile pe care mi le provoc singur prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.

Sursa: aici

 

Dragostea de mama

O mamă își iubește copiii mai mult decât se iubește pe ea însăși. Ea rămâne flămândă pentru a-și hrăni copiii și simte mai multă plăcere decât au ei mâncând. Copiii sunt hrăniți material, dar ea este hrănită spirirtual. Ei experimentează gustul mâncării, pe când ea experimentează bucuria sufletească.

Am găsit această discuție cu Părintele Paisie și o redau pentru a exprima ceea ce am observat în rolul mamelor pe care le cunosc:

El spune:

Nu e de ajuns doar să ne iubim unul pe altul, ci trebuie să-l iubim pe celălaltmai mult decât pe noi. O mamă își iubește copiii mai mult decât se iubește pe ea însăși. Ea rămâne flămândă pentru a-și hrăni copiii și simte mai multă plăcere decât au ei mâncând. Copiii sunt hrăniți material, dar ea este hrănită spirirtual. Ei experimentează gustul mâncării, pe când ea experimentează bucuria sufletească.

O tânără, înainte de căsătorie, poate să doarmă până la zece dimineața și să aibă micul dejun pregătit de mama ei. Ea poate fi chiar prea leneșă pentru a face și cele mai mici sarcini casnice. Ea vrea ca toate lucrurile să fie la cheremul ei. Are așteptări de la mama ei, așteptări de la tatăl ei, în timp ce ea se simte în largul său. Și deși este capabilă de iubire, această capacitate nu este dezvoltată, deoarece primește ajutor și binecuvântări de la mama, tatăl și frații săi.

Cu toate acestea, din momentul în care devine mamă, ea seamănă cu un mic motor, care cu cât funcționează mai greu, cu atât mai mult este reîncărcat, pentru că dragostea lucrează în mod constant. Înainte nu suporta să atingă ceva nespălat și folosea săpunuri aromatice pentru a se spăla. Dar, după ce devine mamă, când vezi cum își curăță copilul murdar, oh, a-ți crede că atinge marmeladă; nu se dezminte de la nimic. Înainte, în cazul în care era trezită devreme, ea țipa pentru că a fost deranjată. Odată ce devine mamă, atunci când copilul plânge, rămâne trează toată noaptea fără să se plângă. Ea se bucură având grijă de copilul ei. De ce? Pentru că ea nu mai este un copil.Ea devine o mamă: sacrificiul și dragostea au intrat în viața ei.

M-am întrebat mereu de ce întotdeauna sunt mai multe femei în biserică decât bărbați.Acest sacrificiu de sine pe care o mamă îl oferă copilului este esența iubirii spirituale, esența dragostei despre care Scriptura vorbește atât de răsunător și pe care ne cheamă pe toți a-l practica. A deveni mamă pare să fie ceva care modelează dragostea pe care suntem datori să o avem față de tot neamul omenesc.

traducere şi adaptare: Mihai-Alex Olteanu
sursa: orthodoxwayoflife.blogspot.ro

Pacea inimii..

"Pacea inimii este tacerea in care vorbeste Dumnezeu.Putem pierde orice in aceasta lume,afara de suflet,caci daca ne ramane acesta,inca n-am pierdut nimic."

Parintele Sofian Boghiu

Catalin Manea-Eliberare prin acceptare

 

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

ELIBERARE PRIN ACCEPTARE

De vei pretinde o alta realitate, sa stii ca nu cunosti chipul actualei realitati. Intr-adevar, suntem in cautarea unor realitati care au potentialul de a ne indeplini cele mai ascutite cerinte, insa aceasta alergatura oglindeste lipsa de impacare cu realitatea momentului prezent.

Privim catre viitor si ne cautam fiinta in el, tocmai pentru a umple un gol lasat de lipsa de prezenta in momentul prezent. Ceea ce cautam in viitor, este deja aici. Privim catre inainte, cu speranta de a gasi o versiune mai buna a fiintei noastre. Privim la ceea ce poate fi, iar in acest fel uitam ceea ce este.

Nimic din ceea ce vrei sa fie, nu va fi daca nu accepti ceea ce este. Acceptarea totala a realitatii te va propulsa dincolo de efectul relativ al realitatii. Pentru a depasi o bariera, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta bariera exista. A nega realitatea inseamna a-ti ingreuna vibrational experienta pe care o ai cu realitatea.

De aceea, negarea nu este o solutie. Cand negi ceea ce este, devii una cu ceea ce negi. Cand negi o durere, devii una cu acea durere, tocmai din simplul motiv ca vibratia joasa a negarii intra in rezonanta cu vibratia elementului pe care il negi. Bineinteles, nu ai vrea sa negi o lumina, ci un intuneric. Negand intunericul, actionezi cu intuneric asupra intunericului. Negand intunericul, contribui cu intuneric asupra intunericului, ceea ce iti va aduce o experienta si mai intunecata, in relatia ta cu intunericul pe care il negi.

A nega ceea ce este inseamna a fi impotriva realitatii, ceea ce iti va aduce un asalt al energiilor joase. De obicei, aceasta negare se face fara a se cunoaste repercusiunile ei. Tocmai de aceea, aceasta capcana este una deosebit de puternica. Principala sursa de putere a ego-ului, este chiar faptul ca, de multe ori, ego-ul te-a convins ca nu exista. In acest fel, el ti-a spus ca tu esti el, ca tu esti gandurile, fricile, dorintele, pretentiile tale. Iar tu, ai crezut. Chiar ai crezut. Si ai suferit din aceasta cauza. Mult.

Este momentul ca acest joc sa se opreasca aici. Este momentul trezirii. Ai curajul sa stai fata in fata cu tine si sa iti recunosti ego-ul? Accepta-ti ego-ul. Recunoaste-ti sinele fals. Accepta-ti vocea mentala care iti spune mereu ca nu esti bun, ca nu este suficient, ca iti este frica. Accept-o, nu o nega. Accepta aceasta voce, fara a te raporta la ea. Observ-o, dar nu te regasi in ea. Aceasta voce exista, dar ea nu este Tu. Ea este ceea ce te-a tinut departe de Tine.

Acceptandu-ti ego-ul, incepe procesul de dizolvare al acestuia. Insa, este necesar sa intelegem ceva: a accepta nu inseamna a lupta. Accepta-ti ego-ul, insa nu lupta cu el, pentru ca lupta ii va oferi putere si control asupra ta. Accepta-l exact asa cum este, fara a incerca sa adaugi sau sa iei ceva de la el. Pur si simplu, accepta-i existenta intr-un mod total. Asta inseamna deschidere catre realitate, iar aceasta deschidere iti va purifica privirea. Cand te deschizi catre realitate, realitatea iti va arata ceea ce este dincolo de ceea ce ai vazut pana acum.

Cand accepti ceea ce este, celebrezi realitatea si onorezi momentul prezent. In sfarsit, nu mai lupti contra vietii, ci ii permiti vietii sa fie exact asa cum este, in aceasta clipa. Focul isi va pierde efectul asupra ta daca tu vei inceta sa te mai lupti cu el. Ce se intampla oare cu un foc pe care tu nu il mai intretii? Se stinge. De la Sine. Despre asta este vorba. Vei gasi pacea doar atunci cand vei mai inceta sa lupti cu razboiul. Vei gasi linistea in clipa in care vei inceta sa actionezi prin zgomot.

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De aici provine virtutea marilor intelepti ai acestei lumi: de vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

Desi nu pare, negarea este o lupta, nu o detasare. Aici este problema ignorantei. A ignora un element existential, nu inseamna a te detasa de el, ci a deveni dependent de el. Tocmai de aceea, este necesar sa inlocuim ignoranta cu constienta. Este clipa sa devenim constienti de realitate si de tot ceea ce pluteste in realitatea noastra. Daca vom aborda realitatea intr-un mod constient, cu acceptare, compasiune si toleranta, ne vom trezi puterile nemasurabile ale interiorului nostru si vom transcende tot ceea ce nu este in armonie cu Pacea Din Care Provenim.

Daca lupti contra unui element, investesti energie in acel element si ii imputernicesti existenta in realitatea ta, deoarece chiar tu il incarci cu energie. Acceptare, constienta, compasiune - toate acestea sunt in tine, gata sa iti ofere pace si liniste. Atunci cand accepti o durere, aceasta acceptare iti va aduce pace, deoarece nu te mai afli in lupta, iar aceasta stare de pace, te va separa de durere, deoarece durerea nu poate vibra la frecventa pacii. Faptul ca experimentezi o durere, reflecta ca tu existi acolo unde durerea exista. Faptul ca durerea este in fiinta ta, reflecta faptul ca tu vibrezi la aceeasi frecventa la care vibreaza si durerea.

Daca lupti cu durerea, te vei afunda in intunericului vibrational al luptei si vei amplifica durerea, deoarece ii vei oferi un teren favorabil. Daca accepti durerea, ca si existenta, lupta incepe sa se dizolve, deoarece pacea isi face simtita prezenta in fiinta ta, iar acolo unde este pace constienta, razboiul nu mai poate actiona.

E normal sa vrei pace in vremuri de razboi, insa aceasta pace nu va fi gasita daca vei lupta cu lupta. Lasa lupta sa se lupte, accepta faptul ca exista, insa mergi de la identificarea cu lupta, la observarea luptei. Observa-ti lupta interioara, ca si existenta, dar nu te implica in ea, nu o interpreta si nu o analiza. Doar, fii martorul ei. Martorul propriei lupte. Nu cel implicat, ci martorul care priveste fara a interpreta.

Acceptarea iti va aduce pace, deoarece nu vei mai lupta contra realitatii. Pacea provenita din acceptare, te va propulsa dincolo de ceea ce accepti. Insa, aceasta pace va veni la tine doar in clipa cand acceptarea este totala. Iar acesta poate fi un bun exercitiu pentru tine. Daca accepti ceva fara a simti prezenta pacii, inseamna ca acceptarea nu este completa. De indata ce accepti realitatea, pana la ultima vibratie, pacea se va propaga automat in fiinta ta.

Asadar, ai ajuns la aceste cuvinte pentru a primi acceptarea in viata ta. De vei dori sa lupti in continuare, oponenti se vor gasi. Insa, sa iti amintesti mereu aceste cuvinte: singurul obstacol din calea ta esti tu - ego-ul tau, care, de multe ori, ti-a spus ca nu exista. Accepta-te exact asa cum esti, accepta totul exact asa cum este, pentru ca doar acceptand ceea ce este, poti construi constient ceea ce alegi sa fie.

Compasiune, liniste, acceptare - acestea vor binevesti intotdeauna prezenta pacii in realitatea ta. Iar daca vei zbura pe aripile pacii, prapastia vibrationala a razboiului nu te va putea atinge, pentru ca niciun intuneric nu poate exista in Imparatia Luminii. Pacea fie cu tine, pe fiecare carare a vietii!

www.catalin-manea.com

 

 

In cautarea fericirii. Experienta unui psihoterapeut

"O sa schimbam lumea intr-o zi!" ne spune o voce timida dinauntrul nostru. Iar apoi dimineata ne prinde, din nou, intre doua proiecte cu deadline depasit, o cafeaua rece care sta cuminte pe birou si suficiente mailuri in inbox cat sa mai amanam cu inca o zi planul nostru maret catre fericire...

Se spune ca viata este ceea ce ni se intampla in timp ce noi suntem ocupati sa ne facem planuri. Un pic ironic cum pasim incet dar cu multa vointa, sustinuti de parinti care ne vor binele si vad in noi toate idealurile lor.

'O sa schimbam lumea intr-o zi!' ne spune o voce timida dinauntrul nostru. Iar apoi dimineata ne prinde, din nou, intre doua proiecte cu deadline depasit, o cafeaua rece care sta cuminte pe birou si suficiente mailuri in inbox cat sa mai amanam cu inca o zi planul nostru maret catre fericire.

Dar acesta nu este un articol despre “Cum sa fii fericit in 5 pasi simpli” si nici despre “Top 3 lucruri pentru a atinge starea de bine”. Ci este un articol despre tine si despre mine, despre pretul pe care uneori il platim acum pentru mai tarziu, despre toate deciziile care te-au adus acum si aici, despre cum viata este absolut minunata exact asa cum este, fara un strop in plus si fara o picatura in minus.

Cum am ajuns aici? Ma intreb deseori asta. Avem dispozitive dintre cele mai desavarsite care, cu un singur click pot face mai multe decat ne puteam imagina vreodata. Si, cu toate acestea, parca este din ce in ce mai greu sa ne spunem unii altora ce avem pe suflet, sa fim autentici, sa ne sunam parintii mai des, sa spunem “imi este dor de tine”. In era in care totul se intampla cu o apasare de taste, mesajele nescrise sunt tot mai multe iar cuvintele amutesc in difuzorul telefonului nostru performant.

Da, avem cosmetice suficiente cat sa ne tina de cald o viata, fond de ten cat sa ascunda toate lacrimile care s-au sufocat inainte sa se rostogoleasca pe fata, suficienta mascara incat nimeni sa nu isi de seama vreodata ce se ascunda in spatele ochilor tristi, in spatele buzelor ce poarta mandre cel mai scump ruj waterproof, in spatele taieturii fine a pantalonilor cu dunga si in spatele tuturor mastilor sociale sub care ne ascundem cu zel.

Am ajuns sa radem incet sau sa nu mai suradem deloc...

Am ajuns sa radem incet sau sa nu mai suradem deloc, sa vizionam filme multe, filme proaste, sa citim din ce in ce mai putin, uneori deloc, sa lasam capul in jos si sa mergem grabiti, sa salutam rar, sa invinuim repede si sa ne asumam putine, sa mancam mult, sa iubim grabit si sa suferim furtunos, sa cream drame si sa acceptam conflicte, sa facem exercitii putine, sa luam pastile prea des, sa purtam incaltaminte incomoda si bijuterii opulente si sa cautam fericirea dar sa asteptam ca altii sa ne-o aduca.

Stiu! Le-am facut si eu. Am stat pe pilot automat asteptand fericirea asta despre care tot auzeam sa imi pice din cer, fix pe strada pe care merg in fiecare zi. Altfel este posibil sa o ratez.

Si, daca se poate, sa treaca pe la mine cam dupa ora 6, ca sa o prind in drum spre casa. Insa nu am gasit-o in altii, nici dupa colt, nici dupa urmatoarea marire de salariu, nici dupa noua masina cumparata si nici in noua garderoba. Se pare ca ea, fericirea, era cumva in mine si eu tot fugeam cautand-o in alte parti, in alti oameni si mereu in afara mea.

Asa ca opreste-te un pic, macar o secunda, din alergatura asta epuizanta de a strange cat mai multe lucruri, asteptand ca apoi sa te bucuri de ele. Caci nu va veni momentul acela. El este acum!

Nu am inventat inca cele mai potrivite cuvinte pentru a o descrie si, ca atare, le folosesc pe ale altora, uzate de mii inaintea mea:

“Viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… in cele din urma se vor intalni toti undeva”. (O. Paler)

Probabil ca ne vom mai intalni candva.

Ema Dobre

http://www.garbo.ro/

 

Cel mai de preț dar

 

Cândva, pe o margine de lume, într-un sat îndepărtat trăia un suflet de artist, talentat și înțelept. Maestrul adora copiii și îi plăcea să îi răsfețe cu daruri încântătoare: lucrușoare mici, născute dintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile!

Oricât de mult se străduiau bieții prichindei să fie grijulii cu noile jucării, fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformându-se în cioburi. Micuții disperați plângeau cu amărăciune. Iar peste ceva timp, bătrânul înțelept le oferea alte daruri minunate: amețitor de frumoase, dar… și mai fragile!

Într-o zi, părinții copiilor, copleșiți de drama piticilor, au bătut la ușa bătrânului:

-Maestre, ești atât de înțelept! Știm că le dorești copiilor noștri numai bine! Dar de ce le faci astfel de cadouri? Sunt încântătoare, dar atât de fragile!

Bătrânul înțelept le răspunse, zâmbind:

-Vor trece doar cățiva ani și cineva le va oferi… INIMA SA. Din bucuria de a primi aceste lucruri mici, frumoase dar fragile și tristețea de a le pierde într-o clipă, vor învăța să fie un pic mai grijulii cu… ACEL DAR.

 http://filedelumina.ro/