Drumul catre intimitatea adevarata

 

Poate ca in relatiile de cuplu teama de intimitate are cel mai greu cuvant de spus. Obisnuiti cu atatea armuri pe care le caram cu noi zi dupa zi, traim frici ingrozitoare la gandul ca ne-am putea simti mai usori cu cateva tone doar prin simplul fapt de a renunta la aceste echipamente de protectie, macar in relatie cu persoana pe care am ales-o pentru a ne impartasi viata.

Vise fara glas, nevoi neexprimate, ganduri simtite si traite dar niciodata impartasite…toate se evapora intr-un spatiu comun al nespusului dintre cei doi. Iar acest nespus poate deveni nemilos intr-o zi si poate pune stapanire si pe ultima farama de comunicare de la suflet la suflet, pe ultima sfortare plapanda de a ajunge la inima celuilalt. Insa, poate ca nici atunci nu e prea tarziu. Poate ca nici in al noulea ceas nu e imposibil sa strabatem miile de kilometri care par a sta intre noi si inima partenerului nostru.

Iata un exemplu despre care am citit zilele trecute:

Un barbat avea o sotie si doi copii pe care ii iubea foarte mult. Era insa profund nesatisfacut de intimitatea fizica din cuplu. Atunci cand a incercat sa vorbeasca cu sotia despre acest subiect, reactia ei l-a facut sa se simta dispretuit si rusinat. Astfel, si-a gasit o iubita cu care a simtit implinirea intimitatii fizice. In schimb, a inceput sa se simta vinovat si a incercat de multe ori sa incheie relatia cu ea. Ar fi preferat sa poata vorbi deschis cu sotia despre sentimentele lui. Insa de fiecare data cand deschidea subiectul, ea il ridiculiza. Parea imposibil pentru el sa depaseasca aceasta situatie. Desi parea evident pentru el ca sotia lui ar fi trebuit sa stie despre aventura, ea nu ii punea niciun fel de intrebari legat de asta.

Exista multe moduri de a privi aceasta situatie. Putem sa acuzam barbatul ca a dezamagit si s-a comportat dezonorant. Sau ne putem uita la el intr-un fel mai putin acuzator si putem aprecia faptul ca a tinut cont de propriile nevoi. Am putea sa-i sugeram exercitii pentru a-si dezvolta stima de sine si a-si reduce vina. Am putea sa-l indemnam sa se gandeasca la motivul pentru care tine neaparat sa-i spuna sotiei despre aventura lui, din moment ce ea nu vrea sa stie. Insa daca ne concentram intr-o astfel de situatie pe ceea ce se petrece cu adevarat in suflet, lucrurile pot lua o turnura diferita.

De exemplu, sa presupunem ca acest barbat isi cerceteaza mai intai dorinta de intimitate si motivul pentru care nu se simte capabil sa vorbeasca cu sotia depre nemultumirea lui. Ii devine clar ca el si sotia lui au creat in primii ani de relatie un angajament nespus, dar trainic, de a nu vorbi despre lucruri care le pot ameninta linistea aparenta. Si-a creat despre sotia lui imaginea cuiva care nu vrea sa stie nimic si si-a adjudecat, in relatie cu ea, rolul persoanei ale carei dorinte nu sunt importante – situatie care repeta modul in care se simtea in relatie cu mama sa. Sotia si-a creat despre sot imaginea unei persoane cu multe cerinte si nevoi, avand despre ea insasi parerea ca este mult prea mica si prea slaba pentru a le indeplini – ca o repetare a modului in care s-a experimentat pe sine insasi in relatie cu tatal ei. Cand acesti doi oameni vorbeau despre relatia lor, se refereau, in primul rand, la sistemul de constrangeri continut in aceste imagini interne ale unuia despre celalalt, si la angajamentele nespuse pe care le-au facut, in relatia lor, pe baza acestor imagini. Imaginea fiecaruia despre celalalt a contribuit la formarea asteptarilor si a comportamentului lor unui fata de celalalt.

 

Din persectiva procesului de a ajunge la intimitatea adevarata, exemplul nostru poate avea un final fericit. Daca cei doi reusesc sa ajunga la intimitatea de a vorbi unui cu celalalt, de a descoperi cat de gresite sunt imaginile pe care fiecare le are despre celalalt, in ciuda tuturor anilor traiti impreuna si a dragostei impartasite, atunci relatia poate avea sansa sa ajunga la un stadiu profund si autentic. In prima faza, pare ca barbatul este persecutorul, din moment ce el este cel care are aventura si ii este necredincios sotiei. Insa, daca sotia gaseste puterea de a se uita cu sinceritate in sufletul ei, poate vedea ca si ea a fost un persecutor la randul ei si ca, intr-un anumit mod, si ea a fost necredincioasa. Impatasind poate aceeasi reticenta ca mama si bunica fata de manifestarea feminitatii si manifestand aceleasi inhibitii ca si ele referitor la intimitatea sexuala, poate ca nu a fost niciodata total disponibila pentru sotul ei. Nu a fost cu adevarat capabila sa se deschida total si autentic. Si nu i-a spus niciodata sotului ei despre aceasta dorinta de a se deschide mai mult. Nici nu i-a dat prin cap ca asta ar putea fi ceva la care sa poata lucra impreuna, ca prieteni. In familia ei nu exista niciun model deacest fel. La inceputul relatiei, cand sotul ei i-a oferit sprijinul pentru o astfel de colaborare, ea nu a inteles cea vrut el si a crezut ca el isi doreste ceva ce ea nu poate oferi.

Asadar, ce putem face pentru a practica mai mult intimitatea? Primul pas pe aceasta cale este sa ne antrenam astfel incat sa devenim constienti de obstacolele in calea intimitatii. Asta inseamna sa fim capabili sa ne uitam la ce se intampla in relatie fara judecata, fara autojudecata, dincolo de bine si de rau.

Nu inseamna ca lucrurile vor fi mai usoare, insa poate aduce o mare deschidere a sufletului si poate contribui la crearea unui spatiu interior al cuplului. Multe cupluri dezvolta abilitati de recunoastere a tiparelor si de identificare a comportamentelor inconstiente. Atunci putem observa tendinta inconstienta de a-l modela pe partener intr-un anumit fel si putem simti durerea atunci cand partenerul nu se comporta asa cum vrem noi. Multi pot incepe sa observe cum incearca sa se modeleze pe sine intr-o anumita directie in incercarea de a fi iubitori si placuti. Uneori, descopera ca incearca sa-l modeleze pe partener intr-o directie nedorita initial.

Oare de ce incercam sa ne modelam partenerul intr-un mod pe care nu il dorim, de fapt? O posibila explicatie este pentru ca tindem sa cream dragoste intr-o forma pe care o cunoastem din copilarie. Modelam relatia prezenta la modul inconstient astfel incat sa o putem experimenta intr-un mod care ne este familiar. Si suntem dispusi mai degraba sa acceptam nemultumirile si suferinta drept rezultat, decat sa tradam loialitatea fata de familia de origine.

Un alt pas catre intimitate este dialogul. Daca vrem sa ne eliberam de obiceiurile noastre avem nevoie de prieteni, oameni in care avem suficienta incredere si care ne pot ajuta sa identificam perceptiile si credintele noastre. Avem nevoie de suport pentru a afla care sunt obiceiurile si care este adevarul. Ce poate fi mai folositor decat faptul ca ambii parteneri din relatie sunt angajati in observarea serioasa a propriilor tipare? Cine ne poate ajuta mai mult sa ne uitam la obiceiurile noastre din copilarie decat mama si tatal copiilor nostri? In cine putem avea mai mare incredere decat in partenerul nostru?

Dupa ce cuplul a pasit pe aceasta cale, problemele de cuplu nu mai sunt doar simple amenintari; ele pot fi privite ca ocazii reale pentru a petrece timp, impreuna, in spatiul deschis al sufletului.

Poate ca pare imposibil pentru multi sa ajunga la acest fel de intimitate. Unii poate ca nu sunt interesati, iar pentru altii pretul care trebuie platit poate parea urias. Uneori, a ne analiza propriile obiceiuri si a ne expune propriile vulnerabilitati in fata celorlalti ne creeaza o panica atat de mare incat schimbarea pare imposibila.

In egala masura, ar fi un mare pacat sa murim inainte de a experimenta dragostea de cuplu din perspectiva intimitatii adevarate. Prin intimitatea autentica putem fi, in acelasi timp, atat noi insine in intregime cat si parte inseparabila a altei persoane, deci a intregului.

http://www.damaideparte.ro/index.php/drumul-catre-intimitatea-adevarata/6722/

 

 

Am un secret... ti-l spun sau nu, iubire !?

Daca la inceputul unei relatii simtim nevoia sa spunem adevarul ca o dovada de sinceritate si deschidere fata de partenerul nostru, odata cu trecerea timpului, lucrurile se mai schimba. Este bine sau nu sa avem secrete?

Este bine sau nu sa avem secrete?

Este important ca atunci cand intram intr-o relatie sa se intample acest lucru pentru ca toate aceste mici dezvaluiri inseamna intimitate intensa, cunoasterea celuilalt si… fascinatie.
Transparenta este o dovada de dragoste, si de aceea multi cred ca in spatiul lor intim pot sa impartaseasca orice. Oamenii se tem de singuratate si simt nevoia sa isi exprime gandurile si sentimentele, chiar daca ele sunt negative uneori si de aceea isi spun secretele. Ei cred ca astfel isi vor anula sentimentul de singuratate dar de vinovatie, si cred ca o fac din sinceritate fata celalalt.
Multi oameni cred ca atunci cand iubesti, nu trebuie sa ai niciun secret. Da, este bine ca in relatia de cuplu sa lasam jos masca pe care o purtam in societate si sa fim cat mai naturali, sa ne impartasim dorintele, placerile, angoasele etc., dar uneori este bine sa pastram anumite aspecte si pentru noi pentru a nu-l supara pe celalalt, sau a-l jigni, de anu crea tensiuni degeaba. Totul face parte din relatie, o relatie sanatoasa si normala.

Cand e bine sa spunem?

Psihologii spun ca avem capacitatea de a ne refula gandurile negative, experientele traumatizante etc., deci de a le trece prin filtrul inconstientului in “umbra”. Asa cum putem sa ne directionam aceste ganduri in umbra, asa putem sa invatam sa pastram si secrete. Inainte de a spune un secret persoanei iubite, trebuie sa o trecem prin filtrul nostru. Trebuie sa ne gandim ce efect ar putea avea asupra relatiei in care ne aflam. Nu are rost sa impartasim secrete care nu ne vor afecta pe termen lung sau imediat, dar care pot provoca neplaceri. Inainte de a te pregati sa-i spui un secret, raspunde, pentru tine, la urmatoarele intrebari: daca ii spun, risc sa daunez cuplului? Daca ii spun, o fac ca sa scap de povara? Daca ii spun, inseamna ca sunt egoist/ sau chiar sadic/a? Ar prefera ea/el sa nu stie ce doresc sa ii spun? Daca raspunsul la aceste intrebari este “DA”, atunci ar fi bine sa te abtii de la marturisiri.

Secretele pot avea un impact major asupra unei relatii, deci trebuie ales si modul in care sunt impartasite. Exista secrete care atunci cand sunt rostite, nu numai ca nu il consoleaza pe cel care marturiseste, dar il impovareaza si pe celalalt cu o greutate pe care putin stiu sa o gestioneze. In aceste cazuri, recomandat ar fi ca persoana care are un secret, sa apeleze la terapie. Aici ne referim la persoanele care sunt victime ale unor abuzuri, violuri etc. Prin terapie aceste secrete sunt digerate, asimilate, reconstituite, iar impartasirea lor cu partenerul de cuplu se poate transforma intr-o dovada de incredere, intimitate care ii leaga pe cei doi, si nu o povara toxica.

Trebuie sa ne amintim mereu ca intr-o relatie sanatoasa, unde empatia, increderea reciproca si comunicarea sunt bune, nu exista rost de secrete. Atunci cand sunt secrete, trebuie sa ne amintim ca orice om greseste, si ca trebuie sa fim iertatori si sa il intelegem pe celalalt.

Secretul relatiei extraconjugale

Atunci cand ne confruntam cu o relatie extraconjugala si fara implicare afectiva care ar putea ameninta cuplul, nu e tocmai indicat sa dezvaluim secretul. Marturisirea unei aventuri fara niciun viitor poate ruina cuplul, insa pastrarea secretului poate aduce beneficii. Cum? Atunci cand o persoana are o relatie extraconjugala, poate realiza ce fel de relatie speciala are acasa si cat de mult inseamna pt ea. Insa trebuie sa fim atente si la motivul din care s-a ajuns la aventura. Imi amintesc ca un prieten mi-a spus exact acelasi lucru: se afla intr-o relatie de 3 ani cu partenera lui, dar ca s-a intamplat sa o insele.

Explicatia lui a fost ca era nemultumit de anumite aspecte, si ca de fiecare data cand a facut-o, si-a dat seama ce are acasa si ca merita sa lupte in continuare pentru ea. Faptul ca s-a culcat cu altele nu a insemnat ca a iubit-o pe ea mai putin. Multe dintre noi nu am fi de acord cu un astfel de comportament pentru ca reprezinta o incalcare a increderii, a fidelitatii si a loialitatii, insa pentru ei a mers.

Secrete inocente

O alta prietena a mea a spus ca a avea un secret fata de partenerul ei pentru ea inseamna sa se afle intr-un fel de complicitate cu ea. Nu de multe ori s-a intamplat sa plece mai devreme de la parintii ei ca sa se vada cu mine sau cu alta prietena de-a noastra si nu i-a spus partenerului ei. In alte dati, cand a scapat mai devreme de la birou, a dat o fuga prin magazine sa vada ce si-ar mai putea cumpara atunci cand va lua salariul. Nu sunt secrete fatale, ci sunt inocente, dar care o fac pe ea sa se simta mai bine, sa se simta ca si cum are o relatie speciala cu ea. Desigur, nu se gandeste niciodata sa mearga mai departe si sa faca lucruri grave care ar putea sa le afecteze relatia.

In alte cuvinte, secretele sunt bune dar pot fi si foarte rele. Important este sa avem respect fata de noi, fata de partenerul nostru si atunci vom stii care este limita secretelor noastre.

http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/10141/familie-este-bine-sau-nu-sa-avem-secrete.html