Poate ca in relatiile de cuplu teama de intimitate are cel mai
greu cuvant de spus. Obisnuiti cu atatea armuri pe care le caram cu noi zi dupa
zi, traim frici ingrozitoare la gandul ca ne-am putea simti mai usori cu cateva
tone doar prin simplul fapt de a renunta la aceste echipamente de protectie,
macar in relatie cu persoana pe care am ales-o pentru a ne impartasi viata.
Vise fara glas, nevoi neexprimate, ganduri simtite si traite dar
niciodata impartasite…toate se evapora intr-un spatiu comun al nespusului
dintre cei doi. Iar acest nespus poate deveni nemilos intr-o zi si poate pune
stapanire si pe ultima farama de comunicare de la suflet la suflet, pe ultima
sfortare plapanda de a ajunge la inima celuilalt. Insa, poate ca nici atunci nu
e prea tarziu. Poate ca nici in al noulea ceas nu e imposibil sa strabatem
miile de kilometri care par a sta intre noi si inima partenerului nostru.
Iata un exemplu despre care am citit zilele trecute:
Un barbat avea o sotie si doi copii pe care ii iubea foarte
mult. Era insa profund nesatisfacut de intimitatea fizica din cuplu. Atunci
cand a incercat sa vorbeasca cu sotia despre acest subiect, reactia ei l-a
facut sa se simta dispretuit si rusinat. Astfel, si-a gasit o iubita cu care a
simtit implinirea intimitatii fizice. In schimb, a inceput sa se simta vinovat
si a incercat de multe ori sa incheie relatia cu ea. Ar fi preferat sa poata
vorbi deschis cu sotia despre sentimentele lui. Insa de fiecare data cand
deschidea subiectul, ea il ridiculiza. Parea imposibil pentru el sa depaseasca
aceasta situatie. Desi parea evident pentru el ca sotia lui ar fi trebuit sa
stie despre aventura, ea nu ii punea niciun fel de intrebari legat de asta.
Exista multe moduri de a privi aceasta situatie. Putem sa acuzam
barbatul ca a dezamagit si s-a comportat dezonorant. Sau ne putem uita la el
intr-un fel mai putin acuzator si putem aprecia faptul ca a tinut cont de
propriile nevoi. Am putea sa-i sugeram exercitii pentru a-si dezvolta stima de
sine si a-si reduce vina. Am putea sa-l indemnam sa se gandeasca la motivul
pentru care tine neaparat sa-i spuna sotiei despre aventura lui, din moment ce
ea nu vrea sa stie. Insa daca ne concentram intr-o astfel de situatie pe ceea
ce se petrece cu adevarat in suflet, lucrurile pot lua o turnura diferita.
De exemplu, sa presupunem ca acest barbat isi cerceteaza mai
intai dorinta de intimitate si motivul pentru care nu se simte capabil sa
vorbeasca cu sotia depre nemultumirea lui. Ii devine clar ca el si sotia lui au
creat in primii ani de relatie un angajament nespus, dar trainic, de a nu vorbi
despre lucruri care le pot ameninta linistea aparenta. Si-a creat despre sotia
lui imaginea cuiva care nu vrea sa stie nimic si si-a adjudecat, in relatie cu
ea, rolul persoanei ale carei dorinte nu sunt importante – situatie care repeta
modul in care se simtea in relatie cu mama sa. Sotia si-a creat despre sot
imaginea unei persoane cu multe cerinte si nevoi, avand despre ea insasi
parerea ca este mult prea mica si prea slaba pentru a le indeplini – ca o
repetare a modului in care s-a experimentat pe sine insasi in relatie cu tatal
ei. Cand acesti doi oameni vorbeau despre relatia lor, se refereau, in primul
rand, la sistemul de constrangeri continut in aceste imagini interne ale unuia
despre celalalt, si la angajamentele nespuse pe care le-au facut, in relatia
lor, pe baza acestor imagini. Imaginea fiecaruia despre celalalt a contribuit
la formarea asteptarilor si a comportamentului lor unui fata de celalalt.
Din persectiva procesului de a ajunge la intimitatea adevarata,
exemplul nostru poate avea un final fericit. Daca cei doi reusesc sa ajunga
la intimitatea de a vorbi unui cu celalalt, de a descoperi cat de gresite sunt
imaginile pe care fiecare le are despre celalalt, in ciuda tuturor anilor
traiti impreuna si a dragostei impartasite, atunci relatia poate avea sansa sa
ajunga la un stadiu profund si autentic. In prima faza, pare ca barbatul
este persecutorul, din moment ce el este cel care are aventura si ii este
necredincios sotiei. Insa, daca sotia gaseste puterea de a se uita cu
sinceritate in sufletul ei, poate vedea ca si ea a fost un persecutor la randul
ei si ca, intr-un anumit mod, si ea a fost necredincioasa. Impatasind poate
aceeasi reticenta ca mama si bunica fata de manifestarea feminitatii si
manifestand aceleasi inhibitii ca si ele referitor la intimitatea sexuala,
poate ca nu a fost niciodata total disponibila pentru sotul ei. Nu a fost cu
adevarat capabila sa se deschida total si autentic. Si nu i-a spus niciodata
sotului ei despre aceasta dorinta de a se deschide mai mult. Nici nu i-a dat
prin cap ca asta ar putea fi ceva la care sa poata lucra impreuna, ca prieteni.
In familia ei nu exista niciun model deacest fel. La inceputul relatiei, cand
sotul ei i-a oferit sprijinul pentru o astfel de colaborare, ea nu a inteles
cea vrut el si a crezut ca el isi doreste ceva ce ea nu poate oferi.
Asadar, ce putem face pentru a practica mai mult intimitatea? Primul pas pe
aceasta cale este sa ne antrenam astfel incat sa devenim constienti de
obstacolele in calea intimitatii. Asta inseamna sa fim capabili sa ne uitam la
ce se intampla in relatie fara judecata, fara autojudecata, dincolo de bine si
de rau.
Nu inseamna ca lucrurile vor fi mai usoare, insa poate aduce o
mare deschidere a sufletului si poate contribui la crearea unui spatiu interior
al cuplului. Multe cupluri dezvolta abilitati de recunoastere a tiparelor si de
identificare a comportamentelor inconstiente. Atunci putem observa tendinta
inconstienta de a-l modela pe partener intr-un anumit fel si putem simti
durerea atunci cand partenerul nu se comporta asa cum vrem noi. Multi pot
incepe sa observe cum incearca sa se modeleze pe sine intr-o anumita directie
in incercarea de a fi iubitori si placuti. Uneori, descopera ca incearca sa-l
modeleze pe partener intr-o directie nedorita initial.
Oare de ce incercam sa ne modelam partenerul intr-un mod pe care
nu il dorim, de fapt? O posibila explicatie este pentru ca tindem sa cream
dragoste intr-o forma pe care o cunoastem din copilarie. Modelam relatia
prezenta la modul inconstient astfel incat sa o putem experimenta intr-un mod
care ne este familiar. Si suntem dispusi mai degraba sa acceptam nemultumirile
si suferinta drept rezultat, decat sa tradam loialitatea fata de familia de
origine.
Un alt pas catre intimitate este dialogul. Daca vrem sa ne
eliberam de obiceiurile noastre avem nevoie de prieteni, oameni in care avem
suficienta incredere si care ne pot ajuta sa identificam perceptiile si
credintele noastre. Avem nevoie de suport pentru a afla care sunt obiceiurile
si care este adevarul. Ce poate fi mai folositor decat faptul ca ambii
parteneri din relatie sunt angajati in observarea serioasa a propriilor tipare?
Cine ne poate ajuta mai mult sa ne uitam la obiceiurile noastre din copilarie
decat mama si tatal copiilor nostri? In cine putem avea mai mare incredere
decat in partenerul nostru?
Dupa ce cuplul a pasit pe aceasta cale, problemele de cuplu nu
mai sunt doar simple amenintari; ele pot fi privite ca ocazii reale pentru a
petrece timp, impreuna, in spatiul deschis al sufletului.
Poate ca pare imposibil pentru multi sa ajunga la acest fel de
intimitate. Unii poate ca nu sunt interesati, iar pentru altii pretul care trebuie
platit poate parea urias. Uneori, a ne analiza propriile obiceiuri si a ne
expune propriile vulnerabilitati in fata celorlalti ne creeaza o panica atat de
mare incat schimbarea pare imposibila.
In egala masura, ar fi un mare pacat sa murim inainte de a
experimenta dragostea de cuplu din perspectiva intimitatii adevarate. Prin
intimitatea autentica putem fi, in acelasi timp, atat noi insine in intregime
cat si parte inseparabila a altei persoane, deci a intregului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu