Femei ranite, vieti neimplinite: vindecarea ranii colective feminine

Ceea ce de multe ori nu realizam, noi ca femei, este faptul ca problema centrala legata de asumarea puterii feminine tine de perpetuarea si nevindecarea autentica a ranii colective a feminitatii.

Dificultatile si provocarile dintre mame si fiice sunt raspandite pe scara larga, insa nu se vorbeste despre ele. Taboo-ul de a vorbi despre durerea feminina colectiva este ceea ce tine lucrurile pe loc, ascunse in umbra, lipsite de recunoastere colectiva.

Despre femei si rana lor feminina

Rana feminina este durerea de a fi femeie, transmisa din generatie in generatie de acele femei apartinand culturii patriarhale. In jurul acestei rani s-au format mecanisme disfunctionale de coping care sunt folosite de femei pentru a procesa acea durere.

Rana colectiva feminina include sentimente de:

§  Comparatie: a nu te simti suficient de buna

§  Rusine: un sentiment consecvent ca este ceva in neregula cu tine

§  Atenuare: sentimentul ca trebuie sa ramai mica ca sa fii iubita

§  Sentiment persistent de vinovatie doar pentru ca vrei mai mult decat ai in momentul prezent

Rana colectiva feminina se manifesta astfel:

§  A nu fi complet tu insati pentru ca nu vrei sa-i ameninti pe ceilalti cu valoarea ta

§  A avea toleranta mare fata de tratamentele proaste din partea celorlalti

§  Competitie cu alte femei

§  Auto-sabotaj

§  A fi rigida si dominatoare

§  Probleme de alimentatie, depresie si adictii

In cultura patriarhala, majoritatea dintre femei sunt conditionate sa se gandeasca la ele insele ca mai putin decat sunt si nemeritand ceea ce merita cu adevarat. Sentimentul acestor femei cum ca sunt mai putin decat sunt de fapt a fost internalizat si transmis de la o generatie la alta.

Atmosfera culturala a oprimarii feminine le pune pe fiicele acestor femei intr-o postura de duplicitate interna.

Mai simplu, daca o fiica internalizeaza credintele inconstiente ale mamei (o forma subtila de a spune “Nu sunt suficient de buna”) atunci are aprobarea mamei, dar se tradeaza pe sine si propriul potential.

Daca insa fiica nu internalizeaza credintele inconstiente ale mamei sub forma de limitari, ci isi afirma propria putere si potentialul sau, devine foarte constienta de faptul ca mama sa poate vedea acest lucru, la nivel inconstient, ca pe o amenintare personala. Fiica unei astfel de femei nu vrea sa riste sa piarda dragostea si aprobarea mamei, astfel incat internalizarea acestor credinte limitative si inconstiente constituie o forma de loialitate si de supravietuire emotionala pentru fiica.

De aceea, fiica acestei femei poate simti ca e periculos pentru ea sa-si atinga intregul sau potential feminin, pentru ca asta inseamna sa riste respingere din partea mamei.

Asta pentru ca fiica poate simti, la nivel inconstient, ca a-si lua intreaga sa putere poate sa starneasca in mama sentimente de furie si de tristete pentru ca a trebuit sa renunte la parti din sine in propria viata. Compasiunea pentru mama, dorinta de a-i face pe plac si frica de conflict o pot convinge pe fiica ca e mai bine sa-si micsoreze puterea si sa ramana mica.

O obiectie comuna la a privi in fata rana feminina este “Lasa trecutul sa fie trecut.”Insa nu scapam niciodata de trecut si nici nu-l putem ingropa. Pentru ca el traieste in prezentul nostru, in obstacolele si provocarile carora le facem fata in fiecare zi. Daca noi ca femei evitam sa privim in fata durerea asociata cu una din relatiile fundamentale ale vietii noastre, relatia cu mama, pierdem o oportunitate majora de a descoperi adevarul a ceea ce suntem si de a trai autentic si cu bucurie in acel adevar.

Stereotipuri care perpetueaza rana colectiva feminina:

§  “Priveste la tot ceea ce a facut mama pentru tine” (din partea altor oameni)

§  “Mama a sacrificat atat de mult pentru mine. Ar fi egoist sa fac ceea ce ea nu a putut sa faca. Nu vreau sa o fac sa se simta prost.”

§  “Ii datorez loialitate mamei, indiferent ce se intampla. Daca o supar, va crede ca nu o valorizez. “

Fiica poate sa simta frica in legatura cu indeplinirea potentialului pe care o asociaza cu frica de a-si lasa in urma mama. Ii este frica ca mama se va simti amenintata de visele si ambitiile sale. Poate simti din partea mamei invidie si furie. Toate aceste aspecte sunt inconstiente si nerecunoscute in mod deschis, nevorbindu-se despre ele  in cadrul relatiei mama-fiica.

E imposibil sa nu fi simtit, macar o data, ca femei, durerea pe care o poarta mamele noastre in sufletul lor. Si e imposibil sa nu ne fi blamat, macar o data, pentru acea durere. Acolo se afla sursa vinovatiei pe care o simtim.

Acest lucru are sens cand luam in considerare dezvoltarea cognitiva limitata a unui copil, care se vede pe sine ca o cauza a tuturor lucrurilor. Daca nu ne adresam acestei credinte constiente ca adulti, putem sa ne invartim in jurul ei o viata si sa continuam sa ne limitam pe noi insine, in dezvoltarea noastra.

Adevarul este ca niciun copil nu poate sa isi salveaza mama.

Niciun sacrificiu pe care o fiica il face in numele mamei sale nu va fi suficient ca sa compensese pentru pretul mare pe care mama l-a platit sau pentru pierderile pe care le-a suferit ea pe parcursul anilor, prin faptul de a fi mama si femeie in aceasta cultura.

Si cu toate astea, acest lucru il  fac multe femei pentru mamele lor foarte devreme in copilarie: in mod inconstient, iau decizia sa nu-si abandoneze sau sa-si tradeze mamele devenind femei de succes, destepte si care se bucura din plin de viata. Este o decizie luata din dragoste, loialitate si dintr-o nevoie reala de aprobare si suport emotional pentru mama.

Multi dintre noi confunda loialitatea fata de mama cu loialitatea fata de ranile ei. Aceste dinamici sunt inconstiente si opereaza pe o linie continua. Chiar si relatiile mama/fiica cele mai sanatoase si suportive, pot prezenta  aceasta dinamica pana la un anumit grad, prin insasi calitatea de a fi femei in aceasta societate. Pentru fiicele care au mame cu problem serioase (adictii, probleme mentale), impactul unei asemenea dinamici poate fi chiar daunator.

Mamele trebuie sa-si asume responsabilitatea de a-si jeli pierderile. A fi mama in societatea noastra este incredibil de dificil. Am auzit multe femei zicand: “Nimeni nu-ti spune cat de greu este” sau “Nimic nu te pregateste pentru atunci cand ajungi acasa cu copilul si realizezi ce trebuie sa faci”. In cultura noastra, suntem duri cu mamele si le oferim putin sprijin.

 Mesajele nerostite ale societatii catre acele femei care sunt si mame: 

§  Daca maternitatea e dificila, e doar din vina voastra.

§  Sa va fie rusine ca nu sunteti superfemei.

§  Exista mame cu stofa de mama, pentru care a fi mama e usor. Daca nu esti una din ele, e ceva profund gresit cu tine.

§  Ar trebui sa fii capabila sa gestionezi totul usor: sa ai copii bine crescuti, sa fii atractiva sexual, sa ai o cariera de succes si o casnicie solida.

Pentru mamele care au sacrificat atat de mult ca sa aiba copii in cultura noastra, poate sa para ca o respingere personala faptul ca copilul tau iti depaseste visele pe care le credeai posibile sau nu pentru tine. Poate exista permanent un sentiment al faptului ca ti se datoreaza reusita copilului iar nevoia de a fi validate de copii poate sa actioneze pe ascuns, constituind o forma foarte subtila de manipulare.

Aceasta dinamica poate duce la faptul ca urmatoarea generatie de fiice vor ramane mici si nu-si vor atinge potentialul, astfel incat mamele lor sa poata continua sa se simta validate si afirmate in identitatea lor de mame- o identitate pentru care multe au sacrificat atat de mult si au primit atat de putin suport si recunoastere in schimb.

Mamele pot sa proiecteze la nivel inconstient furie profunda catre copiii lor, in moduri subtile.Aceasta furie nu este indreptata de fapt catre copii, in realitate. Ci catre societatea patriarhala care le cere femeilor sa se sacrifice si sa se epuizeze in numele realizarii de a fi mama.

Iar pentru copilul care are nevoie de mama sa, a se sacrifica din dorinta de a-i usura durerea mamei este adesea o decizie inconstienta luata foarte devreme in viata si neluata in seama drept o cauza serioasa pentru problemele sale decat mult mai tarziu in viata, ca adult.

Rana feminina colectiva s-a perpetuat pentru ca nu a existat un loc suficient de sigur pentru mame sa-si proceseze furia legata de sacrificiile pe care societatea le-a cerut de la ele. Si pentru ca fiicele inca se tem, la nivel inconstient, de respingere din partea mamelor lor, pentru ca  ele au ales sa nu faca aceleasi sacrificii ca generatiile anterioare.

In societatea noastra, nu exista un loc sigur in care mamele sa-si poata exprima furia. Asa ca totul se revarsa, la nivel inconstient, asupra copiilor.  Fiica devine tinta furiei mamei, pentru ca fiica nu a trebuit sa cedeze din propria fiinta pentru a fi mama. Tanara fiica ii poate reaminti mamei de potentialul sau neexploatat. Si daca fiica se simte suficient de increzatoare ca sa respinga unele din “mandatele patriarhale” pe care mama a trebuit sa le inghita, atunci ea poate deveni cu mult usurinta un declansator pentru furia inconstienta a mamei.

Desigur insa ca multe femei isi doresc tot ceea ce e mai bun pentru fiicele lor. Cu toate acesta insa, daca o mama nu si-a privit durerea si nu a facut pace cu sacrificiile pe care a trebuit sa le faca, atunci sprijinul ei pentru fiica ei va fi amestecat cu mesaje subliminale care vor insufla in sufletul fiicei, la nivel subtil, rusinea, vinovatia si obligatia de a face lucrurile intr-un anumit mod.

Calea prin care mama poate evita sa-si indrepte furia catre fiica sa si sa inceteze transmita rana sa feminina este una singura: aceea de a purta doliu pentru toate pierderile pe care le-a suferit in viata sa. In plus, mama ar trebui sa se asigure ca nu se bazeaza pe fiica sa ca principala sursa de suport emotional.

Mamele trebuie sa jeleasca lucrurile pe care le-au pierdut, lucrurile pe care si le-au dorit si nu le vor avea niciodata, lucrurile pe care nu le pot avea nici prin copiii lor. Trebuie sa jeleasca, in fond, intreaga nedreptate a situatiei. Oricat de nedreapta este situatia insa, nu este responsabilitatea fiicei sa ispaseasca pentru pierderile mamei sau sa se simta obligata sa se sacrifice intr-un anumit fel. E nevoie de multa putere si integritate din partea mamelor pentru a face asta. Si e nevoie de sprijin in acest proces.

Mamele isi elibereaza fiicele atunci cand isi proceseaza in mod constient durerea, fara sa o mai transmita. In acest mod, mamele isi elibereaza fetele sa-si urmeze visele fara vinovatie, rusine si simt al obligatiei.

Atunci cand mamele provoaca involuntar in fiicele lor sentimentul de responsabilitate pentru ceea ce au pierdut in viata lor personala, se creeaza un amestec disfunctional, care intareste sentimentul fiicei conform caruia ea nu este demna de visele sale. Acest lucru sprijina perspectiva fetei, conform careia durerea mamei trebuie sa fie cumva si din vina ei. Iar acest lucru o poate invalida in foarte multe feluri.

Pentru fiicele care au crescut in cultura patriarhala, exista un sentiment puternic de a trebui sa aleaga intre asumarea puterea personala si a fi iubite.

Multe fiice aleg sa fie iubite in loc sa aleaga puterea lor personala, pentru ca exista undeva sentimentul inconstient ca a a-ti lua in stapanire puterea poate cauza o pierdere a dragostei din partea unor persoane importante din viata, in special din partea mamelor. Asa ca femeile raman mici si neimplinite, dand mai departe rana colectiva feminine generatiei urmatoare.

Exista in inconstientul fiecarei femei un sentiment nedefinit, insa puternic cum ca a-ti lua puterea in stapanire va face rau relatiilor tale. Iar femeile sunt invatate sa-si valorizeze relatiile mai presus de orice. Asa ca ajungem sa tanjim dupa firimituri de relatii, in timp ce sufletele noastre tanjesc profund dupa implinirea potentialului nostru. Dar adevarul este ca relatiile noastre nu pot niciodata substitui foamea de a ne trai vietile complet si pe deplin.

Dinamica de putere din cadrul relatiei mama/fiica este un subiect taboo si este subiectul cheie si problema esentiala de la baza ranii colective feminine.

Mult din aceasta dinamica merge in spate, aflandu-si sursa in multitudinea de stereotipuri si taboo-uri despre maternitate din cultura noastra:

§  Mamele sunt intotdeauna hranitoare si iubitoare.

§  Mamele nu ar trebui sa aiba niciodata sentimente de furie si resentimente fata de fiicele sale.

§  Mamele si fiicele trebuie sa fie cele mai bune prietene.

Stereotipul “Toate mamele ar trebui sa fie iubitoare tot timpul” le rapeste mamelor umanitatea. Pentru ca femeilor nu le este data permisiunea sa fie fiinte omenesti complete, societatea se simte justificata in a nu oferi respect complet, suport si resurse mamelor.

Adevarul este ca si mamele sunt fiinte omenesti si toate mamele au momente in care nu sunt iubitoare. Si este adevarat si faptul ca exista mame care nu sunt iubitoare in majoritatea timpului, fie din cauza adictiilor, a problemelor mentale sau a altor probleme. Pana cand nu suntem capabilisa privim in fata aceste realitati inconfortabile, rana feminina va ramane in umbra si va continua sa fie predata generatiilor urmatoare.

Cu totii avem valorile patriarhatului in noi, pana la un punct. A trebuit sa le ingeram ca sa putem supravietui in aceasta cultura. Cand vom fi pregatiti sa le confruntam complet in noi insine, le putem confrunta si in ceilalti, inclusiv in mamele noastre. Aceasta poate fi insa una din cele mai dureroase situatii pe care le avem de privit in fata. Dar daca nu suntem dornici sa mergem acolo, sa ne adresam ranii feminine, vom plati un pret foarte mare pentru iluzia pacii si a puterii.

Care este costul nevindecarii ranii feminine?

Costul nevindecarii acestei rani in viata noastra, a femeilor, poate fi urmatorul:

§  Un sentiment persistent ca “Este ceva in neregula cu mine.”

§  Nu-ti indeplinesti potentialul din frica de esec si de dezaprobare.

§  Ai granite instabile si un sentiment neclar in legatura cu cine esti.

§  Nu te simti demna si capabila de a crea ceea ce-ti doresti cu adevarat.

§  Nu te simti suficient de sigura sa dai glas adevarului tau personal.

§  Iti aranjezi viata in jurul “sa nu cumva sa scuturam barca” .

§  Te auto-sabotezi cand te apropii de ceva important pentru tine.

§  Iti doresti inconstient permisiunea mamei sau aprobarea inainte de a-ti lua viata in maini.

Care este relatia intre rana feminina si divinul feminin?

Exista multe discutii in zilele noastre despre incorporarea divinului feminin si a fi o femeie trezita. Dar realitatea este ca nu putem fi un container puternic pentru divinul feminin, daca nu am adresat locuri din noi in care ne-am simtit pedepsite si in exil fata de femininul din noi.

Prima intalnire cu Zeita feminina a fost cu mamele noastre. Pana cand vom avea curajul sa spargem taboo-ul si sa facem fata durerii pe care am experimentat-o in relatie cu mamele noastre, divinul feminin va fi o alta forma de poveste: fantezia de a fi salvata de o mama care nu mai vine. Asta ne pastreaza in imaturitate spirituala.

Trebuie sa separam mama reala de arhetipul mamei, pentru a fi purtatori autentici ai acestei energii. Trebuie sa deconstruim structurile defecte din noi, inainte de a construi structuri noi care sa mentina energia noua. Daca nu facem acest lucru, vom ramane blocate intr-o prapastie in care puterea noastra se va diminua si singura solutie care pare sa aiba sens va fi sa ne blamam pe noi insine.

Daca evitam sa devenim constiente de impactul complet al durerii mamelor noastre in viata noastra, la un anumit nivel, ramanem copii.

A ajunge in posesia puterii noastre feminine ne cere sa privim la relatia cu mama si sa avem curajul sa separam credintele noastre individuale, valorile si gandurile noastre de credintele, valorile si gandurile ei.Cere sa simtim jalea de a fi trebuit sa fim martore la durerea pe care mamele noastre au indurat-o si sa procesam durerea noastra legitima pe care am indurat-o ca rezultat al acestui proces. Este foarte provocator si greu, dar este inceputul unei libertati reale.

Din momentul in care ne permitem sa simtim durerea, putem incepe sa o transformam iar aceasta va inceta sa ne creeze obstacole in viata noastra.

Ce se intampla cand femeia isi vindeca rana feminina colectiva?

Atunci cand vindecam rana colectiva, dinamica de putere este rezolvata, pentru ca femeile nu-si mai cer una alteia sa ramana mici pentru a-si alina durerea. Durerea de a trai in patriarhat inceteaza sa mai fie un taboo. Nu trebuie sa pretindem si sa ne ascundem in spatele mastilor false, care ne ascund durerea dincolo de o fatada pe care o afisam. Durerea poate fi vazuta ca legitima, imbratisata, procesata, integrata si transformata in intelepciune si putere.

Pe masura ce femeile proceseaza durerea ranii colective feminine, putem crea locuri sigure in care femeile sa-si exprime adevarul durerii si sa primeasca suportul de care au nevoie. Mamele si fiicele pot sa comunice unele cu altele, fara frica ca adevarul sentimentelor lor va rupe relatia.

Durerea nu mai are nevoie sa intre in umbra, acolo unde se manifesta ca manipulare, competitie si ura de sine. Durerea noastra poate fi jelita complet astfel incat poate deveni dragoste, o dragoste care se manifesta sub forma de suport pentru celalalt si de auto-acceptare profunda, eliberandu-ne sa fim complet autentici, creativi si complet impliniti.

Cand vindecam rana feminina, incepem sa intelegem impactul coplesitor al starii de bine a mamei asupra vietii copilului, in special in copilaria timpurie cand copilul si mama sunt o unitate. Mamele creeaza baza a cine vom deveni: credintele noastre sunt credintele ei si obiceiurile noastre sunt obiceiurile ei. Unele din ele sunt inconstiente si fundamentale, abia perceptibile la nivel constient.

Rana feminina nu este despre mama. Este despre a te imbratisa pe tine si darurile tale fara rusine si fara vinovatie.

Ne adresam ranii feminine pentru ca este o parte importanta a implinirii de sine, care inseamna sa spunem “Da” femeilor puternice care suntem chemate sa devenim. A vindeca rana feminina este despre a onora fundatia pe care mamele noastre ne-au oferit-o, astfel incat sa ne concentram complet asupra crearii vietilor unice pe care ni le dorim in mod autentic si despre care stim ca suntem capabile sa le cream.

Beneficiile vindecarii ranii feminine:

§  A deveni mai flexibile si pricepute in manuirea emotiilor. A le vedea ca pe o sursa de intelepciune si informatii.

§  A avea granite sanatoase care sprijina actualizarea celei mai bune versiuni a sinelui tau

§  A dezvolta o mama interioara solida care ofera dragoste neconditionata, suport si confort copilului tau interior

§  A te vedea pe tine ca fiind competenta. A simti ca totul este posibil, a fi deschis catre miracole si lucruri bune

§  A fi in contact constant cu bunatatea ta interioara si cu abilitatea de a aduce acea bunatate in tot ceea ce faci

§  Compasiune profunda pentru tine insati si ceilalti oameni

§  A nu te lua pe tine insati prea in serios. A nu avea nevoie de validare externa pentru a simti ca esti ok. A nu avea nevoie sa arati ce stii tu.

§  A avea incredere ca viata iti va aduce ceea ce ai nevoie

§  A te simti in siguranta in propria piele si a avea libertatea de a fi tu insuti

Pe masura ce ne angajam in procesul de vindecare, indepartam incet ceata proiectiilor care ne mentin blocati si incepem sa vedem mai clar, sa ne apreciem si sa ne iubim pe noi insine. Nu mai purtam povara durerii mamei noastre si nu mai ramanem mici, prin urmare.

Putem sa iesim in evidenta cu incredere in propriile noastre vieti, cu energia si vitalitatea de a crea ceea ce dorim fara vina sau vinovatie, ci cu pasiune, putere, bucurie, incredere si dragoste.

Pentru fiecare om, prima rana a inimii sale este conectata de mama sa. Si prin procesul de vindecare a ranii, inimile noastre vor trece de la un stadiu de aparare si frica la un nou nivel de dragoste si putere, care ne conecteaza cu inima divina a vietii insasi.

Din acel punct incolo, suntem conectati cu inima colectiva care traieste in toate fiintele, suntem purtatori si transmitatori ai compasiunii adevarate de care lumea are nevoie. In acel fel, rana feminina este o oportunitate si o initiere in divinul feminin.

De aceea este atat de crucial pentru femei sa vindece rana feminina: vindecarea ta personala si reconectarea cu inima vietii, a femininului, afecteaza intregul si sprijina toata evolutia colectiva.

Sursa: http://womboflight.com/