Ori de câte ori întâlnim iubirea pură,
fără condiţii, ceva din sufletele noastre se schimbă. E ca şi cum încă o floare
ar înflori pe tija cu multe inflorescenţe a sufletului nostru.
Cum este să iubeşti fără condiţii?
Să nu ai aşteptări,adică orice ar face
acea fiinţă să înţelegi, din perspectiva ei – poate că ceva ce te surprinde
să-i fi fost provocat de o frică, de o durere veche, de un fel de a reacţiona
ce nu corespunde cu tiparele tale, de o nelinişte, de o nevoie, de
necunoaşterea de sine.
Să continui să o
iubeşti, indiferent de cum se transformă relaţia voastră, căci iubirea nu
este condiţionată nici de limitările fizice, ori temporale, nici de
constrângeri, de convingeri exterioare.
Să te bucuri de
iubirea pe care o simţi tu, şi să nu condiţionezi ce simţi de ceea
ce simte fiinţa pe care o iubeşti. Iubirea este a ta, este în sufletul tău, nu
este ce primeşti de la alţii.
Să ştii că iubirea
este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate
simţi, nu o poate trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe.
Să uiţi tot ce ai
învăţat de la cei care nu ştiu cum e să iubească fără condiţii, şi ţi-au transmis
sistemele lor, părerile lor, fricile, durerile, suferinţele, tiparele lor.
Să poţi vedea sufletul
celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute ale
personalităţii lui.
Să stai în tăcere,fără să ceri, fără să aştepţi
nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că împărtăşeşti, că Dumnezeu te
binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu acel dar.
Să nu aştepţi nimic ca
recompensă, ca şi cum ţi s-ar cuveni pentru ceea ce simţi, pentru ceea ce faci, pentru
ceea ce eşti.
Să te bucuri de
nemurirea sentimentului tău de iubire, fiindcă ştii că este
adevărata bogăţie a sufletului tău.
Să trăieşti starea de
iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină emite raze.
Să ştii că iubirea e
totul, e mai presus de orice alt sentiment, oricât de puternic şi de dominant ţi
s-ar părea acel sentiment.
Să nu judeci, fiindcă iubirea
eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să îi vezi
aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun.
Să fii iubire, aşa cum sufletul tău
este iubire.
Sursa: aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu