Kim Eng – un articol foarte important: Cum sa ne crestem copiii

Starea noastra naturala este iubirea. Si ar trebui sa ne asteptam: copiii vin in aceasta lume anticipand iubirea. Dar, din nefericire, multi copii nu se nasc in familii care demonstreaza dragostea neconditionata, ci in loc de aceasta, o dragoste din care rezida multa durere. Este o familie pe care eu o numesc „suflete ranite”.

·        
Pentru a intelege mai bine ideile enuntate de Kim Eng, este necesara o clarificare. Ca invatatoare spirituala, Kim Eng se refera la starea de Fiinta din noi si nu doar la latura sociala a existentei umane, care ne cere dezvoltarea unor anumite abilitati de comuniune si de trai. Conectarea cu Fiinta si in acelasi timp constientizarea acestei conexiuni cat si observarea multidimensionalitatii fiintei umane, ca un intreg, reprezinta insa adevarata revelatie a tuturor traditiilor spirituale.

In ultimele cateva decade, in domeniul psihologiei au fost facute numeroase studii cu privire la acest stadiu de dezvoltare umana.

Psihologul Ovidiu Brazdau explica in termeni de specialitate, in articolul Dezvoltare personala si trezirea interioara, o perspectiva psihologica post-conventionala: Un element esential pentru intelegerea experientei constiente este ideea ca omul contine mai multe sisteme. Mintea este un astel de sistem, emotiile sunt un astfel de sistem. Dar mai este un sistem, in general abordat cu reverenta in traditiile spirituale, descris ca fiind pura constienta, constienta cosmica, constienta fundamentala, pure awareness.

·         „Cand vorbeste despre fiinta si constientizarea ei, Kim Eng se refera la capacitatea de a observa intregul sistem psihologic ca un sistem, si experimentarea a ceva ce este dincolo de corp, minte si emotii. Aceasta etapa depinde de activarea abilitatii de a fi prezent aici-acum, de a fi constient de prezent, dincolo de perceptii, emotii, ganduri.” (O. Brazdau)

Kim Eng - Cum sa crestem copiii nostri

Starea noastra naturala este iubirea, spune Kim Eng. Si ar trebui sa ne asteptam: copiii vin in aceasta lume anticipand iubirea. Dar, din nefericire, multi copii nu se nasc in familii care demonstreaza dragostea neconditionata, ci in loc de aceasta, o dragoste din care rezida multa durere. Este o familie pe care eu o numesc „suflete ranite”.

Cand noi insine suntem raniti, crestem copii raniti. Un pasaj din Vechiul Testament spune ca pacatele tatalui vor fi transmise din generatie in generatie (Exodul 20:05). Pana cand nu ne trezim si nu experimentam starea noastra naturala de iubire, continuam sa perpetuam lipsa noastra de constientizare catre copiii nostri, catre familiile noastre, catre prieteni si colegi de serviciu. In alte cuvinte, cu cat suntem mai raniti, cu atat mai multa suferinta cauzam noua si celorlalti.

Suntem fiinte umane. Aceasta implica, asa cum spune si Eckhart Tolle, ca sunt doua dimensiuni in noi insine: umanul si Fiinta. Dimensiunea umana este compusa din corpul fizic si de mintea conditionata, plus emotiile care le acompaniaza. Cu toate acestea, fara constiinta prezentei – care este dimensiunea Fiintei – umanitatea noastra asuma o complexitate care cu rapiditate devine disfunctionala. In acest mod, un ego supra-dimensionat se dezvolta si umbreste FIINTA si creeaza senzatia falsa de identitate.

Dimensiunea Fiintei este fara de forma. Poate ca o denumim spirit, constiinta sau constientizare. Sa crestem copii constienti inseamna sa fim constienti noi insine, ca si parinti. Si iata, acestea ar fi, in opinia mea, doua aspecte ale parentingului: dezvoltarea umana si manifestarea Fiintei. Sa ii spui copilului sa isi faca curat in camera, sa isi faca temele, sa il ajuti la teme si sa ii raspunzi la intrebarile pe care ti le adreseaza in functie de abiltatea ta… toate acestea tin de dimensiunea dezvoltarii umane a copilului tau.

Umanul, pe care il mai putem denumi si „a face” este desigur, necesar, dar el singur nu poate duce la o fericire adevarata si de durata, fara identificarea Fiintei din noi insine, adica realizarea a ceea ce esti cu adevarat, a esentei tale.

Atunci cand uitam cine suntem, si oamenii din jurul nostru uita cine sunt, cum sa ne asteptam ca ai nostri copii sa isi aminteasca cine sunt? Este vital sa ne amintim noua insine si copiilor nostri cine sunt in adancul inimii lor. Iata o modalitate prin care iti poti ajuta copilul sa ramana in conexiune cu Fiinta: fa o plimbare in natura si experimenteaza deplin aceasta, impreuna cu copilul tau. Respira aerul, miroase aromele, asculta sunetele si fii in natura, fara sa iti etichetezi perceptiile. Esenta naturii este in acelasi timp esenta a ceea ce suntem noi – Fiinta din noi.

De cele mai multe ori, interactionam cu copiii doar la nivel uman, mai degraba decat la nivelul constiintei. Aceasta lipsa de Fiinta creeaza separari viitoare de natura lor adevarata, carora ei nu ii pot da sens. Cand realizam ca umanul si Fiinta sunt unul si acelasi lucru, relatia cu copiii nostri se schimba. Daca realizam ca destinul lor primordial este inflorirea Fiintei din ei, dezvoltarea lor umana este pusa in locul potrivit, ca o necesitate, dar ca un aspect secundar pentru maturizarea lor.

***
Kim Eng este invatatoare spirituala, si facilitatoare a programului Prezenta prin miscare. Invataturile ei privesc transformarea constientei prin integrarea corpului, a mintii si a spiritului. (Eseul lui Kim Eng via http://communicate.eckharttolle.com)

Si o poezie pe aceasta tema:

Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut

Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut
Sau nu ne vad.
E lumea in care te simti infrigurat si adesea trist, cu lacrimi care siroiesc neintrerupt pe obraji,
Lacrimi uscandu-se si mai apoi reimprospatandu-se, lasand poteci miniaturale ce par vesnice.
E lumea in care cauti un strop de iubire.
In toti, in tot si in toate.
E lumea in care cauti cu inima ca o vrabiuta speriata, caldura primordiala a Universului,
caldura de dinaintea nasterii.
Si linistea, si increderea ca esti
Si e bine.
Iar suferinta asta trece prin noi.
Generatii si generatii de oameni care s-au simtit
Neiubiti. Ne-existati. Invizibili.
Nu cred in vina,
E doar un fel de a fi al Omenirii.

Ce frumos ar fi daca am reusi sa ne vedem,
Unii pe altii…
ca fiinte depline.
Ce sarbatoare ar fi
Atunci cand parintii nostri ar putea sa renunte, macar pentru o clipa,
La propria drama perpetuata in gene,
Sa renunte la neiubirea din ei,
IUBIND
Pe copiii lor………. (C.S.)

http://www.garbo.ro/