“Două tipuri de afinitate profundă sunt necesare pentru o relaţie
conştientă. Primul este conexiunea inimii – acea prezenţă
pură, deschisă, fiinţă faţă de altă fiinţă – pe care o simţim cel mai viu
atunci când suntem îndrăgostiţi.
Un indicator de încredere al conexiunii inimii este acea senzaţie de
căldură, de împlinire hrănitoare pe care o simţim în prezenţa unei alte
persoane.
Conexiunea inimii este un tip universal de iubire, pe care o putem resimţi
faţă de orice om faţă de care suntem deschişi, chiar şi faţă de un
trecător.
Cu toate acestea, ea nu are legătură cu atracţia specială pe care o simţim
faţă de anumite persoane, cu care rezonăm profund, indefinibil. Acesta este un semn de alt gen de afinitate, pe
care o putem numi conexiunea sufletului.
Conexiunea sufletului este rezonanţa dintre două persoane care reacţionează
la frumuseţea esenţială a naturii celuilalt, dincolo de faţade, şi care se
conectează la acest nivel mai profund. Această recunoaştere mutuală oferă
catalizatorul pentru o alchimie puternică.
Este o alianţă sacră care are ca scop să-i ajute pe ambii parteneri să-şi
descopere şi să-şi realizeze cele mai profunde capacităţi.
În timp ce conexiunea inimii ne permite să îi apreciem pe cei pe care-i
iubim aşa cum sunt ei, conexiunea sufletului deschide o nouă dimensiune – îi
vedem şi îi iubim pentru ceea ce ar putea să fie şi pentru ceea
ce am putea să devenim noi sub influenţa lor. Asta înseamnă să
recunoaştem că ambii avem un rol important de jucat în a ne ajuta reciproc să
devenim pe deplin ceea ce suntem.
Cineva care ne iubeşte poate vedea adesea potenţialul sufletului nostru mai
clar decât îl putem vedea noi. Atunci când se întâmplă aşa ceva, efectul este
unul de catalizator. Aceasta invită, încurajează părţi adormite, nedezvoltate
din noi să iasă la suprafaţă şi să se manifeste.
Într-adevăr, suntem cel mai adesea atraşi de cei care simţim că ne vor face
"să trăim şi să murim cu mai mare intensitate...Sufletele pereche se
recunosc unul pe altul", aşa cum spunea scriitoarea franceză Suzanne
Lilar. O conexiune a sufletului nu numai că ne inspiră să ne extindem, dar ne
şi obligă să înfruntăm ceea ce stă în calea expansiunii.
Sufletul, în sensul în care folosesc
eu cuvântul, nu este menit a indica o entitate metafizică care trăieşte în mod
misterios în trupul nostru, ci un mod unic, individual pe care fiinţa noastră
îl manifestă în noi, prin noi, ca noi.
Sufletul este un mod de
a vorbi despre elementul uman din noi – acea sensibilitate vie care curge adânc
în noi, adesea resimţită ca un mod fluid, dar definit de a fi noi
înşine, un sentiment de interiorizare. Aşa cum spunea Rumi, poetul
Sufi, sufletul este "o bucurie atunci când simţim bunătatea, plânsul când
suntem răniţi, o conştiinţă mai mare".
Atunci când ne vedem pe noi, ca identitate fixă – "Sunt o persoană
fericită... O persoană tristă... Un căutător al lumii spirituale... Un
supravieţuitor" – ne raportăm la noi indirect, printr-un concept de sine.
Aceste este falsul eu, o imagine mentală a noastră, bazată pe experienţă.
Dar în momentele în care suntem în legătură cu sufletul, noi ne vedem pe
noi ca această fiinţă care trăieşte în acest moment.
Aceasta este adevărata ta individualitate, modul nostru
particular de a fi, care ne permite să ne conectăm la particularitatea unei
alte persoane.
Atunci când inima noastră este deschisă, putem iubi pe oricine la fel, dar
atunci când sufletul nostru este implicat, iubim această persoană
aşa cum nu mai iubim pe nimeni. Atunci când iubiţii se întâlnesc la acest
nivel, vechile lor identităţi pălesc şi ei devin mai prezenţi ca Eu şi Tu.
Munca sufletului presupune spargerea cochiliilor identităţilor condiţionate
care ne închid seminţele potenţialului şi ararea şi cultivarea terenului
umanităţii noastre profunde, pentru ca aceste seminţe să poată înflori şi apoi
să devină fructe.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu