Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

29 august 2012

Libertatea emotionala: Poti sa iubesti a fi tu?


 
"Viata este plina cu oportunitati prin intermediul carora inveti despre libertatea emotionala. Fiecare succes. Fiecare durere. Fiecare inima franta. Fiecare pierdere. Fiecare castig. Iar felul in care te transporti pe tine insati prin aceste incercari determina cat esti de liber".- Judith Orlof

“Un om care este propriul stapan poate pune capat unei suferinte la fel de usor cum poate da nastere unei placeri. Nu vreau sa fiu la mila emotiilor mele. Vreau sa le folosesc, sa ma bucur de ele, sa le domin.” - Oscar Wilde

Nu este usor sa fii liber din punct de vedere emotional. Pentru ca libertatea emotionala face apel la autocontrol. Pentru ca nu este usor sa nu te lasi dominat cand circumstantele par a fi create astfel incat sa te lasi dominat. Nu este usor sa nu te lasi influentat de abuzurile verbale, de pretentii si autopretentii desprinse de realitate. Nu este usor sa nu-ti schimbi starea de dispozitie in functie de starile de dispozitie ale celorlalti. Nu este usor sa nu urmezi cursul raului sis a spui ca nu vrei sa fii manios cand toata lumea in jurul tau mugeste de manie si nervi. Nu este usor sa incetezi sa manipulezi daca ti se pare ca ai cu adevarat nevoie de ceva. Nu este usor sa nu te lasi manipulat daca se face apel la simpatie si ratiune, la vinovatie si lanturile cu care te leaga obligatiile.

Libertatea emotionala inseamna a merge complet pe mana emotiilor tale, fara a deveni o victima a lor. Fiecare dintre noi poate alege libertatea emotionala. Putem simti pozitiv si putem invinge emotiile nocive. Este timpul sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simtim si sa oprim din a simti ceva negativ, daca constientizam ca acel ceva ne face rau emotional. Libertatea emotionala nu este gratuita. Ea ne parvine cu mult efort, bunavointa si dorinta personala de a ne vindeca emotional. Libertatea emotionala este echivalenta cu ingroparea emotiilor neplacute, cu eliberarea sentimentului de invinovatire a celorlalti si autoinvinovatirii, cu vindecarea obsesiilor, cu lasarea in urma a obiceiurilor si a constrangerilor, cu spulberarea dorintei de a a te identifica cu cineva, cu ruperea de dependenta si autodistrugere, cu renuntarea la criticism, cu ruperea de cerintele absurde ale celor din jurul tau.

Este adevarat ca nu ne putem schimba emotiile sau controla in totalitate. Este adevarat ca infaptuim gest de curaj si nebunie minunata sa indraznim sa le rupem din radacina pe cele fatale, nefaste. Este adevarat ca dam nastere unor acte care incurajeaza viata si capacitatea de a fi atunci cand scoatem la lumina emotii frumoase. Este adevarat ca risti sa fii aratat cu degetul daca emani lumina intr-o lume intunecata, daca esti fericit in timp ce toata lumea din jurul tau e trista. Este adevarat ca ne este frica de simtire, ca ne este teama de emotii. Cui nu-i este teama ca ar putea pierde controlul? Cui nu-i este teama ca ar putea simti durerea? Din nou?... Cui ii este usor sa traiasca la unison cu emotiile tale daca am fost crescuti invatand ca a simti prea mult este un lucru rau si ca emotiile trebuie ascunse? Cui nu ii este frica sa mai simta daca in ziua de astazi nici nu mai stim ceea ce simtim cu adevarat? Dar nu ati observat ce fiinte frumoase si superbe suntem atunci cand simtim frumos si superb?

Nu ati observat ca cei care detin libertatea emotionala si sunt capabili sa se elibereze de emotii sunt mai luminosi si degaja mai multa energie interioara? Nu ati observat ca cei care sunt maniosi, invidiosi sau condusi de dorinta de razbunare au un nivel scazut de energie? Nu ati observat ca atunci cand suntem fericiti si impacati cu noi simtim ca avem energie pentru tot si toate? Ca putem gandi mai clar si mai coerent? Ca suntem prezenti la ceea ce ni se intampla, ca suntem implicati in propria viata? De ce sa nu simtim daca pentru asta am fost nascuti? De ce… daca asta ne particularizeaza si ne face unici? Daca doar astfel suntem vii si splendizi? De ce sa nu fim frumosi? De ce sa nu fim noi?

Judith Orloff: Libertatea emotionala

“Viata este plina cu oportunitati prin intermediul carora inveti despre libertatea emotionala. Fiecare succes. Fiecare durere. Fiecare inima franta. Fiecare pierdere. Fiecare castig. Iar felul in care te transporti pe tine insati prin aceste intrari determina cat esti de liber”.- Judith Orloff: "Emotional Freedom. Liberate Yourself from Negative Emotions and Transform Your Life"

“Emotiile au de asemenea un limbaj intuitiv care implora sa fie decodat in trupurile noastre”, spune autoarea Judith Orloff. Emotiile au control asupra gandirii, asupra actiunilor si comportamentului nostru, ba chiar si asupra trupului. De unde stii ca te incearca o emotie puternica? Oare nu pentru ca o resimti in tot trupul tau, pentru ca domina fiecare particica din tine? Emotiile nu trebuie ignorate niciodata. Cele negative trebuie tratate si vindecate, cele pozitive trebuie eliberate.

Ca sa iti castigi libertatea emotionala nu inseamna ca nu trebuie sa mai simti, nu inseamna ca nu trebuie sa nu mai ai emotii. Libertatea emotionala inseamna sa stii in ce modalitate iti exprimi emotiile, cand sa le exprimi. Ai libertatea de a alege sa iti exprimi doar emotiile cele mai bune. Nu trebuie nici sa trecem la extrema cealalta si sa ne lasam total in voia emotiilor noastre. Nu putem fi intotdeauna la mila a ceea ce ne iese in cale. Nu ne putem trai existentele reactionand la fiecare lucru cu care interactionam. Nu trebuie sa ne simtim neputinciosi emotional si purtati de valurile acestea mari de emotii, sentimente, angoase, frici, dureri, nelinisti sau sensibilitati. Printre emotiile noastre, trebuie sa ne simtim ca pestele in apa. Sa inotam in marea lor, dupa voia noastra.

Experientele emotionale puternice pot deveni experiente spirituale intense. Suferintele, pierderile, atacurile de panica, deprimarea, depresia sau sentimentul de singuratate -acestea sunt experiente prin care fiecare poate deveni erou in propria viata, spune autoarea. Facandu-le fata putem invata sa ne folosim emotiile pentru a deveni mai puternici. De asemenea, sustine Judith Orloff, ca sa experimentezi libertatea emotionala, este necesar sa intelegi cele patru componente de baza ale emotiilor: biologia lor, spiritualitatea, energia si psihologia.

“Vad emotiile negative intr-un mod netraditional: emotiile te obliga sa treci printr-o experienta similara celei in care urci un munte. Emotiile negative sunt forme ale intunericului care exista in fiecare din noi. Nu trebuie sa lasam umbrele sa ne doboare. Ideea de a merge tot inainte, catre partea luminoasa din noi, este cu siguranta un lucru exceptional, frumos. Este important sa luam atitudine impotriva partilor negative care se gasesc in fiecare dintre noi”.

“(…) Cred ca emotiile (chiar si cele devastatoare precum depresia) vin la noi pentru a ne trezi spiritual. Fiecare emotie este un imbold pentru noi pentru a intra mai mult in legatura cu inimile noastre. Libertatea emotionala ne permite sa vedem dezamagirile si respingerile ca pe o oportunitate de a creste mai puternic si mai luminos. Ne ajuta sa ne acceptam dezamagirile ca o oportunitate de a ne trata pe noi insine cu compasiune, de a ne pastra inimile deschise, de a aplica iubirea de sine. Despre acest lucru este de fapt libertatea emotionala. Despre cum te uiti la dezmagire si sa vezi cum, datorita ei, cresti si mergi mai departe.” (traducere dintr-un interviu pe care psihologul l-a acordat Barbarei Stahura).

http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/8038/Libertatea-emotionala-Poti-sa-iubesti-a-fi-tu.html

 

Vointa, forta care invinge imposibilul





Vointa, forta care invinge imposibilul, cea care te sustine in alegerea si hotararea faptelor, are nevoie de "tine" sa-ti doresti mai mult, si mai mult! Astfel poti avea totul... trebuie doar sa stii cum vrei sa fii, sa devii, sa-ti visezi schimbarea si sa-ti construiesti planul schimbarii.

Vointa, forta care invinge imposibilul, cea care te sustine in alegerea si hotararea faptelor, are nevoie de “tine” sa-ti doresti mai mult, si mai mult! Astfel poti avea totul…trebuie doar sa stii cum vrei sa fii, sa devii, sa-ti visezi schimbarea si sa-ti construiesti planul schimbarii.

De multe ori ne gasim motivatii exterioare pentru a merge mai departe, ne agatam de orice “semn” care sa ne trezeasca resursele interioare si ne intrebam cum unii oameni au ajuns la cote inalte de succes personal plecand natang in viata. Au invatat veselia, dragostea, increderea in sine si au luptat cu frustrarea, dezamagirea si ingrijorarea. Au reusit pentru ca au avut vointa si-au dorit mai mult si si-au urmat calea cu pasiune.

Vointa presupune sa-ti doresti si mai mult apreciind ce au realizat in trecut!

Povestea celui care si-a propus sa cucereasca, sa-si atinga idealul si apoi nu a mai putut face nimic…poate fi soarta celui care a renuntat sa-si mai doreasca. Dorinta, motivatia de succes au fost sustinute de vointa, iar fascinatia succesului a “omorat” vointa si, pentru ca cele mai multe povesti au un final fericit, acel om isi revine, se ridica din nou pentru ca simte iar o dorinta si o forta care-l impinge sa creeze din nou. Aceasta forta poarta numele de vointa, acea printesa razboinica ce-si intareste si amplifica forta doar in lupta.

Secretul oricarui succes exterior este dorinta si vointa. Trebuie sa stii ce vrei, sa simti aceasta profund si sa crezi. Pasiune, credinta si vointa inseamna putere! Trebuie doar sa continui sa simti si sa actionezi pentru ceea ce vrei, iar “faptele” exterioare vor raspunde la vointa ta. Cand iti exersezi vointa actionand pentru a-ti satisface dorintele, aceasta devine mai puternica. Cu cat insisti mai mult cu atat mai mult crezi si cu atat mai mult simti.

Ai nevoie sa-ti proiectezi visul, sa-ti doresti sa ti se indeplineasca si, in acest mod, vei avea incredere ca izbanda e a ta.

Vointa nu vine singura, are cateva rude: dorinta, gandirea si increderea in tine!

Chiar daca atunci cand te canalizezi pe obiectivul propus apar piedici, amanari, frustrari sau chiar obstacole de neinvins, cu rabdare si insistenta vointa te impinge sa cuceresti, ea te ajuta sa mergi pana la capat, sa depasesti momentele de criza, te determina sa-ti spui in forul tau interior: TREBUIE, VREAU, IMI DORESC mai mult!

Poti crea ceea ce vrei daca ti-ai pregatit armele de lupta: pasiunea, perseverenta, increderea ca esti puternic. Astfel, asumarea unui risc presupune devotament si staruinta, credinta in tine si posibilitatea de a obtine ce doresti.

Trebuie sa stii exact ceea ce vrei si sa simti ca poti!

Sa stii ca vrei cu adevarat nu este asa de usor. Exista multe cai prin care suntem distrasi de la adevaratele noastre dorinte. Cateodata este dureros sa simtim ce vrem cu adevarat si ce credem ca niciodata nu vom avea. Frica este obstacolul major al vointei, ea nu ne mai da voie sa simtim ceea ce vrem si, de multe ori, vine din insuccesele trecutului.

Daca ne luptam cu ea, invatam sa depasim sentimentele de parasire, esec si neputinta, putem sa depasim momentele de renuntare.

Atunci cand ramai prins in nehotarare, cand iti pierzi puterea interioara, perseverenta si directia nu vei gasi forta de a te implica in propria viata. Te agati fals de altii pentru a schimba gandul sau a sti ceea ce-ti doresti. Vointa ta este prea slaba pentru a lua o hotarare, forta cuvantului si-a pierdut importanta.

Cauza principala a nehotararii o constituie descurajarea, dezamagirile care te tin blocat in iluzia neputintei si insuccesului din trecut.

Lipsa vointei inseamna valorizarea exagerata a insuccesului din trecut!

Sunt multe situatii in viata cand rezultatul e derizoriu, cand putem spune “am gresit!”, insa la fel de adevarat e si faptul ca insuccesul isi are radacinile in ceilalti sau in circumstantele momentului respectiv, insa ni-l asumam pe deplin si astfel vom prefera rolul de spectator pentru a evita posibilitatea unui nou esec.

O greseala este mai valoroasa decat pasivitatea!

Nu putem sti daca ceva merge pana cand nu incercam, etapa cu etapa pana la Marea Victorie. Daca ne urmam telul credem in ceea ce facem si ne infrangem descurajarea.

Vointa inseamna sa crezi ca poti!

Succesul are la baza perseverenta si increderea in fortele proprii, increderea ca poti decide, ca ai dreptul sa iei cat mai multe hotarari. Insa, pentru ca hotararea sa fie “cea mai buna” are nevoie de timp, asa, pentru a dospi…, iar rezultatul, indiferent care va fi el inseamna vointa exercitata. Greselile de astazi pot fi mai tarziu o solutie buna, sau este decizia din acel moment, cea pentru care esti pregatit sa infrunti consecintele.

Tine-ti promisiunile!

Cand reusesti sa respecti termenul, sa faci lucrurile asa cum ti le-ai propus inseamna ca ai puterea (vointa) de succes. Fiecare promisiune indeplinita iti intareste vointa. Daca ai promis, insa nu-ti mai doresti acel lucru, i-ati promisiunea inapoi, decat dezamagire mai bine puterea de a recunoaste ca nu mai vrei.

Nu mai amana!

Calculeaza-ti timpul necesar pentru a stii cum sa te dozezi. Nu exagera cu termene foarte scurte, nu prelungi niciodata! Ceea ce e prea aproape sau prea departe nu e realizabil.

Amanam cand:
- avem gresita impresie ca suntem pregatiti suficient;
- nu vrem cu adevarat acel lucru, sau nu il mai consideram necesar.

Tema pentru acasa:

Aminteste-ti un moment important din viata ta cand ai fi vrut sa ai mai multa vointa. Noteaza-ti sentimentul, emotiile, trairile pe care le-ai avut in acele momente.
Te-ai simtit neputincios?
Te-ai simtit descurajat?
Te-ai simtit fara valoare, dezamagit?
Crezi ca sunt definitorii pentru personalitatea ta? Poti fi altfel?
Exploreaza-ti resursele, cauta in tine si vei gasi!

Forta in gandire, determinare, echilibru, capacitatea de a rezolva sarcini diferite rapid si bine, succes in realizarea obiectivelor, dinamism, privirea ferma, vocea puternica, marinimia si generozitatea, fermitatea sunt doar cateva din indicatori omului cu o foarte mare putere a vointei.

1. Sa-ti doresti mai mult, sa cresti si sa evoluezi. Munca, tenacitatea, interesul si atentia, rabdarea si perseverenta, credinta si increderea in sine inseamna vointa.
2. Exerseaza-ti vointa in functie de capacitatile tale, altfel vei fi descurajat. Alege cateva actiuni, dar indeplineste-le cu perseverenta!
3. Nu te gandi prea mult fara sa iei o hotarare ferma. Gandeste-te corect catva timp si apoi ia o decizie.
4. Nu te focaliza doar asupra esecurilor, defectelor si gerselilor personale. Ele vor fi uitate daca vei cauta sa extragi ceea ce este mai bun din toate lucrurile si situatiile.
5. Fii atent la ce seintampla in tine si in jurul tau! Vei vedea mai clar drumul ce trebuie uramt!
6. Nu te descuraja, cauta-ti resursele si energia latenta, da-i drumul!
7. Fii rabdator! Dumnezeu a facut lumea in 7 zile.
8. Educa-ti simturile si intuitia. Mareste-ti forta.
9. Noteaza-ti succesul si etapele bune, tine un jurnal al momentelor dificile, ale acelor de glorie. Vei sti ce anume din tine te-a adus aici!
10. Vointa are nevoie de gandire clara, de o motivatie interioara si de multa pasiune!

Autor: Dr. Mirela Zivari

http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/7961/Vointa-forta-care-invinge-imposibilul.html

 

De ce si cum iubim?


 
Pentru majoritatea cercetatorilor, emotiile desemneaza stari afective temporare induse de diverse cauze identificabile in spatiu si timp. Exista doua mari categorii de emotii: cele de baza sau universale (frica, bucuria surpriza, furia – numarul lor nu trece de zece) si cele mixte, care rezulta din combinarea celor dintai.

In sens extins, emotiile sunt evenimente sau stari din viata afectiva care presupun un ansamblu de trairi psihice specifice insotite de manifestari fiziologice si comportamentale.

Emotiile se inscriu in clasa mai cuprinzatoare a afectelor, termen care acopera intreaga gama a trairilor sufletesti. Afectele de durata, legate mai degraba de relatii decat de evenimente, sunt denumite sentimente.

Marile sentimente - Dragostea

In categoria marilor sentimente se inscriu prietenia si dragostea. Ambele se bazeaza pe o interdependenta relationala, dar difera prin modul in care se instaleaza si evolueaza.

In ceea ce priveste originea si modelul relatiei dintre sexe, avem de-a face cu o “disputa” intre psihanalistul Freud si etologul Eibl-Eibesfeldt. Primul considera ca legatura afectiva dintre mama si copil are la baza pulsiunea sexuala, in timp ce pentru al doilea relatia parentala este cea care determina si modeleaza comportamentele erotice de mai tarziu.

Este deja indubitabil ca sarutul s-a nascut din comportamentul de hranire gura la gura. La bosmiani si papuasi copiii erau hraniti cu mancare premasticata. Mamele din regiunile Padurea Neagra si Schleswig-Holstein continua si astazi aceasta practica “primitiva”.

Teza derivarii sarutului uman din comportamentul parental este sustinuta si de obiceiul transferarii unui obiect din gura in timpul sarutului dintre indragostiti (odinioara bucati de rasina la tinerii tirolezi din Hinterzillerthal, azi bomboane sau guma).

Daca originea sentimentului de dragoste este in comportamentul parental care inspira o stare de liniste, pace si armonia, procesul de indragostire este de cele mai multe ori fulgerator, simptomul caracteristic reprezentandu-l o tensionare brusca, ce da nastere unei stari de alerta erotica. Aceasta prima faza este cea mai pasionala.

Ipostaza indragostirii presupune 5 trasaturi comune dupa cum urmeaza:

• prezenta obsesiva a imaginii partenerului in gandurile persoanei indragostite

• idealizarea partenerului

• atractia fizica

• dificultatea de a suporta conflictele, despartirile sau absentele

• dorinta vie ca sentimentele sa fie reciproce

Mai departe, sentimentul dragostei poate evolua in directii diferite.

Se intampla, destul de frecvent, ca el sa se stinga rapid (acest fenomen este plastic descris prin formula “focului de paie”).

Relatia amoroasa dureaza o bucata de vreme, dar, treptat, interesul initial se poate diminua si cei doi descopera ca au prea putine puncte comune. Daca in euforia inceputului orice diferenta era privita drept indiciul unei fericite complementaritati, exact aceleasi deosebiri ajung sa fie considerate incompatibilitati.

Exista si varianta transformarii pasiunii in prietenie.

Evolutia sentimentului depinde de conceptia despre dragoste a persoanelor implicate. Astfel, putem vorbi despre 6 tipuri principale de iubiri desemnate prin tot atatia termeni sugestivi preluati din limbile latina si greaca:

LUDUS
Este felul de a iubi al celor care trateaza dragostea drept un joc. Ei se indragostesc frecvent, dar probabil ca nu izbutesc sa se ataseze mai profund, preferand sa “zboare din floare in floare”.

STORGE
Acest termen este grecesc si intelesul sau se apropie de cuvantul romanesc “tandrete”. Dragostea de acest tip se aseamana cel mai mult cu prietenia. Ea se naste incet si evolueaza usor, partenerii devenind tot mai legati unul de celalalt o data cu trecerea vremii. Daca ambii parteneri iubesc in stil storge, legatura lor va deveni indestructibila

MANIA
Mania este o dragoste obsesiva in care crizele de gelozie alterneaza cu accesele pasionale. Se crede ca mania ii caracterizeaza pe oamenii care nu au suficienta incredere in propria persoana.

PRAGMA
Pragma este si ea iubire si presupune un atasament sincer fata de partener, insa (constient sau nu), perechea se alege dintre persoanele a caror companie poate oferi diverse avantaje.

EROS
Interesul celui care iubeste in acest mod se indreapta prioritar catre calitatile fizice ale celui iubit. Frumusetea este valorizata in dauna insusirilor sufletesti sau intelectuale, deoarece dragostea e conceputa ca o sursa de satisfactii senzuale. Eros-ul se construieste pe un substrat narcisist.

AGAPE
Agape este dragostea total altruista, straina de orice interes si dispusa la orice sacrificiu. Aceasta dragoste nu urmareste nici macar rasplata reciprocitatii.

In definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina – lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. – Mihail Drumes


 

 

Legea insuficientei in iubire: Greu de cucerit, greu de pastrat, USOR DE CONTINUAT


 
Legea insuficientei aduce prospetime si vitalitate intr-o relatie, antreneaza si pune sentimentele in miscare. O persoana sigura pe ea, lasand impresia ca nu are nevoie de nimeni pentru a fi fericita, este atragatoare si susceptibila de a fi cucerita/ recucerita.

“Nimeni nu isi doreste lucrurile pe care le poate obtine usor, insa ceea ce este interzis este tentant” – Ovidius

L-ai cucerit, te-a cucerit, ritualurile de seductie s-au incheiat, jocul de-a cine pe cine alearga ca sa prinda nu-si mai are rostul. Vanatul a ajuns pe masa vanatorului, vanatorul priveste mandru catre vanatul sau, vanatul zambeste tantos vanatorului sau. Crezi ca totul a fost consumat. Toate cartile au fost aruncate pe masa. Ti-a aflat slabiciunea. A descoperit de mult timp calcaiul lui Ahile. Stie ca il iubesti. Nu mai are rost sa te prefaci ca nu iti doresti sa dai fuga in bratele lui cand de-abia astepti sa te sufoce. Nu mai are rost sa te prefaci ca esti indiferenta si nepasatoare caci iubirea ti se citeste pe fata de la o posta.

Sinceritatea si dezvaluirea totala fac parte acum din noua ta viata. Sigur, o sa intrebi.. daca iubim sincer, de ce sa ne mai invartim dupa deget si sa nu dezbracam unii pe altii de viclesuguri si tertipuri? Este destul de greu sa fii vulnerabil. Nu ar fi mai usor daca oamenii ar fi mai sinceri si ar spune deschis ceea ce simt si isi doresc unii de la ceilalti? De ce sa nu-i spui iubirii de zeci de mii de ori ca e frumoasa daca este frumoasa? Pentru ca noi, oamenii, indiferent de cat de puternice si intense ar fi sentimentele noastre, avem tendinta de a ne satura repede de tot ce inseamna prea mult. Pentru ca jocul seductiei si al cuceririi nu se termina odata cu asumarea angajamentului.

Vanatul trebuie recucerit din cand in cand. Pasiunea, pentru a fi mentinuta vie si neobosita de-a lungul unei relatii, nu trebuie sa inseamne lasarea garzii in jos sau renuntarea totala la starea de alerta. Te-ai plictisi, s-ar plictisi, v-ati plictisi daca relatia voastra s-ar afla intr-un acelasi status quo dintotdeauna. Daca vei fi intotdeauna accesibila pentru persoana de langa tine, fara sa spui niciodata ‘nu’, ‘nu stiu’, ‘nu pot’, entuziasmul partenerului de-a te avea langa el se va diminua cu timpul. Va fi de la sine inteles ca te va avea intotdeauna langa el, ca vei fi mereu disponibila pentru el. Te vei intreba din nou: si ce ar fi gresit? Poate ca este ceva gresit. Este posibil ca la un moment dat viata in doi sa devina previzibila si predictibila. Ar putea interveni monotonia. Pasivitatea. Blazarea. Cu timpul si indiferenta. Poate ca de aceea nu este tocmai o idee machievelica si eronata introducerea minima a elementului “nesiguranta” in relatia ta. Poate ca un strop de “pericol” in orizontul relatiei tale ar aprinde din nou scanteile. Poate ca nu ar fi tocmai gresit daca te-ai intoarce la jocul inaccesibilitatii pe care il puneai in scena la inceput. Opteaza insa pentru o versiune mai su btila a inaccesibilitatii.

Legea insuficientei in psihologie: Jocul de-a indisponibilitatea in relatiile de iubire

Exista insa o lege nescrisa si veche de cand lumea, aplicabila de secole relatiilor interumane. Ce-i prea mult oboseste. Plictiseste. Te face sa tanjesti dupa un ceva mai diferit, mai acatari, mai nu stiu cum. Cum ar spune romanul, la un moment dat, ti se uraste si de prea mult bine. Tot ce este in surplus sau in abundenta risca sa cada in paragina neaprecierii sau a nerecunostintei. Ce-i in minus si nu se afla in permanenta la dispozitie devine apreciat, dorit, considerat pretios.

Uite asa, incredibil, dar adevarat, se poate intampla ca oferind prea multa iubire, sa o pui in situatia neplacuta de a nu fi apreciata. Exista o lege ascunsa a cuplului conform careia nu este bine sa fii intotdeauna disponibila pentru persoana iubita. Din cand in cand este bine ca pamantul sa nu se mai invarta in jurul persoanei iubite, din cand in cand este bine sa ai si alte lucruri extrem de importante de facut si de una singura, cu prietenii, nu doar alaturi de persoana iubita. Din cand in cand, poti naste si cateva motive ca sa tragi chiulul din iubire. Chiar daca nu le ai, chiar daca nu le vezi, chiar daca nu exista, poti gasi cateva motive care sa iti permita sa absentezi din jocul total si complet al iubirii.

Oamenii au tendinta de a acorda o valoare speciala acelor lucruri care au o disponibilitate limitata. Jocul inaccesibilitatii presupune renuntarea la rutina. Nimeni nu isi doreste cu adevarat o persoana care este vesnic accesibila si disponibila. Femeile, spre exemplu, vor prefera relatiile in care vad provocari in locul unor relatii cu barbati care sunt intotdeauna disponibili pentru ele. De regula, barbatii intra in jocul indisponibilitatii pentru a parea mai siguri pe ei, mai interesanti. Femeile joaca jocul inaccesibilitatii pentru a cuceri, invaluindu-si prezenta in mister. In perioada de debut a relatiilor, multe femei joaca acest rol pentru a evita aparenta “disperarii”.

Jocul de-a persoana care se lasa greu cucerita poate deveni periculos daca intreci masura cu el. Daca intri prea mult in joc de la primele intalniri si te cufunzi totalmente in pielea personajului, risti sa fii considerata imatura sau indiferenta. In loc sa obtii efectul scontat, poti provoca la randul tau o atitudine similara. Comportamentul tau poate fi perceput drept dezinteres sau siretlnic ieftin, iar cucerirea ta o pierdere de timp. Daca depasesti limita si intreci pragul, ai putea fi caracterizata drept “rece” sau total inaccesibila. Seducatorul tau ar putea pleca in cautarea unei alte cuceriri sau a unor semnale pozitive de aprobare a tacticii sale de cucerire. La un moment dat trebuie sa stii sa te opresti din a fi greu de cucerit. Si cand te-ai oprit prea mult sa apesi butonul din nou. De asemenea, multi spun ca acest joc de-a “sunt disponibil/ nu mai sunt disponibil” este potrivit mai ales pe scena cuceririlor si ca odata ce relatia avanseaza, acest joc ar trebui sa inceteze. Oare?

Pentru a nu le lasa sa-si dea duhul pe patul plictiselii, pasiunea si iubirea in cuplu trebuie mentinute in stare alerta. Fii flexibila si chiar daca te-ai declarat oficial cucerita, nu lasa aceasta impresie intotdeauna. Lasa-l sa ajunga usor la tine si fii accesibila de cele mai multe ori. Insa din cand in cand fii inaccesibila. Fa bulbuci intr-un pahar cu apa, insa nu crea valuri uriase. Creeaza o oarecare distanta fata de partener fara sa te distantezi realmente de el. Nu uita ca scopul final este apropierea, sa-l faci sa isi doreasca sa se apropie mai mult de tine. Poti sa-i faci pe plac, insa nu in maniera in care isi doreste. Initiaza actul sexual nu atunci cand devine previzibil, ci atunci cand se asteapta mai putin. Nimeni nu spune ca este gresit sa-i lasi impresia ca vei face asa cum isi doreste el. Nu sterge semnele de intrebare din mintea lui. Fa-l sa inteleaga ca nu va primi toate raspunsurile deodata. Ii vei starni curiozitatea si interesul. Va cauta sa-si potoleasca curiozitatea.

Jocul inaccesibilitatii aduce prospetime si vitalitate intr-o relatie, antreneaza si pune sentimentele si inima in miscare. O persoana sigura pe ea, lasand impresia ca nu are nevoie de nimeni pentru a fi fericita, este atragatoare. Atunci cand priveste obiectiv o persoana si nu te implici emotional prea mult, nu ai asteptari nerealiste de la persoana respectiva. Nu te minti singura in privinta sentimentelor sale. Nu te agati de ea si nici nu te comporti cu ea ca si cum ar fi sfarsitul universului daca renunta la tine. Perspectivele nu se sterg in orizontul tau. Nu accepti acele lucruri pe care nu le-ai accepta sub nicio forma. Nu incerci sa justifici slabiciunile si defectele si sa ierti cu usurinta greselile daca de fapt sunt de tinut minte. Aceasta atitudine atrage, provoaca, te face sa pari mai atractiva. Acum partenerul de viata vrea sa te cucereasca si sa te castige din nou.


 

Despre cei care iubesc gresit: Tipologia dependentilor de iubire


 
Susan Peabody identifica mai multe tipologii ale dependentilor de iubire: dependentul obsesiv, dependentul codependent, dependentul de relatii, dependentul narcisist, dependentul ambivalent.

Suntem neputinciosi in fata iubirii atunci cand o intelegem sau o simtim intr-un mod gresit. Iubirea ne poate duce spre cai gresite si deformate. In loc sa aduca fericire, implinire, iubire, relatiile in care intram ne pot aduce nefericire, frustare si nemultumire. In loc sa fie o realitate, iubirea poate fi o simpla iluzie sau un vis fara speranta. Atunci cand este prea multa, iubirea se poate transforma usor in dependenta.

Susan Peabody este autor al cartii “Arta schimbarii: Secretul tau catre o viata mai buna”, dar si al cartii “Dependenta de iubire: Cum sa depasesti obsesia si dependenta in relatii”. Autoarea este cea care a introdus pentru prima oara termenul de LAA (Love Addicts Anonymous). Susan Peabody este specialist si consultant in relatii, scriitor si profesor, cu o experienta de 26 de ani in relatii, iubire si dependenta de iubire. Dependenta de iubire poate lua mai multe forme. O persoana poate fi in mai multe feluri dependenta de iubire. Susan Peabody identifica mai multe tipologii ale dependentilor de iubire: dependentul obsesiv, dependentul codependent, dependentul de relatii, dependentul narcisist, dependentul ambivalent, dependentul sabotor, dependentul de iubire neimpartasita, seducatorul care seduce si pleaca, dependentul de aventuri romantice. Aceste tipologii, spune autoarea, se pot combina, se pot suprapune sau se pot combina cu alte probleme comportamentale. Important este sa le identifici, sa le tratezi si sa nu le lasi sa se transforme in iubire nociva. Iata care sunt aceste categorii in viziunea autoarei:

Dependentul Obsesiv – TE IUBESC. NU POT SA TE LAS SA PLECI

Dependentul obsesiv nu stie, nu poate si nu vrea. Nu isi poate lasa partenerul sa iasa din relatia cu el chiar daca acesta nu este disponibil din punct de vedere sexual sau emotional, chiar daca refuza angajamentul, este distant, abuziv, dominant, egoist, incapabil sa comunice sau sa ofere afectiune, chiar are in vedere doar propriile nevoi si necesitati, adopta un comportament dictatorial sau este dependent de ceva care exista in afara relatiei. Iubirea si dependenta acestor persoane poate merge pana la obsesie.

Dependentul Codependent – PENTRU CA TE IUBESC ITI PERMIT ORICE

Persoanele apartinand acestei categorii nu au in general prea multa incredere in propriile forte si capacitati. Au un nivel al stimei scazut, iar modul lor de a gandi, de a simti sau de a se comporta poate fi de cele mai multe ori dedus si intuit. Sunt guvernate de nesiguranta. Au tendinta de a se agata de partener daca acesta le induce sentimentul de siguranta. Au tendinta de a deveni codependente si nu renunta prea usor la partener. De teama de singuratate si de se afla pe cont propriu, de teama de a nu fi abandonate sau lasate deoparte, sunt extrem de permisive. Din aceasta cauza, manifesta uneori un control pasiv-agresiv, inchid ochiii in fata abuzului, se lasa manipulate, accepta disconfortul. Sunt grijulii, dispuse sa faca orice pentru a-si tine partenerul alaturi.

Dependentul de Relatii - NU TE MAI IUBESC... DAR, TE ROG, NU MA PARASI!

Exista o diferenta intre aceasta categorie de dependenti si restul categoriilor. Dependentul de relatii constientizeaza, simte ca nu isi mai iubeste partenerul de viata. Dar nu poate renunta la acesta. Chiar daca se simte nefericit in relatia respectiva si sentimentele de iubire au devenit nule, chiar daca este constient ca partenerul il distruge emotional, nu are puterea de a pune punct relatiei. Uneori, nefericirea emotionala ii afecta chiar sanatatea, buna dispozitie psihica si starea generala de bine. Este ingrozit de schimbari. Se teme sa traiasca neimplicat intr-o relatie. Il face sa sufere ideea de a-si parasi partenerul sau de a-l face sa sufere la randul sau. Se simte nefericit, vesnic prins intr-o capcana fara iesire.

Dependentul narcisist - TE IUBESC CA SA MA SIMT IUBIT

Dependentul narcisist este stapan peste arta controlarii si a dominarii partenerului. Se foloseste de manipulare si de abilitatile sale de a seduce pentru a-si obtine fericirea si iubirea de care are nevoie de la partenerul lor de viata. Se concentreaza asupra propriilor nevoi si dorinte. Este egocentric. Are o incredere in sine scazuta. O mascheaza printr-o incredere excesiva. Spre deosebire de celelalte categorii de dependenti (unii psihologi refuza chiar sa ii includa in categoria dependentilor de iubire), dependentul narcisist nu pare deloc a fi dependent de partenerul sau obsedat de iubire, de relatii. Pare mai degraba a fi rezervat, rece, lipsit de afectiune, incapabil sa se implice. Dar ESTE DEPENDENT. ARE NEVOIE de partenerul sau. Partenerul este cel care ii asigura si ii intretine ideea iubirii. Este de aceea dispus sa faca orice, oricand, pentru a-l tine aproape . Nu accepta sa fie parasit sau abandonati. Ar putea recurge, in cazuri extreme, chiar si la violenta. Numai gandul il panicheaza. Ii zdruncina lumea sa egoista.

Dependentul Ambivalent
Problema Dependentilor Ambivalenti nu o reprezinta renuntarea la partener sau intreruperea relatiei. Pot sa spuna “stop” relatiei, pot sa renunte la partener. Problema reala in cazul Dependentilor Ambivalenti este aceea ca, ulterior, dupa ce au incheiat relatie, nu pot merge mai departe. Sunt adeseori numiti si anorexici emotionali. Tanjesc dupa iubire si afectiune, insa in acelasi timp se tem de intimitate si de ceea ce presupune contactul intim si emotional. In aceasta categorie sunt incluse urmatoarele subcategorii:

dependentul de iubire neimpartasita
·         dependentul sabotor
·         seducatorul care seduce si pleaca
·         dependentul de aventuri romantic

Dependentul de iubire neimpartasita - INTR-O BUNA ZI O SA MA IUBESTI

Dependentul de iubire neimpartasita este acea persoana care iubeste excesiv, uneori obsesiv, o persoana care nu este sau nu poate fi disponibila pentru ea. Suferinta de a nu putea fi cu acea persoana poate fi doar interioara (persoana respectiva sufera in tacere, neexteriorizandu-si iubirea neimpartasita) sau exterioara (persoana respective va incerca sa faca orice pentru ca persoana iubita sa raspunda iubirii sale). De multe ori, acest tip de iubire-dependenta se bazeaza pe sperante si iluzii, fantezii si planuri nerealiste.


Dependentul Sabotor – TE IUBESC, DAR NU POT SA TE IUBESC PENTRU TOTDEAUNA


Dependentul sabotor nu este greu de identificat. Acesta va pune punct unei relatii atunci cand lucrurile avanseaza si devin serioase, atunci cand pe scena relatiei intervine angajamentul, atunci cand trebuie sa isi asume responsabilitatea, ori de cate ori in mintea subiectului se infiltreaza intimitatea. Sabotorului ii este teama de intimitate si angajament. Saborotul poate incheia in orice moment relati: inca de la primele intalniri, dupa primul act sexual, dupa o discutie mai intima, cand dependentul simte ca partenerul asteapta de la el angajament. De cele mai multe ori o face brusc, fara prea multe obligatii. Se panicheaza si fuge.

Seducatorul care seduce si pleaca – VAZUT. SEDUS. FRICA. PLECAT!

Acest dependent de iubire va initia jocul seductiei In functie de nevoile sale emotionale si fiziologice. Daca are nevoie de iubire si companie, va incerca sa te seduca si sa le obtina. Daca are nevoie de sex, va incerca sa te cucereasca si sa-l obtina. Dependenta sa de iubire variaza in functie de nevoile sale emotionale si sexuale. Daca il cuprinde insa panica, daca se simte amenintat, in nesiguranta sau simte ca s-ar putea atasa prea mult de tine, iti va refuza compania, afectiunea sau actul sexual. Comportamentul sau este variabil, iar statutul sau va fi la nesfarsit on/off, disponibil – indisponibil.

Dependentul de aventuri romantice – IUBESC IDILELE. SPRE DEOSEBIRE DE RELATII, LE POTI SPUNE “STOP” mai des…

Unii oameni sunt dependenti de aventurile romantice… Dependentul de aventuri romantice este dependent de partenerii sai de sex si iubire, de romantismul si drama pe care le implica acestea. Are parteneri multipli. Dependentul de aventuri romantice nu poate fi insa confundat cu dependentul sexual chiar daca are in vedere pasiunea si contactul fizic. Intr-un fel sau altul, dependentul de idile se ataseaza de fiecare persoana cu care intretine raporturi intime si sexuale. Intr-o oarecare masura se implica sentimental. Senzatia de drama si de a lua ceea ce poate fi mai bun intr-o relatie ii provoaca dependenta. Cand apare posibilitatea stabilirii unei legaturi mai profunde cu partenerul de viata sau ideea angajamentului intra in joc, acest dependent se va retrage din jocul romantic. Va spune “stop” relatiei. Idilele acestui dependent nu au viata lunga. Sunt scurte. De multe ori raman doar la stadiul de idila. In unele cazuri, aceste relatii pot avea loc concomitent.


 

 

27 august 2012

Picatura zen:Iubirea


Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita…

Octavian  Paler

Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti.

Octavian Paler

 

25 august 2012

Constantin Brâncusi-Aforisme si texte


Eu nu mai sunt al acestei lumi:
sunt departe de mine însumi,
desprins de propriul meu trup –
mă aflu printre lucrurile esenţiale !

Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu:
şi nu îmi mai trebuie de cât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!...
Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu…

Constantin Brâncusi
(1876-1957)

Aforisme si texte

Proporţia interioară - este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

*
Simplitatea este o complexitate rezolvata.

*
Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ.
Cocoşii mei cântă !
Şi păsările mele zboară !

*
În timpul copilăriei - am dormit în pat.
În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă.
În timpul maturităţii – am zburat înspre ceruri…


92

Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor...
Arta (mea) este realitatea însăşi.
Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitate
cea mai adevărată - poate
în singura realitate valabilă.
93
 
 

(Pentru Domnişoara Pogany) s-ar putea să mă gândesc într-o zi la o interpretare şi mai perfectă!...
Căci cine ştie dacă o operă de artă este vreodată dusă până la capăt?!...

Sculpturile mele sunt fecioarele mele!... Le gătesc ca de nuntă!...

Observaţi Dvs., această versiune Pogany a fost cea dintâi „idee". Braţele au fost modelate într-o manieră aproape precisă, părul a fost strâns într-un rulou, spre ceafă, însă faţa avea să îşi piardă toate caracteristicile sale particulare, cu excepţia ochilor şi a curbelor, în arc, ale sprâncenelor, în următoarea versiune, capul a primit forma definitivă a unui oval iar părul a devenit mai lejer strâns spre ceafă, conceput ca un desen de curbe on­dulate, în ultima versiune - care va fi oare aceea ultima? - capul, braţele, părul se unduiesc la unison; curbele îşi iau zborul ca o plantă care se ridică, ele se ondulează, astfel, de-a lungul cefei; şi îşi lasă amprenta lor pe întreaga compoziţie.

94

Pietrele (operele) pot să devină dintr-o dată... şugubeţe!...

95

„Spre imensitatea văzduhului" - aceasta este Pasărea mea.
Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul...
Nu cred că voi putea izbuti vreodată...
Dumnezeirea este pre­tutindeni;
şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil,
şi când te dăruieşti.
Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru,
a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele.

Iubesc tot ceea ce se înalţă.

96

Istovesc la Pasărea măiastră (vrăjită) din 1909 încoace şi mi se pare, iată, că nu am desăvârşit-o încă.
Eu aş vroi să reprezint imponderabilul într-o formă concretă.

97

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

98

Pasărea de aur!... O lucrez încontinuu!... Insă nu am găsit-o încă!

99


Măiastră!... Ea se zbate aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.


100

Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!...

101

Eu văd această Pasăre de aur foarte departe - la o sută de kilometri depărtare
şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.

102

Pasărea măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari probleme. Trebuia să arăt în formă plastică sensul spiritu­lui, care este legat de materie. Concomitent, trebuia să fuzionez toate formele - într-o unitate perfectă.
Chiar formele contra­dictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală,
în filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit şi orice soi de dualitate rămân o iluzie.
Sufletul şi lutul formează o uni­tate.
Prin acest oval al trupului Păsării măiestre, eu am separat şi am combinat două mişcări imperioase - una deasupra ovalului şi alta dedesubt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balansez oare formele pentru a da Păsării un sens al zborului - fără efort?
După cum observaţi, am reuşit cumva să fac ca Pasărea măiastră să plutească.

103

Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cu­ceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

104

În vreme ce mă apropiam de New York, pe vaporul „Paris", pornind din Le Havre, în 1926, cu prilejul Procesului împotriva vamei SUA, care a interzis expunerea Păsării măiestre, pe pământ american, la Brummer Galleries, ( Josef Brummer - manager de artă, evreu româno-austro-ungar, născut la Botoşani, emigrat în America în 1912, ale cărui galerii de artă, expunând opere ale avangardei din Paris - Brâncuşi, Picasso, Marcel Duchamp etc. - au înnoit arta americană şi au devenit celebre în întreaga lume) eu am avut revelaţia să revăd-rememorez imaginea atelierului meu, la o altă dimensiune („a large scale" - devenită cu totul monumentală).

Toate acele arhitecturi (edificii, amplasamente, construcţii) şi toţi acei zgârie-nori îmi păreau fascinanţi!...

Totul mi-a rămas ca o experienţă unică, de neuitat.
Am dorit ca Măiastra mea să îşi ridice capul,
fără a exprima cumva prin această mişcare mândrie, sfidare sau orgoliu.
A fost una dintre cele mai dificile probleme şi numai după o îndelun­gată străduinţă
am izbutit să redau această mişcare - integrată în avântul zborului.

105

Eu nu creez Păsări - ci zboruri.

106

Păsările măiestre sunt o serie de obiecte diferite,
născute dintr-o căutare unică,
rămasă prin timp încontinuu aceeaşi.
Idealul realizării acestor sculpturi ar fi o mărire care să umple întreaga boltă cerească,
în ultimele două variante ale Păsărilor - cea albă şi cea neagră -
m-am apropiat cel mai profund de o dreaptă măsură -
şi am realizat acest lucru cu atât mai mult, cu cât reuşeam ca să mă detaşez de persoana mea.

107

Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre - hamali grei -
ci fiinţe înaripate şi eliberatoare -
şi, pentru aceas­ta, nu ar trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului.
Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri
şi nu sunt, în definitiv, decât un mijloc,
însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în drumul său.

108

O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu.
Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă.
S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit.
Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor...

109

Păsările de aur, Măiestrele şi Coloana fără de sfârşit... sunt nişte proiecte care,
o dată mărite (agrandies), ar putea să umple toată bolta cerească şi să o susţină.
Ţelul sculpturii rămâne o nobilă simplitate şi o grandoare caldă.

110

Între timp, trec zilele, trec anii. Iar eu caut acea formă definitivă, nepipăibilă, alunecoasă.

111

Încă nu am avut, până astăzi, nici un fel de artă!... Arta de-abia acuma începe!...

112

Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie;
iar nu despre una care ar avea vreo formă asemă­nătoare vieţii.
De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare;
numai acţiunea contează.

113

Desăvârşirile mele datează de cincisprezece ani;
şi sunt în stare să proiectez o sculptură nouă în fiecare zi.
Însă când sfârşesc oare cu adevărat lucrul meu...

114

Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic.
Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale.
Insă proporţiile interioare ale obiectului - acelea vă spun Totul.

115

Măsurătoarea este vătămătoare, tocmai pentru că există în lucruri...
Ele se pot înălţa până la ceruri şi se pot coborî din nou, pe pământ, fără să îşi poată schimba proporţiile.

116
Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim.

117

Prin artă, te vei detaşa de tine însuţi. Iar măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut.

118

Proporţia interioară - este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

119

Atâta vreme cât obiectele (sculpturile) nu există decât printr-o opoziţie faţă de tine însuţi,
nu ai să poţi niciodată să îţi dai perfect seama de adevărata lor esenţă.
Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi,
proiectându-te în acele obiecte, care, astfel, vor putea vorbi în locul tău.

120

Nu mai avem nici un acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm;
însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Statuile mele sunt ocaziuni ale meditaţiei.

Templele şi bisericile au fost şi au rămas întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei.


121

O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe acela care o priveşte.

122

Să dai senzaţiile realităţii, astfel cum ni le procură Natura însăşi,
fără însă a reproduce sau a imita,
este astăzi cea mai vastă problemă a Artei.
A crea un obiect care îţi dă prin propriul său organism ceea ce natura face prin miracolul ei etern,
este ceea ce arta îşi doreşte.
Şi a realiza aceasta, înseamnă a intra în spi­ritul universal al lucrurilor
şi nu a te limita la imitarea imaginii lor.
O operă de artă astfel concepută va tinde către echilibrul absolut;
iar echilibrul absolut rămâne perfecta expresie a Fru­mosului.

123

În timpurile cele vechi, credinţa clădea forme adecvate senti­mentului religios.
Astăzi însă arta creează conştient forme pure
care exprimă principiile unor legi universale.
Noi nu ştim totuşi să apreciem destul de bine calităţile sculpturale ale Naturii.
Fru­mosul în natură rămâne încă închis cunoaşterii noastre.
Singură Arta ne mai poate procura, în aceste vremuri, cheia înţelegerii şi perceperii frumosului.

124

De la formele microcosmosului către cele ale macrocosmosului,
varietatea Naturii, în concepţie sculpturală, ne pare a fi infinită,
însă, în infinitatea formelor ei, Natura se ghidează după o lege constantă şi invariabilă.
Căci fiecare dintre aceste forme şi volume rămâne o creaţie vie -
un individ cu o viaţă indepen­dentă şi cu un caracter inevitabil personal.

125

Antropomorfismul l-a făcut pe om să încerce să producă şi să exprime naturalul şi supranaturalul prin sine însuşi; şi, astfel, omul a neglijat viaţa materiei... În chiar primele timpuri ale artei creştine, artistul avusese percepţia posibilităţilor plastice ale pietrei. Sculpturile sale cele mai mari, catedralele, au fost sculp­turi abstracte, nereprezentative, dar cu un sens definitiv şi con­cret. Reprezentările (ilustraţiile) apăreau în catedrale, în forma umană, animalieră şi de floră, însă toate acestea au fost adoptate pietrei; şi au devenit detalii ale unei mari unităţi şi ale unui mare echilibru al ansamblului. Aceşti fanatici exaltaţi şi vizionari doriseră să redea în chip vizibil armonia universală; iar monu­mentele lor abstracte includeau (pe lângă toate acestea) şi ilus­traţia ritului lor, pentru o mai bună înţelegere; şi iarăşi, piatra era aceea care comanda şi dirija formele acelor ilustraţii.

Însă, în clipa în care dispăru artistul (de valoare), iar arta religioasă deveni o aşa-numită... „oglindă a naturii",
imitaţia împinse arta spre un soi de decrepitudine.

133

Din toată lumea - numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.

134

Gândeşte-te că stejarul din faţa ta este un bunic înţelept şi sfătos.
Vorba daltei tale trebuie să fie respectuoasă şi iubitoare:
numai astfel îi poţi mulţumi.

135

Natura zămisleşte o vegetaţie vânjoasă care creşte drept în sus, de la pământ înspre ceruri.
Iată, Coloana mea fără sfârşit trăieşte într-o grădină frumoasă - din România...
De jos şi până sus, ea are aceeaşi formă şi nu îi trebuie nici piedestal şi nici soclu - ca să se sprijine;
iar vântul nu o va dezrădăcina niciodată, căci Ea va rezista pe propriile-i puteri...

136
Coloana infinirii va fi una dintre minunile lumii...

137

Eu cred că o formă adevărată, în plastică, ar trebui să ne sugereze infinirea.
Suprafeţele ar trebui să arate, atunci,
ca şi cum ar înainta, încontinuu,
ca şi cum ar pleca, din acea masă,
într-o existenţă cu totul desăvârşită şi completă...

138
Eu forma o caut în tot ceea ce creez!...

139
Însă sculptura nu este altceva decât apă. Apa însăşi!...

140


Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise.
Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o - şi vei cunoaşte,
astfel, într-adevăr, sinele cerului...

141

Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt altceva decât
însăşi respiraţia omului,
propriul ei ritm...

142

Coloana infinirii se aseamănă şi cu o plantă exotică -
la care vor să viseze (veşnic) adolescenţii.
Sau cu însuşi pendulul tim­pului, răsturnat.

143

Coloana fără de sfârşit este negarea Labyrintului.

144

O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său,
ci se continuă în cer, în piedestal - şi în pământ.

145

Un monument depinde întotdeauna de locul anumit pe care îl alegi
şi de cum va răsări sau va apune soarele deasupra lui,
de însăşi materia înconjurătoare...
De abia atunci, având aceste date (perspective, fotografiate la diverse ore şi luate din diferite un­ghiuri),
îţi poţi alege materialele şi poţi să îi studiezi formele
- care vor trebui să se lege perfect cu Natura -
şi să îi fixeze monu­mentalitatea.

146

Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?...
Profilul acestor doi ochi (uniţi - în Templul sărutului)?...
Aceste emisfere reprezintă Iubirea.
Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?...
— Numai amintirea ochilor! şi a privirilor! cu care ne-am revelat dragostea,
pentru oameni şi pentru lume.
Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă
contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.

147

Coloanele Templului sărutului, sunt rodul unor îndelungi ani de căutări.
La început, am tăiat direct în piatră grupul celor două fiinţe înlănţuite.
Iar apoi, după mai multă vreme (peste 30 de ani), m-a purtat, constant, gândul
spre eternizarea unei înalte Porţi..., a unei Porţi prin care se poate trece dincolo...

Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici alt­ceva de soiul acesta;
eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi...

148

Acum, la bătrâneţe, văd că, în fond, Masa tăcerii este o altă, o nouă Cina cea de taină...
Linia Mesei tăcerii... vă sugerează curbu­ra închisă a cercului, care adună, uneşte şi apropie...

149

Această sculptură (operă de o viaţă întreagă) va aparţine tuturor timpurilor,
din pricină că am despuiat forma esenţială de toate trăsăturile
care ar putea să vă povestească de vreo anu­mită epocă sau de vreo perioadă de ani.


150

Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile (spaţiul românesc...).
Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu - la Târgu-Jiu !

151

Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac!...
Căci am venit pe lume cu o menire!

152

Prefer să creez aceste sculpturi şi să greşesc;
decât să nu gre­şesc şi să recreez pe Venus din Milo -
căci Venus din Milo a mai fost creată odată şi este, vai,
insuportabil de bătrână.

153

Eu nu fac decât să împing graniţele Artelor şi mai adânc - în necunoscut.

154

India!... Mă simt în India ca la mine acasă.
Ceea ce îmi place în India este vitalitatea enormă, vitalitatea copleşitoare,
obişnui­tă poate numai negrilor şi asiaticilor. (...)
În India, am găsit înţe­lepciunea mea milenară păstrată sub ploile Occidentului şi ale tuturor stupidităţilor;
am găsit la paix et la joie!...
Am găsit dem­nitate fără de trufie şi amabilitate - fără de slugărnicie.

155

Eu am ajuns un commis-voyageur în branşa artelor plastice mondiale.

156

Nu am făcut niciodată nimic pentru vâlvă (...).
Dimpotrivă, am înăbuşit cu încăpăţânare, pe cât mi-a stat în putinţă, orice soi de spectacol (...).
Fiindcă gloria este poate cea mai mare înşelătorie pe care au inventat-o oamenii.

Oamenii se iau pe ei înşişi chiar prea în serios.
Ei vor mai întotdeauna să fie cineva!...
Însă această glorie îşi bate joc de noi, atunci când ne tot ţinem după ea,
iar de îndată ce îi întoarcem spatele, ea este cea care... aleargă
în urma noastră.

157

În prezent, eu nu mai visez - iar aşa ceva nu este deloc bine!...

158

Am schimbat deja albastrul veştmintelor mele cu albul şi galbenul - drept urmare a unei vârste înaintate.

159

Trăiesc, acum, ca într-un deşert - singuratic, cu animalele mele.

160

Aşteptaţi până când voi muri - şi veţi putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu.

161

Vedeţi, situaţia Broaştei ţestoase îmi pare a fi cu totul dificilă.
Căci stând mereu lipită de pământ, ea este foarte aproape de Sa­tana.
Iar când îşi scoate capul afară din carapace, riscă să fie strivită de însăşi Creaţiunea...
Nu putem să îl ajungem niciodată pe Dumnezeu - însă curajul de a călători înspre el rămâne important.

162

Sculptura mea Cocoşul nu mai este cocoş; iar Pasărea măiastră nu mai este o pasăre: au devenit simboluri.
Eu am căutat mereu naturalul, frumosul primar şi direct, nemijlocit şi etern!...
Doresc ca Păsările şi Cocoşii mei să umple odată întreg Universul şi să exprime marea Eliberare!...

Păsările măiestre zboară, însă Cocoşii cântă!...

163


Cocoşul sunt eu.

164

Deviza mea (de artă şi de viaţă) a fost: totul sau nimic.

165

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe...
Şi merită să încerci să faci totul, în speranţa că vei putea odată să intri în împărăţia sferelor celor înalte.

166
Eu am făcut piatra să cânte - pentru Umanitate.

167

Nebuni sunt toţi aceia care consideră sculpturile mele drept abstracte.
Ceea ce cred ei că este abstract, este tot ceea ce poate fi mai realist,
căci realul nu însemnează forma exterioară a lucru­rilor -
ci ideea şi esenţa fenomenelor.

168

De câte ori m-am apucat de vreo operă,
eu aveam sentimentul că un absolut se exprimă prin mine -
şi atunci, nu mai contam ca individ şi nu mai aveam nici un fel de importanţă.
Aceasta ar trebui să rămână relaţia fiecărui artist faţă cu Lumea.

169

Nici nu vă puteţi da seama de ceea ce vă las Eu.

Căutarea primitivului în artele plastice se îngemănează cu o căutare a Simplităţii.
Pentru ca acea Coloană fără sfârşit să se poată înălţa înspre ceruri,
trebuia să fie jertfit cineva.
Daedalus, după ce a construit Labyrinthul,
încercând să evadeze din el, a inventat aripile,
iar fiul său, Icarus, s-a prăbuşit.
Am dat din nou peste Labyrinth pe când mă străduiam să-mi închid Păsările măiastre
sub bolta unui templu indian,
nemaiînţelegând cum să ademenesc, peste ele, lumina.
Amintindu-mi de Coloana fără sfârşit din România
şi de astrele care se roteau deasupra ei, chemându-i zborul,
am renunţat, în concepţia mea, la bolta de marmură, care trebuia să copleşească Măiestrele...

Aceste opere, ca să poată să se înalţe, implorau o libertate deplină;
şi, atunci, am avut revelaţia a cum să evadez din La­byrinth...

M-am sacrificat întotdeauna pe mine însumi.
Mi-am lăsat dalta şi ciocanul - şi am şlefuit materia cu propriile-mi mâini.
Mi-am lăsat sculpturile să se joace cu cerul şi cu oamenii,
dove­dind lumii că este cu putinţă o sculptură a focului.
Libere - ele erau mereu altfel iubite de oameni, ele însele mereu altfel iubind.

Dar operele nu ajung niciodată la o desăvârşire completă,
pentru că însăşi materia nu este desăvârşită.



170

Un înţelept face din veninul său interior remediu pentru sine;
sau precept de tămăduire pentru semeni (...)
Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a şi predat deja inamicului.

171
În durere există, întotdeauna, un fior de plăcere.

172

Diavolul şi bunul Dumnezeu nu se află separaţi, în realităţi;
şi nu sunt nici aici şi nici acolo,
ci ei sunt... simultan şi pre­tutindeni.

173

Istoria unei înşelătorii.
Toate acestea s-au petrecut în acele timpuri foarte, foarte îndepărtate, când oamenii nu îşi dădeau încă seama cum de au apărut animalele pe lume.

Intr-o zi a vremurilor acelora foarte vechi, un om a întâlnit în calea sa o păsăruică ce-şi clocea liniştită ouăle sale. Şi, cum în epocile acelea primare, animalele şi oamenii se înţelegeau încă între ei şi îşi puteau vorbi, el a întrebat-o... ce este lucrul acela tăinuit pe care îl săvârşeşte ea?!... Iar cum păsările erau gentile, amabile, pentru că în vremurile de demult animalele purtau un profund respect pentru oameni, o, chiar un foarte profund res­pect, în comparaţie cu ceea ce este astăzi, ea s-a ridicat imediat, pentru a nu ţine înainte-i un om; şi pentru a-i putea explica... Şi i-a tot explicat, i-a tot explicat lungă vreme, ah, într-atât de lungă vreme, încât atunci când s-a reaşezat pe ouăle sale - sărmanele ouă erau deja moarte şi reci...

Iată de ce, şi în zilele noastre, păsările care îşi clocesc ouăle se fac că le plesnesc ochii de o spaimă mută,
atunci când oamenii se apropie de cuiburile lor!...

174

Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit.
Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil.

175
Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.

176

Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău - atunci când te priveşti
ca un inel dintr-un lanţ nesfârşit, al înaintaşilor;
şi când nu calci nici măcar cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne.

177

Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că
rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei -
adică o... tehnică filosofică.

178

Ţăranii români ştiu de la mic şi până la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Tablele lor de valori sunt cuprinse în prover­bele, în datinile şi în doctrina străbunilor -
ca şi în filosofia naturalităţii.

179
Nici o energie morală nu se pierde, în zadar, în Univers.

180

Noi ne jucăm cu gama tuturor pasiunilor, aşa cum se joacă unii copii de-a stafiile,
pentru a-şi izgoni spaima de strigoi.

182

Când o societate nu mai cunoaşte, sau amestecă binele cu răul,
ea se află deja pe povârnişul pierzaniei.


*

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i;
drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)…
Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie,
fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi…

(Constantin Zărnescu – Aforismele şi textele lui Brâncuşi,
Editura CARTIMPEX Cluj, 1998)

Sursa:www.ceruldinnoi.ro