Salvarea celorlalti sau falsa impacare cu sine

 

In aparenta, salvatorul este cel care are cea mai usoara munca de facut. Inarmat cu rabdare si cuvinte potrivite, el pare sa detina raspunsurile dilemelor celor din jurul sau. O data ce ,,actul salvarii” este indeplinit, singurul lucru cu care se poate mandri este siguranta ca va fi cautat si a doua oara. Atunci cand ne raportam la propriile relatii ce se schimba de-a lungul procesului de dezvoltare personala, tindem cu usurinta sa ne asumam acest rol in special fata de cei pe care ii iubim.

De la o vreme imi petrec serile incercand sa impac oameni. Sunt prietenele care se cearta, sunt parintii care nu mai gasesc nicio alta cale de a comunica, sunt oamenii care nu gasesc nicio iesire din starea in care se adancesc…

De la o vreme imi petrec serile incercand sa impac oamenii cu ei insisi. Programul meu de seara include cel putin doua ore de sfaturi si incurajari, care, desi in anumite momente au rasarit pline de sinceritate din adancurile fiintei mele, acum s-au transformat in automatisme incat sunt sigura ca in cazul in care as inregistra ceea ce am de spus, cuvintele acelea ar face fata conversatiei cu celalalt. Nu stiu insa cum as putea sa inregistrez si tacerea…

Se pare ca de la o vreme am obosit sa tot incerc sa impac oamenii. Cand ma privesc in oglinda, ma bucur de cearcanele mele, dar stiu ca m-ar bucura si mai tare sa nu mai las vocile celor din jur sa fie refrenul fiecarei zile: ,,De ce doar mie mi se intampla asta?”, ,,De ce pe mine nu ma intelege nimeni?”, ,,Ce am facut eu sa ajung in situatia asta?”, ,,Ma ajuti si pe mine?” Si oricat de mult as fi crezut ca am raspunsul acestor intrebari, am aflat cu stupoare ca nu il detin. Singura taina pe care le-o pot impartasi este sa nu caute in mine solutia.

In cele din urma, cum am putea sa-i ajutam pe ceilalti daca ei refuza sa primeasca? Cum am putea sa scoatem pe cineva drag dintr-o relatie abuziva daca persoana aceea alege in continuare sa ramana acolo? Cum am putea sa rupem din voiosia noastra pentru a o darui celor care au uitat sa se bucure de viata? Cum am putea sa luptam noi pentru cei care refuza sa lupte? Cum am putea sa oferim cuvintele celor care nu mai vor sa comunice si actiune celor care au intrat intr-o stare de delasare in fata vietii?

Ei bine, NU putem. Putem incerca, desigur. Asa fac toti salvatorii. Dar apoi vom fi epuizati, tristi, greoi, plini de regrete…si ne vom intreba daca a meritat cu adevarat lupta asta...

Poate ca unul dintre cele mai triste si dureroase lucruri din lume este sa fim martori la suferinta celui drag noua in timp ce constientizam ca am fost inzestrati cu neputinta de a face ceva. Dar in momentul in care el nu alege sa lupte pentru el si noi ne luptam cu morile de vant, crezand ca il putem ajuta, aflati ca noi suntem victimele. Suntem victimele unei false salvari.

Si apoi ne putem intreba de ce dorim sa ii salvam pe ceilalti. In momentele in care am reusit sa fac asta, am simtit o stare de impacare de parca misiunea a fost indeplinita si o pot lua de la capat. Dar pe masura ce situatia devenea repetitiva si stagnanta in acelasi timp, am aflat ca eu nu mai am ce sa caut acolo.

Impacarea devenea o falsa impacare cu sine, iar salvatorul isi uitase de mult rolul.

Si de parca toate acestea nu erau de ajuns, de ce salvatorul nu reuseste sa se salveze tocmai pe el insusi? De ce are o capacitate atat de mare de a se darui celorlalti, insa nu gaseste resursele de a se incuraja pe el? Desi uneori este inevitabil, am putea incerca sa parasim triunghiul victima-agresor-salvator si sa ne intrebam ce poate face fiecare pentru el insusi. Poate ca acesta ar fi cel mai mare ajutor…

Asa ca data viitoare cand incercam sa ne mai asumam salvarea cuiva, ar trebui sa ne intrebam de ce vrem sa o facem. O facem cu adevarat pentru ei sau o facem pentru noi insine? Raspunsul sincer la aceasta intrebare ne poate scuti de momentele de gol pe care le-am putea simti in urma acestor fapte…

 http://aimee.ro/

Este indicat sa ne exprimam furia?

 

In situatiile dificile de comunicare la care suntem zilnic expusi, deseori avem tendinta de a ne manifesta furia. Uneori, alegem sa o reprimam si sa ne lasam macinati in continuare de efectele ei, iar alteori o exprimam fara sa ne gandim daca ii ranim pe cei din jurul nostru. Care ar fi cea mai indicata varianta in acest caz? Managementul furiei este cu siguranta un aspect de luat in considerare in procesul de dezvoltare personala, iar articolul de fata prezinta felul in care ne-am putea raporta la aceasta emotie.

Fiind creata pentru a ne indemna sa actionam in cazul violarii unor norme sociale sau in cazul situatiilor care au nevoie de un remediu atunci cand ceva este in neregula, furia contureaza circumstantele nedrepte in care ne aflam si ne spune ca avem o reactie fata de un lucru care nu ar trebui sa se petreaca precum se intampla in astfel de momente.

Deseori, furia este conceptualizata drept o forta emotionala distructiva, dar menirea ei este aceea de a fi un semnal intern care are ca rezultat o actiune de auto-protectie. De fapt, furia este o emotie pozitiva care deseori este inteleasa gresit sau folosita irational.

Atunci cand furia este declansata, sistemul nervos isi arata solidaritatea si actioneaza ca atare prin agitatie psihica, tensiune musculara si puterea care pregateste corpul pentru actiune. Tensiunea arteriala, cat si temeperatura corpului cresc. Impulsul pe care il simtim este acela de a lovi ceva sau pe cineva. Situatiile care provoaca furie arata ca suntem pregatiti din punct de vedere psihic si fizic sa devenim agresivi. Asadar, rolul furiei este acela de a proteja eul, iar din aceasta actiune rezulta o mare dorinta de a ne asuma riscuri. Mai mult decat atat, pentru a ne acomoda cu starea pe care furia ne-o da, gandurile care ii corespund acesteia sunt negative, iar aceasta restructurare cognitiva ne ajuta sa indeplinim actiunea dorita.

Este important sa acordam atentie factorilor care ne declanseaza furia si sa ne protejam ca atare. In anumite momente, exprimarea furiei in defavoarea reprimarii ei, poate fi contraproductiva. Sa presupunem ca persoana pe care o iubim si o respectam ne raneste. Furia noastra poate pune in pericol relatia, in special daca vrem sa-i raspundem persoanei respective cu aceeasi moneda, facand-o sa simta vinovatie pentru rana pe care ne-a produs-o. Daca ne exprimam furia, este posibil sa ne concentram pe reactia de furie in loc sa ne gandim ce a declansat efectiv aceasta stare. Intr-o astfel de situatia, furia ne ofera informatia de a ne proteja de persoana care ne-a ranit. Dar importanta de a ramane atasati de persoana care ne raneste poate ascunde faptul ca persoana de care noi suntem atasati este ranita. Poate ca furia noastra incearca sa ne transmita acest mesaj. Intr-o astfel de situatie, exprimarea durerii sau a tristetii provocate de acea persoana poate fi mai productiva decat exprimarea furiei.

O situatie in care am experimentat o jignire la adresa eului nostru poate declansa furie in mod repetat de fiecare data cand situatia ne revine in minte, fie ca este vorba de a fi tradat, inselat sau ranit atat in relatiile personale, cat si in cele de la locul de munca.

Sistemul nostru emotional isi face treaba prin a ne reaminti sa ne protejam sau sa cautam o solutie. Dar precum un cosmar care revine, nu vom fi capabili sa alungam aceasta emotie din minte pana nu vom intelege cu adevarat ce a declansat-o, pana nu vom incerca sa vedem cum putem actiona diferit in aceeasi situatie sau pur si simplu pana nu gasim un final fericit care sa fie in favoarea noastra.

Consecinta cognitiva a furiei ca raspuns al jinirii este vazuta in relatia complexa dintre furie si empatie. Atunci cand suntem furiosi, empatia noastra este mult mai scazuta fata de persoana pe care suntem nervosi. Ceea ce face furia noasta este sa adune atat resurse fizice, cat si cognitive pentru a opri ceea ce ne provoaca aceasta stare de amenintare. O nedreptate perceputa presupune atat actiunea, cat si necesitatile care nu sunt inhibate in ceea ce priveste a rani pe altcineva. Furia diminueaza starea de a empatiza astfel incat sa reusim sa ducem la bun sfarsit interactiunea necesara. Prin empatizarea cu celalalt vom fi preveniti de la a face ceea ce este nevoie pentru a ne proteja, fiind asemanatoare cu o scuza la adresa comportametului care ne-a ranit. Asadar, rezultatul furiei va fi acela de a anula efectele empatiei si de a ne concentra pe propria protectie. Chiar si asa, felul in care ne exprimam furia poate deveni critic atata timp cat folosim expresii exagerate sau neadecvate care nu ne vor permite sa ne transmitem mesajul.

Astfel, ne putem intreba: faptul ca am raspuns cu furie unei persoane care nu s-a purtat frumos cu noi ne-a ajutat vreodata cu adevarat?

Aceasta emotie provocata de furie rezulta din dorinta de a pedepsi persoana care ne-a ranit (O’Gorman, Wilson si Miller, 2005). Mai mult decat atat, cercetatorii au aflat ca simplu gand ca pedespsim pe cineva sau chiar pedepsirea lor ne va determina sa ne concentram pe furie in continuare. Asa ca dorinta de razbunare sau cautarea ei nu ve va ajuta sa depasim momnetul sau sa ne recuperam respectul pierdut in aceasta tradare. De asemenea, dorinta de razbunare intr-o situatie in care am fost nedreptatiti vine ca rezultat al umilintei sau rusinii pe care le-am trait in momentul respectiv. Chiar daca relatia dintre rusine si furie este usor de recunoscut, cercetari recente au descoperit momentele in care acestea doua sunt corelate si momente in care nu sunt. Chiar daca deseori un temperament nervos este asociat cu rusinea, studiile au infirmat aceasta supozitie in ceea ce priveste efectele in randul sexelor. Potrivit studiilor, rusinea este corelata cu furia care este resimtita in urma unei provocari, de exemplu, in urma unei critici. Tocmai de aceea este important sa constientizam ce anume ne-a determinat sa raspundem cu furie si sa avem in vedere care sunt celelalte emotii care se ascund in spatele acesteia.

Este important sa ne reamintim ca orice emotie tratata la un nivel nesanatos nu este functionala, fie ca vorbim de tristete, vinovatie sau entuziasm. Managementul furiei ne ajuta sa avem reactii rationale la aparitia furiei si sa ne dezvoltam capacitatea de a reactiona intr-o maniera sanatoasa. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa ne exprimam furia atunci cand este cazul, ci sa nu raspundem cu agresivitate.

Capacitatea de a anticipa efectele acestei emotii, recunoasterea cursului actiunii si raspunderea la aceasta situatie intr-o modalitate sanatoasa sunt esentiale in folosirea emotiilor noastre pentru a ne proteja.

http://www.damaideparte.ro/

 

Avem dreptul sa ne suparam

 

In randul multor persoane preocupate de propria evolutie spirituala, cat si de procesul de dezvoltare personala, am observat o tendinta evidenta de a nega umbra, de a refuza sa scoata la iveala emotiile negative care, chiar si fara sa vrem, isi fac cu usurinta simtita prezenta in viata noastra.

Zilele trecute, prietena mea s-a confruntat cu o astfel de situatie. Plimbandu-se prin oras, a observat o pisica ce miorlaia speriata intr-un copac. Nu stia cum ajunsese acolo, dar era clar ca nu se putea da jos prea usor. A incercat sa o ajute sa coboare, insa si-a dat seama ca are nevoie de ajutor pentru ca scara pe care o avea ea era prea mica pentru a ajunge la inaltimea la care era nevoie. Asa ca a sunat la diferite asociatii de animale care au redirectionat-o mai departe catre pompieri, insa acestia nu au dat dovada de un interes prea mare fara de situatia data. Nici oamenii de pe strada nu si-au oferit ajutorul, asa ca pisica a ramas acolo, cerand in continuare ajutor. A doua zi, insa, ea nu mai era acolo. Nu stie nimeni daca a inghetat sau a fost salvata.

Un alt exemplu pe care vreau sa vi-l impartasesc are legatura cu un prieten care mi-a confesat o situatie cu care se confrunta, rugandu-ma sa nu mai spun nimanui ceea ce el imi impartaseste. Convinsa ca o alta prietena il poate ajuta mai bine decat mine, am dat mai departe cele spuse de el, asumandu-mi totodata vina acestui fapt. Desi a avut loc un mic conflict, la un moment dat, prietenul meu a spus: ,,Nu sunt suparat pe tine”, iar eu i-am raspuns ,,Am gresit fata de tine, asa ca ai tot dreptul sa fii suparat,” iar el afirma in continuare ca aceasta perspectiva i-a deschis alte orizonturi si chiar mi-a multumit ca am starnit acest conflict.

Apoi am constientizat un lucru.

Uneori, daca vrei sa-ti oferi ajutorul, trebuie sa actionezi aici si acum, ca in cazul cu pisica de mai sus. Poate ca e nevoie sa te zbati, sa-ti faci loc in fata, sa alergi dupa visul tau, nu sa stai in pozitia lotus, asteptand sa se indeplineasca. Iar alteori, trebuie sa recunosti ca nu poti emana iubire cand cineva te calca pe nervi, ca poti fii furios, gelos, posesiv, invidios, rautacios, nervos. Si cel mai important, e nevoie sa stii ca e in regula sa fii asa.
In momentul prezent, pentru mine a fi spiritual inseamna a fi autentic.

Si mai ales, inseamna sa nu ma simt vinovata pentru ca sunt autentica. In randul oamenilor spirituali, exista cumva o tendinta de autoinvinovatire daca gandesc sau actioneaza negativ fata de semenii lor, dar oare nu chiar spiritualitatea este cea care ne invata principiul yin-yang, care contureaza existenta raului in bine si invers?
Oare nu suntem pe un drum atat de abstract incat iubirea, lumina, iertarea si compasiunea au devenit niste termeni regasiti pe buzele tuturor, dar in sufletele a prea putini dintre noi? Oare pronuntand aceste cuvinte fara a le simti intensitatea nu devenim de fapt mai goi si mai indepartati de adevarata noastra esenta, mai indepartati chiar de Dumnezeul din noi? Oare cum s-a simtit prietena mea cand dintre atatia oameni care afirma ca ei sunt iubire nici macar unul nu a ajutat-o atunci cand trebuia sa salveze viata unei mici vietati? Poate ca unoeri repetam atat de mult aceste concepte tocmai pentru ca nu mai suntem constienti ca putem straluci prin ceea ce suntem noi de fapt.

La ce ne folosesc toate aceste informatii pe care le-am strans in momente in care refuzam sa iesim in oras cu prietenii de dragul de a mai integra invataturile budiste sau in care nu raspuneam la telefon pentru ca eram intr-o meditatie importanta? Cati dintre voi nu si-au blamat parintii doar pentru ca au citit in anumite carti ca acesta este primul pas spre rezolvarea relatiei cu noi insine? Sau cati dintre voi nu si-au indepartat cunoscutii doar pentru ca nu aveau vibratia suficient de mare pentru a sta in jurul vostru? Sau cati dintre voi nu si-au facut griji ca au anumite chakre prea putin deschise pentru a primi ceea ce Universul le ofera? Sau cati dintre voi nu ati venit acasa plangand cand au aflat de la mari terapeuti ca nu v-ati incheiat misiunea personala fata de o situatie si e nevoie sa mai ramaneti acolo chiar daca va doare sufletul?
Nu stiu la voi cum au stat lucrurile, dar eu am trecut prin toate acestea. Fara a blama pe nimeni si mai ales fara a ma blama pe mine, am constientizat ca in momentele in care ofeream mai multa credibilitate informatiilor pe care le primeam din exterior, de fapt, mai dadeam o bucatica din puterea personala. Asadar, singurul lucru pe care il blamez acum este faptul ca uneori preferam sa renuntam la noi insine si la intuitia noastra care ne ghideaza in favoarea unor cuvinte rostite de altii.
Intr-adevar, asa am fost plamaditi. Sa avem nevoie unii de altii. Sa ne dorim recunoasterea celorlalti si sa ne putem baza pe ei in anumite situatii. Si e placut sa stim ca suntem apreciati. Haideti, insa, sa nu renuntam la noi…

http://aimee.ro/

In caz de divort…

 

Nu stiu cati dintre voi au trecut prin aceasta experienta insa, din ceea ce vad la cei din jurul meu, pare de-a dreptul traumatizanta. Uneori mai traumatizanta decat casnicia in sine, oricat de nereusita ar fi fost ea. Pe langa acuzele reciproce care se aduc, pe langa lipsa totala de asumare din partea fiecaruia a propriei contributii la destramarea relatiei, se mai adauga si o doza uriasa de furie nestapanita, desemnata sa tina locul tristetii profunde care ar trebui sa insoteasca un astfel de sfarsit.

De ce in loc sa ne permitem sa simtim durerea unei astfel de separari, sa traim perioada de doliu aferenta unui astfel de eveniment, dupa care sa ne continuam viata, intram intr-un razboi al orgoliilor si al furiilor care mai de care mai oarbe?
Poate pentru ca suntem atat de setati pe modulul de supravietuire, incat preferam sa luptam decat sa simtim. Preferam sa fim permanent in garda, in alerta, sa gasim permanent argumente impotriva dusmanului din celalalt. E mai usor asa decat sa ne oprim pentru o clipa si sa simtim, cu adevarat, tristetea sfarsitului. Tristetea momentelor frumoase care acum vor fi doar amintiri, tristetea viselor neimplinite si a planurilor neduse la bun sfarsit, tristetea unui intreg spart in bucati. Nu ne vom putea permite sa simtim asta atat timp cat stim ca trebuie sa luptam pentru a-i demonstra celuilalt ca a gresit, pentru a-i arata ca avem dreptate.
Sau poate ca aceasta furie nu este nimic altceva decat manifestarea, la celalalt pol, a fortei care i-a adus pe cei doi impreuna de la bun inceput? Neavand unde sa se mai duca, iubirea se propaga inapoi spre fiecare dintre noi, transformandu-se, pe drum, in ura sau furie.

Poate ca ar trebui sa stam sa ne intrebam, in aceste cazuri: pe cine sunt cu adevarat furios? Cum pot gasi o cale sa-mi exprim aceasta furie, fara sa fac rau nimanui? Ce se ascunde cu adevarat sub aceasta furie? Care este lucrul atat de evident pe care nu vreau sa-l vad in dezvoltarea mea personala, dincolo de furia mea? Cand imi pot permite sa simt cu adevarat ce se intampla? De cat timp am nevoie pentru a face asta?

Cred ca ar trebui sa ne luam tot timpul de care avem nevoie pentru asta. Sa ne luam tot timpul sa simtim dispret, furie, neputinta, incapatanare, incrancenare pentru ca apoi sa simtim durere, tristete, suferinta, doliu, dor.

Iar atunci cand vom ajunge la ziua in care vom putea spune: “Iti multumesc pentru relatia noastra, pentru tot ce a fost frumos intre noi, plang pentru ceea ce ar fi putut sa fie si nu a mai fost, si iti multumesc pentru tot ce mi-ai daruit in acesti ani”, atunci vom sti ca a meritat. Atunci vom putea privi in urma, spunand: “Astea au fost alegerile mele, aceasta e viata mea. Nu as fi putut face nimic diferit si nu regret nimic. Acum sunt in acest punct si datorita deciziilor mele. Ma simt bine unde sunt acum.” Pana sa ajungem acolo trebuie sa pornim, pas cu pas, din locul in care suntem acum. Incet, cu responsabilitate, cu dorinta de asumare a ceea ce suntem si simtim, fara a nega nimic, fara a respinge ceva, integrand tot ceea ce este.

Am scris acest articol pentru o persoana draga care trece acum prin aceasta experienta, dar si pentru toti aceia care au fost nevoiti candva, undeva, sa-si rupa inima in doua. Cicatricea unei astfel de rani va fi mereu acolo, dovada a faptului ca inima care se deschide se poate si inchide, dureros de neasteptat, intr-o buna zi. Si a faptului ca, pentru ca tocmai s-a inchis, urmeaza sa-si refaca, atunci cand va fi pregatita, reflexele de deschidere inspre ceva nou.

http://aimee.ro/

Nevoia de atentie si tiparele sale comportamentale

 

Prin definitia noastra ca fiinte umane, avem nevoie de interactiune sociala, feedback si recunoastere pentru ceea ce suntem in procesul de dezvoltare personala pe care il parcurgem. Insa o persoana despre care putem afirma ca este matura din punct de vedere emotional nu are nevoie sa vaneze toate aceste considerente, ci sa le dobandeasca zilnic prin modul lor de a fi, prin relatiile lor sau locul de munca pe care il au. Daniel Goleman numeste aceasta maturitate drept inteligenta emotionala, sustinand ca acesta reprezinta indicatorul care arata caracterul unei persoane.

Pe de alta parte, o persoana imatura emotional are atat respectul de sine, cat si increderea in sine scazute, simtindu-se constant nesigura. Astfel, pentru a compensa aceasta nesiguranta, persoana va crea o serie de situatii in care sa fie in centrul atentiei. Dincolo de granita maturitatii, nevoia de atentie este o nevoie destul de obisnuita. Chiar daca atunci cand ne aflam in centrul atentiei, starea de nesiguranta este diminuata, este bine de stiut ca acest rezultat este unul temporar, iar iubirea de sine si aprecierea de sine raman in continuare la un nivel de scazut.

Tipare comportamentale ale nevoii de atentie

1. Suferindul

Aceasta categorie este asemenatoare cu cea a ipohondrului, cu persoana care isi exagereaza starea de boala pe care o resimte in propriul corp. De asemenea, aceasta persoana isi poate cauza boala sau poate cauta diferite modalitati de a se imbolnavi, rezultatul fiind acela de a castiga simpatia si atentia celorlalti folosindu-se de acest pretext.

Persoanele care se regasesc in acest tipar exceleaza in arta manipularii prin intermediul emotiilor, in special prin starea de vinovatie. Este dificil sa nu simtim mila sau compasiune pentru cineva care are o poveste plauzibila in ceea ce priveste boala.

2. Salvatorul

In aceasta categorie sunt incluse in general femeile. Modalitatea de a atrage atentia in acest caz este prin a-i rani in mod intentionat pe ceilalti pentru ca tot ea sa fie cea care ii salveaza. Foarte putini oameni constientizeaza ca rana a fost creata in mod intentionat, salvatoarele afisandu-se drept pline de compasiune fata de aceasta situatie. Atunci cand nu se afla in tiparul de salvator, persoana poate fi plina de resentimente fata de persoana pe care o salveaza.

3. Eliberatorul

Intalnita in special in cazul familiilor, aceasta este persoana care ii salveaza si ii elibereaza pe ceilalti atunci cand momentul este potrivit. Astfel, ea castiga atentia celorlati prin actele sale umanitare. Se va ruga pentru suferinta, boala, rana sau vulnerabilitatea oricarei persoane din jurul sau. Actul salvarii si alte oportunitati de a atrage atentia pot creste in special daca alte persoane nu sunt implicate in actul salvarii. Acest fapt va crea o relatie de dependenta intre salvator si victima, ceea ce va determina repetarea procesului salvarii.

4. Organizatorul

Aceasta este persoana care se ocupa de toate, cea care organizeaza totul, cea pe care te poti baza si de care poti depinde, cea la care oamenii se pot intoarce intotdeauna. Totusi, obiectivul acesteia nu este ajutorarea celorlalti, cat nevoia de a fi in centrul atentiei.

5. Manipulatorul

In categoria mentionata, sunt incluse persoanele care pot exploata in special membrii familiei, folosindu-se de vinovatie si distorsionarea perceptiilor. Chiar daca nu le raneste in mod fizic, manipulatorul are un mare impact asupra emotiilor celorlalti. Tintele manipulatorilor sunt in special persoanele cele mai vulnerabile. Nevoia de atentie a acestuia vine din faptul ca se simte persecutata, victimizata, exclusa, izolata sau ignorata.

6. Dezinformatorul

Este cel care practica o alta forma de manipulare prin incercarea de a schimba perceptia celorlalti conform propriilor dorinte.

7. Drama – queen

Aceasta consta in exagerarea oricarui incident sau oportunitate, indiferent cat de nesemnificativ ar fi, devenind un eveniment de proportii dramatice. Totul este ridicat la nivelul crizelor dramatice, in aceasta categorie incadrandu-se atat cabotinele, cat si femeile care flirtreaza in mod inadecvat.

8. Ocupatul

Conform acestei persoane, ea este cea mai ocupata din lume. Orice eveniment care este vazut drept obisnuit de catre cei din jurul sau, pentru ea capata proportii uriase. Astfel, ea devine persoana care nu are niciodata un moment pentru ea, fiind atat de ocupata si neavand timp nici sa se odihneasca.

9. Falsul confesor

Aceste persoane afirma despre ei lucruri pe care nu le-au facut pentru a atrage atentia celorlalti, a politie si a mass-mediei. In multe cazuri de genul acesta, persoanele au confesat despre ele ca sunt autoarele unor crime, insa aceste fapte erau total false. Falsul confesor este diferit de o persoana care depune o marturie falsa, diferenta constand in presiunea emotionala si nevoia de atentie la care este expus cel dintai.

10. Abuzatul

Aceasta persoana afirma despre ea ca este victima unui abuz, fie viol, fie alt tip de abuz doar pentru a atrage atentia celorlalti asupra sa.

11. Victima online

Astfel de persoane folosesc internetul pentru a raspandi si exagera starea de victimizare pe care o resimt. Chiar daca situatia este dramatizatata pe internet, nu este niciodata raportata autoritatilor din motive evidente.

12. Victima

Poate crea in mod deliberat situatii de hartuire sau tulburare la adresa propriei persoane pentru a atrage atentia membrilor familiei sau celor de la locul de munca. Comportamentul ei poate fi unul deviant, manipulativ sau chiar viclean si poate gasi circumstante potrivite care sa dovedeasca ,,autenticitatea” trairilor sale in ochii celorlalti.

http://www.damaideparte.ro/

Sunt ziduri in jurul inimii tale?

 

Oricat de greu ar fi sa recunoastem, fiecare dintre noi are momente in care alunga dragostea din viata lui. Bineinteles, suntem tentati sa intrebam: “Cum sa alung dragostea? Dragostea este lucrul pe care il doresc cel mai mult in viata, asa ca de ce l-as alunga? “

Ar fi bine insa sa ne facem o autoanaliza legata de dezvoltarea personala si sa vedem daca am facut vreodata unul din lucrurile de mai jos:

·         Pretindem ca nimic nu e in neregula atunci cand ceva ne supara cu adevarat.

·         Simtim ca iubim pe cineva, dar ii spunem rar acest lucru sau chiar nu-i aratam deloc.

·         Nu cerem exact ce ne dorim, deoarece ne temem de un raspuns negativ.

·         Ne-ar placea sa petrecem mai mult timp cu persoanele pe care le iubim, dar suntem prea ocupati cu munca si cu alte obligatii.

·         Atunci cand cineva ne face un compliment, in loc sa multumim, negam ceea ce spune sau ne straduim sa nu se vada ca suntem de acord cu lauda.

·         Ne putem gandi cu usurinta la persoane carora ar trebui sa le scriem sau sa le telefonam, dar nu ajungem sa facem acest lucru.

·         Simtim ca nimeni nu ne cunoaste cu adevarat.

·         Cand cineva se comporta iubitor fata de noi, ne intrebam oare ce vrea cu adevarat.

·         Suntem cel mai aprig critic al propriei personae.

Majoritatea oamenilor se vor regasi in multe din afirmatiile scrise mai sus. Ai putea sa crezi ca faci tot ce poti sa aduci dragostea in viata ta, insa exista un inamic despre care nu stii: acea parte din tine care incearca sa saboteze dragostea din viata ta, te fereste de dragoste sau o respinge.

De unde provine aceasta frica de dragoste? De fiecare data cand am iubit si nu am primit dragoste inapoi, s-a ridicat un zid in jurul inimii inocente si iubitoare, un zid pus acolo in speranta ca ne va proteja data viitoare cand vom fi raniti in relatiile noastre de dragoste sau in cele profesionale.

Redau mai jos un fragment din cartea “How to make love all the time”, de Barbara de Angelis, care ne poate ajuta sa realizam cat de groase sunt zidurile pe care le-am construit in jurul inimii noastre si ce putem face pentru a ne umple viata de iubire si bucurie:


“ Imagineaza-ti o reprezentare a inimii tale, iubitoare, increzatoare si deschisa. Imaginea poate fi o minunata floare deschisa, sau tu insuti copil fiind, sau o culoare lumina minunat colorata. Relaxeaza-te in senzatia ca ai inima deschisa si plina de dragoste. Rememoreaza o vreme de cand erai tanar, cand inima ta era in acest fel. Aminteste-ti cum te simteai sa fii atat de iubitor si sa ai incredere in dragoste.


Acum, aminteste-ti pentru prima data cand ai fost ranit in dragoste si ai pus un zid de protective in jurul inimii tale delicate. Poate ca primul zid a fost pus cand s-a nascut fratele sau sora si tu voiai atentie de la mama, dar ea era prea ocupata sa iubeasca pe altcineva. Poate ca primul zid a fost pus cand taticul tau a plecat de acasa si nu s-a mai intors.


Acum, imagineaza-ti celelalte ziduri din jurul inimii tale, care au impiedicat dragostea ta sa zboare si dragostea altora sa te atinga. Cat de multe ziduri vezi? Cand a fost construit fiecare din acestea? Aminteste-ti ce te-a facut sa iei decizia de a te inchide in tine si a goni dragostea. Poate ca unul din ziduri a fost creat cand copiii din cartier ti-au pus porecle si nu au vrut sa se joace cu tine. Poate te-ai indragostit adolescentin de un baietel care statea langa tine in clasa si care, cand a aflat ca il placi, a ras de tine. O alta lovitura, un alt zid.


Pe masura ce anii au trecut, zidurile s-au adunat unul cate unul in jurul inimii tale, facand tot mai greu sa primesti dragostea si tot mai greu sa o oferi cu libertate. Oare zidurile tale au pe ele etichte de genul : “descoperit ca sotul are o aventura” sau “ tata a parasit-o pe mama” sau “seful m-a dat afara” sau “respins cand am dat intalnire cuiva” ??

Sunt zidurile tale inalte si groase? Exista vreun mod de a trece prin ele? Observa care dintre ziduri sunt mai vechi si care sunt cele mai noi.

Acum, priveste dincolo de toate aceste ziduri si descopera-te pe tine insuti. Imagineaza-te copil fiind, increzator si cu inima deschisa. Cum te simti ascunzandu-te in spatele tuturor acestor ziduri? Singur? Te temi sa iesi afara? Isi doreste o parte din tine ca cineva sa intre si sa descopere ?

 http://aimee.ro/

Parintele Teofil Paraian-Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

 

“Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.

Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”