Iubirea adevarata - despre iubire

fragment din cartea Arta de a trai de Cristian Turcanu

A iubi este insasi legea vietii, asa cum reiese din articolul legea iubirii. Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.

Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.

A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.

Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.

Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.

Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.

Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.

Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?

Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.

Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

http://dindragoste.unica.ro/

Cristian Turcanu-Viata se traieste in direct

 

Tot ceea ce trăim rămîne impregnat în fiinţa noastră exact aşa cum am trăit. Este un adevăr dur pe care puţini oameni îl conştientizează. În ceea ce priveşte trăirile pe care le acumulăm nu există posibilitatea să le retuşăm, nu există posibilitatea să le anulăm sau să le înlocuim. Fiecare clipă trăită va rămîne în fiinţa noastră exact aşa cum am trăit-o. Putem să le îngropăm sub ţărîna groasă a uitării, dar chiar şi acolo, în abisurile insondabile ale sufletului, ele vor rămîne aşa cum le-am trăit. Este foarte important cum trăim fiecare clipă, este foarte important ce încărcătură vibraţională alegem pentru a impregna ceea ce ne este dat să trăim AICI şi ACUM, clipă de clipă. Reluarea unui gest sau a unei acţiuni nu va anula prima realizare a acestora. Reluarea unei acţiuni va aparţine unei alte clipe, unui alt timp. Viaţa se trăieşte în direct şi o singură dată. Nu există montaj, nu există retuşări, nu există nici o posibilitate de a schimba ceea ce ai trăit la un moment dat.

Desigur, există posibilitatea de a face iar şi iar anumite acţiuni pînă ajungem să le realizăm perfect. Există posibilitatea de îmbunătăţire, dar aceste îmbunătăţiri aparţin altor clipe din viaţa noastră. Faptul că la un moment dat faci mai bine un lucru decît altădată, nu anulează modul în care l-ai făcut prima data sau în dăţile anterioare. Fiecare clipă este unică şi poate fi trăită doar ACUM. Căinţa nu anulează ceea ce ai făcut greşit în trecut, însă poate aduce în tine energii ale BINELUI care să-ţi dea libertatea de a trăi fără a mai fi influenţat de greşelile trecutului. Iertarea nu anulează traumele pe care ţi le-a produs cineva, dar te poate elibera de influenţa emoţională a acelor clipe din trecut, pentru a putea trăi CLIPA de ACUM cu ceva mai multă libertate. De asemenea, dacă eşti iertat pentru greşelile pe care le-ai făcut, eşti eliberat oarecum de consecinţele vibraţionale ale acelor clipe încărcate de acţiuni rele, dar ele vor rămîne, totuşi, în tine. Cînd ierţi, încarci CLIPA de acum cu atîta bine şi frumuseţe încît pot fi ocultate vibraţiile traumatizante ale clipelor din trecut. Cînd te căieşti şi eşti iertat, CLIPA din acel moment devine atît de mare şi luminoasă încît greşelile din trecut par a fi insignifiante, dar ele nu dispar. Cei care au iertat pe cineva din tot sufletul lor pot confirma că uneori le revin cam aceleaşi sentimente şi emoţii faţă de persoanele pe care credeau că le-au iertat. Să nu vă zdruncine acest lucru! Să nu ajungeţi să credeţi că de fapt nu aveţi puterea de a ierta. Ba o aveţi, dacă aţi trăit măcar odată eliberarea plină de iubire faţă de acţiunile greşite ale cuiva, înseamnă că aţi iertat, dar aceasta nu înseamnă că se anulează trecutul, ci doar raportarea la el. Apoi e bine să ştiţi că dacă aţi iertat odată, puteţi ierta şi a doua oară. La fel şi cei care au cerut iertare şi au fost iertaţi, tot mai simt din cînd în cînd, în anumite condiţii, sentimente de vinovăţie, ceea ce înseamnă că nimic nu se anulează din ceea ce am făcut la un moment dat.

Este foarte important să trăim fiecare clipă într-un mod impecabil. Este foarte important să conştientizăm mai bine alegerile pe care le facem. Este important să preţuim fiecare clipă şi să o înfrumuseţăm la maxim. Odată ce a trecut, ea nu mai poate fi modificată. Trăiţi fiecare clipă în lumină. Trăiţi conştienţi de faptul că ceea alegeţi să simţiţi, să spuneţi şi să faceţi ACUM, aşa va rămîne în eternitate. ACUM am ales să scriu aceste rînduri, tu ai ales să le citeşti. Să sperăm că şi eu şi tu am ales un mod sublim de a înfrumuseţa un număr de clipe din vieţile noastre – care deja au trecut! Să sperăm că vom fi mai atenţi de acum cu fiecare clipă a vieţii noastre. Merită să le lăsăm în urmă cît mai luminoase!

În încheiere o povestioară scurtă. Un copil cam obraznic este sfătuit de tatăl său să bată un cui într-o uşă de fiecare dată cînd face o faptă rea. După un timp uşa era plină de cuie. Copilul are un moment de trezire, privind la uşa plină de cuie, simte nevoia de a se îndrepta, se îngrozeşte de ceea ce îl va aştepta ca urmare a acţiunilor lui greşite şi îl întreabă pe tatăl său ce ar putea să facă pentru a îndrepta lucrurile. Tatăl său îi spune: „pentru fiecare faptă bună pe care o vei face de acum încolo poţi să scoţi un cui din uşă.” Astfel, după un timp, mai scoţînd, mai punînd la loc cîte un cui ajunge să le scoată pe toate. Plin de bucurie îl cheamă pe tatăl său şi îi spune: „Iată tată, am scos toate cuiele prin faptele mele bune, m-am îndreptat”. Tatăl său îi răspunde: „foarte bine fiule, este foarte bine că ai reuşit să scoţi toate cuiele prin faptele tale bune, dar totuşi iată cum arată uşa, plină de găuri!”

www.artadeatrai.ro

 

Cristian Turcanu-Cer senin

 

Este uimitor cît de rar privim spre cer. Mergem cu privirea în pamînt, privim la cele din jur, privim cel mult reclamele de pe blocuri si uneori mai căutam cu privirea un avion sau un elicopter dacă i se aude în preajmă zgomotul specific. Mai privim uneori să vedem dacă e să plouă sau nu, şi mai privim cîteodată luna sau stelele dacă ne prinde noaptea pe afară. Şi totuşi e atît de frumos şi fascinant cerul senin! Să-l privim şi să ne cufundăm în el, să ne mai eliberăm de praful drumului, de firele nevăzute ale teluricului care ne atrag mereu spre în jos. Dacă e să faceţi un calcul veţi vedea că priviti cerul mai puţin de trei minute pe zi şi apoi vă miraţi de ce vă simţiţi atît de condiţionaţi în lumea aceasta, de ce vi se pare lumea atît de strîmtă şi chiar sufocantă. Priviţi cerul mai mult, îndrăgiţi să vă înconjuraţi de albastru, lăsaţi gîndurile să se topească în visele senine ale cerului nesfîrşit. Nu priviţi ceva anume de pe cer, ci priviţi cerul. Ori de cîte ori aveţi ceva timp liber priviţi cerul. Odihniţi-vă ochii privind albastrul cerului măcar cîteva minute neîntrerupt. Dacă vom urma acest îndemn cu consecvenţă ceea ce se va transforma în percepţia noastră va fi uimitor. Vom fi cu adevărat mai senini!

www.artadeatrai.ro

Cristian Turcanu-Ce vrea inima ta?

 

Ştii ce vrea inima ta? Lucrezi acum pentru inima ta sau pentru mintea ta? Lucrezi acum pentru bucuria ta sau pentru nevoile tale? Merită să-ţi pui din cînd în cînd astfel de întrebări. “Cît de departe sînt de inima mea? Am viaţa pe care am visat-o?” Aproape că nu există răspunsuri la aceste întrebări, însă noi ŞTIM dacă sîntem sau nu în inimă. Nu prea ne găsim cuvintele pentru a exprima aceasta, dar cînd sîntem în consonanţă cu inima noastră ŞTIM că sîntem. Cînd inima ne este vie nu ne punem întrebări ca cele de mai sus, n-avem nevoie de răspunsuri, pentru că ştim că sîntem bine şi pentru că radiem fericire, sănătate, lumină. E foarte greu să spui cine eşti? Ce eşti? De ce te afli unde te afli? etc. Însă este bine ca măcar din cînd în cînd să ştim ce vrea inima noastră? Şi cît de departe sîntem de ceea ce vrea inima noastră!?!? Măcar să ştim! Apoi vom mai vedea noi ce şi cum. Dar măcar atît putem face, să ne mai ascultăm inima din cînd în cînd. Să-i arătăm că ne pasă de ea. Şi atunci va şti ea pe căi nebănuite să aibă grijă de noi, dar inima noastră vrea să vadă că ne mai pasă de ea, că nu am abandonat-o complet! Inima nu cere cu insistenţă ca un copil răzgîiat să i se împlinească dorinţele. Ea vrea doar să ştie că nu am uitat-o, că ne mai pasă de ea. Măcar puţin! Şi ne pasă de inima noastră atunci cînd visăm şi îndrăznim să credem în visele noastre, chiar dacă nu avem încă puterea şi mijloacele de a le urma.

www.artadeatrai.ro

 

Cristian Turcanu-Fericirea aduce succesul – nu invers!

 

Întreaga educaţie occidentală, şi nu numai, dezvoltă în minţile oamenilor o eroare colosală. Majoritatea oamenilor învaţă şi ajung să fie foarte convinşi de faptul că dacă au succes într-un domeniu sau altul vor fi şi fericiţi. Dacă înveţi bine ajungi la o facultate bună, dacă ajungi la o facultate bună poţi să obţii apoi un loc de muncă bun. Dacă ai un loc de muncă bun ai şanse mari să găseşti relaţia cea mai bună şi intr-un final să fii astfel fericit. Fericirea este dusă tot mai departe dincolo de linia orizontului. Aşa ceva este absurd şi neproductiv ca să nu spun că este o imensă prostie sau o imensă păcăleală. Ei condiţionează fericirea de îndeplinirea unor condiţii exterioare şi muncesc pe brînci ca să aibă succes, sperînd să fie şi fericiţi într-un final. Priviţi-i pe oamenii „de succes” – nici vorbă să fie fericiţi! Au înregistrat şi ei acolo un succes după luni şi ani de muncă şi au fost fericiţi o oră, apoi au revenit rapid la starea lor de frustrare, de stress, de nefericire cu un alt target pe care să-l atingă. O astfel de eroare este propagată astăzi în continuu, cu bună ştiinţă, prin toate sistemele educaţionale şi de informare.

Realitatea este exact invers. Dacă eşti fericit, ai succes! Dacă eşti fericit, munceşti mai bine! Dacă eşti fericit, gîndeşti mai profund! Fii mai întîi fericit şi apoi vei obţine si succesul dorit. Fii mereu fericit cu ceea ce ai şi nu condiţiona fericirea de ceea ce ai vrea să obţii. Fii fericit că eşti viu, că eşti sănătos, că ai prieteni. Oricine poate găsi cîteva motive pentru care să fie fericit. Dar cel mai bine este să ajungi să fii fericit fără un motiv anume. Fii plin de mulţumire. Nu trebuie să ai o relaţie bună pentru a fi fericit. Fii fericit şi vei avea numeroase relaţii de calitate! Găseşte-ţi calea să te trezeşti dimineaţa fericit, să fii fericit în timpul zilei, să adormi fericit seara şi vor apărea nenumărate succese în viaţa ta.

Fericirea este adevărata noastră natură şi ea nu are nevoie de nimic pentru a se exprima, pentru a se manifesta în şi prin noi. Problema este că pe măsură ce creştem învăţăm de la ceilalţi să condiţionăm fericirea de tot felul de lucruri exterioare şi/sau interioare. Şi ajungem să o condiţionăm într-o aşa măsură încît ea chiar întîmpină dificultăţi mari în a se mai face simţită. Calea către fericire este calea prin care eliberăm mintea de toate condiţionările cu care am împovărat-o. A fi fericit este ceva firesc, natural este însăşi natura omului. A fi nefericit este o problemă, chiar o mare problemă, pe care însă majoritatea învaţă totuşi să o rezolve şi să obţină succesul de a fi nefericiţi, în pofida propriei firi. Se spune despre Iisus ca a făcut miracolul învierii, însă pentru cine ştie, miracolul nu a fost să învie, ci să moară! Aşa că, dacă aţi atins performanţa de a fi nefericiţi în majoritatea timpului, e bine să ştiţi că aşa ceva a necesitat mari eforturi şi dacă aţi fost capabili să le faceţi, înseamnă că acum sînteţi în stare să puteţi începe procesul invers de a vă decondiţiona fericirea, de a o lăsa să se exprime liberă.

Dacă este necesar putem discuta pe cazuri concrete cum poţi să fii fericit prin ceea ce eşti, cum poţi să aduci fericirea în tine, fără să fie îndeplinite cine ştie ce condiţii exterioare.

www.artadeatrai.ro

Cristian Turcanu-Rabdarea

 

În adunarea virtuţilor Răbdarea abia străluceşte. Nu iese în evidenţă cu nimic. Îmbrăcată anost, tăcută, emană o lumină comună. Nu este nici pe departe strălucitoare ca Iubirea sau nobilă ca Umilinţa. Nu are nimic din ţinuta impunătoare a Credinţei şi nici din simplitatea plină de profunzime a Discernămîntului. Seamănă cît de cît cu Blîndeţea şi uneori mai stă de vorbă cu Dîrzenia, dar în cea mai mare parte a timpului este singură, tăcută şi trează. Puţini ştiu însă că are o calitate deosebită: îl copleşeşete cu daruri pe cel care a reuşit să-i cîştige încrederea.

Este inutil să vorbesc despre ea şi binefacerile pe care le aduce celui ce o primeşte la el în suflet. Îi puteţi descoperi calităţile oricare dintre voi, cu o singură condiţie: după ce aţi chemat-o, nu vă grăbiţi să o întebaţi de daruri. Trebuie să ai răbdare ca să ajungi să cunoşti darurile Răbdării. Se arată fiecăruia altfel şi se manifestă diferit de la o zi la alta, de la o situaţie la alta. O recunoşti atunci cînd suporţi cu tărie şi luciditate suferinţa, dar şi atunci cînd te îndeamnă să rămîi neînduplecat în realizarea îndatoririlor tale de zi cu zi. Este alături de tine numărînd secundele pînă la „marele eveniment”, este lîngă tine ori de cîte ori tinde să te încolţească furia. Odată ce ai ajuns să o cunoşti ţi-o vei dori aproape de tine pentru totdeauna şi nu vei mai avea linişte decît în braţele ei.

I-am cunoscut şi binefacerile, dar şi asprimea. Cu cît entuziasm aşteptam uneori momentul împlinirii unui vis! Îl simţeam că este pe cale să se împlinească, îi simţeam deja bucuria venind în valuri, dar pentru că de multe ori îmi pierdeam răbdarea, cursul vieţii căpăta deodată o cu totul altă turnură şi visul nu se mai împlinea, dacă nu cumva se transfroma chiar într-un coşmar. Cu timpul înveţi că mult mai multe obţii răbdare decît cu nerăbdarea. În cele mai multe cazuri nu-i nici o problemă dacă nu te grăbeşti să vorbeşti, de cele mai multe ori nu-i nici o problemă dacă aştepţi momentul potrivit pentru a realiza o acţiune. În toate acestea Răbdarea este cea mai bună prietenă.

www.artadeatrai.ro

Cristian Turcanu-O ora pe zi

 

Tot chinuindu-ne să desfacem un nod uităm exemplul unui om puternic care a scos sabia şi a tăiat funia. Din hăţişul tuturor acestor probleme ale vieţii, legate în special de satisfacerea nevoilor pimare şi a plăcerilor grosiere, putem ieşi abandonîndu-le pur şi simplu. Fericirea noastră chiar nu depinde de rezolvarea tuturor problemelor vieţii, ci, după cum scriam într-un articol recent, lucrurile stau exact invers – fericirea te ajută să rezolvi orice problemă. Trebuie doar să ne revendicăm şi totodată să ne asumăm moştenirea noastră divină. Sîntem copiii lui Dumnezeu, avem în noi o putere care ne poate face mai mari decît întreg Universul, iar noi ne batem pe o bucată de pămînt sau de pîine. Avem în noi tot ceea ce ne trebuie pentru a fi pe deplin fericiţi şi realizaţi. Avem în noi o putere divină, o putere pe care Dumnezeu a folosit-o atunci cînd ne-a creat. A ascuns-o, e drept, dar a ascuns-o în noi înşine. În timp ce mergeţi să lucraţi pentru cîţiva banuţi sau să vă daţi şi sufletul pentru un dram de plăcere, ar fi bine să vă amintiţi că aveţi în voi înşivă o putere inconmensurabilă, o putere atotrealizatoare, o putere care vă va deschide cerurile dacă o veţi găsi şi o veţi trezi. Întrebarea de ce este ascunsă, de ce puterea care ne-a zidit s-a ascuns în noi înşine şi ne-a lăsat la dispoziţie doar o imitaţie de doi bani care este egoul, nu îşi are rostul. E pierdere de vreme să supui la îndoială existenţa acestei puteri, e pierdere de vreme să cauţi să înţelegi de ce a trebuit ca omului să-i fie limitate puterile şi doar prin muncă adecvată şi susţinută să-şi regăsească natura sa divină. Cert este că dacă vrem să trezim puterea divină din noi, trebuie să muncim, trebuie să învăţăm să trăim într-un anumit mod care ne-a fost revelat de nenumărate ori pînă acm de către cei ce şi-au descoperit puterea divină, trebuie să facem eforturi, şi încă mari, pentru a susţine prin toată fiinţa noastră virtuţile cereşti. A venit timpul să lucrăm pentru natura noastră divină şi nu pentru egoul din noi Dacă munca pentru egou este nesfîrşită, munca pentru a ne descoperi adevărat noastră natură divină are un sfîrşit. Odată ce l-am descoperit pe Dumenzeu în noi şi ne-am trezit puterea atotorealizatoare nu vom mai avea de ce să muncim. Alegeţi, o muncă fără sfîrşit pentru un dram de plăcere din cînd în cînd şi multă suferinţă în rest sau o muncă asiduă, aspră dar care este doar pentru un timp limita!

Vreau să vă treziţi şi să vă gîndiţi măcar o oră pe zi că sînteţi copiii lui Dumnezeu. O oră în care să abandonţi hăţişul de probleme şi condiţionări, o oră în care să vă asumaţi responsabilitatea de a vă descoperi adevărata natură divină. Măcar pentru o oră, abandonaţi toate problemele vieţii, abandonaţi orice speculaţii, orice îndoială, orice batjocură, orice trîndăvie şi meditaţi serios la faptul că aveţi în voi o putere care atunci cînd este trezită vă ajută să deveniţi una cu Dumnezeu. Aveţi în voi o asemenea putere, dar ea este ascunsă şi vi se arată doar atît cît o puteţi înţelege şi controla. Dacă ajungeţi să o simţiţi, să credeţi în existenţa ei, atunci veţi fi ghidaţi să urmaţi o cale care să vă conducă la ea. O oră pe zi gîndiţi-vă cu seriozitate la faptul că aveţi în voi toate cele necesare pentru a deveni una cu întreg Universul, că sînteţi moştenitorii Universului. Lăsaţi preocupările mărunte deoparte. Amintiţi-vă că sînteţi copiii lui Dumnezeu, Creatorul a tot şi a toate şi că îi puteţi folosi toată puterea Lui şi Împărăţia Lui. Încetaţi măcar pentru o oră să desconsideraţi religia, gîndiţi-vă măcar o oră pe zi că Dumnezeu ar putea fi totuşi o realitate, că voi înşivă sînteţi copiii Lui. N-aveţi nimic de pierdut! O oră pe zi asumaţi-vă cu toată responsabilitatea statul de copiii ai lui Dumnezeu. O oră pe zi abandonaţi orice problemă, orice preocupare lumească, orice amintire a ceea ce consideraţi în mod obişnuit că aţi fi şi credeţi cu tărie în natura voastră divină, devenind responsabili, ridicîndu-vă la înălţimea a ceea sînteţi aşteptaţi să fiţi!

www.artadeatrai.ro

 

 

Cristian Turcanu-Privind pur şi simplu

 

Dacă nu eşti doar un credincios din vorbe şi chiar ai ajuns să simţi existenţa lui Dumnezeu atunci poţi să îi simţi omniprezenţa Lui. Este în tot şi în toate. Privind pur şi simplu vezi operele lui Dumnezeu sau chiar pe Dumnezeu însuşi dacă mai creşti un pic rezoluţia privirii. Privind pur şi simplu obiectele din faţa ta te minunezi de cei ce le-au inventat şi făurit. Dar dacă priveşti un pic mai adînc înţelegi că materia din care sînt alcătuite este opera a ceva sau a cuiva şi te cuprinde aşa o bucurie şi un freamăt cînd te gîndeşti că şi trupul tău este alcătuit cam din aceeaşi materie purtătoare de forţe imense şi mistere profunde. Întreaga Natură este o parte a Fiinţei supreme este o exprimare a ceea ce este mai mult decît tot ceea ce există.

Privind pur şi simplu pietrele te minunezi că pînă şi în acestea se simte omniprezenţa lui Dumnezeu, ascuns în acea parte misterioasă din interiorul oricărui atom şi mai ales simţindu-L ca fiind acea parte misterioasă care ordonează atomii şi creează multitudinea de forme. Azi dimineaţă am mers la rîul din apropierea casei. Am dus vaca să bea apă şi în timp ce stăteam aşa privind pur şi simplu m-a cuprins deodată o linişte profundă. Privind pur şi simplu, apa, pietrele, vaca, dealul din apropiere cu copacii lui mîngîiaţi de vînt şi scăldaţi în lumină am simţit că totul este o expresie a fiinţei divine, o manifestare a Sa plină de frumuseţe. Am simţit o lumină fascinantă iradiind din tot şi din toate. Chiar şi pentru existenţa unui singur fir de nisip trebuie aduse împreună forţe extrem de puternice, forţe antagoniste, forţe care se exclud una pe cealaltă, particule care odată ce sînt făcute să lucreze împreună, lasă să transpară o formă şi o linişte a formei de te cutremură inerţia şi pasivitatea pietrei, pe care o iei în mînă şi o arunci nepăsător, nesimţitor.

Privind pur şi simplu ceea ce se află în faţa ta, calibrînd mintea pe gînduri mai înalte şi fără să-ţi doreşti să ştii ceva, ci doar să fii, te poţi simţi pătruns de fiinţa misterioasă a lui Dumnezeu. Porniţi de la adevărul revelat că El este în tot şi în toate. Priviţi ca şi cum aţi vrea să-L vedeţi!

www.artadeatrai.ro

 

Cristian Turcanu-In fata frumusetii

 

Deşi în faţa frumuseţii mă înclin cu respect şi adoraţie sufletul mi se înalţă! Un proverb mai vechi şi deja universal spune că “frumuseţea este în ochii privitorului”. Ceva este perceput ca frumos sau nu, în funcţie de cine priveşte şi de cum priveşte. Atunci cînd eşti capabil să percepi cu adevărat frumuseţea eşti totodată capabil să-ţi simţi sufletul viu. Oricine simte smerenie în faţa frumuseţii, are sufletul viu şi mintea pură. Dacă în faţa frumuseţii simţi că sufletul începe să vibreze atît de tare încît ai senzaţia că împietreşti, acesta înseamnă că ai un suflet sănătos. Dacă în faţa frumuseţii poţi să te înclini cu respect, cu adoraţie, cu smerenie, cu umilinţă, atunci înseamnă că sufletul tău este un loc în care virtuţile cresc şi înfloresc în voie. Dacă începi să vibrezi în faţa frumuseţii şi simţi cum ţi se taie respiraţia, atunci poţi să priveşti prin fereastra cerului în inima ta. Dacă eşti mereu însetat de frumuseţe şi devii un tumult de vibraţii şi senzaţii intense de fiecare dată cînd te afli în faţa ei, atunci înseamnă că sufletul tău este capabil să se înalţe pe cele mai înalte şi mai luminoase culmi ale spiritului.

Dincolo de toate acestea eşti cu adevărat un om pe cale de a se mîntui dacă în faţa frumuseţii nu simţi nevoia să o posezi, ci doar să o venerezi. Dacă ceea ce îţi apare ca fiind frumos este contemplat ca frumuseţe fără să vrei să devii posesorul acelei frumuseţi, atunci chiar ai în tine sfinţenia şi înţelepciunea cele mai înalte. Frumuseţea este o manifestare a lui Dumnezeu în această lume. Şi chiar dacă fiecare o percepe în felul său, frumuseţea divină, înălţătoare trebuie să fie însoţită de cîteva repere obligatorii pentru a nu fi confundată cu frumuseţea vremelnică, superficială şi luciferică. Frumuseţea care înalţă, frumuseţea divină, nu ispiteşte, nu ademeneşte, nu este legată doar de formă, ci şi de calitatea conţinutului acelei forme. Frumuseţea luciferică aţîţă şi păcăleşte simţurile, frumuseţea divină aprinde sufletul şi totodată purifică inima şi ochiul.

Umpleţi-vă viaţa de frumuseţe divină! Contemplaţi frumuseţea, iar şi iar, pentru că sufletul se hrăneşte cu frumuseţe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să vă fi bucurat de frumuseţe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să fi fost măcar o clipă copleşiţi de frumuseţe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să fi simţit pacea sufletului ca urmare a contemplării unei frumuseţi. Menţineţi locul în care trăiţi curat şi frumos. Menţineţi-vă propria fiinţă frumoasă atît în exterior cît mai ales în interior. Treziţi-vă gustul faţă de frumuseţi din ce în ce mai rafinate şi elevate. Treziţi-vă dragul de ceea ce este frumos şi bun!

Eu unul sînt copleşit de atîta frumuseţe, care îmi inundă sufletul. Sînt mereu recunoscător lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în care ochii mei l-au privit ca fiind Frumuseţe. Mulţumesc tuturor celor care îmi aduc în suflet vîltoarea şi pacea cu frumuseţea lor! Şi în primul rînd îi mulţumesc Naturii! Copleşitoare sînt frumuseţile sale!

www.artadeatrai.ro

Cristian Turcanu-Singuratatea

 

Poate părea incredibil, dar chiar şi în marile oraşe ale ţării oamenii pot suferi de singurătate. Chiar şi înconjurat de alţii fiind, poţi să te simţi singur, dacă ceilalţi nu rezonează cu tine şi nici tu cu ei. Singurătatea este dificilă, poate una dintre cele mai dificile încercări la care poate fi supus un om. Singurătatea nu este uşor de suportat nici pentru introvertiţi nici pentru extrovertiţi, este la fel de grea pentru toate temperamentele şi pentru că te pune faţă în faţă cu tine, iar şi iar, este o sursă de confuzie, de îndoială, de apăsare.

Soluţia este să faceţi ceva care să vă dezvolte creativitatea, ingeniozitatea, deprinderile practice. Nu este de ajuns să citiţi sau să priviţi la televizor. Aceste activităţi nu ajută prea mult, dar puteţi exersa ceva nou, cum ar fi să învăţaţi o limbă străină sau să învăţaţi să dansaţi, să atingeţi măiestria într-o artă, fie ea şi culinară. Atitudinea de a vă implica activ în ceva benefic şi plăcut este cea mai bună modalitate de a combate singurătatea. Singurătatea este cea mai dificilă atunci cînd simţi să iubeşti şi să fii iubit. Atunci cînd simţi că ai iubire în tine cît pentru o mie de oameni şi nu ai cui să i-o dăruieşti este într-adevăr dificil. Implicaţi-vă activ în ceva benefic şi lucrurile o vor lua pe un alt făgaş, mai favorabil. Fiţi activi, fiţi creativi, creaţi universul în care aţi vrea să trăiţi.

www.artadeatrai.ro

 

Cristian Turcanu-Atingeri

 

Există un mister profund în fiecare atingere. Nimic nu calmează sufletul mai mult decît o atingere potrivită. Nimic nu alină mai mult o durere decît o atingere plină de compasiune. Nimic nu ne deschide sufletul mai mult decît o mîngiiere, o atingere, o îmbrăţişare. Nimic nu îmblînzeşte mai mult decît o atingere curajoasă. Oamenii se atingeau mai mult cîndva şi parcă erau mai sănătoşi sufleteşte, aveau spirite mai puternice, caractere mai ferme şi oneste. Desigur, nu deplîngem acum vremurile cînd oamenii bănuim că erau mai buni şi mai vii decît în vremurile noastre. Deplîng însă faptul că în ultima vreme ne-am bombardat mult de tot vazul şi auzul în detrimentul celorlalte simţuri şi mai ales în detrimentul atingerilor.

O frunză îndrăgostită de o altă frunză. Verde, rotunjoară, zîmbitoare i-a căzut cu drag. O vede tremurînd zi de zi şi se topeşte de dorul ei. Trăieşte pe o altă ramură. Doar cîte o rafală de vînt le mai aduce din cînd în cînd împreună şi chiar şi atunci doar dacă au noroc să bată vîntul din direcţia potrivită şi cu intensitatea adecvată. Mai au noroc de cîte o pasăre care, aşezîndu-se pe ramură le apropie şi le permite să se îmbrăţişeze chiar pentru mai mult timp decît le lasă vîntul să se atingă. Spre deosebire de frunze noi ne-am putea atinge oricînd, dar în realitate dacă nu bate vîntul din direcţia potrivită şi la momentul potrivit nici noi nu prea ne atingem, chiar dacă avem atît de mult nevoie de mai multe atingeri. Fie să aveţi parte de vînt bun, fie ca porumbelul care coboară din cer să se aşeze pe sufletul pe care doriţi să-l atingeţi şi să vi-l apropie.

www.artadeatrai.ro

 

Cristian Turcanu-Bucuria

 

Cît de uşor apare bucuria în sufletul tău? Cît de greu dispare bucuria din sufletul tău? – în cazul în care mai dispare, totuşi, uneori!

Sănătatea sufletului unui om este măsurată prin capacitatea lui de a se bucura şi de a menţine apoi cît mai mult starea de bucurie. Este adevărat că, pe măsură ce sufletul se maturizează, motivele care îi declanşează starea de bucurie vor diferi, dar capacitatea de a se bucura trebuie să rămînă intactă indiferent de nivelul de maturitate pe care l-am atins. Adică, să ajungem uşor în starea de bucurie şi să ne menţinem în ea cît mai mult!

De obicei copiii se bucură mai uşor, se bucură din tot felul de motive. După ce în oameni se trezeşte energia sexuală, aproape pentru toată lumea bucuria ajunge să fie legată de motive conexe cu sexualitatea. Astfel, se reduce mult gama de motive care să declanşeze starea de bucurie. După ce ne mai alegem şi cu cîteva traume sufleteşti şi o grămadă de frustrări, sufletul reacţionează tot mai greu la motivele care l-ar putea bucura. Începem să avem nevoie de motive tot mai intense sau extravagante pentru a spune că mai trăim şi noi starea de bucurie.

Starea de bucurie este strîns legată de capacitatea de creştere continuă a sufletului. În momentul în care sufletul îşi încetineşte ritmul de creştere, luîndu-se şi el după corpul pe care îl animă şi începe să stagneze, observăm totodată că şi capacitatea noastră de a ne bucura se diminuează. Ceea ce ne făcea cîndva să ţopăim şi să rîdem cu poftă abia dacă ne mai trezeşte un zîmbet după un timp. Nu e bine! Sufletul chiar dacă animă corpul, el are alte legi şi alte disponibilităţi. Sufletul poate şi trebuie să crească în continuu. Astfel, pe măsură ce devenim tot mai înţelepţi, suflete mari, şi motivele care ne bucură ar trebui să fie tot mai numeroase şi să simţim că sînt din ce în ce mai elevate!

Ne mai putem da seama că sufletul nostru stagnează din momentul în care bucuriile noastre devin de tipul ”omului ieşit din groapă”! Adică, pierdem ceva şi apoi ne bucurăm că am găsit acel lucru. Cădem într-o groapă şi apoi ne bucurăm că am reuşit să ieşim din ea. Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare al sufletului vom fi la acelaşi nivel. Aceste bucurii nu ne ajută să creştem, ci doar să ne restabilim o stare de sănătate sufletească. Sînt bune şi ele, dar acest gen de bucurii nu ar trebui să predomine în viaţa noastră. Atunci cînd ajung să predomine, e semn că sufletul nostru stagnează, iar un suflet care stagnează se îmbolnăveşte uşor. Devine vulnerabil la tristeţe, plictiseală, deznădejde şi nu e bine deloc.

Bucuraţi-vă! Rîdeţi cu poftă! Bucuriile sînt cele mai bune vitamine pentru suflet!

www.artadeatrai.ro

 

 

Cristian Turcanu-Controlul emotiilor

Emoţiile sînt trăiri mai mult sau mai puţin intense pe care le resimţim la nivel psihosomatic, dar ele sînt declanşate, de fapt, de un iureş al gîndurilor, de o avalanşă de gînduri. În mod normal gîndirea noastră are o viteză de curgere relativ constantă. Un gînd se naşte din alt gînd şi uite aşa se scurg în continuu prin mintea noastră, dîndu-ne senzaţia că existăm într-o lume bine determinată. Uneori un gînd anume, în anumite conjuncturi, poate să accelereze foarte mult naşterea următoarelor gînduri, mintea intră într-un fel de vrie, energia care ne traversează fiinţa creşte exponenţial, proporţional cu numărul gîndurilor pe care le avem şi resimţim acest lucru prin modificări semnificative mai ales la nivel somatic, de exemplu, accelerarea bătăilor inimii şi multe alte efecte. Numim această manifestare – emoţie. Uneori avem senzaţia că de fapt, atunci cînd avem o emoţie puternică nu mai gîndim şi am ajuns să credem că emoţiile sînt ceva diferit de gînduri, însă ele sînt efectele unui mod particular de a gîndi, sînt generate de o avalansă de gînduri. Unii oameni au o gîndire mai constantă, alţii au predispoziţie spre o gîndire care se accelerează mai frecvent şi creează vîrtejuri imenese de gînduri şi foarte intense, care atrag în structura fiinţei lor o energie mult mai mare decît aceea cu care sînt obişnuiţi, cu repercursiuni asupra întregului corp şi spunem că aceste fiinţe au o structură preponderent emoţională. În timpul de maximă viteză a gîndurilor este posibil ca noi să nu le mai conştientizăm şi să avem senzaţia că ni s-a oprit mintea, însă gîndurile există doar că se derulează cu o viteză mult mai mare decît cea obişnuită şi sînt mult mai numeroase decît putem noi observa sau conştientiza. Dacă sîntem atenţi, putem observa că orice emoţie este precedată de o intensificare a gîndurilor, iar după ce trece pragul de maxim, orice emoţie este întreţinută tot prin gînduri numeroase legate de ea.

Ca atare, dacă vrem să avem control, măcar cît de cît, asupra emoţiilor perturbatoare – frica, furia, gelozia, mîndria ş.a. – este necesar să facem în aşa fel ca mintea să funcţioneze constant, să evităm intrarea ei în vrie necontrolată, iar energia care ne poate inunda brusc, la un moment dat, să aibă spaţiu interior suficient de mare în care să se poată mişca. Putem obţine aceasta fie lărgind spaţiul minţii, avînd o cunoaştere mai vastă şi mai profundă asupra realităţii, fie reducînd volumul de gînduri atunci cînd simţim că o astfel de emoţie este pe cale să se declanşeze, focalizînd mintea pe realitatea imediată. Gîndurile multe care apar în momentul în care se declanşează o emoţie sînt legate întotdeauna de PRESUPUNERILE pe care le facem vizavi de o anumită situaţie. Simultan cu creşterea numărului de gînduri are loc o contracţie a fiinţei sau altfel spus o centrare a atenţiei pe doar cîteva aspecte ale eului. Astfel, inainte de a se declanşa o emoţie foarte intensă se produc aceste două fenomene: pe de o parte creşterea bruscă a numărului de gînduri şi a vitezei lor, iar pe de altă parte contracţia fiinţei, focalizarea minţii doar pe un anumit subiect. Ambele efecte sînt contracarate dacă reuşim să ne orientăm gîndurile pe ceea ce percepem prin simţuri, pe realitatea imediată, pe ceea ce ştim că sîntem ca şi suflet nemuritor şi indestructibil. Dacă am reuşi să rămînem focalizaţi asupra momentului prezent, observînd doar CEEA CE ESTE aşa CUM ESTE, fără să mai facem presupuneri legate de ce ar putea să fie sau să nu mai fie, gîndurile se vor împuţina şi emoţia va putea fi controlată. Dacă ea totuşi se va declanşa, măcar după ce trece vîrful de intensitate maximă, urmăriţi să vă gîndiţi cît mai puţin la ea şi să nu o mai hrăniţi. Se ştie la ora actuală, de exemplu, că o frică este atît de mare pe cît de mare ne este imaginaţia! Cel puţin frica este întotdeauna în proporţie de peste 90% o creaţie a imaginaţiei noastre!

După fiecare emoţie avem tendinţa să vorbim în gînd, uneori chiar cu voce tare, tot felul de lucruri despre ceea ce am trăit. Este necesar să evităm să mai întreţinem astfel de gînduri care vor face să se prelungească efectele emoţiei perturbatoare sau chiar să îi declanşeze un alt maxim de manifestare. Cum mintea nu poate fi oprită să gîndească, o puteţi opri să se mai gîndească la emoţia pertubatoare care v-a cuprins, dîndu-i alt subiect asupra căruia să se concentreze. Ştiu că nu este simplu, dar aceasta este calea cea mai eficientă şi constructivă!

http://www.artadeatrai.ro/controlul-emotiilor

Cristian Turcanu-Lumina

Chiar dacă nu sîntem ca fluturii de noapte sau ca alte insecte zburătoare, totuşi, şi noi, oamenii, sîntem atraşi de lumină. Mereu ne îndreptăm spre lumină, o căutăm mereu. Fie că este vorba de luminiţa de la capătul tunelului, fie că este lumina unui far, fie că e lumina lunii, a soarelui sau a unui foc, de fiecare dată cînd o vedem, ne simţim bine, ne simţim atraşi de ea, ne dă siguranţă. Lumina trezeşte speranţă, încredere, lumina ne însufleţeşte, ne vindecă, ne face fericiţi. Lumina unui surîs ne binedispune, lumina unui sărut ne înfioară, lumina unui cuvînt bun ne înalţă, lumina unei mîngîieri ne umple de bucurie. Lumina din ochii celui/celei pe care  îl/o iubeşti te face să pluteşti, să uiţi de somn sau mîncare, de gînduri sau vorbe. Lumina este bună la toate, mai ales lumina care se vede cu ochii închişi.

Bucuraţi-vă de lumină, dar dincolo de sensul metaforic să ştiţi că lumina este adevărata noastră natură. Cînd dispar toate celulele şi gîndurile, amintirile şi visele, emoţiile şi freamătul rămîne doar lumina. Rămîneţi mereu în lumină sau măcar cu ochii îndreptaţi către ea. Închideţi ochii din cînd în cînd şi urmăriţi să simţiţi lumina. Imaginaţi-vă iar şi iar că vedeţi o lumină puternică atunci cînd închideţi ochii, pînă cînd veţi ajunge să o vedeţi în toată splendoarea ei, mai ceva ca soarele de pe cer. După ce aţi ajuns să vedeţi această lumină ea va fi bună la toate. De aici încolo viaţa voastră devine mult mai fericită, pentru că din perspectiva acestei lumini contrariile se unesc, spaţiile se umplu, asperităţile se netezesc. După ce vi s-a arătat lumina din spatele pleoapelor, adică acea lumină pe care o puteţi vedea cu ochii închişi ea vă va umple corpul şi sufletul şi toate vor deveni mai clare şi mai uşoare. Lumina este şi tratament şi hrană, este şi pace şi forţă. Viaţa se va împărţi în două: cea de dinainte de a vedea lumina şi cea de după apariţia luminii.

Căutaţi lumina mereu, puneţi lumină în tot ce faceţi. Şi antrenaţi-vă iar şi iar ca să puteţi vedea lumina care nu se vede cu ochii. Odată ce aţi reuşit aceasta, veţi obţine apoi tot ce vă doriţi şi vă este necesar. Cu toţii ar trebui să fim învăţaţi şi îndemnaţi să descoperim mai întîi această lumină binecuvîntată a spiritului, pentru ca tot ceea ce vom face apoi, să facem cu lumină şi în lumină.

Lumina – aplicaţii

Marea majoritate a misticilor l-au descris pe Dumnezeu ca fiind LUMINĂ. Desigur, au spus ca este şi iubire, nemurire, spirit absolut, dar cel mai frecvent l-au descris ca fiind lumină. Iubirea a devenit foarte populară şi mult dezbătută, însă despre lumină, ca şi atribut dumnezeiesc fundamental, se discută mai rar. Totuşi, lumina este la fel de binefăcătoare ca şi iubirea, este la fel de importantă pentru dezvoltarea oricărui suflet, este poate cea mai nematerială manifestare a spiritului. Dacă iubirea poate fi exprimată doar parţial sau chiar mimată uneori, lumina ca şi prezenţă a spiritului nu poate fi decît prezentă sau absentă. Ea ori este şi atunci se manifestă în toată splendoarea ei miraculoasă ori nu este.

Eu unul am devenit cu totul alt om din momentul în care am văzut lumina şi am urmărit să trăiesc apoi mereu în lumină. Căutarea luminii este la fel de valoroasă şi importantă ca şi căutarea iubirii sau a înţelepciunii. Aşa cum se recomandă să trăiţi mereu cu iubire în suflet, există şi recomandarea să vă simţiţi mereu înconjuraţi de lumină. Simţiţi-i şi pe ceilalţi cu care interacţionaţi ca şi cum ar avea o lumină puternică în interiorul fiinţei lor şi ar fi mereu învăluiţi în lumină. Atunci cînd beţi apă, imaginaţi-vă că beţi lumină, că vi se umple trupul cu lumină. Cînd mîncaţi, imaginaţi-vă că din hrana pe care o mestecaţi iese lumină. Cînd vă îmbrăcaţi, imaginaţi-vă că vă îmbrăcaţi cu lumină. Cînd staţi la soare, imaginaţi-vă că lumina lui pătrunde în fiecare celulă a corpului şi voi înşivă deveniţi luminoşi, strălucitori. Cînd vorbiţi, imaginaţi-vă că sînteţi învăluiţi de lumină. Cînd cineva că vorbeşte, imaginaţi-l ca fiind învăluit de lumină. Cînd sînteţi bolnavi chemaţi lumina în voi. Lumina este cel mai bun suport pentru vindecare, este ceea ce face eficient orice tratament. Adormiţi în lumină, treziţi-vă în lumină. Faceţi ca lumina să devină o permanenţă a vieţilor voastre, după cum vă simţiţi inspiraţi. Amintiţi-vă iar şi iar de lumina misterioasă care vă înconjoară şi pe care o purtaţi în acelaşi timp în suflet. Contemplaţi lumina care se vede cu ochii închişi şi lăsaţi-o să vă inunde.

http://www.artadeatrai.ro/lumina-aplicatii

Cristian Turcanu-Echilibrul

Tot ceea ce nu se află în echilibru stabil trebuie menţinut în poziţia în care se află prin intermediul unor forţe specifice. Echilibrul stabil este echilibrul natural care există de la sine. În natură totul tinde mereu către acest echilibru stabil. În Univers totul se află în echilibru şi orice perturbare ar apărea este integrată în cel mai scurt timp într-un nou echilibru natural. Nu la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte omul şi lumea. Societatea se află într-un echilibru artificial, fiecare om în parte se află mai mereu într-un echilibru artificial care trebuie menţinut prin eforturi, adeseori foarte mari. O viaţă fericită se clădeşte pe găsirea unui echilibru cît mai natural.

Pe de altă parte, a căuta să rămîi mereu şi mereu într-un echilibru foarte stabil, poate conduce la stagnare şi inerţie. Omul, prin natura lui trebuie să fie dinamic, să fie într-o continuă dezvolatare şi acest lucru îl scoate periodic din starea de echilibru stabil. Capacitatea unui om de a se transforma depinde acum de abilitatea cu care îşi regăseşte echilibrul, integrînd în viaţa sa noile evenimente, energii sau simple cunoştinţe cu care ajunge să interacţioneze. Cu alte cuvinte, dezechilibrul în anumite limite este firesc şi chiar necesar, însă pentru o evoluţie sigură şi o transformare eficientă este necesar să nu depăşim anumite limite în ceea e priveşte starea de dezechilibru, deoarece vor fi necesare apoi eforturi foarte mari pentru a-ţi regăsi echilibrul interior.

Dacă viaţa noastră este în echilibru pe un vîrf de ac, atunci va trebui să facem mereu eforturi foarte mari pentru a nu o lăsa să se prăbuşească. Cu cît este mai instabil echilibrul vieţii cu atît sîntem mai departe de ceea ce sîntem cu adevărat şi de ceea ce ne dorim să fim şi să facem cu adevărat. Cînd ceea ce faci este în concordanţă cu inima ta, atunci viaţa pe care ţi-o construieşti este mai stabilă şi nu are nevoie de intervenţia noastră continuă pentru a se menţine în echilibru. O viaţă echilibrată nu este o viaţă anostă, în care nu prea se petrece nimic. O viaţă echilibrată poate fi extrem de năvalnică, doar că tot ceea ce o compune are rădăcini adînci în sufletul tău. Şi dacă ceea ce există în viaţa ta are rădăcini adînci, atunci nu-ţi mai este teamă că orice furtună o poate nărui. Sentimentul libertăţii provine şi din senzaţia de siguranţă, iar aceasta depinde de echilibrul vieţii pe care ţi-ai construit-o sau în care ai acceptat să intri. Lăsaţi din cînd în cînd lucrurile din viaţa voastră libere şi vedeţi care cad şi care continuă să existe. Verificaţi din cînd în cînd de unde vin rădăcinile unui aspect sau altul din viaţa voastră şi dacă ele nu vin din inima voastră, gîndiţi-vă mai bine dacă le mai păstraţi sau nu. Toate eforturile pe care le investiţi în a construi o viaţă în echilibru pe un vîrf de ac nu se merită. Şi aşa totul este efemer, măcar înconjuraţă-vă de lucruri care să conteze pentru sufletul vostru, pentru că acestea vă pot oferi, pe lîngă bucurie, echilibrul atît de necesar înfloririi sufletului.

Şi ca să ofer un exemplu elocvent să ne orientăm atenţia către o viaţă construită pe minciuni. Cu cît ai mai multe minciuni la baza a ceea ce reprezintă viaţa ta, cu atît trebuie să faci eforturi mai mari pentru a păstra aparenţele şi echilibrul vieţii. Toate aceste eforturi te vor sufoca la un moment dat, o minciună are nevoie de alte minciuni pentru a se putea susţine şi vei remarca treptat că cu cît ai minţit şi te-ai minţit mai mult cu atît ajungi să simţi din ce în ce mai rar şi mai puţin bucuria de a trăi. Ori de cîte ori ne deschidem către ceva nou, practic, perturbăm echilibrul vieţii, însă un suflet puternic şi o minte sănătoasă vor reuşi să regăsească mereu şi mereu echilibrul necesar printr-o integrare cît mai adecvată a evenimentelor vieţii în propria fiinţă. Avem nevoie de echilibru pentru o viaţă sănătoasă şi fericită, dar nu de stagnare şi inerţie. Astfel numim echilibru în arta de a trăi capacitatea de a compensa în mod armonios nevoia de stabilitate cu nevoia de evoluţie, tendinţa de a rămîne acolo unde eşti cu aspiraţia de a te transforma.

Cristian Turcanu-A raspunde cu bine

Esenţa bunătăţii şi totodată măsura evoluţiei noastre spirituale se vede în capacitatea de a răspunde cu bine răului care ni s-a făcut. Mai toate sistemele religioase şi spirituale din toate timpurile conţin într-un fel sau altul îndemnul de a răspunde cu bine la rău. Pentru a putea ajunge la o asemenea performanţă este necesar să trecem sub controlul voinţei emoţiile perturbatoare centrate pe ego cum ar fi: mînia, mîndria, invidia, gelozia, neîmplinirea ş.a. Alchimizarea fiinţei pentru a face cu putinţă să răspundem cu iubire, cu bine, cu înţelegere şi iertare, cu fermitate demnă răului care ni s-a făcut necesită efortul, adeseori îndelungat, de a exersa unele practici specifice, dar tot acest proces laborios începe cu voinţa de a ne îmbunătăţi. Celor mai mulţi oameni le lipseşte voinţa de a răspunde cu bine la rău. Nici măcar nu conştientizează că aşa ar fi normal, mai ales dacă sînt creştini. A dispărut încrederea în realizarea binelui d’apăi în a răspunde cu bine la rău! Cum să fim „fraieri” să-i facem un bine celui ce ne-a facut rău? – se întreabă majoritatea dintre noi. Şi cu toate acestea umanitatea noastră constă în a fi capabili să răspundem cu bine unui rău. Este singura cale de a elimina răul din lume. Răul nu se elimină cu rău. Pe calea aceasta mergem de mii de ani şi iată că din punct de vedere emoţional şi spiritual nu am evoluat prea mult, ba dimpotrivă, răul a proliferat. Atunci cînd răspundem cu bine la un rău care ni s-a făcut, „cantitatea” respectivă de rău dispare din „economia” lumii.

Ori de cîte ori ne dăm seama că sîntem cuprinşi de emoţii perturbatoare trebuie să înţelegem că este ca şi cum am fi cuprinşi de o „otravă” şi pentru binele nostru este necesar să căutăm antidotul. În sistemele spirituale şi religioase ale omenirii, mai nou şi în psihologie sînt prezentate multe soluţii pentru a deveni imuni la emoţiile perturbatoare. Ca oameni normali şi responsabili le vom căuta şi le vom aplica pentru ca astfel să ne transformăm spre binele nostru şi al multor altora. Voinţa de a face binele şi de a răspunde cu bine la rău este începutul. Treziţi această voinţă şi restul paşilor vă vor fi călăuziţi în mod miraculos.

http://www.artadeatrai.ro/a-raspunde-cu-bine

Cristian Turcanu-Esti ceea ce vrei sa fii

 

În momentul în care nu vom mai aştepta de la ceilalţi ceea ce ne putem lua singuri, de exemplu, fericirea! vom deveni altfel de oameni. Ne vom transforma mult şi vom avea o cu totul altfel de viziune asupra vieţii în momentul în care vom avea tot mai puţine aşteptări de la ceilalţi. Dacă cineva nu vrea să meargă cu tine la un film, poţi să te duci singur sau plin de voioşie îţi găsesşti altceva de făcut. Întristarea datorită faptului că ceilalţi nu răspund aşteptărilor tale este cea mai păguboasă. Ne fură viaţa! Să nu ne mai lăsăm păcăliţi şi să rămînem fericiţi chiar dacă ceilalţi nu fac ceea ce ne-am aştepta să facă. Bazaţi-vă în primul rînd pe voi înşivă şi luaţi-vă singuri ceea ce se poate lua. Mă refer aici în special la bucurie şi fericire. Acestea nu trebuie să vi le dea altcineva, vi le puteţi lua singuri. La fel şi sănătatea, vitalitatea, pofta de a trăi vi le puteţi trezi de unii singuri. Respectul de sine şi sentimentul de împlinire nu trebuie să depindă decît de instanţa conştiinţei de sine şi nu de opinia celorlalţi. Pe cît posibil căutaţi să depindeţi cît mai puţin de aprecierile celorlalţi pentru a vă simţi bine. Fiţi cu iniţiativă şi asiguraţi-vă singuri accesul la bucurie şi fericire, prin ceea ce aveţi înlăuntrul vostru. Chiar şi într-o relaţie de iubire lucrurile sînt cu atît mai frumoase cu cît ai mai puţine aşteptări de la celălalt şi mai multe de dăruit.

http://www.artadeatrai.ro/esti-ceea-ce-meriti

Cristian Turcanu-Printre ganduri

Printre gînduri ca printre flori păşesc, cutremurîndu-mi sufletul deopotrivă de dor şi de împlinire. La umbra unei fapte bune mă întind pe gîndurile moi, cu braţele larg defăcute, atît de larg încît degetele mi le strecor pe sub orizont în afara cerului şi ascult cum tropăie prin piept lumina.

Nedumerite, celulele corpului se înfioară, presimt ele ceva, dar n-au nici o idee a cui e trena de lumină, ai cui sînt paşii care se aud, a cui e sărbătoarea care vine! În văzduh sunetele înfloresc, notele cad pe pămînt petale, strigăt de dor în suflet împlinit.

Aprins ca o torţă luminez aleile care duc în grădina plină de emoţii înflorite. Le mîngîi pe creştet ca pe nişte copii şi toate se-nalţă în cerul azuriu. Doar eu şi orizontul violet cu marginea-i tivită de un zîmbet alb ne contemplăm reciproc! Pînă şi în parcul de joacă al gîndurilor tinere e tot mai multă linişte, statui zîmbitoare, rouă zburătoare. Mi-e dor, mi-e atît de dor de mine…de tine….de infinit!

“Noi trebuie sa devenim schimbarea pe care vrem s-o vedem in lume.” (Gandhi)

http://www.artadeatrai.ro/printre-ginduri