Emoţiile sînt trăiri mai mult sau mai puţin intense pe care le resimţim la nivel psihosomatic, dar ele sînt declanşate, de fapt, de un iureş al gîndurilor, de o avalanşă de gînduri. În mod normal gîndirea noastră are o viteză de curgere relativ constantă. Un gînd se naşte din alt gînd şi uite aşa se scurg în continuu prin mintea noastră, dîndu-ne senzaţia că existăm într-o lume bine determinată. Uneori un gînd anume, în anumite conjuncturi, poate să accelereze foarte mult naşterea următoarelor gînduri, mintea intră într-un fel de vrie, energia care ne traversează fiinţa creşte exponenţial, proporţional cu numărul gîndurilor pe care le avem şi resimţim acest lucru prin modificări semnificative mai ales la nivel somatic, de exemplu, accelerarea bătăilor inimii şi multe alte efecte. Numim această manifestare – emoţie. Uneori avem senzaţia că de fapt, atunci cînd avem o emoţie puternică nu mai gîndim şi am ajuns să credem că emoţiile sînt ceva diferit de gînduri, însă ele sînt efectele unui mod particular de a gîndi, sînt generate de o avalansă de gînduri. Unii oameni au o gîndire mai constantă, alţii au predispoziţie spre o gîndire care se accelerează mai frecvent şi creează vîrtejuri imenese de gînduri şi foarte intense, care atrag în structura fiinţei lor o energie mult mai mare decît aceea cu care sînt obişnuiţi, cu repercursiuni asupra întregului corp şi spunem că aceste fiinţe au o structură preponderent emoţională. În timpul de maximă viteză a gîndurilor este posibil ca noi să nu le mai conştientizăm şi să avem senzaţia că ni s-a oprit mintea, însă gîndurile există doar că se derulează cu o viteză mult mai mare decît cea obişnuită şi sînt mult mai numeroase decît putem noi observa sau conştientiza. Dacă sîntem atenţi, putem observa că orice emoţie este precedată de o intensificare a gîndurilor, iar după ce trece pragul de maxim, orice emoţie este întreţinută tot prin gînduri numeroase legate de ea.
Ca atare, dacă vrem să avem control, măcar cît de cît, asupra emoţiilor perturbatoare – frica, furia, gelozia, mîndria ş.a. – este necesar să facem în aşa fel ca mintea să funcţioneze constant, să evităm intrarea ei în vrie necontrolată, iar energia care ne poate inunda brusc, la un moment dat, să aibă spaţiu interior suficient de mare în care să se poată mişca. Putem obţine aceasta fie lărgind spaţiul minţii, avînd o cunoaştere mai vastă şi mai profundă asupra realităţii, fie reducînd volumul de gînduri atunci cînd simţim că o astfel de emoţie este pe cale să se declanşeze, focalizînd mintea pe realitatea imediată. Gîndurile multe care apar în momentul în care se declanşează o emoţie sînt legate întotdeauna de PRESUPUNERILE pe care le facem vizavi de o anumită situaţie. Simultan cu creşterea numărului de gînduri are loc o contracţie a fiinţei sau altfel spus o centrare a atenţiei pe doar cîteva aspecte ale eului. Astfel, inainte de a se declanşa o emoţie foarte intensă se produc aceste două fenomene: pe de o parte creşterea bruscă a numărului de gînduri şi a vitezei lor, iar pe de altă parte contracţia fiinţei, focalizarea minţii doar pe un anumit subiect. Ambele efecte sînt contracarate dacă reuşim să ne orientăm gîndurile pe ceea ce percepem prin simţuri, pe realitatea imediată, pe ceea ce ştim că sîntem ca şi suflet nemuritor şi indestructibil. Dacă am reuşi să rămînem focalizaţi asupra momentului prezent, observînd doar CEEA CE ESTE aşa CUM ESTE, fără să mai facem presupuneri legate de ce ar putea să fie sau să nu mai fie, gîndurile se vor împuţina şi emoţia va putea fi controlată. Dacă ea totuşi se va declanşa, măcar după ce trece vîrful de intensitate maximă, urmăriţi să vă gîndiţi cît mai puţin la ea şi să nu o mai hrăniţi. Se ştie la ora actuală, de exemplu, că o frică este atît de mare pe cît de mare ne este imaginaţia! Cel puţin frica este întotdeauna în proporţie de peste 90% o creaţie a imaginaţiei noastre!
După fiecare emoţie avem tendinţa să vorbim în gînd, uneori chiar cu voce tare, tot felul de lucruri despre ceea ce am trăit. Este necesar să evităm să mai întreţinem astfel de gînduri care vor face să se prelungească efectele emoţiei perturbatoare sau chiar să îi declanşeze un alt maxim de manifestare. Cum mintea nu poate fi oprită să gîndească, o puteţi opri să se mai gîndească la emoţia pertubatoare care v-a cuprins, dîndu-i alt subiect asupra căruia să se concentreze. Ştiu că nu este simplu, dar aceasta este calea cea mai eficientă şi constructivă!
http://www.artadeatrai.ro/controlul-emotiilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu