Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

21 mai 2012

Cristian Turcanu-Lumina


Chiar dacă nu sîntem ca fluturii de noapte sau ca alte insecte zburătoare, totuşi, şi noi, oamenii, sîntem atraşi de lumină. Mereu ne îndreptăm spre lumină, o căutăm mereu. Fie că este vorba de luminiţa de la capătul tunelului, fie că este lumina unui far, fie că e lumina lunii, a soarelui sau a unui foc, de fiecare dată cînd o vedem, ne simţim bine, ne simţim atraşi de ea, ne dă siguranţă. Lumina trezeşte speranţă, încredere, lumina ne însufleţeşte, ne vindecă, ne face fericiţi. Lumina unui surîs ne binedispune, lumina unui sărut ne înfioară, lumina unui cuvînt bun ne înalţă, lumina unei mîngîieri ne umple de bucurie. Lumina din ochii celui/celei pe care  îl/o iubeşti te face să pluteşti, să uiţi de somn sau mîncare, de gînduri sau vorbe. Lumina este bună la toate, mai ales lumina care se vede cu ochii închişi.
Bucuraţi-vă de lumină, dar dincolo de sensul metaforic să ştiţi că lumina este adevărata noastră natură. Cînd dispar toate celulele şi gîndurile, amintirile şi visele, emoţiile şi freamătul rămîne doar lumina. Rămîneţi mereu în lumină sau măcar cu ochii îndreptaţi către ea. Închideţi ochii din cînd în cînd şi urmăriţi să simţiţi lumina. Imaginaţi-vă iar şi iar că vedeţi o lumină puternică atunci cînd închideţi ochii, pînă cînd veţi ajunge să o vedeţi în toată splendoarea ei, mai ceva ca soarele de pe cer. După ce aţi ajuns să vedeţi această lumină ea va fi bună la toate. De aici încolo viaţa voastră devine mult mai fericită, pentru că din perspectiva acestei lumini contrariile se unesc, spaţiile se umplu, asperităţile se netezesc. După ce vi s-a arătat lumina din spatele pleoapelor, adică acea lumină pe care o puteţi vedea cu ochii închişi ea vă va umple corpul şi sufletul şi toate vor deveni mai clare şi mai uşoare. Lumina este şi tratament şi hrană, este şi pace şi forţă. Viaţa se va împărţi în două: cea de dinainte de a vedea lumina şi cea de după apariţia luminii.
Căutaţi lumina mereu, puneţi lumină în tot ce faceţi. Şi antrenaţi-vă iar şi iar ca să puteţi vedea lumina care nu se vede cu ochii. Odată ce aţi reuşit aceasta, veţi obţine apoi tot ce vă doriţi şi vă este necesar. Cu toţii ar trebui să fim învăţaţi şi îndemnaţi să descoperim mai întîi această lumină binecuvîntată a spiritului, pentru ca tot ceea ce vom face apoi, să facem cu lumină şi în lumină.
Marea majoritate a misticilor l-au descris pe Dumnezeu ca fiind LUMINĂ. Desigur, au spus ca este şi iubire, nemurire, spirit absolut, dar cel mai frecvent l-au descris ca fiind lumină. Iubirea a devenit foarte populară şi mult dezbătută, însă despre lumină, ca şi atribut dumnezeiesc fundamental, se discută mai rar. Totuşi, lumina este la fel de binefăcătoare ca şi iubirea, este la fel de importantă pentru dezvoltarea oricărui suflet, este poate cea mai nematerială manifestare a spiritului. Dacă iubirea poate fi exprimată doar parţial sau chiar mimată uneori, lumina ca şi prezenţă a spiritului nu poate fi decît prezentă sau absentă. Ea ori este şi atunci se manifestă în toată splendoarea ei miraculoasă ori nu este.
Eu unul am devenit cu totul alt om din momentul în care am văzut lumina şi am urmărit să trăiesc apoi mereu în lumină. Căutarea luminii este la fel de valoroasă şi importantă ca şi căutarea iubirii sau a înţelepciunii. Aşa cum se recomandă să trăiţi mereu cu iubire în suflet, există şi recomandarea să vă simţiţi mereu înconjuraţi de lumină. Simţiţi-i şi pe ceilalţi cu care interacţionaţi ca şi cum ar avea o lumină puternică în interiorul fiinţei lor şi ar fi mereu învăluiţi în lumină. Atunci cînd beţi apă, imaginaţi-vă că beţi lumină, că vi se umple trupul cu lumină. Cînd mîncaţi, imaginaţi-vă că din hrana pe care o mestecaţi iese lumină. Cînd vă îmbrăcaţi, imaginaţi-vă că vă îmbrăcaţi cu lumină. Cînd staţi la soare, imaginaţi-vă că lumina lui pătrunde în fiecare celulă a corpului şi voi înşivă deveniţi luminoşi, strălucitori. Cînd vorbiţi, imaginaţi-vă că sînteţi învăluiţi de lumină. Cînd cineva că vorbeşte, imaginaţi-l ca fiind învăluit de lumină. Cînd sînteţi bolnavi chemaţi lumina în voi. Lumina este cel mai bun suport pentru vindecare, este ceea ce face eficient orice tratament. Adormiţi în lumină, treziţi-vă în lumină. Faceţi ca lumina să devină o permanenţă a vieţilor voastre, după cum vă simţiţi inspiraţi. Amintiţi-vă iar şi iar de lumina misterioasă care vă înconjoară şi pe care o purtaţi în acelaşi timp în suflet. Contemplaţi lumina care se vede cu ochii închişi şi lăsaţi-o să vă inunde.
http://www.artadeatrai.ro/lumina-aplicatii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu