"Dumnezeu este cea mai frumoasa prietenie posibila". Sfaturile parintelui Pantelimon de la manastirea Oasa

In interviul acordat corespondentului ProTV Alex Dima, parintele ne vorbeste despre tinerete, inocenta, despre cum viata in manastire te poate salva de mediocritate si despre cum calugaria este cel mai nonconformist mod de viata.

Tineri batrani la 16 ani

REPORTER: Ce fel de tineri vin aici?

PARINTELE PANTELIMON: Altfel de tineri vin aici. Spuneam odata ca noi la manastire ducem o viata ca in povesti. Cum e basmul tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Si viata de manastire este asa o cale care te duce de la batranete spre tinerete si de la moarte spre viata. Si atunci, tinerii vin aici pentru ca aici gasesc tineretea ca mod de a fi, ca stare permanenta, ca promisune.

Cand eram elev eram ingrozit de gandul ca voi ajunge adult pentru ca mi se parea ca adultii nu mai au nicio sclipire in ochi, nu mai au nicun ideal de viata si traiesc un cotidian plat, ca se plafoneaza. Eram ingrozit de gandul ca si ei au fost tineri ca mine si uite cum au ajuns si eu sunt tanar si voi ajunge la fel. Nu stiam cum sa evit ceea ce eu consideram o condamnare la o imbatranire a sufletului, la o moarte a idealului.

Cat esti tanar crezi in ideal, dar cand inaintezi in varsta se consuma acel entuziasm si acea efervescenta specifica tineretii, se consuma si oamenii intra intr-o rutina. Pentru mine asta a fost un argument care m-a dus pe calea manastirii. Un argument intrupat in persoana parintelui Teofil Paraianu. Cand l-am intalnit pe parintele Teofil eu aveam vreo 16 ani si parintele avea vreo 65 de ani si in momentul intalnirii eu m-am simtit mai batran, mai murdar si mai uzat decat parintele Teofil.

Omul e facut pentru o tinerete vesnica

Tinerii care vin aici vin pentru ca identifica tineretea ca stare si ca destin. Destinul vietii de manastire sau destinul oricarui om este tineretea. Omul este facut pentru o tinerete vesnica, daca el insa isi cheltuie potentialul vietii atunci el isi cheltuie acel talant al tineretii si eu cu el dispare orice stralucire si din suflet si din privire.

REPORTER: Ce simtiti cand vin asa de multi tineri?

PARINTELE PANTELIMON: Noi simtim ca suntem in stare de asediu. Dar este un sentiment pe care nu il percepem negativ, ca pe o povara ci ca pe o provocare. Adica e mult mai confortabil fara tineri. Tinerii sunt cum sunt ei, galagiosi, uneori dezordonati dar pentru noi sunt o provocare pentru ca trebuie sa ne depasim si noi conditia noastra ca sa le facem fata. Si conditia intelectuala si nivelul de intelegere al vietii si al provocarilor.

Sunt o provocare benefica, ne indeamna sa ne depasim. Sa nu folosesti un limbaj de lemn si nu sa fi demodat ci nerealist. E o tinerete pe care o tot reinvestesti. Ce e specific tineretii e o dinamica. Viata de manastire, cu toate ca pare o miscare circulara, este de fapt o miscare in spirala. Cercul nu ajunge niciodata in acelasi punct din care a plecat, este sau mai sus sau mai jos.

De multe ori tinerii vor, dar nu au definit ceea ce vor. Si tu ii ajuti sa isi defineasca dorintele. dorintele autentice pentru ca exista si alte dorinte induse. Toata industria comertului stie foarte bine sa genereze dorinte la care sa raspunda cu produse. Pe langa acestea sunt si dorinte reale, de multe ori nedefinite. Cand te adresezi unui tanar trebuie sa stii sa te adresezi din interiorul lui, nu sa-i vorbesti din afara.

Manastirea, ca un sportiv

E foarte important sa le vorbesti din interrior, ei sa se oglindesca in tine. La manastire este si un model de comunitate, un mod de a socializa. Intr-o manastire bine inchegata este fundamentala solidaritatea, solidaritatea si sincronizarea. Adica manastirea ca si obste este ca un sportiv care escaladeaza un munte, un perete vertical. Acolo fiecare membru, fiecare muschi trebuie sa se concentreze la urcus si sa se sincronizeze perfect cu celelalte componente ale trupului. Asa este obstea manastirii: un trup care escaladeaza un munte.

REPORTER: La adulti unde se pierde tineretea?

PARINTELE PANTELIMON: Se pierde la tinerete, atunci se pierde tineretea. Adica tineretea este o zestre cu care tu te nasti in viata de adolescent. Nu te nasti de la inceput, ci mai este o nastere in adolescenta, o trezire, o constientizare a propriei identitati si atunci tanarul se trezeste dintr-o data inzestrat cu multe puteri, si sanatate si inteligenta si perspicacitate si entuziasm si cu foarte multe puteri… Foarte multe calitati care crede el ca sunt un capital infinit, care nu se va secatui. Dispunand de acest capital in interes personal, in interes egoist pentru propriiile placeri, fara sa isi dea seama ele se consuma. Si dupa ce s-au consuma nu le mai poti decat cu multa osteneala recupera. Deci atunci se cheltuie tot acel capital. Iubirea trebuie inmultita, la fel si inocenta.

E foarte important sa stii sa imbatranesti frumos. Uitati-va, prin comparatie, ce frumos imbatraneste o casa traditionala taraneasca, ce frumos imbatraneste si cu demnitate moare si se stinge si se integreaza in natura si cum moare o cladire batrana de sticla, moderna, de metal si polistiren… cat de urat imbatraneste. La fel e si cu omul. Omul care se alimenteaza din traditie si credinta imbatraneste frumos, pe cand omul care se alimenteaza din necredinta si se alimenteaza dintr-o viziune materialista imbatraneste ca si orasele de fier in care traim, adica imbatraneste artificial, urat.

REPORTER: Ati spus ca inocenta trebuie inmultita. Cum sa o inmultim?

PARINTELE PANTELIMON: Orice virtute o dobandesti in relatie. Nu poti sa dobandesti o virtute sau valoare din carti. Cartea contine o informatie dar nu are si puterea sa te duca la indeplinire.

Calugar inseaman “batran frumos”. “Kalos” in greaca inseamna si frumos si bine, de unde ne vinefilocalie care inseamna iubire de bine, de frumos. “Geron” inseamna batran. Virtutile batranului nu mai sunt aceleasi cu ale copilului. Inocenta nu mai este aceeasi ci este lucrata.

Distractia e o fuga de sine 

Tu daca la un moment dat ii pictezi omului tot peisajul lui launtric in fata si ii arati ca intelegi exact toate starile prin care le trece, atunci se deschide. Atunci cand se intalneste cu adevarul, il recunoaste. In momentul in care se intalneste cu propriul sau adevar pe care poate nu si-l vedea sau de care nu era constient, adevar care de cele mai multe ori este dureros. De aceea oamenii si evita sa se intalneasca cu ei insisi pentru ca intalnirea cu ei insisi este foarte incomodaa si atunci oamenii prefera sa fuga de ei insisi. Asta inseamna si cuvantul distractie. “Distra ego” inseamana fuga de sine, deci o fuga o inspre distractie isneamana o fuga de sine pentru ca intalnindu-te cu tine dintr-o data iti vezi negativele si e poate spune ca intra in criza constiinta ta.

Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de numultumire in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.

Curajul ne salveaza

Omul cand cand are curaj nu mai este atent la confort sau suferinta. Curajul te scoate din zona senzorialului. Omul, cand are o atitudine curajoasa, nu-l mai intereseaza aspectele astea - ca ai de suferit, ca o fi bine, ca n-o fi bine, esti foarte determinat in ceea ce faci, esti foarte motivat si poti sa suporti foarte multe si puterea de suportare creste exponential. Asta face curajul.

Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a unei programe scolare. De fapt noi nu predam, noi marturisim care este experienta noastra si care sunt concluzii le la care noi am ajuns in urma unei framantari de zeci de ani. Am tot framantat la ele, dupa ce am venit in manastire, dupa ani de zile inca mai descopeream tot felul de mecanisme si resorturi din adancul fiintei care erau strambe si care generau in continoare o atitudine si gandire stramba in rapoart cu lumea, cu oamenii, cu Dumnezeu.

Si ne-am tot uitat in adancul nostru pana am corectat si poate nu am reusit sa descoperim toate mecanismele defecte din subteranele gandirii. Dar astea sunt concluzii care vin din viata, nu sunt lucruri care vin din manual. Tinerii care vin aici vin au alta deschidere. De multe ori chiar daca nu o au, deschiderea se produce aici pentru ca orice spatiu se impregneaza de gandurile, emotiile pe care le are omul. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare. Atunci, manastirea fiind un spatiu al deschiderii sufletului catre Dumnezeu, intrand in aceast spatiu, aceasta ambianta, aceasta energie a locului declanseaza si in tine o deschidere. Si de aceea si tu te deschizi.

Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze binele, il blocheaza pe Dumnezeu. Chiar daca omul e pacatos el trebuie sa se straduiasca sa faca binele

Ce gasesc tinerii in manastire

Tinerii care vin aici fac lucruri care depasesc cu mult masura pe care o au ei acasa si le fac impreuna. Asta ii ajuta sa le fie foarte usor, sa nu le simta ca pe o povara. In timpul muncii ai tot timpul cate un calugar pe langa tine, cate un preot care in functie de situatia in care esti, te indeamna, iti spune despre viata lui, mie asta imi place

Primul lucrur pe care il facem este sa le consumam energia. sa ii calmam. si atunc ii ducem fie la treburi, fie ii urcam pe munti. Facem ceva sa le umplem ziua de dimineata pana seara si ei se linistesc si au alta liniste, dispozitie sufleteasca si capacitate de a discuta si a asimila.

Se zambeste mult si la oras, toate afisele iti zambesc, toate angajatele, vanzatoarele iti zambesc. Dar dincolo de zambet nu este nimic. Este un mare gol sau am putea sa spunem ca este o mare minciuna in multe cazuri in spatele acelor zambete.

REPORTER: Ati facut Arte?

PARINTELE PANTELIMON: Da. 5 ani de zile si la cateva zile dupa licenta am venit la manastire. Aveam 23 de ani si de atunci au trecut 16 ani. Ruperea de lume s-a produs cu ezitari si indoieli si incertitudini. pentru ca nu stiam daca pot sa duc acest mod de viata care este destul de abrupt. Am plecat la manastire sa ma hotarasc daca sunt sau nu de manastire

Ca tanar aveam idealuri. si ma refer la idealuri nu la utopii. M-am gandit la un principiu pe care l-a enuntat parintele Teofil Paraian: zicea ca ce faci te face. Lucrurile pe care le faci intra in componenta ta si te modeleaza. Orice faci incepand de la gand de la fapta, de la cuvant intra in componenta ta si te modeleaza, toata informatia care intra in tine pe toate caile si atunci am inceput sa gandesti acel principiu invers. Daca eu am un ideal de devenire ce fapte ar trebui eu sa eu sa fac in sensul implinirii idealului pe care eu il aveam. Mi-am dat seama ca in lume nu aveam resurse interioare suficiente si mi-am dat seama ca daca as fi ramas in lume m-as fi condamnat la o viata comuna din punctul meu de vedere, adica as fi naufragiat in mediocritate. Si m-am gandit ca viata de manastire te poate modela in sensul in care eu proiectam atunci un ideal de a fi.

Aveam ezitari pentru ca viata de manastire inseamna o viata de privatiuni. Renunti la cariera, renunti la bucuria unei iubiri, unei familii si asa mai departe. Nu stiam daca pot sa enunt la lucrurile acelea dar stand la manastire mi-am dat seama nu imi lipseste nimic.

REPORTER: Ce va lipseste din viata de lume?

PARINTELE PANTELIMON: Nimic. Daca imi lipsea ceva probabil ca nu mai eram aici. Asta a fost o uimire de a mea, stand in manastire sa vad ca nu imi lipseste nimic. Am regrete, dar nu pentru ceva din lume ci pentru nedesavarsirile mele. Nu am ajuns sa lucrez la potentialul meu maxim. Sunt la 60-70%, e putin.

Am avut un prieten care a murit mergand pe munte, era de varsta mea. Si m-am gandit, eu daca as muri as avea regrete? Si mi-am dat seama ca da. O succesiune de neimpliniri duc la neimplinire. Un om nu poate sa ajunga la implinire daca nu este in fiecare moment al vietii implinit. Or numai o succesiune de impliniri duce la implinire, pentru ca omul in orice moment al vietii este un rezumat al vietii lui de pana atunci. Si atunci am inceput sa imi evaluez asa viata si sa imi dau seama ca trebuie sa trag mai mult de mine ca mai am inca potential inca nelucrat si ca potentialul se reinoieste numai epuizandu-l.

REPORTER: Potential in ce sens? Faceti-ma sa vizualizez o neimplinire

PARINTELE PANTELIMON: Orice om este inzestrat cu niste resurse, fizice, intelectual, spirtuale si am putea sa adaugam si resursele culturale. Si toate aceste resurse trebuie lucrate. Omul in tot timpul trebuie sa se depasesca pe sine, sa inainteze pe toate aceste patru cai de angajare in viata. Zice parintele Teofil ca omul trebuie sa se depaseasca prin credinta si sa se daruiasca prin iubire. Nu este suficient numai sa ai iubire daca nu ai ce sa daruiesti, daca ceilalti nu se pot impartasi de ceea ce reprezinti tu. Si atunci parintele a impus acest binom: sa te depasesti prin credinta si cultura si sa te daruiesti prin iubire. Si atunci ar trebui sa fie o constanta a vieti. aceasta dinamica a depasirii, pentru ca daca nu te depasesti oamenii se plictisesc de tine.

Oamenii nu isi cunosc masura

Tot timpul sa aduci o noutate si cand zic noutate nu ma refer la diversitate care este cumva o noutate rasturnata pe orizontala existentei, ci noutate ca innoire, ca aprofundare, ca esentializare a ta. Trebuie sa patrunzi tot mai profund in tine, sa activezi tot mai mult potentialul din tine, potential care este latent.

Noi nici nu stim care este masura omului. Traim cu o constiinta a unei masuri foarte chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru ca nu avem curajul sa ne gandim mai mult. Oamenii nu mai stiu care este masura umanitatii. Cand S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu prin viata sa si cuvintele Sale El ne-a revelat ce este Dumnezeu dar ce este si omul, care este masura omului.

REPORTER: Pentru dumneavoastra ce este Dumnezeu?

PARINTELE PANTELIMON: Dumnezeu pentru mine este cea mai frumoasa prietenie posibila. asta este Dumnezeu. Cea mai frumoasa relatie din toate relatiile posibile, singura care nu tradeaza si singura care si-a manifestat prima prietenia.

REPORTER: Ati avut tradari?

PARINTELE PANTELIMON: Da, orice om tradeaza. In momentul in care intr-o relatie eu sunt preocupat de propriile interese eu te tradez pe tine.

Iubirea de sine ne-o da Dumnezeu ca si masura. Zice sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau ca pe tine insuti, deci iubirea de sine este masura iubirii aproapelui. Sfintii Parinti fac distinctie intre iubirea de sine si iubirea irationala de sine si zic ca masura tuturor relele este iubirea irationala de sine sau am putea spune iubirea irationalului din sine. Inseamna ca atunci cand te iubesti pe tine insuti in mod real urmaresti implinirea ta.

Daca oamenii n-ar avea iubire de sine, care este masura si iubirii aproapelui, nu l-ar cauta pe Dumnezeu. Nu si-ar dori propria implinire. Falsul egoism sau iubirea irationala de sine este o devire a iubirii de sine care este de fapt motorul care intretine acesta dinamica a devenirii umane.

Care este adevarata fericire

Nu trebuie sa iti doresti sa fi in fiecare moment fericit, cred ca este vorba de o neintelegere a omului in raport cu ce e bine pentru el si cu ce nu este bine. Omul considera ca, daca are o problema, este nefericit. Dar nu problema il face nefericit, ci frica de ea. Domnul Hristos nu ne invata, nu ne scapa de problemele exterioare ci exorcizeaza frica de ele. si atunci cand nu iti mai este frica de ele esti deasupra lor. Oamenii isi gandesc fericirea ca o absenta a oricaror probleme din viata lor si intodeauna cand apare o problema incearca sa o elimine nu sa o rezolve. Eu traduc fericirea in sentimentul de implinire.

REPORTER: Dumneavoastra ati avut momente de fericire?

PARINTELE PANTELIMON: Da, cum sa nu. Sunt sentimente complexe, nu poti sa spui ca e euforie sau implinire, sunt sentimente suprapuse.

Credinta este o vedere si un model de a cunoaste. Asa cum simturile nu sunt date pentru a patrunde in tainele realitatii materiale, credinta este la celalalt capat al mintii. Am putea spune ca pipaim nevazutul cu credinta. Este un mod de cunoastere la fel de veridic pentru cel care o are ca si vederea, ca si cunoasterea aceasta prin ratiune.

Credinta o ai. As putea spune ca nu exista om care sa nu aiba constiinta propriului suflet. Nicun om nu se poate concepe pe sine ca nemaiexistand. Nu este doar o frica de moarte. nu este doar un instinct al supravietuirii ci orice om are acel sentiment ca este mult mai mult decat aspectul sau vazut.. Lumea care e in sufletul nostru e creata din aceeasi materie ca si sufletul nostru. Si dincolo de lumea spirituala este Dumnezeu care este dincolo de toate si care le cuprinde pe toate.

Dumnezeu ti se descopera daca esti sincer. Sa fii sincer inseamna sa nu fi interesat, pentru ca interesul altereaza vederea realitatii. Atunci cand eu sunt interesat intr-o relatie cu cineva interesul imi distorsioneaza imaginea celuilalt.

REPORTER: Cum il gasim pe Dumnezeu?

PARINTELE PANTELIMON: Dumnezeu te gaseste. Cine se aseamana se aduna. Daca vrei sa te aduni cu Dumnezeu trebuie sa i te asemeni. Dumnezeu e Dumnezeu. Dar s-a facut si om si ne-a arat ce inseamna ce inseamna sa fi om. Nu trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu in dumnezeuirea Sa ci in umanitatea asumata de Dumnezeu. Sa fim oameni de omenie, sa fim oameni buni.

Credinta este accesibila oricui,este foarte simplu. Am putea reduce credinta la un dicton: ceea vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le intai voi lor. Atat. Mu este nimica complicat. Nu este nimic initiatic in credinta. Numai sa fii bun.

Relatia cu Dumnezeu

Sa nu avem cu Dumnezeu o relatie interesata, in care eu numai ii cer ci sa avem pur si simplu o relatie, o relatie de dragul relatiei. E ca si cand eu nu m-as uita niciodata la tine ci m-as uita la ce as putea sa iau de pe tine. Ce ai tu si ce as putea sa obtin de la tine, asta inseamna sa ai o relatie interesata cu Dumnezeu. E foarte dureros pentru Dumnezeu sa fie privit in acest fel de oameni. Dar oamenii nu mai stiu in ziua de azi sa gandeasca altruist si gandesc in termenii eficientei, in termenii propriului interes. Dumnezeu se ascunde in simplitate. Numai cineva care este slab vrea sa para tare.

Calugarul este o sfidare la adresa lumii. Din punctul meu de vedere viata de calugar este cel mai nonconformist mod de viata. Un calugar se fereste de a cadea in rutina, in mediocritate. Aceasta fuga de rutina te tine intr-o excentricitate continua.

Este o viata frumoasa viata de manastire. Oamenii in ziua de astazi nu stiu sa mai recupereze frumosul. As putea spune ca frumosul este o sursa a fericire, dar cand ma refer la frumos ma refer in sens mult mai amplu. Si un comportament este frumos. Frumusetea nu este altceva decat o constiinta ca exista dincolo de lumea asta ceva mai frumos si ca lumea asta oglindeste o alta realitate

REPORTER: De ce depinde schimbarea in bine a unui om?

PARINTELE PANTELIMON: De propria libertate. Daca vrei sa fi bun iti lucrezi binele. Bineinteles, cu ajutorul lui Dumnezeu. Schimbarea in bine inseamna schimbarea in a fi bun. Zicea parintele Paraianu ca masura sfinteniei este masura bunatatii. Un om cat e de bun atat e de sfant.

REPORTER: Daca de sfatul dumeavoastra ar depinde fericirea unor oameni, ce le-ati spune?

PARINTELE PANTELIMON: Ce le spun e sa isi asume viata si sa se asume pe ei insisi. Din aceasta asumare incepi sa traiesti. In momentul in care te impaci cu tine insuti, te accepti asa cum esti. Nu iti doresti sa fii altcineva.

Eu zic ca viata trebuie recuperata. Sa iti recuperezi propria gandire, propria identitate, sa gandesti in termenii tai, sa te intrebi cine esti? Sa ai o opinie care sa fie a ta, nu sa iti fie indusa din mediu. Eu cand am mers la biserica, fiind tanar nu am mers pentru ca imi placea la Biserica. Aveam aceeasi reactie de repulsie fata de ritualism si institutie. Am mers la biserica nu de voie ci de nevoie, pentru ca ma simteam murdar sufleteste si simteam ca in biserica e o putere care e curata. Mergeam la slujba si nu stiam ce slujba este dar simteam ca este un loc care ma curata.

Tineretea, un dar pentru Dumnezeu

Sunt foarte bucuros ca am plecat de tanar la manastire pentru ca mi se pare ca la Dumnezeu trebuie sa ii dai ce e mai bun. Nu e un cersetor, sa ii arunci resturile, trebuie sa Ii dai ce e mai frumos. Ii dai cei mai frumosi ani ai vietii tale, de asta este bine sa iti descoperi vocatia de tanar, pentru ca o incarci cu cele mai curate puteri care se manifesta in special la tinerete.

REPORTER: Ce le recomandati tinerilor?

PARINTELE PANTELIMON: Indemnul meu este sa te definesti tu pe tine insuti. Asta presupune efort, e mult mai facil pentru un copil sa se joace pe calculator decat sa deseneze. Eu am ajuns sa pictez pentru ca nu am avut televizor, jocuri pe calculator. Daca as fi avut n-as fi rezista fascinatiei. Ce le recomand tinerilor este sa isi recupereze timpul pentru ca cine controleaza timpul controleaza formarea personalitatii.

Oamenii cred ca pentru a deveni mai profunzi trebuie sa faca alte lucruri , sa duca un altfel de viata. Noi zicem ca nu trebuie sa duci un altfel de viata. ci trebuie sa duci altfel aceeasi viata. Sa faci altfel lucrurile pe care le faci. omul nu se sfinteste nu numai prin rugaciune, se sfinteste prin tot ceea ce face. Prin felul in care merge, prin felul in care se comporta in trafic, prin felul in care se comporta la serviciu, in relatia cu ceilalti oameni. Toate trebuie sa ajunga sa devina o rugaciune. Fanditi va cum era viata omului de la tara: casa era o prelungire a bisericii si un simbol al lacasului din Imparatia Cerului. Si munca ii aducea aminte de Dumnezeu, tot ce facea il duceau cu mintea la Dumnezeu. Taranii se sfinteau nu prin rugaciune ci prin tot ce faceau. Omul, daca vrea sa se schimbe trebuie sa schimbe raportarea la tot ce face. Zicea parintele Arsenie Boca ca fundamental este ca omul sa aiba conceptie de viata crestina. Adica sa ma comport, sa ma adresez, sa imi increstinez comportamentul, tinuta, atitudinea, in relatia cu aproapele.

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/