Nu cunosc pe nimeni dintre cei care au
fost in Club Colectiv in noaptea aceea fatidica. Nu as fi putut fi acolo,
pentru ca nu obisnuiesc sa merg in cluburi. Nu am copii si nu pot fi ipocrita,
nu pot spune ca stiu ce simt parintii celor decedati sau ca stiu cat se tem si
cat spera parintii celor care acum se zbat intre viata si moarte. Nu stiu.
Dar...
|
Am 35 de ani, nu am copii si pana
vineri noapte credeam ca ma aflu pe ultima suta de metri ai cursei catre
maternitate. Nu conteaza de ce nu am copii pana acum; pana vineri noapte
mi-am dorit din tot sufletul sa fiu mama intr-o zi. De vineri noapte insa, ma
simt blocata, paralizata, incremenita, ca intr-un cosmar in care cad
amenintator ziduri in jurul tau si ai vrea sa fugi , dar nu te poti misca; ai
vrea sa te trezesti pentru ca stii bine ca este doar un cosmar, dar nici asta
nu poti. Si stai si astepti sa se prabuseasca totul in jurul tau si nu faci
nimic, nu spui nimic, nu simti nimic.
Vineri noapte s-au prabusit, la
propriu, ziduri de foc. Nu eram acolo. Nimeni al meu nu era. Dar nu pot sa
tac, asa cum nu pot sa plang, nu pot sa ma rog si nu pot sa blestem. Si
totusi...
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care afacerile se fac cu pretul unor vieti, in care autorizatiile de
functionare ale cluburilor, restaurantelor si barurilor se obtin pe spagi,
fara nicio responsabilitate pentru vietilor celor ce le vor frecventa, fara
nicio remuscare, fara nicio alta grija decat pentru buzunarul unor patroni si
persoane care isi folosesc functiile nu pentru binele celor pe care ar trebui
sa ii protejeze, ci pentru binele propriu. Cum mai puteti cheltui banii
castigati cu pretul nenorocirii altora?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care se arunca vina de la unul la altul in cazul unei tragedii precum cea din
Club Colectiv: de la administratorul/patronul clubului la primarul care a
semnat autorizatia de functionare, de la organizatorii concertului la tinerii
care erau prea panicati sa se salveze si s-au calcat in picioare, de la
parintii care isi lasa copiii in cluburi la faptul ca celebram
"Halloween, o sarbatoare satanista", dar fara ca cineva sa isi
asume vina, macar partial, si sa iasa in fata spunand "Imi pare rau, e
(si) vina mea." Cum puteti sa va ascundeti?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care jurnalistii, ascunzandu-se in spatele lozincii "ne facem
meseria" calca cu bocancii pe sufletele unor oameni filmand disperarea,
fotografiind cadavre si punand unor oameni nenorociti care isi iau copiii de
la morga, intrebari stupide de genul "ce simtiti in aceste
momente?" Stimati jurnalisti, chiar credeti ca aceste intrebari si aceste
imagini, folosesc cuiva, fac vreun bine, imbogatesc informativ pe cineva? Nu
ar fi mai folositor, avand in vedere ca mass-media este "cainele de paza
al societatii" sa investigati faptele si sa numiti persoanele care au
provocat nenorocirea, sa ne spuneti cum si ce sa facem ca astfel de tragedii
sa nu mai aiba loc?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care politicienii pe care i-am votat sau nu dar ne conduc, apar la televizor
in asemenea momente si isi manifesta "durerea" in cuvinte siropoase
si toti ii privim stiind ca tot ceea ce spun si se prefac ca fac in asemenea
momente tragice nu inseamna decat incercarea de a castiga capital electoral,
dar totusi nu inchidem televizoarele si nu iesim in strada sa le oprim
cuvintele. Cum mai puteti sustine platforme electorale?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care presedintele Iohannis imi spune ca aceasta este "tara lucrului bine
facut", desi, vedem cu totii, "lucrul bine facut" inseamna
coruptie care aduce foame, mizerie, boala si moarte. Domnule Presedinte, cand
ati aprins o lumanare la Colectiv, s-a luminat mai bine "lucrul bine
facut"? L-ati vazut mai clar?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Oprea se deplaseaza la locul
tragediei si da interviuri in speranta ca mortile acestea ne vor face sa
uitam de alta moarte recenta, mai importanta pentru capitalul sau politic:
cea a politistului din coloana sa oficiala. Oare locul tau, domnule Ministru,
nu era departe de camere si microfoane, la birou, sa coordonezi, sa ajuti, sa
investighezi, sa faci orice altceva decat sa fii filmat?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara
majoritar ortodoxa in care, in timpul unei asemenea tragedii de proportii,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane nu se implica, in care preotii nu sunt gasiti
dand o mana de ajutor sau macar cuvinte de alinare, in care atunci cand merg
sa isi inmormanteze copilul ars de viu, parintii afla ca "preotul
trebuie platit", desi companii particulare i-au ajutat cu produse si
servicii gratuite. Cat de Preafericit esti tu in aceste momente, parinte
Daniel?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care "spagarii" cei mai blamati, cadrele medicale, se lupta ore si
zile sa salveze vieti, fara somn, fara foame, fara sa dea declaratii
sforaitoare in mass-media, dar care constata "Deci la intrebarea - de
cate cadre medicale este nevoie pentru 180 de victime? raspuns - cam de
800-1000. Cam cati sunt disponibili la ora actuala in Bucuresti? Pai cam
astia am fost toti! Aoleo... pai si noi ce ne facem in cazul unei calamitati
cu 2000 de victime???? Raspuns - Ne ia dracu pe toti!!!!" Si le este mai
teama decat noua pentru ca stiu, nu ca in situatii asemanatoare nu mai putem
da spaga, ci ca ei nu ne pot salva pe toti. Cum putem sa ii mai blamam ca nu
ne fac analize scumpe cand suntem doar raciti?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care cinci copii au ramas singuri pe lume, pentru ca mama lor s-a dus sa
munceasca in Club Colectiv, sa isi piarda viata si sa ii lase fara sprijin,
pentru 100 de lei platiti la negru cu care voia sa ii hraneasca. Cine ii
creste acum, cine ii hraneste, cine ii apara, cine ii iubeste?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care parintii cumpara rochii de mireasa si costume frumoase nu pentru cea mai
frumoasa zi din viata copiilor lor, ci pentru ultimul drum. Cum sa mai
privesti cerul dupa o asemenea durere?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care dupa orice tragedie se promite ca pe viitor se vor face atat de multe
lucruri incat nu se va mai intampla o alta asemanatoare, in care jurnalistii
vorbesc, autoritatile planuiesc, lumea intreaga se lamenteaza sau ameninta,
insa dupa cateva zile revenim la pisicutele postate pe Facebook, la
scandalurile cu pitipoance si manelisti in prime-time, la telenovelele
ieftine vizionate prin fum de mici si spuma de bere, la ninsoarea care ne ia
pe nepregatite si la canicula surprinzatoare din iulie. Pana cand? Pana la
urmatoarea tragedie care ne va agita pe toti iarasi cateva zile?
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care toti ne indemnam unii pe altii sa plecam pe meleaguri straine, sa ne
cautam binele si fericirea departe, sa speram ca undeva ne va fi mai putin
greu. Nu vreau sa plec. Oricat de cinic suna astazi, iubesc tara asta si ii
iubesc pe toti cei care o iubesc; chiar si pe cei care o iubesc de la
distanta. Dar nu pot sa ii iubesc pe cei care ne conduc, care ar fi putut
evita tragedia din Club Colectiv si atatea altele, care nu ne protejeaza, nu
ne ajuta, nu ne sustin, nu ne hranesc, nu ne lasa sa dormim linistiti, sa
iubim, sa ne distram, sa traim si sa ne dorim sa avem copii in tara asta.
Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in
care ne mor copiii arsi de vii.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu